Întoarcere executare. Sentința nr. 4888/2013. Judecătoria BAIA MARE
Comentarii |
|
Sentința nr. 4888/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 30-04-2013 în dosarul nr. 13003/182/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA B. M.
SECȚIA CIVILĂ
cod operator 4193
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4888
Ședința publică din 30 Aprilie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE V. U.
Grefier G. I. N.
Pe rol este judecarea cauzei civile privind pe contestatorul A. Ș. în contradictoriu cu intimatul M. B. M. PRIN PRIMAR, având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, la data de 18.04.2013 concluzii scrise de către contestator.
Se constată că dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 15.04.2013, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260 alin 1 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru azi, 30.04.2013, când a pronunțat prezenta hotărâre judecătorească.
INSTANȚA
Prin contestația la executare formulată, contestatorul A. Ș. a chemat în judecată pe intimatul M. B. M. PRIN PRIMAR solicitând instanței:
-anularea tuturor formelor de executare efectuate de către Biroul executorului judecătoresc P. I. B. în dosarul având ca obiect executarea dispozițiilor deciziei civile nr. 168/R/06.02.2009 pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ ;
-întoarcerea executării silite, prin restabilirea situației anterioare acesteia, respectiv obligarea intimatei la restituirea tuturor sumelor încasate de la contestator în procedura executării silite;
-cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că a fost înființată o poprire pe pensie în baza unui titlu executoriu – hotărâre judecătorească pronunțată în dosar_ de Tribunalul Maramureș. În urma verificărilor făcute contestatorul prin reprezentant a observat că procedura de citare cu aceste a fost nelegal îndeplinită, fiind citat de la adresa Arieșului 4/48, B. M., pe care a avut-o până la data de 18.07.2006, după care și-a schimbat în B. M., ./38. Pentru acest considerent a formulat contestație în anulare.
În drept, invocă prev. art. 399, art. 404 ind. 1 și 404 ind. 2, art. 274 C. pr. civ.
Prin întâmpinarea formulată intimatul solicită respingerea contestației formulate.
Analizând înscrisurile de la dosar, instanța reține următoarele:
În baza titlului executoriu mai sus amintit s-a pornit executarea silită prin poprire asupra pensiei contestatorului.
Acesta a formulat contestație în anulare împotriva titlului executoriu, hotărârea judecătorească, contestație ce a fost admisă și în consecință s-a dispus anularea deciziei ce constituie titlu executoriu.
Potrivit dispozițiilor art. 372 C. pr. civ., executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori a unui alt înscris care potrivit legii constituie titlu executoriu.
Raportat la anularea titlului executoriu se impune anularea oricărui act de executare realizat în baza acestuia, urmând să se dispună întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite contestația la executare, formulată de contestatorul A. Ș., domiciliat în B. M., ./38 în contradictoriu cu intimatul M. B. M. REPREZENTAT PRIN PRIMAR, cu sediul în B. M., .. 37 și în consecință:
Dispune anularea tuturor formelor de executare efectuate de către Biroul executor Judecătoresc P. I. B. în dosarul execuțional nr. 185/2012, având ca obiect executarea dispozițiilor deciziei civile nr. 168/R/06.02.2009 pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ .
Dispune întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare acesteia, și obligă intimatul la restituirea sumei de 1.2909 lei încasată de la contestator în procedura executării silite.
Obligă intimatul M. B. M. prin Primar să plătească contestatorului A. Ș., 2.115,50 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de azi 30 Aprilie 2013.
Președinte, Grefier,
V. U. G. I. N.
Red.V.U./dact.G.I.N.
4 ex./01.07.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 227/2013. Judecătoria BAIA MARE | Validare poprire. Sentința nr. 7670/2013. Judecătoria BAIA MARE → |
---|