Validare poprire. Sentința nr. 2760/2016. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2760/2016 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 18-05-2016 în dosarul nr. 2760/2016
ECLI:RO:JDARD:2016:001._
ROMANIA
JUDECATORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2760
Ședința publică din 18 mai 2016
Președinte: A. D. B.
Grefier: L. M.
S-a luat în examinare cererea de validare a popririi formulată de creditoarea Ț. L. în contradictoriu cu terții popriți C. Județeană de P. A. și C. Județeană de P. C.-S..
La apelul nominal se prezintă reprezentantul creditoarei, avocat C. O..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Se constată că, la data de 28 aprilie 2016, prin serviciul registratură, creditoarea a depus răspuns la întâmpinare și concluzii.
Se mai constată că, la data de 10 mai 2016, prin serviciul registratură, terțul poprit C. Județeană de P. A. a depus răspunsul la adresa înaintată.
Reprezentantul creditoarei depune cerere prin care solicită închiderea dosarului execuțional nr. 88/2014 întrucât la data de 13 aprilie 2016 creanța a fost achitată integral și adresa emisă de B. H. P. către C. Județeană de P. C. S.. Arată că nu mai susține validarea popririi și solicită obligarea terților popriți la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 790 alin. 1 Cod procedură civilă, invocă din oficiu excepția tardivității cererii de validare a popririi.
Reprezentantul creditoarei solicită respingerea excepției, cererea a fost înaintată în luna februarie, după răspunsul primit de la C. de P..
Instanța reține excepția spre soluționare.
I N S T A N T A,
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 29.02.2016, creditoarea Ț. L. în contradictoriu cu terții popriți C. Județeană de P. A. și C. Județeană de P. C.-S. a solicitat admiterea cererii de validare a popririi cât și acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocatului și taxele judiciare achitate.
În motivare a arătat că a deschis la B. H. P., dosarul execuțional nr. 88/2014, unde terțul poprit C. Județeană de P. A. a reținut lunar suma de 100 lei, în vederea recuperării unei creanțe mai vechi.
Începând cu luna septembrie 2015, C. Județeană de P. A. a încetat să mai vireze banii în contul B., însă fără a motiva ori notifica acest lucru.
În 18 februarie 2016, adică după 5 luni și numai în urma solicitării sale, a primit din partea Casei Județene de P. A. răspunsul anexat prezentei.
A solicitat ca, în temeiul art. 786 și 789 Cod procedură civilă să se dispună validarea popririi pentru restul de creanță în cuantum de 412.42 lei, în funcție de măsura nerespectării și încălcării dispozițiilor legale imperative referitoare la poprire.
Mai mult, creanța era achitată în prezent dacă pârâta își îndeplinea obligația legală de a transmite pârâtei 2 dosarul de poprire și dacă ar fi anunțat despre transferul debitorului în scopul plății pensiei la pârâta 2.
În probațiune a depus înscrisuri.
Prin întâmpinare, Mitar P. a arătat că, în adresa de la B. H. P. s-a menționat doar suma încasata și suma de recuperat la data de 25.02.2016.
Adresându-se B., i s-a dus la cunoștință ca ultima dată în care s-au virat bani la B. de către CJP A. a fost 27.10.2015.
Cu toate ca dosarul de pensie a fost trimis în septembrie 2015, la CJP C.- S., a rămas în plată la CJP A. pentru lunile septembrie, octombrie și noiembrie 2015. Astfel a primit pensiile pentru aceste luni prin mandat poștal fiind reținute sumele poprite (câte 401 lei/ lună) inclusiv pe luna noiembrie 2015.
A precizat că, începând cu luna decembrie 2015 pensia sa a intrat în plată la CJP C.-S. și a primit pensiile pe lunile decembrie2015, ianuarie și februarie 2016 la sfârșitul lunii februarie 2016 în cont la bancă. Informându-se la CJP C.-S. privitor la cuantumul sumei de executat, i s-a comunicat că din luna martie 2016 intră în plată reținerile sumelor pentru B., ceea ce a putut constata din cuponul de pensie pe luna martie 2016. Această sincopă în plată și reținerilor bănești se datorează procedurilor de mișcare a dosarelor la casele de pensii.
A dovedit buna sa credință, prin faptul că a achitat suma corespunzătoare reținerilor pentru lunile: decembrie 2015, ianuarie și februarie 2016 in contul bancar al B. H. P..
Prin întâmpinare, terțul poprit C. Județeana de P. C.-S. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Județene de P. C. S..
Prin răspuns la întâmpinare și concluzii, creditoarea a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, invocată prin întâmpinare de pârâta - C. Județeana de P. C.-S., aceasta având calitate procesuală așa cum rezultă din motivele expuse în cererea de chemare în judecată.
În dosarul execuțional nr. 88/2014 al B. H. P., unde creanța este de 2.259 lei ultima reținere în anul 2015 de 100 lei din pensia debitorului Mitar P., s-a făcut către B. - la 27 octombrie 2015; prima reținere din anul 2016, de 100 lei s-a făcut la - 25 martie 2016, precizându-se că este plată aferentă lunii noiembrie 2015.
În perioada octombrie 2015 - martie 2016, adică pentru aproape 5 luni, terții popriți nu și-au îndeplinit obligațiile legale.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că în cadrul dosarului execuțional nr. 88/2014 al B. H. P. se desfășoară executarea silită pornită de creditoarea Ț. L. împotriva debitorului Mitar P. pentru o creanță de 2542,92 lei.
Cu privire la excepția tardivității cererii de validare a popririi invocată de instanță din oficiu, instanța constată că executorul judecătoresc a emis, la data de 12.05.2014 adresa de înființare a popririi către C. Județeană de P. A. (terțul poprit în cauză), în scopul indisponibilizării sumelor de bani pe care terțul poprit le datorează debitorului. Adresa de înființare a popririi a fost comunicată terțului poprit la data de 14.05.2014, dată de la care terțul poprit a început virarea sumei poprite în contul creditoarei.
De asemenea, potrivit susținerilor petentei, motivul promovării prezentei cereri este tocmai faptul că începând din luna septembrie 2015 terțul poprit, respectiv C. Județeană de P. A. a încetat să mai vireze bani în contul B. H. P..
Instanța constată că potrivit art. 790 alin. 1 Cod procedură civilă, dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
Prin urmare, creditorul, constatând că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligația în termen de 5 zile calculate de la data la care terțul poprit trebuia să vireze banii, avea dreptul ca în termen de cel mult o lună să solicite instanței validarea popriri. Cum cererea creditoarei Ț. L. a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 29.02.2016, respectiv cu mult peste termenul de o lună stabilit de lege, instanța va admite excepția tardivității invocată de instanță din oficiu, astfel încât va respinge cererea de validare a popririi ca fiind tardiv introdusă.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității cererii invocată de instanță din oficiu și în consecință:
Respinge cererea de validare a popririi formulată de creditoarea Ț. L., cu domiciliul în A., ./15, ., împotriva terților popriți C. Județeană de P. A., cu sediul în A., ., județ A., și C. Județeană de P. C.-S., cu sediul în Reșița, .. 27, județ C.-S..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel, prin depunerea cererii la Judecătoria A., în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 18.05.2016.
Președinte Grefier
A. D. B. L. M.
Red./Tehn./ADB/LM/10.06.2016 4 ex./2 ex. se comunică:
Ț. L., A., ./15, ., județ A.,
C. Județeană de P. A., A., ., județ A.
C. Județeană de P. C.-S., Reșița, .. 27, județ C.-S. M. P., Reșița, ., județ C. S..
| ← Succesiune. Sentința nr. 2551/2016. Judecătoria ARAD | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2483/2016. Judecătoria... → |
|---|








