Pensie întreţinere. Sentința nr. 2893/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2893/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 84/180/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 2893/2013
Ședința publică de la 28 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Grefier M. T.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile avand ca obiect „pensie de intretinere „ formulata de reclamanta R. C. in contradictoriu cu pârâtul R. S..
La apelul nominal facut in sedinta publica se prezinta reclamanta ,lipsa fiind pârâtul.
Procedura este completa .
S-a facut referatul oral asupra cauzei, după care:
Reclamanta se legitimeaza cu CI, . mr._.
Pentru ca reclamanta sa depuna la dosar copii de pe certificatele de nastere ale copiilor ,instanta lasa cauza la a doua strigare .
La a doua strigare se prezinta reclamanta, lipsa fiind pârâtul .
Reclamanta depune la dosar copii de pe ceriticatele de nastere ale copilor
Nemaifiind alte probe de administrat ,instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.
Reclamanta avand cuvantul solicita admiterea actiunii .
S-au declarat d ezbaterile inchise, trecandu –se la deliberare .
I N S T A N T A
-deliberand -
Constată că prin cererea înregistrată sub numărul 84/ 180 / 04.01.2013 la Judecătoria Bacău reclamanta R. C. a chemat în judecată pe pârâtul R. S. pentru ca prin hotărârea pronunțată instanța să-l oblige la palta unei pensii de întreținere în favoarea minorilor R. V. și R. M..
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru .
În motivare, reclamanta a precizat că că este despărțită în fapt de pârât din anul 2008, că după căsătorie soțul dumneaei a consumat băuturi alcoolice, a avut un comportament violent și nu a adus nici un venit în casă, că în aceste condiții a luat cei doi copii și a plecat la părinți, că nici dânsa nu are vreun venit motiv pentru care solicită obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea copiilor raportat la venitul minim pe economia națională.
Nu a fost indicat temeiul de drept.
În dovedirea acțiunii reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, depunând în acest sens acte de stare civilă.
Pârâtul legal citat nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare.
Instanța din oficiu a dispus efectuarea de anchete psihosociale la domiciliile părților( fl 10, 17 )
Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Din probatoriul administrat instanța reține următoarele:
Din căsătoria părților au rezultat minorii R. M., născută la data de 7 august 2008 și R. V., născut la data de 5 februarie 2010,
Conform probatoriului administrat în cauză căsătoria părților este încă în ființă, însă soții sunt separați în fapt din august 2011, copiii minori rămânând în grija mamei care a plecat în casa părinților săi.
Nici una din părți nu este încadrată în muncă.
Potrivit anchetelor psihosociale efectuate la domiciliile părților pârâtul prestează însă muncă ocazionale la diferiți cetățeni din .>
Art 499 din codul civil prevede ca tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională, iar în caz de neînțelegere, întinderea obligației de întreținere, felul și modalitățile executării, precum și contribuția fiecăruia dintre părinți se stabilesc de instanța de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială
Are drept la întreținere conform art 524 cod civil numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale.
Art. 529 alin. 1 și 2 din Noul Cod civil prevede că întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti. Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii si o jumătate pentru trei sau mai mulți copii
În cazul de față este evident că minorii se află în nevoie, fiind necesară și contribuția tatălui la cheltuielile sale de întreținere, cheltuieli stabilite în raport de dispozițiile art. 529 cod civil la un cuantum de până la treime din veniturile din muncă ale acestuia ( pentru doi copii )
În privința veniturilor debitorului instanța reține că probatoriul administrat în cauză a demonstrat faptul că deși acesta nu are calitatea de salariat este apt de muncă,iar dacă ar lucra ar putea realiza cel puțin venitul minim net pe economia națională, în raport de care urmează a fi stabilită pensia de întreținere.
În consecință, instanța apreciază că, față de situația reținută, se impune stabilirea în favoarea minorilor R. M., născută la data de 7 august 2008 și R. V., născut la data de 5 februarie 2010, o pensii de întreținere în procent de total de 33 % ( câte 16,5 % pentru fiecare minor ) din venitul minim net pe economia națională, pensie ce va fi achitată de pârât începând cu data introducerii actiunii ( 04.01.2013 ) și până la la majoratul minorilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea civila formulata de reclamanta R. C. domiciliata in .. Bacau in contradictoriucu pârâtul R. S. cu acelasi domiciliu .
Obligă pârâtul la plata către reclamanta, în favoarea minorilor R. M., născută la data de 7 august 2008 și R. V., născut ladata de 5 februarie 2010, a unei pensii de întreținere în procent de total de 33 % ( câte 16,5 % pentru fiecare minor ) din venitul minim net pe economonia națională înceând cu data introducerii actiunii ( 04.01.2013 ) și până la la majoratul minorilor.
Ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare
Pronuntata in sedinta publica, azi 28.03.2012.
P., Grefier,
tehnored. B.A/T.M.
ex.4
26.04/9.05.2013
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 597/2013. Judecătoria BACĂU | Contestatie la executare. Sentința nr. 3337/2013. Judecătoria... → |
---|