Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 6968/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 6968/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 8323/180/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 6968/2013
Ședința publică de la 13 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C. P.
Grefier E. L.
Pe rol fiind judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant C. (F. A.) T. LA C.. AV. MACAIALA I. și pe pârât A. V., autoritate tutelară P. C. GIOSENI, având ca obiect exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă la a doua strigare pentru reclamantă av. Mâcâială I., lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că s-a depus la dosar prin Registratură ancheta socială efectuată prin comisie rogatorie .
Av. Mâcâială depune la dosar dovada citării printr-un ziar de largă circulație pentru pârât, interogatoriul pentru pârât și traducerea anchetei sociale .
Instanța procedează la verificarea dovezii procedurii de citare printr-un ziar de largă circulație și constată că procedura este legal îndeplinită.
Instanța constată că relațiile sosite din Italia sunt identice cu cele deja existente la dosar.
Cu privire la proba cu martori, av. Mâcâială solicită înlocuirea martorului H. A. cu martorul M. N., întrucât martorul H. este plecat din țară.
Instanța admite cererea de înlocuire a martorului și procedează la audierea martorului M. N., declarațiile acesteia fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Av. Mâcâială arată că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri, instanța acordă cuvântul pe fond.
Pe fondul cauzei, av. Mâcâială pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, exercitarea autorității părintești de către reclamantă, stabilirea locuinței minorelor la reclamantă, pârâtul să fie obligat la plata pensiei de întreținere în favoarea minorelor raportat la venitul minim pe economia națională; reclamanta a luat copiii în Italia, pentru că pârâtul și-a abandonat copiii, manifestând dezinteres față de aceștia, după ce a divorțat de reclamantă. Pârâtul a devenit violent și avea viciul jocurilor de noroc. Când pârâtul a plecat în Germania, acesta a lăsat fetele în grija unui nepot de-al său. Când reclamanta a venit în România, părțile au divorțat, iar reclamanta și-a luat fetele cu ea în Italia
Cu privire la exercitarea autorității părintești exclusiv de către reclamantă, av. Mâcâială arată că pârâtul nu prezintă interes față de copile, le-a abandonat. Reclamanta are un venit constant în Italia și poate oferi minorelor un trai decent.
Av. Mâcâială solicită cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cereri;
Prin cererea înregistrată sub nr._ din 15.06.2012 pe rolul Judecătoriei Bacău reclamanta C. T.(fostă A. T.) în contradictoriu cu pârâtul A. V. a solicitat ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună exercitarea autorității părintești asupra minorelor A. M.-M., născută la data de 10 august 1997 și A. B.-E., născută la data de 10 iunie 2001, exclusiv de către reclamantă, stabilirea locuinței minorelor la locuința mamei din Italia, Provincia R., Castel Madama, Via San Sebastiano nr. 135, . și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorelor, raportată la venitul minim pe economie.
În motivarea cererii reclamanta arată, în rezumat, că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 27 septembrie 1997 și că împreună cu el are cele două minore. Ulterior au divorțat prin sentința civilă nr. 5671/24.06.2011 a Judecătoriei Bacău, dar deși a solicitat să îi fie încredințate cele două minore, instanța a dispus în sensul încredințării către pârât a acestora, dar, susține de asemenea reclamanta, a continuat să păstreze legătura cu copiii și să le trimită în mod constant sume de bani și alte bunuri. După desfacerea căsătoriei, arată reclamanta, pârâtul a manifestat o atitudine de dezinteres față de copii, acesta a accentuat consumul de alcool împreună cu alți consăteni, de multe ori chiar la domiciliul unde locuia împreună cu copiii, astfel că relația cu fetele a devenit din ce în ce mai tensionată. Totodată, reclamanta susține că a dezvoltat o pasiune pentru jocurile de noroc, iar din luna martie a acestui an pârâtul a părăsit domiciliul și ar fi plecat în Germania, iar de atunci nu a mai dat nici u semn de viață și nu a mai trimis sume de bani sau alt sprijin fetelor.
În drept reclamanta a invocat prevederile art. 403 C.civ.
În dovedirea cererii reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu doi martori, ulterior și-a restrâns proba cu martori la unul singur(fila 65).
Pârâtul, legal citat și prin publicitate, în condițiile art. 95 C.pr.civ., dar și la ultima adresă a pârâtului cunoscută de reclamantă, nu s-a prezentat în fața instanței și nu a depus întâmpinare.
În cauză s-a administrat proba cu martori și proba cu înscrisuri și a fost efectuată ancheta psihosocială la reședința reclamantei din Italia.
În temeiul art. 264 C.civ. au fost audiate în camera de consiliu cele două minore.
Din analiza probelor administrate instanța reține următoarele;
Reclamanta și pârâtul au fost căsătoriți și prin sentința civilă nr. 5671/24.06.2011 a Judecătoriei Bacău s-a pronunțat divorțul părților, minorele fiind încredințate spre creștere și educare tatălui. După divorț când fetele au rămas exclusiv în grija pârâtului, acestea se îngrijeau singure de întreținerea lor pentru că pârâtul mergea la serviciu dimineața, se întorcea seara iar din martie 2012 a părăsit domiciliul fără a se mai întoarce. Când locuiau cu tatăl lor acesta se purta urât cu ele, și chiar le brutaliza, potrivit martorei M. N. De un an minorele se află la reclamantă în Italia, locuiesc într-un apartament situat în localitatea Castel Madama, .. 135. Reclamanta desfășoară muncă ocazională ca menajeră. Minora M. frecventează primul an de liceu lingvistic la Tivoli și B. în clasa a cincea la Grupul școlar din Castel Madama.
Autoritatea părintească comună se referă la situația în care domiciliul de bază al copilului este la un părinte, dar ambii părinți participă la luarea deciziilor importante cu privire la creșterea copilului lor (deciziile cu privire la religia copilului, la asistența medicală, întreținere și educație – spre exemplu la ce grădiniță sau la ce școală să fie înscris copilul, etc.). Această prevedere - art. 503 alin. 1 C.civ. - are la bază prezumția că este în interesul superior al copilului ca autoritatea părintească să se exercite în comun și în situația părinților separați. Autoritatea părintească comună asigură dreptul copilului la grijă părintească normală și permanentă din partea ambilor părinți precum și prezența celor doi părinți în viața copilului și după separare, aceștia având aceeași responsabilitate și posibilitate de a lua decizii referitoare la problemele copilului.
Cum în cauză exercitarea autorității părintești în comun se dovedește a nu fi în interesul minorelor în condițiile în care dezinteresul manifest al tatălui și lipsa lui din viața fetelor sunt de natură chiar să le îngrădească anumite drepturi prin faptul că tatăl trebuie să participe la orice decizie majoră în ce le privește, inclusiv cu privire la sănătate și educație, se impune ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de mamă. Principiul exercitării comune a autorității părintești are ca principal beneficiar copilul astfel că nu poate fi gândit în limite absolute cu consecința denaturării sale de la finalitatea sa.
În consecință, pentru considerentele care au fost expuse și față de interesul superior al minorelor instanța va dispune ca autoritatea părintească asupra minorelor A. M.-M., născută la data de 10 august 1997 și A. B.-E., născută la data de 10 iunie 2001, să se exercite exclusiv de mamă, reclamanta C. T., astfel că, în temeiul art. 496 alin. 3 și 4 C.civ., va stabili
locuința minorelor la mamă, reclamanta C. T., în Italia, Castel Madama, ., ..
În temeiul art. 499 alin. 1 și 4 raportat la art.529 alin. 2 din Noul Cod Civil
va obliga pârâtul să plătească reclamantei în favoarea minorelor o pensie lunară de întreținere de 33% din venitul minim net pe economia națională, câte 16,5% din acest venit de la data introducerii acțiunii(15.06.2012) și până la majoratul minorelor.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., va obliga pârâtul să plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 1610,30 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta C.(fostă A.) T., cu domiciliul procesual ales la C.. AV. MÂCÂIALĂ I. din Bacău, .. 44/D/65, jud. Bacău în contradictoriu cu pârâtul A. V., domiciliat în ., citat și prin publicitate.
Dispune ca autoritatea părintească asupra minorelor A. M.-M., născută la data de 10 august 1997 și A. B.-E., născută la data de 10 iunie 2001, să se exercite exclusiv de mamă, reclamanta C. T..
Stabilește locuința minorelor la mamă, reclamanta C. T., în Italia, Castel Madama, ., ..
Obligă pârâtul să plătească reclamantei în favoarea minorelor o pensie lunară de întreținere de 33% din venitul minim net pe economia națională, câte 16,5% din acest venit de la data introducerii acțiunii(15.06.2012) și până la majoratul minorelor.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 1610,30 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
Cu drept de apel în termen de 15 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.11.2013.
Președinte, A. C. P. | ||
Grefier, E. L. |
Red. P.A.C./13.12.2013
Tehnored. L.E./13.12.2013
4 ex.
← Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 330/2013.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 6251/2013.... → |
---|