Pensie întreţinere. Sentința nr. 5490/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 5490/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 05-09-2013 în dosarul nr. 9085/180/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. 9085/ 180/2013
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5490
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 05.09.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. M. L.
GREFIER: I. E.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect „ stabilire pensie de întreținere”, acțiune formulată de reclamantul Z. I. I. în contradictoriu cu pârâta M. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
În baza art. 131 Cod procedură civilă instanța procedează la verificarea competenței. Constată că este competentă material și teritorial să soluționeze cererea în temeiul art. 94 alin.1 lit. a coroborat cu art. 114 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța constată dosarul în stare de judecată și trece la deliberare.
INSTANȚA
Deliberând
Asupra prezentei cereri;
Prin cererea înregistrata sub nr._ din 18.06.2013 la Judecătoria Bacău reclamantul Z. I. a chemat in judecată pârâta M. G. pentru a fi obligată la plata pensiei de întreținere până la terminarea studiilor.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că locuiește împreună cu tatăl său și solicită prelungirea plății pensiei alimentare până la terminarea studiilor sau vârsta permisă de lege. Nu a fost indicat temeiul de drept.
In probatiune reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, depunând: adeverința nr. 1219/14.06.2013 emisă de Liceul Economic I. G. Bacău, acte de stare civilă, sentința civilă nr. 3502/06.06.2001 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr.778/2001.
Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu acțiunea introductivă.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Pârâta a depus Adeverință de venituri nr 1118 din 23.07.2013 emisă de Inspectoratul Școlar Județean Bacău.
Analizând înscrisurile cauzei instanța reține că reclamantul este major din data de 12 iulie 2013 și cu adeverința nr. 1219/14.06.2013 emisă de Liceul Economic I. G. Bacău a făcut dovada faptului că este elev in clasa a X-a în anul scolar 2012 – 2013, astfel că se află în continuarea studiilor după împlinirea vârstei de 18 ani.
Pârâta este salariată a Școlii Gimnaziale Solonț, aspect rezultat din conținutul Adeverinței de venituri nr 1118 din 23.07.2013 emisă de Inspectoratul Școlar Județean Bacău.
Art 499 al 3 din codul civil prevede ca părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major dacă se află în continuarea studiilor până la terminarea acestora, dar fără a depăsi vîrsta de 26 ani, iar în caz de neînțelegere, întinderea obligației de întreținere, felul și modalitățile executării, precum și contribuția fiecăruia dintre părinți se stabilesc de instanța de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială
Are drept la întreținere conform art 524 cod civil numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale.
Conform art 527 cod civil poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele a o plăti sau are posibilitatea a dobîndi acele mijloace
Art. 529 alin. 1 și 2 din Noul Cod civil prevede că întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti. Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii si o jumătate pentru trei sau mai mulți copii
În cazul de față este evident că reclamantul se află în nevoie, fiind în continuarea studiilor, astfel încât este necesară și contribuția mamei la cheltuielile sale de întreținere, cheltuieli stabilite în raport de dispozițiile art. 529 cod civil la un cuantum de până la o pătrime din veniturile din muncă ale acesteia pentru un copil. In interiorul acestei limite instanța urmează a stabili procentul care se cuvine reclamantului în raport de nevoile copilului și de posibilitățile debitorului. O contrubuție lunară de 25 % din venitul net lunar realizat de pârâtă, acceptată deopotrivă de ambele părți, este apreciată de instanță ca fiind în acord cu interesul superior al copilului major.
În privința veniturilor debitoarei instanța reține că probatoriul administrat în cauză a demonstrat faptul că aceasta este salariată a Școlii Gimnaziale Solonț realizând în medie un salariu net de 1379 lei.
În consecință, instanța apreciază că, față de situația reținută, se impune stabilirea în favoarea reclamantului, născut la data de 12 iulie 1995, a unei pensii de întreținere în procent de 25 % din venitul net cu caracter de continuitate realizat de pârâtă începând cu data introducerii acțiunii (18.06.2013) si până la terminarea studiilor, dar nu mai mult de 26 ani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite actiunea civila de stabilire pensie intretinere fomulata de reclamantul Z. I. domiciliat în Bacău, .. 3, ., ., CNP_ impotriva pârâtei M. G. domiciliată în comuna Solonț, ., CNP_.
Obligă pârâta M. G. la plata către reclamant a unei pensii lunare de întreținere în procent de 25 % din venitul net realizat lunar începând cu data introducerii actiunii (18.06.2013) si până la terminarea studiilor de către reclamant, dar nu mai mult de 26 ani.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare
Pronuntata in sedinta publica, azi, 05.09.2013.
Președinte
M. M. L.
Grefier
I. E.
Red. M.M.L. 05.09.2013
Tehn.I.E. 12.09.2013.
4 ex.
← Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 7235/2013.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 2700/2013. Judecătoria BACĂU → |
---|