Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 6991/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 6991/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 18946/180/2009

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BACĂU

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6991/2013

Ședința publică de la 14 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. B.

Grefier E. T.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant B.(F. R.) A., martor U. L., martor D. A. și pe pârât R. I., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial .

Cursul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din 31.10.2013, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, în temeiul art.150 C. pr. civ.,a reținut cauza spre soluționare .

Din lipsă de timp pentru deliberare instanța a amânat pronunțarea la data de 14.11.2013, când, după ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 256 C. pr. civ, a adoptat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

- deliberând -

Asupra cauzei civile de fata constata următoarele:

Prin cererea înregistrata la Judecătoria Bacău sub nr._ reclamanta B. ( fosta R. ) A. a chemat in judecata pe pârâtul R. I. pentru ca in baza probelor administrate instanța să dispună partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei.

Acțiunea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru de 11 531 lei si timbru judiciar.

Prin încheierea de ședința din data de 29.04.2010 ( fl 81, 82 ) a fost admisa in parte cererea de ajutor public judiciar formulata de reclamanta, dispunându-se eșalonarea taxei provizorii de timbru de_ lei in 24 rate egale in cuantum de 484 lei fiecare, prima lună de plată fiind mai 2010.

In motivarea acțiunii reclamanta a în esență că la data de 5 iunie 2008 a fost desfăcută căsătoria părților, că în timpul căsătoriei părțile au dobândit mai multe bunuri, respectiv: un apartament situat în Bacău, ., .,județul Bacău, o suprafață de 1000 mp teren situată în extravilanul comunei Hemeiuși, județul Bacău, o casă P + 1 situată în ., o cabană în suprafață de 36 mp și beci situată în . și un autoturism Renault berlina 4 + 1 uși. A mai arătat reclamanta că în ultimii ani a facut un împrumut la bancă de 16 500 lei,pe o durată de 10 ani conform contractului de credit de consum nr. 13 din 04.12.2006,bani care au fost folosiți în gospodărie de ambii soți, că acest credit este achitat doar de dumneaei din venituri proprii, că în condițiile în care a realizat venituri constante și a fost permanent angajată solicită a se reține în favoarea sa o cotă de contribuție de 60 %. Sub aspectul lotizării a solicitat ca apartamentul să-i fie atribuit în lot întrucât nu are altă locuință și are o contribuție mai mare la dobândirea acestui bun iar în privința creditului dorește ca acesta să fie reținut în lotul pârâtului,urmând a compensa contravaloarea creditului ce urma să fie achitat de către dânsa cu sulta ce urmează să i-o achite pârâtul

In drept au fost invocate dispozițiile art 728 cod civ..

In dovedirea acțiunii reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, cu interogatoriul paratului ( fl 70 - 73, 75 ), proba cu martori, fiind audiați D. A. ( fl 68 ) și U. L. ( fl 99 ) și cu expertize.

Pârâtul legal citat s-a prezentat in instanța și a depus întâmpinare și cerere reconvențională ( fl 64 - 65 )

In motivare a arătat sub aspectul întâmpinării , cu privire la cabana in suprafața de 36 mp din . că nu poate constitui obiect al partajului întrucât nu a fost construita de soți si nici nu exista autorizație de construcție pentru aceasta;în privința împrumutului bancar de 16.500 lei ce se rambursează in termen de 10 ani a specificat că fost folosit de reclamanta pentru cheltuieli proprii, iar în eventualitatea în care considera bun comun el a fost restituit in proporție de cca 20% in timpul căsătoriei si numai diferența de cca 80% ar mai constitui obiect al partajului; legat de contribuția mai mare a reclamantei la dobândirea bunurilor comune a menționat că nu exista, că în realitate dumnealui a fost acela care a suportat in mai mare măsura cheltuielile cu dobândirea bunurilor comune si reclamanta s-a ocupat cu cheltuieli în interes personal, că bunurile sunt dobândite in prima parte a conviețuirii noastre, și că dumnealui a contribuit in cea mai mare parte la cheltuielile de întreținere a fiicei părților care este studenta in anul III la Facultatea de Arhitectura.

Sub aspect reconvențional a solicitat să fie aduse la partaj si următoarele bunuri mobile: biblioteca stejar ( patru corpuri ); semineu ornamental blat marmura; etajera, statuete si icoane;comoda tv; televizoare color .2 buc; fotolii din lemn masiv rococco; masute fantezie 3 buc; canapele extensibile; mobila camera tineret ( 4 corpuri ); cuier; cuier lambriu larice; șifonier 4 canate; bufet bucătărie; coltar bucătărie cu etajera si masa; mașina de spălat automata; aragaz cu 4 ochiuri;combina frigorifica;set tacâmuri 100 piese; cuptor cu microunde; set pahare cristal 36 piese; lustre electrice 3 buc; aparat de fotografiat digital; tablouri originale ( M. s.a.) 4 buc; draperii plus 2 seturi ; perdele 2 seturi; serviciu masa porțelan 36 piese; pilote 2 persoane - 2 bucați; plapume 2persoar 2 bucăți;covoare persane lana 3 bucăți .

Nu a fost indicat temeiul de drept.

Cererea reconvențională a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 396 lei.

La termenul din 25 februarie 2010 ( fl 66 ) pârâtul a precizat întâmpinarea și cererea reconvențională specificând că solicită a se reține cote de contribuție de 50 % pentru fiecare din soți.

In dovedirea intampinarii și cererii reconvenționale paratul a solicitat proba cu înscrisuri, cu interogatoriul reclamantei ( fl 74 ) si proba cu martori, fiind audiați I. O. ( fl 69 )și T. V. ( fl 86 )

La termenul di 8 aprilie 2010 ( fl 76 ) instanța a interogat din oficiu părțile reclamantă și pârâtă,răspunsurile fiind trecute în încheierea de ședință de la aeea dată.

Din oficiu instanța s solicitat relații Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, înaintate cu adresa nr. 6792/31.05.2010 ( fl 89 - 98 )

Au fost efectuate expertize de specialitate în cauză.

Expertiza bunuri mobile ( fl 193 - 200 ) întocmită de domnul expert M. I. a fost contestată de reclamantă ( fl 209 ), la termenul din 17 februarie 2011 ( fl 235 ) instanța dispunând efectuarea unui supliment al lucrării, depus în data de 27.04.2011 ( fl 255 - 262 ).

Expertiza auto ( fl 201 - 203 ) întocmită de doamna expert N. D. a fost contestată de pârât ( fl 235 ) la termenul din 17 februarie 2011 ( fl 235 ) instanța dispunând efectuarea unui supliment al lucrării, depus în data de 21.02.2011 ( fl 242 - 246 ). Suplimentul expertizei auto a fost contestat de reclamantă ( fl 254 ), prin încheierea de ședință din 5 mai 2011 ( fl 295 ) solicitându-se lămuriri expertului, depuse în data de 30.05.2004 ( fl 301 - 302 )

Expertiza construcții ( fl 262 - 292 ) întocmită de domnul expert E. A., la efectuarea căreia a participat și expertul parte C. N. a fost contestată de pârât ( fl 303 ), prin încheierea de ședință din data de 2 iunie 2011 ( fl 304 ) solicitându-se lămuriri expertului, suplimentul lucrării fiind depus la data de 29.08 2011 ( fl 321 - 323 ). Această din urmă lucrare a fost contestată de pârât ( fl 326 ), la termenul din 20 octombrie 2011 ( fl 341- 342 ) dispunându-se revenirea cu adresă către expert, noul supliment fiind depus la dosar în data de 09.11.2011 ( fl 345 - 346 ). Pârâtul a formulat noi obiecțiuni la expertiza construcții în data de 16.11.2011 ( fl 348 - 349 ) și la termenul din 17 noiembrie 2011 ( fl 351 ) revenindu-se cu adresă către domnul expert care a înaintat răspunsul în data de 15.12.2011 ( fl 353 - 354 ), însușit de expertul parte prin răspunsul înaintat în data de 25.02.2013 ( fl 5 )

La termenul din 15 decembrie 2011 ( fl 356 ) instanța a încuviințat proba cu expertiză în rezistența construcțiilor, fiind desemnat în acest scop ca expert domnul A. C. la termenul din 26 ianuarie 2012 ( fl 365 ). Lucrarea depusă în data de 10.04.2012 ( fl 384 - 408 ) a fost contestată de către reclamantă ( fl 442 - 451 ), la termenul din 31 mai 2013 ( fl 458 - 459 ) dispunându-se efectuarea unui supliment al lucrării, depus ladata de 25.06.2012 ( fl 462 - 463 ). La termenul din 11 octombrie 2012 ( fl 477 ) s-a revenit către experții construcții cu copie de pe expertiza rezistență construcții și cu solicitarea de a specifica dacă în raport de această lucrare au intervenit modificări ale valorilor imobilelor, suplimentul lucrării fiind depus în data de 11.12.2012 ( fl 509 ). Acest din urmă supliment al lucrării a fost contestat de pârât ( fl 523 - 528 ), la termenul din 31 ianuarie 2013 ( fl 529 ) calificând obiecțiunile formulare ca o solicitate de efectuare a unei contraexpertize construcții, solicitare încuviințată la aceeași dată și urmată de desemnarea ca și expert a doamnei expert H. Chiriachița. Contraexpertiza a fost depusă în data de 13.06.2013 ( fl 19 - 36 ) și a fost contestată atât de reclamantă ( fl 40 - 41 ) cât și de pârât ( fl 38 ). La termenul din 12.09.2013 ( fl 45 - 46 ) au fost respinse ca nefondate obiecțiunile 1, 2 și 3 formulate de reclamantă la expertiza construcții iar cea de-a patra a fost calificată ca o apărare de fond. Totodată au fost calificate drept apărări de fond obiecțiunile formulate de pârât la această expertiză.

Expertiza topocadastru ( fl 312 - 318 ) întocmită de domnul expert G. M., a fost contestată de reclamantă ( fl 328 - 331 ) la termenul din 29 septembrie 2011 fiind încuviințată una din obiecțiuni, și de pârât ( fl 336 ), suplimentele lucrărilor fiind depuse in data de 17.10.2011 ( fl 339 ) și 16.11.2011 ( fl 350 ).

La termenul din 15 decembrie 2011 ( fl 356 ) instanța a încuviințat efectuarea unei contraexpertize topocadastru, fiind desemnat în acest scop ca expert domnul A. G. la termenul din 26 ianuarie 2012 ( fl 365 ). Contraexpertiza depusă în data de 09.04.2012 ( fl 409 - 422 ) a fost contestată de reclamantă ( fl 452 - 454 ), la termenul din 31 mai 2013 ( fl 458 - 459 ) dispunându-se efectuarea unui supliment al lucrării,depus în data de 14.09.2012 ( fl 468 ).

La termenul din 11 octombrie 2012 ( fl 477 ) a fost desemnat expert evaluator al terenului de 1000 mp domnul expert R. M., lucrarea fiind depusă la data de 14.11.2012 ( fl 488 - 502 ). Expertiza evaluare topocadastru a fost contestată de pârât ( fl 513 - 515 ),la termenul din 31 ianuarie 2013 ( fl 529 - 530 ) dispunându-se revenirea către expert pentru a răspunde obiecțiunilor de la pct 3, răspunsul fiind înaintat în data de 10.04.2013 ( fl 13 ).Răspunsul la obiecțiuni a fost contestat de pârât ( fl 18 ), la termenul din 12.09.2013 ( fl 45- 46 ) au fost calificate drept apărări de fond obiecțiunile formulate de pârât la această expertiză.

Părțile au depus concluzii scrise.

Din actele si lucrările dosarului instanța retine ca:

Dreptul soților asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei reprezintă un drept de proprietate comună în codevălmășie, bunul aparținând coproprietarilor, fără a fi precizată vreo cotă - idealã. Părțile au avut calitatea de soți de la data de 08.08.1987 pana la data de 05.06.2008, data desfacerii in mod irevocabil a casatoriei, astfel cum a fost stabilit prin sentinta civila nr. 5052 din 5 iunie 2008 a Judecătoriei Bacău pronunțată în dosarul nr._ .

Potrivit dispozițiilor art. 30, alin 1 Cod familiei, bunurile dobândite de oricare dintre soți în timpul căsătoriei sunt, de la data dobândirii, bunuri comune achiziționate în mod egal de soți, în devălmășie. În virtutea prezumției de comunitate, instituită prin textul citat, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt bunuri comune de la data achiziționării lor, fără a deosebi între modurile de dobândire, cu excepțiile prevăzute de lege.

În timpul căsătoriei părțile au dobândit următoarele bunuri:

-imobile:

- un apartament situat în Bacău, ., ., apart 8,județul Bacău, achiziționat prin contractul de vânzare cumpărare nr._ ( 19 noiembrie 1992 încheiat de reclamantă cu RAAIFLET Bacău ( fl 8 bis ) în valoare de 120 264 lei.

- o casă situată în ., edificată potrivit autorizației de executare lucrări nr. 25 /_ emisă de Primăria comunei Hemeiuși ( fl 8 ), în valoare de _ lei,

- o cabană cu garaj situată în . în valoare de 37 664 lei

- platforme și alei pavate cu piatră, de la poartă la locuință și beci și în fața intrării principale în locuință, în valoare de 14 424 lei,

- porți metalice din țeavă rectangulară, pe stâlpi metalici din țeavă înglobați în

stâlpi de beton, în valoare de 3000 lei.

- suprafața de 1000 mp teren extravilan, sola 28,. ., dobândit conform titlului de proprietate nr._ / 23 iunie 1999 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Bacău ( fl 9 ) în valoare de 35 263, 80 lei

- mobile

- un autoturism Ranault Clio (_ ), cu număr de identificare VF1B57B_, în valoare de 632 lei.

- biblioteca stejar compusă din patru corpuri ; șemineu ornamental blat marmura; etajera statuete; 13 icoane cu dimensiuni între 4 - 20 cm și vechime 10 -17 ani; comoda tv stejar; televizor color Funai cu diagonală de 37 cm; televizor color Normani cu diagonală de 55 cm; două bucăți măsute fantezie; două fotolii din lemn masiv stil Rococco; o măsuță telefon ; o canapea extensibilă 3 persoane; o canapea extensibilă 2 persoane; mobila camera tineret ( compusă din bibiotecă,pat ,saltea birou ); cuier perete lemn 3 lame; cuier hol cu ladă lemn larice; șifonier 4 canate; bufet bucătărie; coltar bucătărie cu etajera si masa; mașina de spalat Thomson; aragaz cu 4 ochiuri Zanussi; combina frigorifica Arctic 301I; set tacamuri casetă; cuptor cu microunde Electronia; un set pahare cristal 6 bucăți; un set pahare semicristal 30 bucăți; o lustră cu ventilator patru brațe, o lustră cu trei brațe; tablouri originale ( unul de pictor Gh M. și trei de pictor M.P..); o bucată draperie plus de 8 m, o perdea de 8 m, un serviciu masa porțelan 36 piese; o pilotă 2 persoane; o plapumă 2 persoane, un covor persan lână de 8,5 m, un covor persan sintetic de 5 m în valoare totală 12 681 lei.

Valoarea masei de partaj este de 295 934,8 lei

Pentru a reține aceste bunuri instanța a avut în vedere acțiunea principală coroborată cu întâmpinarea și cererea reconvențională formulate de pârâtul, cu interogatoriul părților, înscrisurile depuse, expertizele efectuate și declarațiile de martori.

Astfel bunurile mobile indicate de pârât în cererea reconvențională au fost reținute pe baza înscrisurilor depuse la dosar al căror conținut a fost coroborat cu recunoașterea reclamantei la interogatoriul luat din oficiu de către instanță la termenul din 8 aprilie 2010 ( fl 76 ), cu depozițiile martorilor audiați și conținutul expertizei.

Răspunzând la acest interogatoriu reclamanta nu a recunoscut următoarele bunuri: două măsuțe fantezie din cele trei solicitate ( recunoscând doar una ); o lustră electrică din cele trei solicitate ( recunoscând doar două ); aparat foto digital arătând că a fost cumpărat de dumneaei de ziua copilului; o plapumă din cele două solicitate ( recunoscând doar una ); o pilotă din cele două solicitate, precizând că una e cumpărată pentru copil.

La același interogatoriu reclamanta a arătat că există un singur tablou original M., restul de trei fiind alte tablouri și că un singur covor este de lână, restul fiind sintetice.

Martorul D. A. ( fl 68 ) a arătat că a văzut în casa părților icoane, o parte din acestea fiind primite cadou, chiar și de la dânsa, că reclamanta avea un set de argint primit cadou de la o bunică, că reclamanta a făcut cadou fiicei sale un aparat foto digital și că soții au un tablou original

Martorul U. L. ( fl 99 ) a specificat la rândul său că are cunoștință despre faptul că un aparat foto digital a fost cumpărat de reclamantă pentru fiica părților și că soții au un singur tablou original M., primit cadou de la nașii de cununie, dar și altele pe care nu le poate preciza.

Martorul T. V. ( fl 86 ) a relatat că în casa părților exista un tablou original și un serviciu de porțelan de 12 persoane.

Prin expertiza bunuri mobile ( fl 193 - 200 ) întocmită de domnul expert M. I. și suplimentul efectuat, depus în data de 27.04.2011 ( fl 255 - 262 ), au fost identificate și evaluate bunurile solicitate la partaj.

Au fost identificate următoarele bunuri: biblioteca stejar compusă din patru corpuri ; șemineu ornamental blat marmura; etajera statuete; 13 icoane cu dimensiuni între 4 - 20 cm și vechime 10 -17 ani; comoda tv stejar; televizor color Funai cu diagonală de 37 cm; televizor color Normani cu diagonală de 55 cm; două bucăți măsuțe fantezie; două fotolii din lemn masiv stil Rococco; o măsuță telefon ; o canapea extensibilă 3 persoane; o canapea extensibilă 2 persoane; mobila camera tineret ( compusă din bibliotecă,pat ,saltea birou ); cuier perete lemn 3 lame; cuier hol cu ladă lemn larice; șifonier 4 canate; bufet bucătărie; colțar bucătărie cu etajera si masa; mașina de spalat Thomson; aragaz cu 4 ochiuri Zanussi; combina frigorifica Arctic 301I; set tacâmuri casetă; cuptor cu microunde Electronia; un set pahare cristal 6 bucăți; un set pahare semicristal 30 bucăți; o lustră cu ventilator patru brațe, o lustră cu trei brațe, aparat de fotografiat digital Sony; tablouri originale ( unul de pictor Gh M. și trei de pictor M. P..); o bucată draperie plus de 8 m, o perdea de 8 m, un serviciu masa porțelan 36 piese; o pilotă 2 persoane; o plapumă 2 persoane, un covor persan lână de 8,5 m, un covor persan sintetic de 5 m.

Nu au fost găsite următoarele bunuri solicitate prin cerere reconvențională: o pilotă, o lustră,un set tacâmuri și un covor sintetic.

Din bunurile solicitate de pârât prin cerere reconvențională, în urma analizei probatoriului administrat, instanța nu va reține următoarele: o lustră electrică ( din cele trei solicitate ) în condițiile în care nu a fost recunoscută de reclamantă la interogatoriul luat din oficiu și nici nu a fost identificată cu ocazia efectuării expertizei, existența bunului nerezultând din probatoriul administrat; aparatul foto digital Sony, întrucât este un bun făcut cadou fiicei părților ; o plapumă ( din cele două solicitate ) în condițiile în care nu a fost recunoscută de reclamantă la interogatoriul luat din oficiu și nici nu a fost identificată cu ocazia efectuării expertizei, existența bunului nerezultând din probatoriul administrat; o pilotă ( din cele două solicitate ) în condițiile în care nu a fost recunoscută de reclamantă la interogatoriul luat din oficiu și nici nu a fost identificată cu ocazia efectuării expertizei, existența bunului nerezultând din probatoriul administrat; un covor ( din cele trei solicitate ) în condițiile în care nici nu a fost identificat cu ocazia efectuării expertizei, existența bunului nerezultând din probatoriul administrat

Va fi reținută o măsuță de telefon alături de două măsuțe fantezie, în loc de trei măsuțe fantezie, cum au fost solicitate, în această formă fiind identificate prin expertiză.

În consecință, masa de partaj se va compune din următoarele bunuri mobile: biblioteca stejar compusă din patru corpuri ; șemineu ornamental blat marmura; etajera statuete; 13 icoane cu dimensiuni între 4 - 20 cm și vechime 10 -17 ani; comoda tv stejar; televizor color Funai cu diagonală de 37 cm; televizor color Normani cu diagonală de 55 cm; două bucăți măsute fantezie; două fotolii din lemn masiv stil Rococco; o măsuță telefon ; o canapea extensibilă 3 persoane; o canapea extensibilă 2 persoane; mobila camera tineret ( compusă din bibliotecă,pat ,saltea birou ); cuier perete lemn 3 lame; cuier hol cu ladă lemn larice; șifonier 4 canate; bufet bucătărie; colțar bucătărie cu etajera si masa; mașina de spalat Thomson; aragaz cu 4 ochiuri Zanussi; combina frigorifica Arctic 301I; set tacamuri casetă; cuptor cu microunde Electronia; un set pahare cristal 6 bucăți; un set pahare semicristal 30 bucăți; o lustră cu ventilator patru brațe, o lustră cu trei brațe; tablouri originale ( unul de pictor Gh M. și trei de pictor M.P..); o bucată draperie plus de 8 m, o perdea de 8 m, un serviciu masa porțelan 36 piese; o pilotă 2 persoane; o plapumă 2 persoane, un covor persan lână de 8,5 m, un covor persan sintetic de 5 m..

Prin suplimentul lucrării ( fl 255 - 260 ) s-a făcut o nouă evaluare a bunurilor urmare a prezentării de către a unor noi înscrisuri,valoarea totală a bunurilor reținute la masa de partaj luând în considerare aceste noi valori fiind de 12 681 lei.

Soții au mai dobândit și un autoturism Ranault Clio (_ ), cu număr de identificare VF1B57B_.

Prin expertiza auto ( fl 201 - 203 ) întocmită de doamna expert N. D., suplimentul al lucrării, depus în data de 21.02.2011 ( fl 242 - 246 ) și lămuririle depuse în data de 30.05.2004 ( fl 301 - 302 ) a fost identificat acest bun și ca urmare a verificării stării tehnice a acestuia a fost evaluat prin suplimentul lucrării ( fl 242 - 246 ) la un o valoare de 632 lei. Aceasta este valoarea ce va fi reținută de instanță în condițiile în care în expertiza efectuată inițial ( fl 242 - 246 ) valoarea a fost stabilită fără ca bunul să fi fost prezentat expertului. Totodată, nu va fi reținută nici una din valorile indicate în cel de-al doilea supliment al lucrării ( fl 302 ) în condițiile în care ceea ce interesează la partaj este valoarea de circulație a bunului, iar nu valoarea acestuia ca piese de schimb sau valoarea de casare la societăți dezmembrări, întrucât aceasta ar echivala cu impunerea părții căreia i se va atribui o altă destinație a bunului.

In privința bunurilor imobile instanța reține următoarele:

Prin contractul de vânzare cumpărare nr._ / 19 noiembrie 1992 încheiat de reclamantă cu RAAIFLET Bacău ( fl 8 bis ) a fost achiziționat un apartamentsituat în Bacău, .. 33, .,județul Bacău.

Acest bun a fost identificat și evaluat prin expertiza construcții ( fl 262 - 292 ) întocmită de domnul expert E. A., la efectuarea căreia a participat și expertul parte C. N., cu suplimentele ulterioare: din data de 29.08 2011 ( fl 321 - 323 ); din data de 09.11.2011 ( fl 345 - 346 ); din data de 15.12.2011 ( fl 353 - 354 ), și din data de 25.02.2013 ( fl 5 ). Prin lucrările sus amintite, locuința a fost evaluată la suma de 120 919 lei, această valoare stabilită prin metoda comparațiilor directe fiind recomandată, fiind mai apropiată de valoarea de tranzacționare a locuințelor de acest tip pe piață.

Prin contraexpertiza efectuată de doamna expert H. Chiriachița, depusă în data de 13.06.2013 ( fl 19 - 36, vol II ) a fost identificat apartamentul sus amintit ( compus din două camere decomandate și dependințe ) și evaluat la o valoare de piață de 120 264 lei, deci foarte apropiată de cea stabilită prin expertiza inițială.

Cum ambele părți au achiesat pe fondul cauzei la valoarea stabilită prin contraexpertiza H. Chiriachita, aceasta va fi cea care va fi reținută de instanță.

La masa de partaj s-a solicitat de către reclamantă a se reține și două construcții amplasate în comune Hemeiuși, județul Bacău, respectiv: o casă P + 1 și o cabană de 36 mp .

Existența celei de-a doua construcții a fost contestată de pârât, care a specificat că imobilul a fost edificat de o terță persoană ( un frate al său ) pe o suprafață de teren ce nu aparține soților.

Aceste bunuri a fost identificate și evaluate prin expertiza construcții ( fl 262 - 292 ) întocmită de domnul expert E. A., la efectuarea căreia a participat și expertul parte C. N., cu suplimentele ulterioare: din data de 29.08 2011 ( fl 321 - 323 ); din data de 09.11.2011 ( fl 345 - 346 ); din data de 15.12.2011 ( fl 353 - 354 ), și din data de 25.02.2013 ( fl 5 ).

Prin lucrările sus amintite a fost identificată casa P + 1 edificată de soți în timpul căsătoriei în baza autorizației de executare lucrări nr. 25 /_ emisă de Primăria comunei Hemeiuși, aflată în stadiul la roșu, și evaluată la suma de 99 160 lei ( fl 276 - 281 și fl 346 ).

Totodată a fost identificată o cabană în suprafață de 22,31 mp, cu terasă de 22,15 mp și garaj de 25,62 mp, și evaluată la suma de 43 683 lei ( fl 276 - 281 și fl 346 ).

Cu privire la cele două imobile anterior menționate s-a reținut în cuprinsul expertizei ( fl 276 - 281) că sunt edificate din cărămidă recuperabilă și sunt în stare de depreciere.

Prin contraexpertiza efectuată de doamna expert H. Chiriachița, depusă în data de 13.06.2013 ( fl 19 - 36, vol II ) au fost identificate și evaluate construcțiile sus amintite situate în ..

Astfel, casa P + 1 E compusă din living room, sufragerie, bucătărie,baie, hol, casa scării peste beci și terasă - la parter și 2 dormitoare cu dressing sub acoperiș, o baie, hol, casa scării și balcon - la etaj, aflată în stadiul de „la roșu” și edificată pe o suprafață de 1000 mp în acte ( și 1610 mp în fapt ) a fost evaluată la suma de_ lei.

Expertul a identificat totodată o pe terenul sus amintit o cabană cu garaj, respectiv o clădire parter compusă dintr-o încăpere construită cu pereții din vălătuci, acoperișul tip șarpantă din lemn, cu învelitoarea de șindrilă, în valoare de 37 664 lei.

Au fost identificate platforme și alei pavate cu piatră, de la poartă la locuință și beci și în fața intrării principale în locuință, în valoare de 14 424 lei,precum și porți metalice din țeavă rectangulară, pe stâlpi metalici din țeavă înglobați în stâlpi de beton, în valoare de 3000 lei.

Instanța va reține la masa de partaj imobilul cabană în considerarea următoarelor argumente:

Răspunzând la interogatoriul ce i s-a luat ( întrebarea 1, fl 74 ) reclamanta a specificat că imobilul cabană a fost edificat din banii soților, însă mai permiteau și fratelui pârâtului să o folosească.

Martorul D. A. ( fl. 68 ) a arătat că în timpul căsătoriei, pe o suprafață de 1000 mp teren, soții au edificat o cabană având o singură încăpere și un beci, în perioada anilor 1991 - 1992 ( conform relatărilor reclamantei ) și fără contribuția financiară a unei terțe persoane.

Martorul U. L. ( fl 99 ) a arătat că în Hemeiuși soții au o casă și o cabană, nu știe când a fost edificată această din urmă construcție, însă nu a auzit ca acesta să aparțină altei persoane.

Martorul propus de pârât I. O. ( fl 69 ), care cunoaște părțile de aproximativ 25 ani, a arătat că în timpul căsătoriei soții au construit o cabană amplasată în . anului 1990, cu venituri din familia acestora, lucru pe care în cunoaște în condițiile în care are și dânsul o vilă situată la mică distanță. Legat de fratele pârâtului, martorul a arătat că în momentul edificării cabanei i-a ajutat pe soți cu manopera și transportul, însă nu cunoaște dacă acesta a investit la rândul său bani în lucrare.

Martorul T. V. ( fl 86 ) a relatat că pe lângă casă pe terenul soților din Hemeiuși mai există un garaj și un foișor. Cu privire la cabană a specificat că dintr-o discuție cu pârâtul și fratele dumnealui a înțeles că acesta din urmă ar fi investit niște bani în acea construcție în urma unui împrumut dat de pârât, fratele nerestituindu-i împrumutul

În consecință, probatoriul administrat a evidențiat pe lângă existența acestui bun și faptul că a fost edificat în timpul căsătoriei soților din veniturile acestora, nici chiar martorii propuși de pârât nesusținând varianta dumnealui în sensul că locuința ar aparține fratelui său. Inexistența autorizației de construire este lipsită de relevanță în condițiile în care construcțiile ridicate fără autorizație de construire pot face parte din masa de împărțit întrucât existența sau inexistența autorizației de construire vizează un raport de drept administrativ cu reglementări și consecințe speciale, fără a duce atingere raportului de drept civil născut între părți.

Instanța va reține ca valori ale construcților din Hemeiuși următoarele:

-cu privire la casă situată în . pe cea de

_ lei,stabilită prin contraexpertiza Huici Chiriachița

- pentru cabană cu garaj situată în . pe cea de de 37 664 lei stabilită prin contraexpertiza Huici Chiriachița

Totodată vor fi incluse în masa de partaj și următoarele bunuri, care deservesc accesul la cele anterior menționate, identificate și evaluate prin contraexpertiza întocmită de expert H. Ch.:

- platforme și alei pavate cu piatră, de la poartă la locuință și beci și în fața intrării principale în locuință, în valoare de 14 424 lei,

-porți metalice din țeavă rectangulară, pe stâlpi metalici din țeavă

înglobați în stâlpi de beton, în valoare de 3000 lei.

La termenul din 12.09.2013 ( fl 45 - 46 ) au fost respinse ca nefondate primele trei obiecțiuni formulate de reclamantă la expertiza construcții ( fl 40 -41 ) cea de-a patra ( legată de amenajări care nu au fost arătate ) fiind calificată ca o apărare de fond. Cum valoarea reținută de către instanță pentru apartament a fost cea stabilită prin expertiza H. Chiriachița, evaluare care a luat în considerare corecțiile prevăzute în anexa 2 a lucrării, iar pentru construcțiile din localitatea Hameiuși, cea stabilită prin aceeași lucrare, cu aplicarea coeficienților de individualizare expres specificați, și cum ambele imobile au fost descrise de către expert prin evidențierea componentelor relevante sub aspectul determinării valorii, instanța urmează a respinge și această apărare de fond invocată de reclamantă.

Totodată, la termenul din 12.09.2013 ( fl 45 - 46 ) au fost calificate drept apărări de fond obiecțiunile formulate de pârât ( fl 38 )la contraexpertiza H. referitoare la construcțiile de la Hemiuși. Susținerile pârâtului de la primul punct în sensul că garajul și cabana nu aparțin soților, cu unei terțe persoane, au fost analizate în cele ce au precedat, instanța constatând contrariul pe baza probatoriului administrat. Totodată, faptul că platformele și aleile ar fi deținute în cote de 50 % cu fratele pârâtului nu a fost dovedit prin probatoriul administrat, astfel încât instanța nu va da eficiență acestei apărări de fond.

Cu privire la suprafața de teren de 1000 mpsituat în ., dobândit conform titlului de proprietate nr._ / 23 iunie 1999 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Bacău, instanța reține următoarele:

Răspunzând la întrebarea nr. 2 din interogatoriul luat de reclamantă ( fl 75 ) pârâtul a recunoscut că pentru achiziționarea terenului sus amintit s-a plătit în timpul căsătoriei suma de 2000 lei.

Martorul D. A. ( fl 68 ) a arătat că terenul din Hemeiuși nu a fost dobândit prin moștenire, ci le-a fost dat soților în virtutea faptului că reclamanta lucra la o fermă și că părțile au plătit o sumă modică.

Martorul propus de pârât I. O. ( fl 69 ) a arătat că pentru terenul solicitat la partaj soții au achitat un preț mic și li s-a eliberat titlu de proprietate.

Similar a declarat și martorul T. V. ( fl 86 ) ,care a specificat că suprafața de 1000 mp teren a fost cumpărată de soți.

Prin expertiza topocadastru ( fl 312 - 318 ) întocmită de domnul expert G. M. și suplimentele lucrărilor depuse in data de 17.10.2011 ( fl 339 ) și 16.11.2011 ( fl 350 ) a fost identificată și evaluată la suma de 54 500 lei ( prin metoda comparației directe ) suprafața de tern solicitată la partaj.

La termenul din 15 decembrie 2011 ( fl 356 ) instanța a încuviințat efectuarea unei contraexpertize topocadastru, fiind desemnat în acest scop ca expert domnul A. G.. Prin contraexpertiza depusă în data de 09.04.2012 ( fl 409 - 422 ) și suplimentul lucrării, depus în data de 14.09.2012 ( fl 468 ) a fost identificată și evaluată la suma de 35 263,80 lei ( prin metoda comparației prin bonitare ) suprafața solicitată la partaj. În final, o nouă evaluare a terenului ( la suma de 83 837,88 lei ) a fost efectuată prin expertiza evaluare întocmită de domnul expert R. M., prin lucrarea fiind depusă la data de 14.11.2012 ( fl 488 - 502 ). și răspunsul înaintat în data de 10.04.2013 ( fl 13 ).

Instanța va reține la masa de partaj doar suprafața de 1000 mp ( deși în fapt aceasta este mai mare ) cu valoarea stabilită prin contraexpertiza întocmită de domnul A. G. de 35 263, 80 lei, lucrare apreciată ca fiind sub aspectul valorii cea mai apropiată de valoarea de piață a terenurilor.

In condițiile reținerii valorii imobilului din expertiza A., sunt irelevante apărările de fond cu privire la expertiza R. formulate de pârât ( fl 18 ),astfel cum au fost calificate obiecțiunile acestuia la termenul din 12.09.2013.

Instanța a mai reținut ca datorie .> cea rezultata din contractul de credit bancar nr. 18 din 04.12.2006 încheiat de reclamantă, in calitate de împrumutat și de pârât în calitate de codebitor cu Bank Leumi România SA, prin care s-a împrumutat suma de 16 500 lei pentru o perioadă de 120 luni ( fl 11 - 20; scadențar fl 156 - 160 )

Răspunzând la interogatoriu ( întrebarea 3, fl 74 ) reclamanta a arătat că suma de 16 500 lei împrumutată a fost folosită pentru pregătirea copilului în vederea admiterii la facultate.

Martorul D. A. ( fl 68 ) a arătat că în timpul căsătoriei au fost contractate mai multe credite care au fost folosite pentru nevoile familiei.

Prin cererea principală reclamanta a solicitat reținerea creditului in lotul pârâtului, urmând a compensa contravaloarea creditului ce urma să fie achitat cu sulta ce i-a va achita pârâtul. O asemenea cerere nu poate fi admisă pentru că ar echivala cu o modificare a contractului de credit, exonerând de la plată împrumutatul și obligând doar coplătitorul. În plus, intervenția solicitată nu este permisă in cadrul unui litigiu fara participarea tuturor părților

Desi suma a fost apreciată de instanță datorie comună, în condițiile în care reclamanta are calitatea de împrumutat iar pârâtul de coplătitor, iar reclamanta nu a dovedit că ulterior divorțului ratele de credit au fost achitate doar de dânsa, depunând doar un scadențar ulterior anului 2010, care nu confirmă această situație de fapt, va respinge cererea acesteia de obligare a pârâtului la plata unei părți din credit

În privința cotelor de contribuție instanța a reținut următoarele în cuprinsul încheierii de admitere în principiu:

Întinderea drepturilor soților se stabilește în raport de contribuția fiecăruia la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei, soții neavând un drept stabilit de la început asupra unei cote din bunurile comune, fiind astfel necesară administrarea de probe prin care să se determine aportul fiecăruia la dobândirea lor. În lipsa altor probatorii din care să rezulte că unul dintre soți a avut o contribuție mai mare la achiziționarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, se prezumă că ambii soți au avut contribuții egale.

Pentru stabilirea cotelor de contribuție ale soților instanța a avut în vedere mai multe criterii, precum veniturile realizate de soți în gospodărie, măsura în care soții alocă cheltuielilor comune veniturile realizate, munca depusă în gospodărie, ajutorul părinților etc.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat reținerea în favoarea sa a unei cote de contribuie de 60 % pe considerentul ca a fost în permanență angajată Pe de alta parte, paratul a solicitat ca instanța sa retina in favoarea soților cota de 50 %.

Răspunzând la întrebarea nr. 5 din interogatoriul luat de reclamantă ( fl 71 ) pârâtul a arătat că în perioada anilor 1998 - 2009 a devenit asociat la niște societăți și apoi unic asociat și că realiza lunar venit în funcție de profit și legislația în vigoare.

Totodată, răspunzând la întrebarea 5 din interogatoriul luat de pârât ( fl 74 ) reclamanta a arătat că la edificarea casei pârâtul a avut o contribuție mai mare, de aproximativ 60 %.

Martorul D. A. ( fl 68 ) a arătat că în timpul căsătoriei reclamanta a realizat în permanență venituri mai mari decât ale pârâtului și că de când cunoaște părțile, de 10 ani, știe că pârâtul nu a lucrat, dar nu cunoaște dacă acesta a adus sau nu venituri în casă în această perioadă.

Martorul U. L. ( fl 99 ) a arătat la rândul său că reclamanta a lucrat în mod constant, că în perioada anilor 2000 - 2003 / 2004 pârâtul nu a lucrat, că ulterior acesta a avut împreună cu soțul dumneaei o firmă care nu realiza profit și că nu poate preciza dacă unul sau altul dintre soți a avut venituri mai mari. A mai specificat că i se plângea reclamanta că este greu cu un singur salariu, însă nu a observat ca vreunul dintre soți să fi făcut cheltuieli exagerate.

Martorul propus de pârât I. O. ( fl 69 ) a subliniat că în perioada edificării cabanei ( anul 1990) pârâtul lucra la Avicola, realizând venituri mai mari decât soția sa, după care a lucrat la Selena, unde veniturile erau mari, apoi la Avicola B.. A specificat acest martor și că pârâtul a lucrat tot timpul, în ultima perioadă și la amenajări de grădini.

În final, martorul T. V. ( fl 86 ) a relatat că știe din discuțiile cu pârâtul că soția sa cheltuia mulți bani în interes personal ,respectiv pe îmbrăcăminte, că în preajma anilor 1994 -1995, când dumnealui a plecat din Bacău pârâtul câștiga cam cu 30 % mai mult decât reclamanta și realiza venituri în plus de cele anterior menționate și că după 1995 acesta de deschis o afacere câștigând anual aproximativ 300 milioane lei și că aceste venituri nu le înregistra pentru a evita plata taxelor.

În consecință, instanța reține că prin probatoriul administrat s-a dovedit faptul că ambii soți au realizat venituri în timpul căsătoriei, perioadele în care unul sau altul dintre aceștia au realizat venituri superioare celuilalt soț nefiind suficient de îndelungate iar diferența de câștig suficient de mare astfel încât să fie răsturnată prezumția de contribuție egală la dobândirea bunurilor comune.

În consecință, instanța a apreciat ca se impune stabilirea în favoarea soților a unor cote egale de contribuție

Sub aspectul atribuirii bunurilor instanța reține că împărțirea bunurilor comune ale soților trebuie făcută de regulă în natură, numai în situația în care nu este posibilă atribuirea de bunuri către fiecare copartajant urmând să fii compensate în bani drepturile lor.

La formarea loturilor instanța are în vedere criteriile stabilite de art. 6739 C.pr.cv, și anume mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăruia din masa bunurilor de împărțit, posesia asupra bunurilor, natura bunului, evitarea împărțirii excesive a bunurilor, ocrotirea interesului părților, starea de nevoie .

Sub aspectul imobilelor incluse în masa de partaj instanța reține următoarele:

Reclamanta a solicitat atribuirea în lotul său a imobilului apartament în considerarea faptului că bunul este folosit de dânsa și nu dispune de altă locuință.

Pârâtul a fost de acord cu această modalitate de atribuire atât în cuprinsul interogatoriului cât și în concluziile asupra fondului cauzei.

În aceste condiții instanța va atribui reclamatei apartamentul situat în Bacău, ., ., apart 8,județul Bacău, compus din două camere și dependințe, achiziționat prin contractul de vânzare cumpărare nr._ / 19 noiembrie 1992 încheiat cu RAAIFLET Bacău, în valoare de 120 264 lei.

Totodată, instanța va atribui în lotul pârâtului casa situată în ., în valoare de _ lei; cabana cu garaj situată în . în valoare de 37 664 lei; platforme și alei pavate cu piatră, de la poartă la locuință și beci și în fața intrării principale în locuință, în valoare de 14 424 lei; porți metalice din țeavă rectangulară, pe stâlpi metalici din țeavă înglobați în stâlpi de beton, în valoare de 3000 lei; suprafața de 1000 mp teren extravilan, sola 28,. ., dobândit conform titlului de proprietate nr._ / 23 iunie 1999 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Bacău, în valoare de 35 263, 80 lei .

Atribuind aceste imobile pârâtului instanța avut în vedere poziția părților, necesitatea respectării principiului atribuirii în natură a bunurilor, a satisfacerii nevoilor fiecărui copărtaș precum și evitarea divizării exagerate a loturilor, ce n-ar mai corespunde necesităților economice.

Sub aspectul bunurilor mobile incluse în masa de partaj instanța urmează a le atribui în natură astfel:

Va atribui reclamantei - pârâte următoarele bunuri mobile care deservesc imobilul apartament ce i-a fost atribuit dumneaei în lot: biblioteca stejar compusă din patru corpuri ( 2481 lei ); șemineu ornamental blat marmura ( 721 lei ); etajera statuete ( 107 lei ); 13 icoane cu dimensiuni între 4 - 20 cm și vechime 10 -17 ani ( 193 lei ); comoda tv stejar ( 600 lei ) ; televizor color Funai cu diagonală de 37 cm ( 102 lei ) ; o măsuță fantezie ( 160 lei ); două fotolii din lemn masiv stil Rococco ( 1050 lei); o canapea extensibilă 3 persoane ( 552 lei ); mobila camera tineret ( compusă din bibliotecă,pat ,saltea birou ) ( 675 lei ); cuier perete lemn 3 lame ( 72 lei ); șifonier 4 canate ( 624 lei ) ; bufet bucătărie ( 513 lei ); colțar bucătărie cu etajera si masa ( 622 lei ); aragaz cu 4 ochiuri Zanussi ( 291 lei ); combina frigorifica Arctic 301I ( 330 lei ); set tacâmuri casetă ( 148 lei ); un set pahare cristal 6 bucăți ( 80 lei ) ; o lustră cu ventilator patru brațe ( 129 lei), o lustră cu trei brațe ( 81 lei ); tablou original ( de pictor Gh M. ) ( 480 lei ); o bucată draperie plus de 8 m ( 100 lei ), o perdea de 8 m ( 86 lei ), o pilotă 2 persoane ( 9 lei ); un covor persan sintetic de 5 m ( 50 lei ) în valoare de_ lei

Va atribui în lotul pârâtului - reclamant

- autoturismul în considerarea faptului că dumnealui este cel care l-a folosit

- următoarele bunuri mobile: televizor color Normani cu diagonală de 55 cm ( 123 lei ); o măsuță fantezie ( 160lei ); o măsuță telefon ( 65 lei ) ; o canapea extensibilă 2 persoane ( 341 lei ); cuier hol cu ladă lemn larice ( 156 lei ) ; mașina de spalat Thomson ( 197 lei ); cuptor cu microunde Electronia ( 75 lei ) ; un set pahare semicristal 30 bucăți ( 120 lei ) ; tablou original ( de pictor M.P..) ( 900 lei ) ; un serviciu masa porțelan 36 piese ( 120 lei ) ; o plapumă 2 persoane ( 9 lei ), un covor persan lână de 8,5 m ( 160 lei ), în valoare de 2426 lei, urmărindu-se respectarea împărțirii în natură a bunurilor.

Valoarea totală a lotului atribuit reclamantei - pârâte este de 130 519 lei .

Valoarea totală a lotului atribuit pârâtului - reclamant este de 165 415,8 lei

Valoarea lotului optim ( respectiv valoarea la care este îndreptățită fiecare parte potrivit cotelor de contribuție ) este de 147 967, 4 lei.

Pentru egalizarea loturilor obligă pârâtul - reclamant să plătească reclamantei - pârâte cu titlu de sultă suma de _,4 lei

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța va dispune compensarea acestora până la limita sumei de 5322 lei și va obliga pârâtul - reclamant la plata către reclamanta - pârâtă a sumei de 4042,5 lei reprezentând diferență de cheltuieli de judecată suportată în plus de aceasta

Pentru a hotărî astfel instanța a avut în vedere faptul că reclamanta a făcut cheltuieli de judecată de 13 407 lei ( reprezentând onorarii expertize, taxă de timbru ) iar pârâtul de 5322 lei (reprezentând onorarii expertize, taxă de timbru ).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea de partaj privind pe reclamanta B. A. domiciliată în munic. Bacău ., ., jud. Bacău în contradictoriu cu pârâtul R. I. domiciliat în mun. .. 16, ., jud. Bacău; munic. Bacău .. 30, ., jud. Bacău ; munic. Bacău -., ..

Admite în parte cererea reconvențională.

Constată că părțile au avut calitatea de soți, căsătoria acestora încheiată la data de 08.08.1987 fiind desfăcută prin sentința civilă nr. 5052 din 5 iunie 2008 a Judecătoriei Bacău pronunțată în dosarul nr._ , rămasă irevocabilă la data de 05.06.2008.

Constată că părțile au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri:

-imobile:

- un apartament situat în Bacău, ., .,județul Bacău, compus din două camere și dependințe, achiziționat prin contractul de vânzare cumpărare nr._ ( 19 noiembrie 1992 încheiat cu RAAIFLET Bacău, în valoare de 120 264 lei.

- o casă situată în ., edificată potrivit autorizației de executare lucrări nr. 25 /_ emisă de Primăria comunei Hemeiuși, în valoare de_ lei,

- o cabană cu garaj situată în . în valoare de 37 664 lei

-platforme și alei pavate cu piatră, de la poartă la locuință și beci și în fața

intrării principale în locuință, în valoare de 14 424 lei,

-porți metalice din țeavă rectangulară, pe stâlpi metalici din țeavă înglobați în

stâlpi de beton, în valoare de 3000 lei.

- suprafața de 1000 mp teren extravilan, sola 28,. ., dobândit conform titlului de proprietate nr._ / 23 iunie 1999 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Bacău, în valoare de 35 263, 80 lei

- mobile

- un autoturism Ranault Clio (_ ), cu număr de identificare VF1B57B_, în valoare de 632 lei.

- biblioteca stejar compusă din patru corpuri ; șemineu ornamental blat marmura; etajera statuete; 13 icoane cu dimensiuni între 4 - 20 cm și vechime 10 -17 ani; comoda tv stejar; televizor color Funai cu diagonală de 37 cm; televizor color Normani cu diagonală de 55 cm; două bucăți măsute fantezie; două fotolii din lemn masiv stil Rococco; o măsuță telefon ; o canapea extensibilă 3 persoane; o canapea extensibilă 2 persoane; mobila camera tineret ( compusă din bibiotecă,pat ,saltea birou ); cuier perete lemn 3 lame; cuier hol cu ladă lemn larice; șifonier 4 canate; bufet bucătărie; coltar bucătărie cu etajera si masa; mașina de spalat Thomson; aragaz cu 4 ochiuri Zanussi; combina frigorifica Arctic 301I; set tacamuri casetă; cuptor cu microunde Electronia; un set pahare cristal 6 bucăți; un set pahare semicristal 30 bucăți; o lustră cu ventilator patru brațe, o lustră cu trei brațe; tablouri originale ( unul de pictor Gh M. și unul de pictor M.P..); o bucată draperie plus de 8 m, o perdea de 8 m, un serviciu masa porțelan 36 piese; o pilotă 2 persoane; o plapumă 2 persoane, un covor persan lână de 8,5 m, un covor persan sintetic de 5 m în valoare totală 12 681 lei.

Valoarea masei de partaj este de 295 934,8 lei

Constata ca datorie . cea rezultata din contractul de credit bancar nr. 18 din 04.12.2006 încheiat de reclamantă, in calitate de împrumutat și de pârât în calitate de codebitor cu Bank Leumi România SA, prin care s-a împrumutat suma de 16 500 lei pentru o perioadă de 120 luni.

Constată că reclamanta - pârâtă a avut o contribuție de 50 % la dobândirea bunurilor comune iar pârâtul - reclamant de 50 %.

Dispune sistarea stării de devălmășie.

Atribuie în lotul reclamantei - pârâte următoarele bunuri:

- imobile: un apartament situat în Bacău, ., ., apart 8,județul Bacău, compus din două camere și dependințe, achiziționat prin contractul de vânzare cumpărare nr._ ( 19 noiembrie 1992 încheiat cu RAAIFLET Bacău, în valoare de 120 264 lei.

- mobile, respectiv: biblioteca stejar compusă din patru corpuri; șemineu ornamental blat marmura; etajera statuete; 13 icoane cu dimensiuni între 4 - 20 cm și vechime 10 -17 ani; comoda tv stejar; televizor color Funai cu diagonală de 37 cm; o măsuță fantezie; două fotolii din lemn masiv stil Rococco; o canapea extensibilă 3 persoane; mobila camera tineret ( compusă din bibiotecă,pat ,saltea birou ); cuier perete lemn 3 lame; șifonier 4 canate; bufet bucătărie; coltar bucătărie cu etajera si masa; aragaz cu 4 ochiuri Zanussi; combina frigorifica Arctic 301I; set tacamuri casetă; un set pahare cristal 6 bucăți; o lustră cu ventilator patru brațe, o lustră cu trei brațe; tablou original ( de pictor Gh M. ); o bucată draperie plus de 8 m, o perdea de 8 m, o pilotă 2 persoane; un covor persan sintetic de 5 m în valoare de_ lei

Valoarea totală a lotului atribuit reclamantei - pârâte este de 130 519 lei

Atribuie în lotul pârâtului - reclamant următoarele bunuri:

-imobile:

- o casă situată în ., edificată potrivit autorizației de executare lucrări nr. 25 /_ emisă de Primăria comunei Hemeiuși, în valoare de_ lei,

- o cabană cu garaj situată în . în valoare de 37 664 lei

-platforme și alei pavate cu piatră, de la poartă la locuință și beci și în fața intrării principale în locuință, în valoare de 14 424 lei,

-porți metalice din țeavă rectangulară, pe stâlpi metalici din țeavă înglobați în stâlpi de beton, în valoare de 3000 lei.

- suprafața de 1000 mp teren extravilan, sola 28,. ., dobândit conform titlului de proprietate nr._ / 23 iunie 1999 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Bacău, în valoare de 35 263, 80 lei

- mobile

- un autoturism Ranault Clio (_ ), cu număr de identificare VF1B57B_, în valoare de 632 lei.

- următoarele bunuri mobile: televizor color Normani cu diagonală de 55 cm; o măsuță fantezie; o măsuță telefon; o canapea extensibilă 2 persoane; cuier hol cu ladă lemn larice; mașina de spalat Thomson; cuptor cu microunde Electronia ; un set pahare semicristal 30 bucăți) ; tablou original ( de pictor M.P..); un serviciu masa porțelan 36 piese; o plapumă 2 persoane, un covor persan lână de 8,5, în valoare de 2426 lei

Valoarea totală a lotului atribuit pârâtului - reclamant este de 165 415,8 lei

Pentru egalizarea loturilor obligă pârâtul - reclamant să plătească reclamantei - pârâte cu titlu de sultă suma de_,4 lei

Respinge ca nefondată cererea reclamantei - pârâte de obligare a pârâtului - reclamant la plata ratelor aferente contractului de credit bancar nr. 18 din 04.12.2006 încheiat de reclamantă, in calitate de împrumutat și de pârât în calitate de codebitor cu Bank Leumi România SA.

Compensarea cheltuielile de judecată până la limita sumei de 5322 lei și obligă pârâtul - reclamant la plata către reclamanta - pârâtă a sumei de 4042,5 lei reprezentând diferență de cheltuieli de judecată suportată în plus de aceasta .

Cu apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 14.11.2013.

Președinte,Grefier,

B. AndreeaTudurachi E.

Red. BA/09.12.2013

Teh. .

Ex.6

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 6991/2013. Judecătoria BACĂU