Contestaţie la executare. Sentința nr. 4930/2012. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 4930/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 23-05-2012 în dosarul nr. 4930/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4930

Ședința publică din 23 mai 2012

Președinte: A. - B. V.

Grefier: A. T.

S-a luat în examinare, pentru constatarea din oficiu a perimării, contestația la executare formulată de contestatorul Saplonțai V., în contradictoriu cu intimata C. Județeană de P. A..

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, cauza fiind suspendată la data de 13 octombrie 2010.

JUDECATA

Deliberând constată că;

Prin cererea înregistrată la această instanță, la data de 25 iunie 2010, sub numărul de dosar_, reclamantul Saplonțai V. a chemat în judecată pârâta C. Județeană de P. A., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea deciziei nr. 3905/03.06.2010 emisă de Comisia Județeană de P. A. și a tuturor actelor de executare efectuate sau care se vor executa, în temeiul art. 399 alin. 3 rap. la art. 401 lit. c, Cod procedură civilă, coroborate cu art. 173 alin. 1 lit. a din OG nr. 92/2003, precum și anularea executării silite în temeiul art. 174 alin. 3 din OG nr. 92/2003.

La termenul de judecată din data de 13 octombrie 2010, cauza a fost suspendată în baza art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului cu nr._ aflat pe rolul Tribunalului A..

Ulterior, prin Încheierea dată în ședința publică din data de 09 noiembrie 2010, în dosar nr._, Tribunalul A. a admis excepția de necompetență funcțională și a trimis cauza la secția contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, fiind reînregistrat sub numărul de dosar_ .

Cauza a fost soluționată de către Tribunalul A. la data de 07 martie 2011, fiind pronunțată sentința civilă nr. 611, în sensul respingerii acțiunii în contencios administrativ exercitată de reclamantul Saplonțai V..

Având în vedere că prezenta cauză s-a suspendat în conformitate cu prevederile art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ (reînregistrat sub nr._ ), ce s-a soluționat însă la data de 07.03.2011, și că de la această dată și până în prezent, prezenta cauză a stat în nelucrare, din vina părților .

Ținând cont de prevederile art. 248 Cod procedură civilă potrivit cărora, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an.

Conform art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se constată la cerere sau din oficiu.

Din raportarea textelor citate la situația de fapt mai sus prezentată, rezultă că această cerere a rămas în nelucrare mai mult de un an, din culpa părților, situație în care sunt întrunite condițiile legale pentru a opera perimarea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată că cererea formulată de contestatorul Saplonțai V., cu domiciliul în Felnac, nr. 145, jud. A., în contradictoriu cu intimata C. Județeană de P. A., cu sediul în A., ./A, jud. A., având ca obiect contestație la executare, este perimată.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică din 23 mai 2012.

Președinte Grefier

A. - B. V. A. T.

Red./ dact.

ABV./AT/ 14.06.2012

4 ex. / 2 .: contestatorul Saplonțai V., cu domiciliul în Felnac, nr. 145, jud. A.

intimata C. Județeană de P. A., cu sediul în A., ./A, jud. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4930/2012. Judecătoria ARAD