Pensie întreţinere. Sentința nr. 619/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 619/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 8215/180/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BACĂU

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 619/2013

Ședința publică de la 25 Ianuarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE B. P.

Grefier E. B.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant R. D. și pe pârât R. I., având ca obiect pensie întreținere.

La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța lasă cauza la a doua strigare în vederea prezentării părților, în conformitate cu prevederile art.104, pct.13 din HCSM NR. 387/2005.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța rămâne în pronunțare cu privire la perimarea cauzei.

INSTANȚA

Constată că, prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul R. D. a solicitat obligarea pârâtului R. I. la pensie de întreținere pentru minorul R. V..

La termenul din data de 08.11.2011, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242, alin.1, pct.2 Cod procedură civilă.

După trecerea unui termen mai mare de 1 an, la data de 29.11.2012, cauza a fost repusa pe rol în vederea discutării perimării.

La termenul din data de 25.01.2013, în condițiile în care procedura de citare cu părțile a fost legal îndeplinită, instanța a rămas în pronunțare cu privire la perimarea acțiunii.

În drept, potrivit art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Potrivit art. 252 Cod procedură civilă perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate. Președintele instanței va cita de urgență părțile și va dispune ca grefa să întocmească o dare de seamă asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea.

Din verificarea actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 08.11.2011, când cauza a fost suspendată în temeiul art. 242, alin.1, pct.2 Cod procedură civilă și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.

În consecință, urmează a constata perimată cererea formulată de reclamant R. D. în contradictoriu cu pârât R. I..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 252 al. 1 Cod procedură civilă, constată perimată cererea formulată de reclamant R. D. în contradictoriu cu pârât R. I..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 25.01.2013.

Președinte,

B. P.

Grefier,

E. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 619/2013. Judecătoria BACĂU