Pensie întreţinere. Sentința nr. 5337/2013. Judecătoria BAIA MARE
Comentarii |
|
Sentința nr. 5337/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 14744/182/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA BAIA M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4193
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5337
Ședința publică din 14 Mai 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. C. P.
Grefier F. S.
Pe rol este soluționarea cererii formulate de către reclamanta M. M. D., în contradictoriu cu pârâtul F. P. H., având ca obiect pensie întreținere.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 30 Aprilie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, în temeiul art. 260 C.pr.civ., având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 07 Mai 2013, apoi pentru azi, 14 Mai 2013, când în urma deliberării a pronunțat prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia M. la data de 05.12.2012 sub nr._, precizată ulterior, reclamanta M. M. D. l-a chemat în judecată pe pârâtul F. P. H., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună majorarea pensiei de întreținere în favoarea minorului F. P. Armand, născut la data de 10.11.2001 la care a fost obligat pârâtul prin Sentința civilă nr. 7326/13.11.2006 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Baia M. și a pensiei de întreținere stabilită în favoarea minorului F. A. Elias, născut la data de 07.06.2005 la care a fost obligat pârâtul prin Sentința civilă nr. 3849/17.08.2007 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Baia M..
În motivarea cererii, reclamanta a învederat instanței că urmare a desfacerii căsătoriei dintre părți, minorii F. P. Armand, născut la data de 10.11.2001 și F. A. Elias, născut la data de 07.06.2005 au fost încredințați spre creștere și educare reclamantei, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea acestora. Pârâtul, prezent în instanță arată că este de acord cu majorarea pensiei de întreținere, raportat la venitul pe care îl realizează și anume de 1.000 lei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6207/15.10.2004, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr. 7254/2004 s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părți și încredințarea la mamă spre creștere și educare a minorului F. P. Armand, născut la data de 10.11.2001, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 70 lei, majorată ulterior prin Sentința civilă nr. 7326/13.11.2006 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Baia M. la suma de 85 lei.
Tot din căsătoria părților a rezultat și minorul F. A. Elias, născut la data de 07.06.2005, după divorțul părților, pârâtul fiind obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea acestuia prin Sentința civilă nr. 3849/17.08.2007 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Baia M..
Pârâtul arată că realizează un venit de 1.000 lei din închirierea unor imobile.
În conformitate cu prevederile art. 499 alin. 3 Cod civil, „părinții sunt obligați să-l întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani”, iar potrivit dispozițiilor art. 529 Cod civil, „(1) întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti. (2) Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii”.
Raportat la considerentele de mai sus, instanța va admite acțiunea formulată de reclamantă, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite acțiunea civilă formulată precizată ulterior de reclamanta M. M. D. cu domiciliul în Baia M., .. 20/2 jud. Maramureș, în contradictoriu cu pârâtul F. P. H., cu domiciliul în Baia M., ./1, jud. Maramureș, având ca obiect majorare pensie de întreținere.
Majorează pensia de întreținere stabilită în favoarea minorului F. A. Elias, născut la data de 07.06.2005, de la suma de 65 lei, la suma de 166,6 lei.
Majorează pensia de întreținere stabilită în favoarea minorului F. P. Armand, născut la data de 10.11.2001, de la suma de 85 lei, la suma de 166,6 lei.
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 333,2 lei cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorilor F. A. Elias și F. P. Armand, începând cu data de 05.12.2012 și până la majorat sau alte dispoziții ale instanței.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 14 mai 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. C. P. F. S.
Red. C.C.P./dact. F.S.
4 ex / 29 Mai 2013
← Pensie întreţinere. Încheierea nr. 21/2013. Judecătoria BAIA MARE | Ordin de protecţie. Sentința nr. 7234/2013. Judecătoria BAIA MARE → |
---|