Actiune in regres. Sentința nr. 4606/2013. Judecătoria BAIA MARE

Sentința nr. 4606/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 30/182/2012

cod operator - 4193

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

JUDECĂTORIA BAIA M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4606/2013

Ședința publică din 23 aprilie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. D.

Grefier N. B.

Pe rol este soluționarea cererii formulate de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtele . REASIGURARE SA și C. M. A., având ca obiect acțiune în regres.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile pe fondul cauzei au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16 aprilie 2013, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi 23 aprilie 2013, când a pronunțat prezenta hotărâre judecătorească.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia M., în data de 03.01.2012, sub dosar nr._, reclamanta . a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele . Reasigurare SA și C. M. A. să oblige asigurătorul de răspundere civilă auto . Reasigurare S.A. la plata următoarelor sume:

- 8224,29 lei, reprezentând contravaloare daună produsă din culpa asiguratului E. SA;

- penalități legale de 0,1 % pe zi de întârziere în efectuarea plății în conformitate cu dispozițiile art. 64 alin. 4 din Normele la Ordinul CSA nr. 21/2009 asupra sumei de 8224,29 lei, începând cu data de 10.09.2010 și până la achitarea integrală a debitului și cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii reclamanta a arătat că la data de 03.03.2010, orele 14,00, pe raza localității Baia M., jud. Maramureș, conducătorul auto C. M. A., în timp ce conducea Ford Escort, cu nr. de înmatriculare_, asigurat RCA la E. SA, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului cu nr. MM YND ce circula pe drumul prioritar, îl acroșează și îl proiectează în autoturismul Ford Mondeo cu nr. de înmatriculare_ ce era parcat. Autoturismul cu nr. de înmatriculare_ era asigurat cu asigurare facultativă (CASCO) la G. A. SA la data accidentului. Cu acest prilej Poliția Baia M. a întocmit procesul verbal de contravenție, act care constată vinovăția persoanei responsabile de producerea accidentului.

În vederea reparării autoturismului asigurat casco la societatea reclamantă s-a format dosarul de daună AAA/233/2010/MM/MM; pentru această daună G. A. SA a despăgubit asiguratul Mediater BPA SRL cu suma de 8.229,24 lei, reprezentând contravaloarea daunei suferite. Dosarul a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale privind asigurările și reasigurările în R., astfel încât G. A. S.A. se subrogă în drepturile propriului asigurat, despăgubit în baza asigurării facultative de avarii și furt a autovehiculelor, iar vinovatul de producerea accidentului, este persoana care are asigurare de răspundere civilă auto încheiată la E. SA.

Având în vedere faptul ca persoana responsabilă de producerea accidentului dispunea de o asigurare de răspundere civilă obligatorie, reclamanta este îndreptățită să recupereze dauna de la societatea de asigurare emitentă a poliței de asigurare obligatorie de răspundere civila auto (RCA) E. SA, în conformitate cu art. 49 și 54 din Legea nr. 136/1995. Pe de altă parte, având în vedere data accidentului, în speță sunt incidente și dispozițiile Normelor la Ordinul 21/2009 emis de CSA, în temeiul art. 53 din Legea 136/1995, norme care la art. 15 alin 1 stabilesc că: „Se consideră că un autovehicul este asigurat, dacă proprietarul sau utilizatorul acestuia are încheiat un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, cu valabilitate în limitele teritoriale prevăzute la art. 1^1 pct. 7 din Legea nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale celorlalte state semnatare ale Acordului multilateral, denumit în continuare asigurarea obligatorie RCA".

Solicitarea reclamantei privind obligarea E. SA la plata daunei rezultă și din dispozițiile art. 39 alin. 1 și 2 ale acelorași norme: „în cazul în care, pentru recuperarea pagubei materiale, persoana păgubită se adresează asigurătorului său de bunuri, constatarea avariilor, soluțiile tehnologice adoptate, evaluarea și stabilirea despăgubirilor sunt opozabile asigurătorului RCA al persoanei vinovate.

În situația respectării prevederilor alin. (1), asigurătorul de bunuri al

persoanei păgubite recuperează despăgubirea plătită de la asigurătorul RCA al persoanei vinovate fără ca asigurătorul RCA să fie îndreptățit să respingă o astfel de cerere”.

La data de 17.08.2010 a notificat debitoarea E. SA prin adresa nr. 2427, să achite contravaloarea daunei sau în cazul în care consideră că despăgubirea este nejustificată să dea curs invitației la conciliere pentru data de 10.09.2010. Debitoarea nu a răspuns invitației la conciliere și nu a formulat eventuale obiecțiuni înăuntrul termenului legal.

Referitor la consecința juridică a neformulării unor eventuale obiecțiuni asupra solicitărilor sale și la capătul de cerere privitor la penalitățile legale de 0,1 % pe fiecare zi de întârziere, arată că acestea se acordă în cazul plății cu întârziere a daunei, în conformitate cu dispozițiile art. 64 alin. 2 - 4 din Normele la Ordinul CSA nr. 20/2008. Astfel, norma legală prevede că asigurătorul RCA are un termen de 15 zile în care poate formula eventuale obiecțiuni. Neformularea unor obiecțiuni în termen de 30 de zile duce la decăderea asigurătorului RCA din drepturile sale, datoria devenind scadentă.

În drept, invocă dispozițiile art. 2210 din Noul Cod Civil, art. 49, 51 și 54 din Legea nr. 136/1995, cele ale Normelor la Ordinul 20/2008 al CSA, cele ale art. 103,112, 7201 și 723 Cod Procedură Civilă, precum și cele ale art. 37 alin. 1 din Legea 32/2000.

În probațiune s-au depus înscrisuri, reclamantei fiindu-i încuviințată și proba cu interogatoriul pârâtei.

Pârâta nu a formulat întâmpinare și nici nu a asigurat prezența în instanța a unui reprezentat al său pentru a-și formula apărările.

La data de 03.01.2013, respectiv la data de 11.04.2013 reclamanta a depus o precizare de acțiune prin care a învederat că debitul principal a fost achitat integral și prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere datorate și a cheltuielilor de judecată.

Analizând cererea precizată, prin raportare la probatoriul administrat și dispozițiile legale mai sus amintite, instanța o apreciază ca fiind întemeiată în parte, starea de fapt prezentată de reclamantă rezultând din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar cu faptul achitării despăgubirii de către pârâtă.

În baza dispozițiilor art. 64 alin.4 din Normele la Ordinul CSA nr. 21/2009 instanța urmează să admită capătul de cerere vizând penalitățile legale ce urmează a fi calculate la debitul 8224,29 lei începând cu data de 10.09.2010 până la plata efectivă.

În condițiile în care, deși debitul principal a fost achitat după înregistrarea acțiunii reclamanta nu a înțeles să renunțe la judecată cu privire la această cerere instanța urmează să o respingă ca lipsită de interes.

Cererea vizând cheltuielile de judecată urmează a fi respinsă ca nefondată cheltuielile vizând taxa judiciară calculată la petitul principal respins potrivit celor mai sus reținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta . cu sediul în loc. București .. 45 sector 1, cu sediul procesual ales în loc. Baia M. .. 14 . contradictoriu cu pârâtele . REASIGURARE SA cu sediul în loc. Voluntari .. 10, Global City Business Park Clădirea 023 . și C. M. A. dom. în Baia M. . . și în consecință:

Obligă pe pârâta . REASIGURARE SA la plata către reclamantă a penalităților legale de 0,1% pe zi de întârziere calculate la suma de 8224,29 lei, în dosarul de daună nr. A/233/2010/MM/MM, începând cu data de 10.09.2010 până la momentul efectuării plății debitului.

Respinge cererea pentru pretenții (debit) și cheltuieli de judecată.

Pronunțată în ședința publică astăzi 23.04.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

D. D. N. B.

Red. / D.D.

dact. / N.B.

5 ex. / 23.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 4606/2013. Judecătoria BAIA MARE