Validare poprire. Sentința nr. 3436/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 3436/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 3436/2015

R.

JUDECĂTORIA ARADoperator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3436

Ședința publică din 17 iunie 2015

Președinte: B. C.

Grefier: I. K.

S-a luat în examinare cererea formulată de creditorul A. B. R. SA, în contradictoriu cu debitorul A. C. N. și terțul poprit A&A R. I. SRL, având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal lipsesc părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Cererea este timbrată cu 20 lei taxă judiciară.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatându-se competentă sub aspect general, material și teritorial, potrivit art. 131 raportat la art. 650 și 789 Cod proc. civ., trece la soluționarea cererii.

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /06.04.2015, creditorul A. B. R. SA, în contradictoriu cu debitorul A. C. N. și terțul poprit A&A R. I. SRL, a solicitat validarea popririi înființate la data de 25.02.2015 în dosarul de executare nr. 470/2013 al Biroul Executorului Judecătoresc Berlo C. O., asupra sumelor de bani datorate debitorului de terțul poprit, până la concurența sumei de 30.399 lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, creditorul arată că a încheiat cu debitorul A. C. N. contractul de credit și garanție mobiliară nr._/10.04.2008, iar cum debitorul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale de plată, împotriva acestuia s-a demarat procedura executării silite.

Conform adresei Casei de Asigurări de Sănătate A. nr. 2503/19.02.2015, debitorul este angajat la terțul poprit A&A R. I. SRL, însă terțul poprit refuză să-și îndeplinească obligațiile prevăzute de art. 786 Cod procedură civilă deși executorul judecătoresc a emis adresa de înființare a popririi din 25.02.2015, astfel că se impune validarea popririi.

În drept, invocă art. 789 Cod procedură civilă, iar în cadrul probei cu înscrisuri depune adresa de înființare a popririi și dovada comunicării acesteia către terțul poprit, acte din dosarul execuțional, adresa CAS A. cu privire la angajatorul debitorului, alte înscrisuri.

Debitorul și terțul poprit nu s-au înfățișat la judecată și nici nu au formulat apărări, deși aceștia au fost citați cu mențiunea depunerii întâmpinării.

Analizând actele și lucrările aflate la dosar, instanța reține în fapt că, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._/10.04.2008 și în cadrul dosarului execuțional nr. 1103/2014 (nr. vechi 470/2013) al B. Berlo C. O., creditorul A. B. R. SA a pornit executarea silită împotriva debitorului A. C., sens în care prin adresa din 25.02.2015 s-a înființat poprirea asupra sumelor datorate debitorului de către angajatorul-terț poprit A&A R. I. SRL, până la concurența sumei de 30.399 lei, reprezentând creanță și cheltuieli de executare silită (f.7).

Terțul poprit nu a dat curs popririi, deși adresa de înființare a popririi i-a fost comunicată în 02.03.2015 și datorează debitorului sume de bani reprezentând drepturi salariale, fapt ce rezultă din adresa nr. 2503/19.02.2015 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate A. (f.8 și 9).

În conformitate cu art. 780 alin. 1 Cod procedură civilă, sunt supuse popririi sumele de bani datorate debitorului ori deținute în numele său de o terță persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente. De asemenea, potrivit art. 789 alin. 1 din același cod, dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a eliberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau executorul judecătoresc poate sesiza instanța de executare în vederea validării popririi, iar conform alin. 4, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului.

Ca atare, văzând că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, instanța, în temeiul art. 789 Cod procedură civilă, va admite cererea de față, va valida poprirea înființată de executorul judecătoresc și va obliga terțul poprit să plătească creditorului sumele datorate cu orice titlu debitorului, până la concurența sumei de 30.399 lei.

Totodată, în baza art. 453 Cod procedură civilă, va obliga terțul poprit să plătească creditorului suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de creditorul A. B. Romania SA (CUI_), cu sediul în București, sector 1, Calea Dorobanților nr. 237B, în contradictoriu cu debitorul A. C. N. (CNP_), cu domiciliul în A., Calea Radnei nr. 162-170, ., . poprit A&A R. I. SRL (CUI_), cu sediul în A., ., și în consecință:

Validează poprirea înființată de Biroul Executorului Judecătoresc Berlo C. O. prin adresa din 25.02.2015 emisă în dosarul execuțional nr. 1103/2014 (dosar vechi nr. 470/2013) și obligă terțul poprit să plătească creditorului sumele datorate cu orice titlu debitorului, până la concurența sumei de 30.399 lei.

Obligă terțul poprit să achite creditorului cheltuieli de judecată de 20 lei.

Cu apel în 5 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședință publică, azi 17 iunie 2015.

Președinte,Grefier,

B. CosminIovuța K.

BC/IK/ 29.06.2015/ 5 ex. din care 3 ex. se comunică cu:

- A. B. Romania SA – București, sector 1, Calea Dorobanților nr. 237B

- A. C. N. – A., Calea Radnei nr. 162-170, ., .> - A&A R. I. SRL – A., .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 3436/2015. Judecătoria ARAD