Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 330/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 330/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 17-01-2013 în dosarul nr. 9606/180/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BACĂU

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 330/2013

Ședința publică de la 17 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. B.

Grefier M. T.

Ministerul Public reprezentat prin

Procuror :V. B. C.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile avand ca obiect „înregistrare tardiva nastere” formulata de reclamanta UAT C. in contradictoriu cu pârâta C. M. .

La apelul nominal facut in ședinta publica se prezinta pentru reclamanta dl. Tabacaru C-tin ,lipsa fiind pârâta.

Procedura este completă.

S-a facut referatul oral asupra cauzei, după care:

Reprezentantul reclamantei, dl. Tabacaru C-tin se legitimeaza cu CI, . nr._.

Nemaifiind alte probe de administat ,instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fond .

Repezentantul reclamantei avand cuvantul solicita admiterea cererii si înregistrarea tradivă a nasterii .

Reprezentantul Ministerului Public solicita admiterea cererii si inregistrarea tradiva a nasterii .

S.-au declarat dezbaterile inchise, trecanduse –se la deliberare.

I N S T A N T A

-deliebrand -

Deliberând asupra cauzei civile de față constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub numărul 9606/ 180 / 12.07.2012 reclamanta UAT ( Primăria ) C. a chemat în judecată pe pârâta C. M. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună înregistrarea tardivă a nașterii minorului C. A...

În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esență că nașterea copilului a avut loc la data de 18.11.2003 în Maternitatea Bacău, județul Bacău, că nu a fost declarată din motive exclusive ale mamei și că solicită a se dispune înregistrarea tardivă a nașterii minorului

În drept au fost invocate dispozițiile art 21 al 1 și 2 din legea 119 / 1996.

Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 21 alin. 2 din Legea nr. 119/1996.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar în fotocopie înscrisuri.

În baza art.21 alin 2 din Legea nr.119/1996, instanța a dispus emiterea unei adrese către Consiliul Local al mun.Bacău - Directia Publică de Evidență a Persoanelor Bacău - Serviciul de Stare Civilă pentru a efectua cercetări.

Cu adresa nr._ din 21.08.2012 a Directia Publică de Evidență a Persoanelor Bacău - Serviciul de Stare Civilă s-a depus la dosarul cauzei un referat privind cercetările efectuate în prezenta cauză, propunându-se înregistrarea tardivă a nașterii minorului C. A...

Cu adresa nr. 2510 din 20.12.2012 a fost înaintat la dosar avizul Serviciului Județean de Medicină Legală

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de 18 noiembrie 2003 în orașul Bacău, județul Bacău, numita C. M. a dat naștere minorului C. A., nașterea acestuia nefiind înregistrată până în prezent.

În urma verificărilor efectuate de către Directia Publică de Evidență a Persoanelor Bacău - Serviciul de Stare Civilă Serviciul s-a constatat aceeași situație de fapt, minorul C. A. având ca mamă pe C. M. iar tată Natural.

Conform Avizul Serviciului Județean de Medicină Legală nr. 2510 din 20.12.2012 persoana de sex masculin C. A. prezintă dezvoltare somatică ce ar putea corespunde unei vârste de cca 9 ani și s-ar fi putut naște pe 18 noiembrie 2003.

Instanța reține că dispozițiile art. 8 din Convenția Europeană a drepturilor Omului consacră dreptul la respectarea vieții private și familiale, urmărind apărarea individului împotriva oricărei ingerințe arbitrare a puterii publice în exercitarea prerogativelor ce asigură însuși conținutul acestui drept. Înregistrarea nașterii apare ca un drept al persoanei la viață privată, fiind un atribut de identificare a persoanei și de evidențiere a unei legături familiale determinate, statul fiind direct interesat în reglementarea acestei probleme.

Având în vedere cele expuse anterior, instanța constată că a trecut mai mult de un an de la nașterea numitei G. B. și văzând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 21 din Legea nr. 119/1996 urmează să admită acțiunea privind înregistrarea tardivă în registrul de nou născuți al Primăriei municipiului Bacău a nașterii numitului C. A. cu următoarele date de stare civilă: nume de familie: C., prenume: A., data nașterii minorului: 18.11.2003, locul nașterii: municipiul Bacău, județul Bacău, sex masculin, părinți: tată -, mamă: C. M., ns la data de 22.09.1986 în loc Bacău, județul Bacău ,CNP:_, domiciliată în C., județul Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulata de reclamanta Unitatea Administrativ Teritoriala C., jud Bacau în contradictoriu cu pârâta C. M. domiciliată în ., jud Bacau .

Dispune înregistrarea nașterii minorului C. A. cu următoarele date de stare civilă

nume de familie: C.

prenume: A.

data nașterii minorului: 18.11.2003

locul nașterii: municipiul Bacău, județul Bacău

sex masculin,

părinți: tată -, mamă: C. M., ns la data de 22.09.1986 în loc Bacău, județul Bacău ,CNP:_, domiciliată în C., județul Bacău, în Registrul de stare civilă al Primăriei Bacău.

Dispune comunicarea hotărârii după rămânerea definitivă către Primăria Bacău pentru efectuarea cuvenitelor înregistrări.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 17.01.2013.

P., Grefier,

tehnored. B.A /T.M.

ex. 5

4.02/8.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 330/2013. Judecătoria BACĂU