Plângere contravenţională. Sentința nr. 5370/2013. Judecătoria BAIA MARE

Sentința nr. 5370/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 10964/182/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

JUDECĂTORIA BAIA M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ „cod operator-4193”

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5370

Ședința publică din 15 Mai 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. D. R.

Grefier C. A.

Pe rol este soluționarea plângerii formulate de petentul V. G. I. împotriva procesului-verbal . nr._ încheiat în data de 05.08.2012 de către agentul constatator din cadrul intimatului INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din data de 08.05.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru ziua de azi, 15.05.2013, când a pronunțat prezenta sentință.

INSTANȚA

Prin plângerea formulată, petentul V. G. I. a solicitat anularea procesului-verbal . nr._ încheiat în data de 05.08.2012 de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș.

În motivarea plângerii a arătat că pe acest proces verbal nu este semnătura sa și nu i-au fost aduse la cunoștință faptele comise iar procesul-verbal a fost întocmit fără martor.

Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș, prin întâmpinare, a solicitat să se dispună respingerea plângerii formulate.

În motivare a arătat că, fapta petentului a fost încadrată juridic în mod corect la art. 3 pct. 1 din Legea 61/1991 cu modificările ulterioare, iar sancțiunea amenzii în cuantum de 3200 Lei, a fost în mod corect individualizată.

Procesul verbal de constatare a contravenției atacat a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, neexistând cauze de nulitate, constând în nerespectarea condițiilor de fond și formă impuse de lege la întocmirea actelor de constatare a contravenției conform art. 16 și următoarele din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cu privire la forța probantă a procesului verbal de constatare a contravenției, deciziile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu tranșează problema, în sensul că organul administrativ ar avea obligația ca, pe lângă constatările personale, să prezinte în instanță și alte probe din care să rezulte vinovăția persoanei sancționate, dimpotrivă, Curtea a considerat benefic pentru degrevarea instanțelor de judecată procedeul utilizat de statele membre de a dezincrimina anumite fapte așa cum s-a pronunțat și în cauza Ozturk vs Germania.

Consideră că prezumția de nevinovăție ar fi încălcată numai dacă judecătorul investit cu soluționarea plângerii formulate împotriva unui act de constatare și sancționare ar fi privat de o veritabilă putere de apreciere asupra fondului, prin instituirea unei prezumții de legalitate absolută a actului administrativ așa cum Curtea a apreciat în cauza Salabiaku vs Franța.

Trecând la soluționarea cererii, instanța reține următoarele:

Petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 pct. 1 din Legea 61/1991 cu modificările ulterioare, pentru aceea că la data de 05.08.2012 ora 00.22, aflându-se într-un autoturism pe locul din față dreaptă al unui autovehicul ce se afla în mișcare pe . din localitatea Baia M. a adresat cuvinte jignitoare la adresa agentului de poliție rutieră iar după ce autovehiculul ce a fost urmărit și oprit a continuat să adreseze polițistului cuvinte jignitoare.

Procesul-verbal îndeplinește condițiile de legalitate cerute, neexistând nici una din cauzele prevăzute de art. 17 din OG 2/2001, modificată, cauze care să conducă la anularea acestuia.

Contrar susținerilor petentului, procesul-verbal a fost semnat de un martor, iar în ceea ce privește aspectul referitor la faptul că acesta nu este semnat de contravenient, această împrejurare nu conduce la nulitatea procesului-verbal, acest act putând fi întocmit și în lipsa celui sancționat.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, este de reținut că fapta pentru care petentul a fost sancționat nu are natură penală nici prin prisma gravității și nici a sancțiunii.

În această situație, petentul era acela care trebuie să facă dovada că cele reținute în procesul-verbal atacat nu corespund realității.

Cum o asemenea probă nu a fost făcută, instanța urmează a reține că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției prevăzută de art. 3 pct. 1 din Legea 1/1991, republicată, și plângerea va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Respinge plângerea formulată de petentul V. G. I., domiciliat în Baia M., ./47, jud. Maramureș împotriva procesului-verbal . nr._ încheiat în data de 05.08.2012 de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș, cu sediul în Baia M., .. 37, jud. Maramureș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 15.05.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. D. R. C. A.

Red. D.D.R./dact.C.A.

5 ex./27.05.2013

DOSAR NR._

HOTĂRĂȘTE :

Respinge plângerea formulată de petentul V. G. I., domiciliat în Baia M., ./47, jud. Maramureș împotriva procesului-verbal . nr._ încheiat în data de 05.08.2012 de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș, cu sediul în Baia M., .. 37, jud. Maramureș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 15.05.2013.

PREȘEDINTE,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5370/2013. Judecătoria BAIA MARE