Rectificare carte funciară. Sentința nr. 6094/2012. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6094/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 21-06-2012 în dosarul nr. 6094/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6094
Ședința publică din 21.06.2012
Președinte: A.-M. A.
Grefier: S. B.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta R. F. (născută C.), în contradictoriu cu pârâții D. M., D. I., Z. M., Zlatariu C. L., Zlatariu A. I. M., Zlatariu D. P. și M. A. prin P., având ca obiect rectificare carte funciară.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantei av. T. M., lipsind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentanta reclamantei face dovada achitării diferenței onorariu pentru expert în sumă de 700 lei și arată că nu mai are alte cereri.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, respectiv rectificarea suprafeței de teren . Fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
P. cererea înregistrată la această instanță la data de 15.11.2011, reclamanta R. F. (născută C.), în contradictoriu cu pârâții D. M., D. I., Z. M., Zlatariu C. L., Zlatariu A. I. M., Zlatariu D. P. și M. A. prin P., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rectificarea suprafeței din CF nr._ A., nr. top 2224/2 (provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. 1751 A.), din 659 mp în 808 mp; să fie îndrumat OCPI A. să efectueze cuvenitele modificări în cartea funciară. Cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.
În motivare reclamanta a arătat că este proprietara imobilului, intravilan cu casă, situat în A., ., înscris în CF nr._ A., nr. top 2224/2 (provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. 1751 A.), în suprafață de 659 mp, iar acest imobil se învecinează cu imobilele proprietatea pârâților.
S-a mai arătat de către reclamantă că dorind să realizeze unele lucrări de extindere ale imobilului, a solicitat unui expert realizarea unor măsurători topografice în urma cărora a rezultat o diferență de suprafață, în CF fiind suprafața de 659 mp teren, iar în urma măsurătorilor a rezultat o suprafață de 808 mp.
Reclamanta a menționat că terenul în cauză are liniile de hotar bine delimitate față de toți vecinii, acestea nefiind contestate de către vecinii reclamantei, ale căror limite de proprietate nu s-au modificat în această perioadă.
În drept au fost invocate prevederile art. 33, 34 alin. 4 din Legea nr. 7/1996, art. 908 pct. 4 Cod civil, coroborat cu art. 80 din Legea nr. 7/2011.
În susținerea acțiunii, în cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a depus la dosar în copii certificate: extrase CF.
Pârâții, legal citați, nu a formulat întâmpinare și nu și-a exprimat poziția față de acțiune.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă și expertiza tehnică topografică efectuată de expert D. G..
Acțiunea a fost legal timbrată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Pârâta este titulara dreptului de proprietate asupra terenului intravilan situat în A. ., înscris în CF nr._, nr. top 2224/2 A. (fila 5), iar conform raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză de expert D. G. (filele 71-78), suprafața reală a acestui teren este de 808 mp și nu de 659 mp astfel cum este înscris în cartea funciară.
În raport de situația de fapt reținută și de concluziile raportului de expertiză tehnică ce face parte integranta din prezenta hotărâre, instanța, în baza art. 89 al. 6 din Ordinul ANCPI nr. 633/2006, va dispune modificarea suprafeței de teren proprietatea reclamantei, înscrisă în CF nr. 321421Arad (nr. CF vechi 1751 A.), nr. top. 224/2 A. de la 659 mp la 808 mp.
Va îndruma Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară A. să efectueze operațiunile corespunzătoare în cartea funciară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta R. F. în contradictoriu cu pârâții DERSZI M., DERSZI I., Z. M. în nume propriu și în reprezentarea minorilor Z. C. L., Z. A. I. M., Z. D. P. și M. A..
Dispune modificarea suprafeței de teren înscrisă în CF nr. 321421Arad (nr. CF vechi 1751 A.), nr. top. 224/2 A. de la 659 mp la 808 mp.
Îndrumă Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară A. să efectueze operațiunile corespunzătoare în cartea funciară.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.06.2012.
Președinte Grefier
A.-M. A. S. B.
Red/dact
AMA/SB – 11.07.12
11 ex/8 comunicări
- R. F. – A., .
- D. M. – A., ./A
- D. I. – A., ./A
- Z. M. – A., .
- Zlatariu C. L. – idem
- Zlatariu A. I. M. – idem
- Zlatariu D. P. – idem
-M. A. prin P.
1 exemplar se va comunica la OCPI A., după rămânerea irevocabilă a prezentei
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4877/2012. Judecătoria... | Validare primar. Încheierea nr. 2312/2012. Judecătoria ARAD → |
|---|








