Suspendare provizorie. Încheierea nr. 4532/2012. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 4532/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 14-05-2012 în dosarul nr. 4532/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIERE NR. 4532

Ședința publică din 14 mai 2012

Președinte: F. V. B.

Grefier: C. B.

S-a luat în examinare, cererea formulată de contestatorul D. F. I., pentru suspendarea provizorie a executării silite în dosarule xecuțional nr. 401/2011 al BRJ H. V..

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.

Cererea este legal timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar .

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța reține cauza spre soluționare;

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /11.05.2012, contestatorul D. F. I. a solicitat suspendarea provizorie a executării silite în dosar execuțional nr. 401/2011 al B. H. V., până la soluționarea irevocabilă a cererii de suspendare a executării silite din cadrul contestației la executare, înregistrată la data de 11.05.2012 aflat pe rolul Judecătoriei A..

În motivarea cererii, contestatorul solicită repunerea în termenul de 15 zile pentru contestarea tuturor actelor de executare efectuate în mod nelegal în dosarul execuțional 401/2011 al B. H.. Astfel, potrivit art. 387 Cod procedură civilă, executarea silită poate începe numai după ce se va comunica debitorului somația executorului.

Toate actele de executare începând cu somația executorului au fost expediate la o adresă greșită, alta decât domiciliul contestatorului, astfel că acesta a aflat în mod cu totul întâmplător de această executare în cursul acestei săptămâni și a intrat doar în posesia publicației de vânzare la licitație a unor părți sociale pe care le deține la o societate comercială cu răspundere limitată.

Contestatorul domiciliază la adresa din ., iar toate actele de executare au fost expediate la adresa din ., apreciind astfel că termenul de 15 zile curge de la data luării efective la cunoștință.

Contestatorul arată că întreaga executare silită s-a desfășurat până în această fază fără încunoștiințarea sa în maniera prevăzută de lege și cu încălcarea dispozițiilor art. 387 Cod procedură civilă, actele fiind expediate la o adresă greșită.

Mai mult decât atât, executorul judecătoresc a procedat la sechestrarea și urmărirea în scopul vânzării la licitație mobiliară a unui număr de 20 de părți sociale deținute de contestator la ., cu sediul în Câmpani, nr. 286, județul Bihor, CUI_ cu suma de 200 lei, licitația publică fiind fixată pentru data de 14.05.2012, ora 1200.

Și acest demers al executorului excede limitei legale.

În drept, contestatorul invocă dispozițiile art. 403 alin. 4 Cod procedură civilă, iar în probațiune depune înscrisuri în copie, respectiv cartea de identitate, contestația la executare înregistrată la Judecătoria A. la data de 11.05.2012, licitația a I A publicație de vânzare mobiliară.

De asemenea, contestatorul a făcut și dovada consemnării la CEC Bank a cauțiunii în sumă de 6.285 lei, prin recipisa de consemnare nr._/1 din data de 11.05.2012, depusă în original la poziția nr. 50/2012 din Registrul special de valori ținut la grefa instanței.

Analizând cererea contestatoarei, instanța consideră următoarele:

Conform art. 403 alin.4 Cod procedură civilă, suspendarea provizorie a executării silite se poate solicita până la soluționarea cererii de suspendare formulate în cadrul contestației la executare, în cazuri urgente și cu depunerea prealabilă a unei cauțiuni de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 500 lei pentru cererile neevaluabile în bani.

Contestația la executare formulată de contestator formează obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei A..

Văzând motivele invocate de către contestator în cererea de suspendare provizorie a executării și în cadrul contestației la executare și anume faptul că, executarea silită s-a desfășurat fără încunoștiințarea debitorului, acesta fiind citat la o altă adresă decât cea de domiciliu, că executarea silită vizează porțile sociale deținute în cadrul unei societăți comerciale, și nu doar dividendele obținute, încălcându-se astfel prevederile art. 66 din Legea 31/1990 instanța consideră întemeiată cererea formulată, astfel că urmează a o admite.

Conform art. 274 Cod procedură civilă nu se pune problema cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de contestatorul D. F. I., domiciliat în C., ., județul A..

Dispune suspendarea provizorie a executării silite pornite în dosar execuțional nr. 401/2011 al B. Executorului J. H. V., urmare cererii formulate de către intimatul – creditor P. A. F., domiciliat în Oradea, .. 1/B, ..

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată azi în ședința publică din 14 mai 2012.

Președinte, Grefier,

F. V. B. C. B.

FVB/CB/ 22.05.2012/ 2 ex.

Nu se comunică.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare provizorie. Încheierea nr. 4532/2012. Judecătoria ARAD