Curatelă. Sentința nr. 9374/2013. Judecătoria BAIA MARE

Sentința nr. 9374/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 6267/182/2013

cod operator 4193

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

JUDECĂTORIA BAIA M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9374/2013

Ședința publică din 20 Septembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. L. V.

Grefier A. A.

Pe rol este judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamantul D. M. I. și pe pârâta D. I. E., având ca obiect curatelă .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din data de 13.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru ziua de azi, 20.09.2013, când a pronunțat prezenta sentință.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.05.2013, sub numărul_ petentul D. M. I. a solicitat în contradictoriu cu intimata D. I. E. să dispună numirea petentului în calitate de curator al intimatei întrucât aceasta este încadrată în grad de handicap.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Petentul D. M. I. este fratele intimatei D. I. E., după cum reiese din înscrisurile de la dosar, dar și din interogatoriul petentului.

Intimata suferă de acesta din urmă având afecțiuni medicale, Oligofrenie III, deficiență funcțională gravă, conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 3833/2001 (fila 15 dosar atașat).

De altfel, răspunsurile date în cadrul interogatoriului intimatei au confirmat starea medicală în care se găsește.

Potrivit art. 106 alin. 2 Cod civil, „ocrotirea persoanei majore, are loc prin punerea sub interdicție sau prin instituirea curatelei”.

Totodată, art. 105 din același Cod, prevede, că „sunt supuși unor măsuri speciale de ocrotire cei care, deși capabili, din cauza bătrâneții, a bolii sau a altor motive prevăzute de lege, nu pot să-și administreze bunurile și nici să-și apere interesele în condiții corespunzătoare”.

Curatela, așa cum stabilesc dispozițiile art. 178 lit. a) Cod civil, se poate institui dacă, din cauza bătrâneții, a bolii sau a unei infirmități fizice, o persoană, deși capabilă, nu poate, personal, să își administreze bunurile sau să își apere interesele în condiții corespunzătoare, și, din motive temeinice, nu își poate numi un reprezentant sau un administrator .

Potrivit art.182 alin.2 cod civil instituirea curatelei se poate dispune doar cu consimțământul celui reprezentat, în afară de cazurile în care consimțământul nu poate fi dat.

Conform art.180 Cod Civil poate fi numită curator orice persoană fizică având capacitate deplină de exercițiu și care este în măsură să îndeplinească această sarcină, iar potrivit art.182 alin 2 numirea curatorului se face cu acordul celui desemnat.

Intimata suferă de afecțiuni grave care conduc la abolirea discernământului acesteia, potrivit concluziilor certificatului medical amintit, și care, în mod cert, ar necesita punerea sa sub interdicție ca modalitate a ocrotirii.

Cum o astfel de măsură de ocrotire( punere sub interdicție) nu a rezultat că a fost demarată și mai important finalizată împotriva intimatei, instanța apreciază că se impune ocrotirea intimatei prin instituirea curatelei, condițiile pentru instituirea acesteia fiind îndeplinite.

Astfel, petentul a fost de acord să fie numit ca curator, după cum reiese din interogatoriu, arătând că îndeplinește toate condițiile pentru aceasta.

De asemenea, intimata nu și-a putut da discernământul.

Față de cele prezentate, instanța va admite acțiunea.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petentul D. M. I., domiciliată în Baia M., ., ., în contradictoriu cu intimata D. I.-E., domiciliată în Baia M., ., județul Maramureș.

Dispune instituirea curatelei pe seama intimatei D. I.-E., domiciliată în Baia M., ., județul Maramureș, identificată prin C.I., ..M., nr._, și având CNP_.

Numește în calitate de curator al intimatei D. I.-E. pe fratele acesteia, petentul D. M. I., domiciliat în Baia M., ., ., identificat prin C.I., ..M., nr._, CNP_, pentru îngrijirea intimatei, reprezentarea în actele civile, administrarea bunurilor și veniturilor acesteia.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.09. 2013.

Președinte Grefier

A. L. V. A. A.

Red. / A.L.V.

dact. / A.A.

4 ex / 24 Septembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Curatelă. Sentința nr. 9374/2013. Judecătoria BAIA MARE