Uzucapiune. Sentința nr. 7032/2013. Judecătoria BAIA MARE

Sentința nr. 7032/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 10104/182/2009

cod operator 4193

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

JUDECĂTORIA BAIA M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7032

Ședința publică din 27 Iunie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. R. A.

Grefier A. M.

Pe rol este soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta O. R. în contradictoriu cu pârâții C. M., S. M., S. Z. și L. A., intervenienții în interes propriu M. M. I., A. Z., P. M. R., M. L. M., având ca obiect uzucapiune.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că dezbaterile de fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13.06.2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta, soluționarea cauzei fiind amânată la data de 20.06.2013 și la data de azi, când în urma deliberării a fost pronunțată următoarea sentință.

INSTANȚA

Prin acțiunea înaintată instanței la data de 18.09.2009 și înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta O. R. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. G., a se dispune următoarele:

- să se constate că reclamanta împreună cu soțul ei O. Ș. a dobândit pe calea uzucapiunii de lungă durată dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF 564 Băița nr. top 239/1, imobil constând în casă și grădină situată în intravilan, în suprafață de 694 mp având ca proprietar tabular pe numita A. E. antecesoarea pârâtului,

- se să dispună întabularea în CF a dreptului de proprietate asupra imobilului identificat mai sus, pe numele reclamantei,

- cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că în anul 1970 împreună cu soțul ei a cumpărat de la numita A. E. imobilul casă și grădină situată în intravilan, în suprafață de 694 mp înscris în CF 564 Băița nr. top 239/1. Întrucât erau necesare la acea vreme o . autorizații pentru înstrăinarea unui imobil, numita A. E. le-a obținut însă, nu s-a finalizat perfectarea actului în formă autentică. În anul 1988 numita A. E. a decedat, iar în anul 1999 a decedat și soțul reclamantei numitul O. Ș.. Mai arată că unicul succesor al numitei A. E. este pârâtul S. G. în calitate de nepot de frate. De la data cumpărării imobilului și până la data formulării acțiunii reclamanta a exercitat împreună cu soțul ei o posesie continuă, netulburată, publică și sub nume de proprietar asupra întregului imobil.

Pârâtul S. G. prin întâmpinare a arătat că nu se opune admiterii acțiunii formulate de reclamantă.

În motivarea întâmpinării pârâtul a arătat că reclamanta împreună cu soțul ei au cumpărat de la A. E. în anul 1970 o casă din vaiog și grădină în suprafață de 694 mp, iar de atunci aceștia au folosit casa și terenul și au realizat îmbunătățiri. A mai menționat că terenul este împrejmuit și a precizat că este singurul moștenitor după defuncta A. E..

Reclamanta a depus la termenul din 28.01.2010 o completare de acțiune prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâți a numiților: S. M., L. A., S. Z. în calitate de succesori ai defunctei A. E..

La termenul de judecată din data de 13.01.2011 reclamanta și-a precizat acțiunea solicitând să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 957 mp, astfel cum a reieșit în urma măsurătorilor efectuate de inginer B. I. și să dispună întabularea dreptului de proprietate cu privire la teren în CF pe numele reclamantei.

Pârâții au depus la dosar la data de 29.03.2011 note de ședință în care arată că nu sunt de acord cu expertiza efectuată de inginer B. I. arătând că suprafața de teren de 694 mp și 957 mp este proprietatea numiților M. M. și M. L. M., iar reclamanta folosește mai mult decât a cumpărat și a avut tot timpul divergențe cu familia M. și cu A. Z. vecina directă a reclamantei.

De asemenea, au mai arătat faptul că topograful nu a făcut o expertiză completă, nu a arătat din ce nr. top este diferența de teren folosită în plus de reclamantă.

La termenul de judecată din data de 21.04.2011 reclamanta a depus la dosar o completare de acțiune prin care a solicitat rectificarea CF 564 Baița nr. top 239/1 în sensul măririi suprafeței de teren de la 694 mp la 957 mp conform planului de amplasament și delimitare întocmit de ing. B. I..

La data de 12.05.2011 s-a depus la dosar o cerere de intervenție în interes propriu de către intervenienții A. Z., M. M. I., M. L. și P. M. R..

În motivarea cererii de intervenție, intervenienții au arătat că reclamanta dorește să uzucapeze și să își întabuleze o suprafață de 285 mp care este proprietatea acestora și face parte din alt nr. top 239/2 și nu din nr. top 239/1 cum susține reclamanta. De asemenea, au mai arătat că reclamanta a cumpărat de la mătușa intervenienților numita A. E. o suprafață de 694 mp nr. top 239/1, suprafață ce a fost obținută în urma pronunțării sentinței civile nr. 1409/03.09.1965 în dosar nr. 279/1964 a Tribunalului popular al orașului Baia M., A. E. întabulându-și terenul într-un CF nou. Prin sentința civilă nr. 5173/25.05.2010 s-a admis acțiunea intervenienților în contradictoriu cu reclamanta, iar în baza acestei sentințe reclamanta a fost obligată să le lase în deplină posesie și proprietate suprafața de 285 mp pe care reclamanta dorește să o uzucapeze.

În cererea de intervenție s-a mai arătat că reclamanta a construit pe terenul intervenienților anexe tocmai pentru a acredita ideea că terenul îi aparține, precizând că aceasta nu poate uzucapa decât cea ce a avut A. E.. Diferența de 285 mp nu o poate uzucapa pentru că nr. top a lui A. E. este de 694 mp, iar diferența de teren a constituit întotdeauna proprietatea intervenienților ocupată abuziv de reclamantă.

De asemenea, pentru acea diferență de teren au existat tot timpul divergențe și certuri cu reclamanta. Mai mult în regim de CF nu poate fi aplicată uzucapiunea de 30 de ani cu atât mai mult cu cât reclamanta a folosit cei 285 mp împotriva voinței intervenienților având calitatea de detentor precar.

La data de 20.05.2011 intervenienții au depus la dosar o completare a cererii de intervenție prin care au solicitat obligarea reclamantei de a-și ridica toate construcțiile edificate fără autorizație de construire de pe terenul proprietatea lor, drept consfințit prin sentința civilă nr. 5173/25.05.2010 pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._, sau să-i autorizeze pe intervenienți să demoleze aceste construcții pe cheltuiala reclamantei.

Au mai arătat că expertul P. C. a stabilit că pe terenul proprietatea intervenienților reclamanta a ridicat chiar în cursul procesului de revendicare mai multe construcții. În procesul verbal de executare silită din 11.03.2011 când a fost prezent și expertul P. s-a arătat de către acesta că de la data efectuării expertizei respectiv 21.07.2009, au apărut pe terenul proprietatea intervenienților anexe gospodărești și un șopron, construcții ce necesită demolarea pentru a se putea muta gardul despărțitor. Motiv pentru care solicită obligarea pârâtei să ridice construcțiile în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței sau să-i autorizeze pe intervenienți pe cheltuiala reclamantei.

La termenul de judecată din data de25.10.2012 reclamanta a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat instanței să constate că a dobândit pe calea uzucapiunii de lungă durată dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF 564 Băița nr. top 239/1, constând în casă și grădină intravilan în suprafață de 694 mp având ca proprietar tabular pe A. E., și să dispună întabularea în CF a dreptului de proprietate a imobilului în favoarea reclamantei.

La data de 10.01.2013 reclamanta și-a precizat acțiunea solicitând introducerea în cauză a numitei C. M. în calitate de moștenitoare a defunctului S. G..

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 111, 112, 242 Cod procedură civilă, art. 1837-1890 Cod civil, Legea nr. 7/1996.

În probațiune au fost depuse la dosarul cauzei acte de stare civilă, CF 564 Băița, înscrisuri.

Pentru soluționarea cauzei a fost administrată proba testimonială și proba cu expertiza tehnică în specialitatea topografie.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Proprietar tabular al terenului înscris în CF 564 Băița nr top 289/1 în suprafață de 694 mp este A. E.. Pe teren este notată o casă de locuit în baza adeverinței nr 904/1967 eliberată de Sfatul Popular al Comunei Tăuții Măgherăuș (f. 10 - 11).

Conform înscrisurilor depuse la dosar la data de 29 aprilie 1970 prin autorizația înregistrată sub nr 4602 emisă de Comitetul Executiv al Consiliului Popular Municipal Baia M. se autorizează transferul de proprietate între A. E. în calitatae de vânzătoare și O. Ș. în calitate de cumpărător al imobilului cuprins în CF 564 nr top 239/1 în suprafață de 694 mp. Se reține că pe teren este construită o casă de locuit. Terenul nu a fost cooperativizat (f. 14 - 15).

A. E. a decedat la data de 20 iulie 1988 conform certificatului de deces ..7 nr_ (f. 12), iar soțul reclamantei O. R., O. Ș. cel care a cumpărat terenul de la A. E. în timpul căsătoriei cu reclamanta, a decedat la data de 30 iunie 1999 conform certificatului de deces . nr_ (f. 7 -8).

Din declarațiile martorilor audiați rezultă că în anul 1968 reclamanta și soțul acesteia au cumpărat de la A. E. o casă în localitatea Băița și terenul aferent în suprafață de aproximativ 7 ari. De la cumpărare, reclamanta și soțul acesteia au folosit terenul neîntrerupt și fără a fi tulburați în folosință, reclamanta folosind terenul în aceleași condiții și după decesul soțului până în prezent (f. 74 - 75).

Pârâții nu au contestat faptul că reclamanta a cumpărat de la A. E. suprafața de teren de 694 mp, nu au contestat folosința asupra acestei suprafețe de teren.

Potrivit raportului de expertiză în specialitatea topografie efectuat în cauză de expert K. T. a rezultat că suprafața de teren indicată de reclamantă ca fiind folosită de aceasta este de 984 mp și face parte din . 239/1 cu suprafața de CF de 694 mp înscris în CF 564 Băița, imobil ce se transmite în coala CF nou convertită_ Tăuții Măgherăuș proprietar tabular fiind A. E. în baza sentinței civile nr 1409/1965 dată de Tribunalul popular al orașului Baia M. și din . 239/2 cu suprafața de CF de 290 mp între punctele 8-9-10-11-12-14-15-16-1-42-14-8 unde proprietari tabulari în CF anterior sentinței civile nr 5173/2010 au fost în indiviziune intervenienții M. M. I., M. L. M. și P. M. R. (f. 234, 238).

Prin sentința civilă nr 5173 din data de 25 mai 2010 pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosar nr_, irevocabilă la data de 17.11.2010, reclamanta O. R. a fost obligată să predea reclamanților (intervenienți în prezenta cauză) A. Z., P. M. R., M. L. M. și M. M. I. în deplină posesie și proprietate suprafața de teren de 285 mp înscrisă în CF 163 Băița nr top 239/2/1, nr top 239/2/2 și nr top 239/2/3 (f. 147 – 149).

Potrivit art 28 alin 1 din Decret lege 115/1938 „cel ce a posedat un bun nemișcător în condițiunile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat”. Pentru a se dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune posesia trebuie să fie publică, netulburată, continuă, pașnică și sub nume de proprietar.

În cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art 28 alin 1 din decret lege 115/1938 cu privire la suprafața de teren de 694 mp înscris în CF 564 Băița nr top 239/1 și la imobilul casă de locuit edificat pe teren. De la moartea proprietarului tabular au trecut mai mult de 20 de ani, iar posesia exercitată de reclamantă este o posesie utilă care exercitată în termenul prevăzut de art 28 alin 1 din decret 115/1938 a dus la dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor prin uzucapiune. Reclamanta a stăpânit imobilele în calitate de proprietar, imobilele fiind tranzacționate cu proprietarul tabular în timpul căsătoriei reclamantei, posesia a fost neîntreruptă începând cu anii 1967 – 1968, publică, netulburată. Pârâții nici nu contestă aceste atribute ale posesiei reclamantei cu privire la suprafața de teren de 694 mp identificată anterior.

Reclamanta a solicitat prin precizările de acțiune a se constata dobândirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren de 957 mp, reclamanta indicând și la măsurătorile efectuate de expert că suprafața folosită este de 984 mp. Așa cum a arătat expertul diferența de suprafață de teren raportat la suprafața tranzacționată cu proprietarul tabular A. E., suprafață folosită de reclamantă din anii 1968 -1969, este înscrisă sub nr top 239/2 cu suprafața de CF de 290 mp între punctele 8-9-10-11-12-14-15-16-1-42-14-8 unde proprietari tabulari în CF anterior sentinței civile nr 5173/2010 au fost în indiviziune intervenienții M. M. I., M. L. M. și P. M. R.. Independent de hotărârea judecătorească prin care reclamanta a fost obligată să lase în deplină și pașnică folosință terenul intervenienților, hotărâre ce se impune a fi respectată de reclamantă, pentru suprafața de teren de 290 mp nu sunt întrunite condițiile uzucapiunii. Acest teren nu a fost folosit de reclamantă sub nume de proprietar. Terenul tranzacționat cu A. E. a fost în suprafață de 694 mp așa cum rezultă din înscrisuri și din declarațiile martorilor. Posesia asupra acestui teren nu a fost o posesie utilă exercitată de reclamantă în termenul prevăzut de dispozițiile art 28 alin 1 din Decret lege 115/1938.

Față de cele de mai sus, acțiunea precizată va fi admisă și se va constata că reclamanta O. R. a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului teren în suprafață de 694 mp înscris în CF 564 Băița nr. top 239/1, teren delimitat prin punctele 1-2-3-4-5-6-7-8-14-42-1 conform raportului de expertiză întocmit de expert K. T. și asupra casei de locuit edificată pe terenul identificat anterior și notată în CF 564 Băița nr. top 239/1 sub B2.

Se va dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 694 mp cu datele de identificare mai sus arătate și asupra imobilului construcție – casă de locuit edificat pe teren, în favoarea reclamantei OZS R., drept dobândit prin uzucapiune.

Asupra cererii de intervenție în interes propriu și asupra excepției lipsei de interes:

Prin cererea de intervenție în interes propriu, intervenienții au arătat că sunt proprietari tabulari asupra suprafeței de 285 mp înscrisă sub nr top 239/2, teren asupra căruia reclamanta solicită a se constata dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune. Au solicitat a se dispune ca reclamanta să-și ridice toate construcțiile edificate fără autorizație de construire pe terenul proprietatea intervenienților (f. f. 141, 157).

Potrivit raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză în urma sentinței civile nr 5173/2010 pronunțată de Judecătoria Baia M., a fost înscris dreptul de proprietate în CF asupra suprafeței de teren de 290 mp astfel: sub nr top 239/2/1 cu suprafața de CF de 944 mp (nr cadastral nou_) în favoarea intervenienților M. M. I. și M. L. M. și sub nr top 239/2/2 cu suprafața de CF de 67 mp (nr cadastral nou_) în favoarea intervenienților M. M. I., M. L. M. și P. M. R. (f. 236).

Conform raportului pe terenul în suprafața de 285 mp (290 mp), proprietatea intervenienților, reclamanta a construit următoarele: trei cotețe fără fundație, o fântână și o parte în suprafață de 3 mp din magazia în suprafață totală de 9 mp (f. 237 – 238). Pentru aceste construcții nu a fost prezentată de reclamantă autorizația de construcție. Potrivit procesului verbal de punere în posesie din data de 11 martie 2011 întocmit de executor judecătoresc S. A. în dosar de executare nr 28/2011 de la data efectuării expertizei de expert P. C. în dosar nr_, respectiv de la data de 21 iulie 2009, au apărut construcții – anexe gospodărești (f. 154).

Având în vedere că aceste construcții au fost construite fără autorizație de construire pe terenul proprietatea intervenienților, cu rea credință de către reclamantă, aducându-se atingere dreptului de proprietate al intervenienților, se va dispune desființarea construcțiilor realizate fără autorizație, respectiv: trei cotețe din lemn fără fundație, fântână, magazie construite pe terenul în suprafață de 290 mp nr cadastral_, în termen de 30 de zile de la obținerea autorizației de demolare în cazul în care autorizația este necesară. Va fi obligată reclamanta Ozs R. la desființarea construcțiilor în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri în cazul în care nu este necesară autorizația de demolare.

În situația în care reclamanta nu va aduce la îndeplinire măsurile dispuse, vor fi autorizați intervenienții să ridice construcțiile pe cheltuiala reclamantei.

Interesul este una dintre condițiile necesare pentru exercitarea acțiunii civile, conferind și calitatea de parte. Prin interes se înțelege folosul practic urmărit de parte în promovarea unei acțiuni sau în formularea unei cereri. Excepția lipsei de interes este o excepție de fond, peremptorie și absolută.

Intervenienta A. Z. nu este proprietar asupra terenului în suprafață de 290 mp înscris sub nr top 239/2 (nr cadastral nou_,_ și_ parcele rezultate după întabularea sentinței civile nr 5173/2010) asupra căruia s-a solicitat de către reclamantă a se constata dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune și pe care reclamanta a edificat construcțiile fără autorizație. Intervenienta nu justifică interesul practic urmărit prin promovarea cererii de intervenție în interes propriu. Pentru aceste motive excepția lipsei de interes va fi admisă și cererea de intervenție formulată de intervenienta A. Z. va fi respinsă ca lipsită de interes.

Se va lua act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Intervenienții au solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Intervenienții au făcut dovada cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru (f. 156). Taxa judiciară de timbru a fost achitată de intervenienta A. Z., cererea formulată de această intervenientă urmând a fi respinsă, astfel neputându-se reține incidența dispozițiilor art 274 alin 1 cod procedură civilă, cererea intervenienților de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite acțiunea precizată formulată de reclamanta O. R. domiciliată în localitatea Băița nr. 421, oraș Tăuții Măgherăuș, județul Maramureș, în contradictoriu cu pârâții S. M. domiciliată în localitatea Băița, ., județul Maramureș, L. A. domiciliată în localitatea Băița, .. 391, județul Maramureș, S. Z. domiciliat în localitatea Băița, ., județul Maramureș și C. M. domiciliată în localitatea Băița, ., județul Maramureș.

Constată că reclamanta O. R. a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului teren în suprafață de 694 mp înscris în CF 564 Băița nr. top 239/1, teren delimitat prin punctele 1-2-3-4-5-6-7-8-14-42-1 conform raportului de expertiză întocmit de expert K. T. și asupra casei de locuit edificată pe terenul identificat anterior și notată în CF 564 Băița nr. top 239/1 sub B2.

Dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 694 mp cu datele de identificare mai sus arătate și asupra imobilului construcție – casă de locuit edificat pe teren, în favoarea reclamantei OZS R., drept dobândit prin uzucapiune.

Admite excepția lipsei de interes invocată de instanță din oficiu.

Respinge ca lipsită de interes cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta A. Z. domiciliată în Băița nr. 423, județul Maramureș, în contradictoriu cu reclamanta Ozs R..

Admite cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții P. M. R., M. L. M. și M. M. I., toți cu domiciliul indicat în Băița nr. 423, județul Maramureș, în contradictoriu cu reclamanta Ozs R. domiciliată în localitatea Băița nr. 421, oraș Tăuții Măgherăuș, județul Maramureș.

Obligă reclamanta Ozs R. să ridice toate construcțiile edificate pe terenul proprietatea intervenienților, teren în suprafață de 290 mp înscris sub nr. cadastral_ (trei cotețe din lemn fără fundație, fântână, magazie), în termen de 30 de zile de la obținerea autorizației de demolare în cazul în care autorizația este necesară. Obligă reclamanta Ozs R. la desființarea construcțiilor în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri în cazul în care nu este necesară autorizația de demolare.

În cazul neîndeplinirii obligației de ridicare a construcțiilor de către reclamantă, autorizează intervenienții P. M. R., M. L. M. și M. M. I. să ridice construcțiile pe cheltuiala reclamantei.

Ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Respinge cererea intervenienților de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 27 Iunie 2013

PREȘEDINTE GREFIER

A. A. R. A. M.

Red. A.R.A.

Tehnored A.R.A./A.M.

11 ex /24 Iulie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 7032/2013. Judecătoria BAIA MARE