Plângere contravenţională. Sentința nr. 1913/2013. Judecătoria BAIA MARE

Sentința nr. 1913/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 4348/182/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

JUDECĂTORIA BAIA M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ „cod operator- 4193”

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1913

Ședința publică din 20 Februarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. D. R.

Grefier C. A.

Pe rol este soluționarea plângerii formulate de petenta .&C SRL în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ MARAMUREȘ, împotriva procesului verbal . nr._ încheiat în data de 21.03.2012.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din data de 13.02.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru ziua de azi, 20.02.2013, când a pronunțat prezenta sentință.

INSTANȚA

Prin plângerea formulată, petenta .&C SRL a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă Maramureș, în principal: anularea Procesului verbal de constatare a contravențiilor . nr._ din 21,03.2012 iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că, corespunde adevărului că, în data de 15.03.2012 la ora 23 la punctul de lucru a societății de pe . se afla la muncă R. A., în calitate de muncitoare. Această persoană este o fostă angajată a societății care a renunțat la locul de muncă în societate și din anumite motive a rămas acasă, fără să se angajeze într-un alt loc de muncă.

În data de 15.03.2012 unul dintre angajații societății nu a venit la muncă iar echipa a rămas fără un muncitor. În aceste condiții, administratorul societății a rugat-o pe fosta angajată R. A. să se întoarcă la muncă, deoarece nu se putea realiza producția.

Intimatul I. T. de munca Maramureș, prin întâmpinare, a solicitat respingerea plângerii ca nefondată.

În motivarea întâmpinării, a arătat că, odată cu efectuarea de către agentul constatator din cadrul intimatei, a unui control privind respectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă, la punctul de lucru-brutărie al petentei S.C. P. C. C&C S.R.L., situat în loc. Baia M., . în perioada 15-21.03.2012, s-a constatat faptul că angajatorul s-a sustras rigorilor legislației muncii în vigoare.

Astfel, petenta a primit la muncă o persoană pentru care nu a încheiat în formă scrisă, anterior începerii raporturilor de muncă contract individual de muncă nerespectând astfel prevederile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, republicată, fiind sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 lei.

Numita R. A., a prestat muncă fără a avea încheiat contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. 1. În acest sens această contravenție în temeiul dispozițiilor art. 260 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 53/2003 se sancționează cu amenda de la 10.000 lei-20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.

Astfel petenta, în plângerea formulată, arată că din cauza faptului că un muncitor nu s-a putut prezenta la serviciu, a chemat-o pe numita R. A. care fusese angajata acestei societăți, urmând ca a doua zi să-i încheie contractul individual de muncă.

În cauza nu se poate reține această stare de fapt ca fiind un caz fortuit. Astfel cazul fortuit înlătură conform art. 11 din OG nr. 2/2001. caracterul contravențional al faptei. Cazul fortuit apare la punctul la care încetează culpa unei persoane, întrucât dacă culpa presupune faptul că persoana în cauză putea să fi prevăzut rezultatul faptelor sale, chiar dacă nu l-a prevăzut, cazul fortuit presupune că nimeni nu putea să prevadă acest rezultat.

Exista caz fortuit când spre exemplu, din cauza exploziei unui cauciuc, o mașină intră pe contrasens, depășind linia continuă, care desparte sensurile de mers.

În cazul în speța nu se poate retine această stare de fapt descrisă de petentă ca fiind un caz fortuit, dat fiind faptul că nu era doar o singură persoană angajată, iar munca acestei echipe se putea suplimenta, datorită lipsei doar a unei singure persoane. Faptul că a primit o persoana fără forme legale să presteze munca, putea să prevadă că rezultatul acestei fapte, respectiv săvârșirea contravenției prevăzute de art. 260 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 53/2003.

Dispozițiile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 sunt foarte clare în acest sens: "Angajatorul.... are obligația de a încheia, în formă scrisă, contractul individual de muncă anterior începerii raporturilor de muncă”. Astfel, la data controlului petenta, nu a putut demonstra existența contractului individual de muncă pentru această persoană.

Primirea la munca fără forme legale, apreciază că prezintă un grad de pericol social ridicat, neputându-se aplica nici măcar sancțiunea avertisment.

Trecând la soluționarea cererii, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._ încheiat în data de 21.03.2012 s-a reținut că petenta a primit la lucru o persoană, pe numita R. A., fără a-i încheia anterior contract de muncă.

Din proba testimonială administrată a reieșit că d-na R. A. a fost chemată să presteze activitate în cadrul societății reclamante ca urmare a faptului că o altă persoană a părăsit inopinat locul de muncă.

D-nei R. A. nu i s-a încheiat prealabil contract de muncă, petenta săvârșind, astfel contravenția reținută în sarcina sa.

Deși, împrejurarea relatată de martor nu constituie o cauză de înlăturare a răspunderii contravenționale, totuși se poate reține ca o circumstanță atenuantă.

Așadar, dată fiind această împrejurare faptul că a doua zi după efectuarea controlului de către I. T. de Muncă Maramureș d-nei R. A. i s-a încheiat contract de muncă, că nu s-a dovedit că petenta a mai fost sancționată contravențional, că doar o singură persoană a fost primită la muncă fără a i se încheia în prealabil un contract, urmează a se înlocui sancțiunea amenzii cu avertisment.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite în parte plângerea formulată de petenta .&C SRL, cu sediul în Baia M., ./4, jud. Maramureș împotriva procesului verbal . nr._ încheiat în data de 21.03.2012 de intimatul I. T. de Muncă Maramureș, cu sediul în Baia M., .. 50, jud. Maramureș și în consecință:

Dispune înlocuirea amenzii aplicate prin procesul-verbal mai sus menționat, în cuantum de 10.000 RON cu avertisment.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 20.02.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. D. R. C. A.

Red. D.D.R./dact.C.A.

4 ex./15.03.2013

DOSAR NR._

HOTĂRĂȘTE :

Admite în parte plângerea formulată de petenta .&C SRL, cu sediul în Baia M., ./4, jud. Maramureș împotriva procesului verbal . nr._ încheiat în data de 21.03.2012 de intimatul I. T. de Muncă Maramureș, cu sediul în Baia M., .. 50, jud. Maramureș și în consecință:

Dispune înlocuirea amenzii aplicate prin procesul-verbal mai sus menționat, în cuantum de 10.000 RON cu avertisment.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 20.02.2013.

PREȘEDINTE,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1913/2013. Judecătoria BAIA MARE