Încuviinţare nume minor. Sentința nr. 5849/2013. Judecătoria BAIA MARE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5849/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 9615/182/2012
cod operator 4193
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA BAIA M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5849
Ședința publică din 23 Mai 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. C. P.
Grefier V. G.
Pe rol este judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant V. F. V. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - SERVICIUL DE STARE CIVILĂ A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI, pârât W. R. S., având ca obiect încuviințare nume minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă niciuna dintre părți.
Procedura este completă.
Se constată că dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14.05.2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260 alin 1 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru data de azi, 21.05.2013, apoi pentru data de 23.05.2013, când a pronunțat prezenta hotărâre judecătorească.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia M., în data de 03.08.2012, sub dosar nr._, reclamantul V. F. – V., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta W. R. S., ca prin hotărârea ce va fi pronunțată în cauză să dispună:
-* obligarea pârâtei Direcția G. de Evidență a Persoanelor a Municipiului București - Serviciul de Stare Civilă a Sectorului 1 București, la completarea actului de naștere privind minora W. H., identificată cu CNP_, înregistrat la serviciul Stării civile de pe lângă primăria Sectorului 1 București în sensul menționării datelor de identitate ale reclamantului V. F. vasile la rubrica „TATĂ”, urmare a recunoașterii de paternitate efectuate de acesta prin înscrisul autentic „DECLARAȚIE” întocmit la BNP N. Țâgârlaș P. C. la data de 09.07.2012;
-* instanța să încuviințeze purtarea de către minora W. H. a numelui de familie de „ V.”;
-* încuviințarea exercitării autorității părintești în mod exclusiv de către reclamantul V. F. V. față de fiica sa minoră - W. H., născută în afara căsătoriei, la data de 30.06.2011, având CNP_ și stabilirea la reclamant a locuinței minorei, sau în măsura în care pârâta W. R. S. este de acord, solicită încuviințarea exercitării părintești în comun ;
în subsidiar solicită ca instanța să încuviințeze ca pe viitor reclamantul să aibă legături personale cu fiica sa în sensul de a stabili în favoarea reclamantului un program de vizitare a minorei după cum urmează:
- în primul și al treilea sfârșit de săptămână al fiecărei luni, de vineri orele 1000 până duminică orele 2000;
- cu ocazia zilei de naștere al reclamantului – 25 februarie, de la orele 1000 până la orele 2000;
- de sărbătorile de Paști Ortodox – din ziua de vineri, înainte de Paști orele 1000 până la orele 2000;
- de sărbătorile de C. – în data de 25 decembrie, de la orele 1000 până la orele 2000;
- cu ocazia zilei de naștere a minorei – 30 iunie, de la orele 1000 până la orele 2000, precum și cu ocazia zilei de naștere a surorii sale – 09 iulie, de la orele 1000 până la orele 2000.
În motivare reclamantul arată că este tatăl biologic al minorei Wesz H. fiica pârâtei W. R. Swensun, născută în afara căstoriei la data de 30.06.2011 în Budapesta, Ungaria, urmare a unei relații de prietenie dintre aceștia care a debutat în luna iulie 2010. După ce reclamantul a aflat că pârâta este însărcinată au decis de comun acord să se mute în Franța, dorind să își întemeieze o familie și de a sigura copilului ce urma să se nască un trai mai bun. În luna februarie 2011 pârâta s-a întors în România pentru a-și vizita rudele, însă nu a mai dorit să se întoarcă în Franța, anunțându-l telefonic pe reclamant că relația dintre ei s-a încheiat. Pârâtul s-a întors și el în România, crezând că situația este de moment, se va clarifica însă din nefericire pârâta nu a mai dorit continuarea relației, din motive necunoscute de reclamant.
Reclamantul pe toată perioada sarcinii și-a manifestat dorința de a o ajuta pe pârâtă inclusiv din punct de vedere financiar exprimându-și dorința de a se implica în creșterea și educarea copilului ce urma să se nască. Când pârâta și-a manifestat dorința să nască într-o maternitate din Ungaria, reclamantul nu s-a opus, chiar ajutând-o din punct de vedere financiar, achitând toate cheltuielile ocazionate cu spitalizarea în maternitate. Pârâta l-a asigurat pe reclamant că în actul de naștere al fetiței va fi trecut și el, reclamantul fiind de acord ca minora să poarte numele de familie al mamei, fiind dorința acesteia.
Ulterior, la câteva săptămâni după nașterea fetiței reclamantului i s-a adus la cunoștință faptul că minora nu are stabilită filiația față de tată.
De la aflarea acestui aspect reclamantul a încercat în nenumărate rânduri să reglementeze situația purtând numeroase discuții cu pârâta, însă de fiecare dată acesta și-a manifestat dezinteresul referitor la stabilirea filiației față de tată – reclamantul V. F..
La data de 9 iulie 2012 reclamantul a apelat la BNP N. Țâgârlaș P. C. și a întocmit o declarație autentică de recunoaștere a paternității. Urmare a conduitei pârâtei, reclamantului i-a fost refuzat în mod nejustificat existența normală și firească a unei legături personale cu copilul său, acest comportament fiind departe de a fi în interesul superior al minorei pe care o privează de a avea legături personale cu tatăl său.
Pârâta la data de 09.06.2012 a părăsit țara necomunicându-i reclamantului noua adresă de domiciliu, motivul decisiv al reclamantului de a promova prezenta acțiune în justiție.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 57-59 din Legea 119/1996dispozițiile art. 398, art. 401, art. 415-416, art. 487, art. 492, art. 503, art. 505 și art. 506 din NCPC.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Acțiunea a fost legal timbrată.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta W. R. S. arată că în principiu nu se opune admiterii acțiunii cu precizarea că se opune petitului privind încuviințarea purtării de către minora Wesz H. a numelor reunite ale părților respectiv, V. –W., se opune exercitării în comun și în mod egal a autorității părintești precum și la stabilirea domiciliului minorei la domiciliul reclamantului.
Cu privire la petitul privind programul de vizitare al minorei, pârâta nu se opune să fie admis în parte respectiv: în prima și a treia duminică din lună între orele 8-10; în data de 26 decembrie și respectiv 1 iulie a fiecărui an între orele 10-18; a doua zi de Paștele Ortodox în fiecare an, între orele 10-18, urmând ca părțile să stabilească locația de fiecare dată cu câteva zile înainte, iar programul să se desfășoare de fiecare dată în prezenta pârâtei.
Pârâta a motivat în sensul că vârsta fetiței minore este de 1 an și 9 luni, a fost îngrijită și supravegheată doar de mamă de la naștere, iar la această vârstă orice copil are nevoie de un program stabil și un climat favorabil, nicidecum de varietăți și contacte personale multiple.
Pârâta mai arată că tratativele de înțelegere au eșuat în momentul în care reclamantul a fost contactat în legătură cu obligația de întreținere și nu a răspuns contraofertei pârâtei.
De asemenea, pârâta arată că nu este împiedicat să își viziteze fiica, pârâta este de acord cu înregistrarea acestuia la rubrica – Tată - din certificatul de naștere al minorei.
Prin notele de ședință depuse la dosar în data de 17.04.2013, pârâta W. R. S., în conformitate cu prevederile art. 158 alin. 1, art. 159 pct. 3 Cod procedură civilă, a invocat necompetența generală a instanței în soluționarea cauzei, raportat la prevederile art. 1 alin. 2 lit. a coroborat cu art. 8 alin. 1 din Regulamentul CE nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003, privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești.
Având a se pronunța asupra excepției necompetenței generale a instanțelor române, cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 Cod proc. civ, instanța reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 8 din Regulamentul nr. 2201 din 2008 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, regulament ce beneficiază de aplicare directă, instanțele judecătorești dintr-un stat membru sunt competente în materia răspunderii părintești privind un copil care are reședința obișnuită în acest stat membru la momentul la care instanța este sesizată, aplicarea acestui articol făcându-se însă sub rezerva articolelor 9, 10 și 12 din același act normativ, așa cum impune alin. 2 al art. 8 din regulament.
Răspunderea părintească este definită de art. 2 punctul 7 din regulamentul mai sus menționat, ca fiind ansamblul drepturilor și obligațiilor conferite unei persoane fizice sau unei persoane juridice în temeiul unei hotărâri judecătorești, în temeiul legii sau al unui acord în vigoare privind persoana sau bunurile unui copil. Aceasta cuprinde în special încredințarea și dreptul de vizită.
Prevederile art. 8 alin.1 din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului sunt aplicabile însă cu condiția respectării inclusiv a prevederilor art. 9, care reglementează menținerea competenței fostei reședințe obișnuite a copilului în cazul cererilor având ca obiect modificarea unei hotărâri privind dreptul de vizită pronunțate înainte de mutarea copilului, art. 10 care reglementează competența judecătorească în cazuri de răpire a copilului și art. 12 care reglementează prorogarea de competență a instanțelor investite cu soluționarea cererii de divorț, de separare de corp sau de anulare a căsătoriei.
Din analiza conținutului articolelor, 9, 10 și prin raportare la probatoriul administrat în cauză, instanță reține că situațiile acolo prevăzute nu sunt incidente în speță.
Astfel articolul 9 conform căruia în cazul în care copilul se mută în mod legal dintr-un stat membru în altul și dobândește o noua reședința obișnuită, caz în care instanțele judecătorești din statul membru al fostei reședințe obișnuite a copilului își păstrează competența, prin derogare de la articolul 8, pe o perioada de trei luni de la mutare, pentru modificarea unei hotărâri privind dreptul de vizita pronunțată n acest stat membru înainte de mutarea copilului, in cazul in care titularul dreptului de vizita in temeiul hotărârii privind dreptul de vizită continuă să locuiască în mod obișnuit în statul membru al fostei reședințe obișnuite a copilului, afară de cazul în care titularul dreptului de vizită menționat a acceptat competenta instanțelor judecătorești din statul membru in care copilul are noua sa reședința obișnuită prin participarea la o procedura in fata acestor instanțe fără a le contesta competența, aceasta situație nefiind incidenta în speță în condițiile în care minora locuiește cu mama sa în Ungaria încă de la naștere, naștere care s-a produs tot pe teritoriul acestei țări aspect care reiese din cuprinsul cereri formulate de reclamant,reținându-se astfel că termenul de 3 luni despre care se face vorbire în textul legal nu-și poate găsi aplicabilitate în speță prin prisma neîndeplinirii condițiilor la care acesta se referă.
Analizând dispozițiile art. 10 din același act normativ care reglementează competența judecătorească în cazul de răpire al copilului, respectiv arătându-se că "în caz de deplasare sau reținere ilicită al unui copil, instanțele judecătorești din statul membru în care copilul își avea reședința obișnuită, imediat înaintea deplasării sale sau a reținerii sale ilicite rămân competente până în momentul în care copilul dobândește o reședință obișnuită într-un alt stat membru...", instanța reține că în speța de față nu apar ca fiind întrunite condițiile care să poată să ducă la concluzia că copilul a fost răpit, neputându-se astfel pune problema unei răpiri, răpire care implică o deplasare sau o reținere ilicită a copilului, atâta timp cât la data la care reclamantul a făcut declarația notarială de recunoaștere a paternității, pârâta și copilul nu se mai aflau pe teritoriul României, părăsind în mod legal teritoriul țării, de altfel deplasarea copilului în afara țării fără acordul celuilalt părinte în condițiile în care paternitatea era stabilită la acea dată, nu se putea face.
Articolul 12 se refera la situația in care instanțele judecătorești din statul membru care exercita competenta in temeiul articolului 3 cu privire la o cerere de divort, de separare de corp sau de anulare a casatoriei sunt competente in orice chestiune privind raspunderea parinteasca in legatura cu aceasta cerere, situatie care iarasi nu se regaseste in cauza de fata.
De altfel, rațiunea reglementarii cuprinse în art. 8 al regulamentului rezultă inclusiv din preambulul acestuia arătate la pct. 12, conform căruia „Temeiurile de competenta stabilite prin prezentul regulament in materia raspunderii parintesti sunt concepute in functie de interesul superior al copilului si, in special, de criteriul proximitatii. Prin urmare, ar trebui sa fie competente in primul rand instantele statului membru in care copilul isi are resedinta obisnuita, cu exceptia unor cazuri de schimbare a resedintei copilului sau ca urmare a unui acord incheiat intre titularii raspunderii parintesti.”
În speță, reședința minorei se află în Ungaria, aceasta locuind probabil alături de mama sa, care are domiciliul certificat de autorității maghiare ca fiind în 1116 Budapesta, sector 11, ., ., așa cum reiese din înscrisurile depuse la dosar.
Aspectul părăsirii de către pârâtă împreună cu minorul a teritoriului României reiese din însăși cuprinsul cererii formulate de către reclamant acesta menționând că începând cu data de 09 iunie 2012, pârâta a părăsit țara necomunicându-i noua adresă de domiciliu.
Prin urmare, reținând că, în temeiul dispozițiilor art. 8 din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului, competența de a soluționa prezenta cauză revine –raportat la situația dedusa judecații – instanțelor din Ungaria și că numai instanța competentă poate aprecia, în funcție de interesul superior al copilului dacă se impune sesizarea unei instanțe dintr-un alt stat membru, instanța, apreciind ca întemeiată excepția necompetenței instanțelor române invocată de parat, o va admite și, pe cale de consecință, va respinge cererea de chemare în judecată ca nefiind de competența instanțelor române.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, constatându-se că în cauză i se poate reține culpa procesuală, instanța va obliga reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Disjunge capetele de cerere cu privire la încuviințarea purtării de către minora W. H. a numelor de familie reunite ale părinților respectiv „V. „-”W.” și la obligarea pârâtei de rândul 1 la completarea actului de naștere în acest sens.
Admite excepția de necompetență generală a instanțelor române cu privire la petitele privind încuviințarea autorității părintești, stabilirea locuinței minorei și stabilirea unui program de vizitare,invocată de către pârâtă.
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul V. F. V. cu domiciliu în Baia M., .. 1/A, jud. Maramureș în contradictoriu cu pârâta W. R. S., domiciliată în loc. Baia M., ./15, jud. Maramureș, cu reședința în Ungaria, 1116 Budapesta, sector 11, ., etaj 8 . ca obiect încuviințarea exercitării autorității părintești, stabilirea domiciliului minorei și stabilirea unui program de vizitare, ca nefiind de competența instanțelor de judecată române.
Obligă reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de azi 23 Mai 2013
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. C. P. V. G.
Red. C.C.P./dact. V.G.
4 ex./17.10.2013
dosar nr._
data 23.05.2013
HOTĂRĂȘTE :
Disjunge capetele de cerere cu privire la încuviințarea purtării de către minora W. H. a numelor de familie reunite ale părinților respectiv „V. „-”W.” și la obligarea pârâtei de rândul 1 la completarea actului de naștere în acest sens.
Admite excepția de necompetență generală a instanțelor române cu privire la petitele privind încuviințarea autorității părintești, stabilirea locuinței minorei și stabilirea unui program de vizitare,invocată de către pârâtă.
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul V. F. V. cu domiciliu în Baia M., .. 1/A, jud. Maramureș în contradictoriu cu pârâta W. R. S., domiciliată în loc. Baia M., ./15, jud. Maramureș, cu reședința în Ungaria, 1116 Budapesta, sector 11, ., etaj 8 . ca obiect încuviințarea exercitării autorității părintești, stabilirea domiciliului minorei și stabilirea unui program de vizitare, ca nefiind de competența instanțelor de judecată române.
Obligă reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de azi 23 Mai 2013
PREȘEDINTE,
| ← Curatelă. Sentința nr. 9374/2013. Judecătoria BAIA MARE | Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 5630/2013.... → |
|---|
