Pensie întreţinere. Sentința nr. 1899/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 1899/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 01-03-2013 în dosarul nr. 14931/180/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BACĂU

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1899/2013

Ședința publică de la 01 martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A. B.

Grefier: L.-R. V.

Pe rol este judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M. E., prin reprezentant legal H. A. M., în contradictoriu cu pârâtul M. G., având ca obiect pensie DE ÎNTREȚINERE.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 22.02.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru termenul de astăzi.

INSTANȚA

1. Obiectul cererii și susținerile reclamantului

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 31.10.2012, reclamantul M. E., prin reprezentant legal H. A. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. G. majorarea pensiei de întreținere.

Reclamantul a menționat, în esență, următoarele:

- prin sentința civilă nr. 50/21.03.2012 pronunțată de Judecătoria Bacău, pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere raportată la venitul minim pe economie, motivat de faptul că la momentul respectiv nu avea niciun venit.

- în prezent, pârâtul lucrează la ., pe un traseu public ca și controlor de bilete.

- minora a fost deseori internată în spital, fiind diagnosticată cu suflu sistolic gr II/6 parasternal.

În dovedire, a depus acte medicale.

2. Apărările pârâtului

Pârâtul a recunoscut că este tatăl minorei M. E. și a arătat că este de acord să îi plătească lunar pensie de întreținere în cuantum de o pătrime din salariul lunar net.

3. Situația de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate

Din certificatul de naștere a lui M. E. (fila 27) reiese că aceasta s-a născut la 25.06.2010, părinții săi fiind M. A. – M. și M. G..

Prin sentința civilă nr. 50/21.03.2012 (filele 28-29), rămasă irevocabilă prin neapelare, M. G. a fost obligat să achite o pensie de întreținere în cuantum de 25% din venitul minim pe economie, începând cu data introducerii cererii, 24.01.2011 și până la majoratul minorului. Pentru a stabili astfel, instanța a avut în vedere venitul minim pe economie, în condițiile în care pârâtul nu a făcut dovada veniturilor, dar nici nu a contestat capacitatea sa de a munci.

Din contractul individual de muncă nr. 212/05.10.2012 (fila 42) reiese că pârâtul lucrează la . SRL, începând cu data de 08.10.2012, fiind agent de securitate și având un salariu de bază lunar brut de 700 de lei.

4. Dreptul aplicabil: Codul civil

ART. 499

Obligația de întreținere

(1) Tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.

ART. 525

Dreptul la întreținere al minorului

(1) Minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri.

ART. 527

Debitorul întreținerii

(1) Poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace.

(2) La stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea se ține seama de veniturile și bunurile acestuia, precum și de posibilitățile de realizare a acestora; de asemenea, vor fi avute în vedere celelalte obligații ale sale.

ART. 529

Cuantumul întreținerii

(1) Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti.

(2) Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii.

ART. 531

Modificarea și încetarea pensiei de întreținere

(1) Dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.

5. Motivarea soluției

Instanța constată că reclamantul este minor, având vârsta de 2 ani. Conform art. 525 alin. 1 Cod civil, starea de nevoie a minorului este prezumată. Pârâtul are mijloace pentru a plăti pensie de întreținere, având un venit de bază lunar brut de 700 de lei.

Având în vedere că de la data sentinței civile nr. 50/21.03.2012 și până în prezent s-au modificat veniturile pârâtului, crescând, iar nevoile minorului s-au mărit și ele, instanța apreciază întemeiată cererea reclamantului și o va admite, majorând pensia de întreținere de la o pătrime din venitul minim net pe economie, la o pătrime din venitul lunar net efectiv realizat, conform art. 529 alin2 Cod civil. Instanța obligă pârâtul să plătească pensia astfel majorată începând cu data cererii de chemare în judecată, conform art. 532 alin.1 Cod civil, respectiv de la 31.10.2012 și până la majoratul reclamantului, 25.06.2028.

6. Alte aspecte

Potrivit art.278 pct. 3 Cod procedură civilă, prezenta sentință este executorie.

Potrivit art.282 indice 1 alin.1 și art. 299 alin.1 Cod procedură civilă, prezenta sentință este suspusă recursului.

Conform ART. 453 alin.2 Cod procedură civilă, pentru sumele datorate cu titlu de obligație de întreținere sau de alocație pentru copii … când executarea se face asupra salariului sau asupra altor venituri periodice cunoscute realizate de debitor, înființarea popririi se dispune de instanța de fond, din oficiu, de îndată ce hotărârea este executorie potrivit legii. Prin urmare, instanța dispune înființarea popririi asupra veniturilor obținute de pârât de la terțul poprit . SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea având ca obiect pensie de întreținere, formulată de reclamantul M. E., prin reprezentant legal H. A. M., domiciliată în comuna Săucești, .. Bacău, în contradictoriu cu pârâtul M. G., domiciliat în comuna Filipești, ..

Obligă pârâtul M. G. să plătească reclamantului M. E., prin reprezentant legal H. A. M., o pătrime din salariul lunar net, începând cu data de 31.10.2012 și până la majoratul reclamantului, respectiv 25.06.2028.

Executorie.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică la 01.03.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. Jud. AB 15.03.2013, 4 ex.

Se comunică 1 ex. reclamantului și 1 ex pârâtului

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 1899/2013. Judecătoria BACĂU