Acţiune în constatare. Sentința nr. 992/2013. Judecătoria BĂILEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 992/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 119/183/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA JUDECĂTORIA BĂILEȘTI JUDETUL D.
Sentinta civilă Nr. 992
Ședința publică de la 14 Martie 2013
Completul compus din:
JUDECĂTOR - M. P.
Grefier - V. M.
x.x.x.x
Pe rol se află judecarea acțiunii civile privind constatarea valabilității convenției de vânzare cumpărare cu privire la o suprafață de teren și pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare,formulată de reclamanta . INTERNAȚIONAL SRL cu sediul în . împotriva pârâtilor I. G., G. A., I. E. și Firțulescu C..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns martorul S. M. ,lipsă fiind părțile,reclamantul fiind reprezentat de avocat Ț. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință ,care a învederat că pricina a fost amânată pentru acest termen de judecată pentru ca reclamanta să prezinte necitată pe martorul S. M., în vederea audierii, după care instanța a trecut la audierea martorului prezent,depoziția acestuia fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.
Constatând cauza în stare de judecată, instanța a acordat cuvântul apărătorului reclamantei pentru soluționare în fond .
Având cuvântul,avocat Ț. I., pentru reclamantă, a solicitat admiterea acțiunii,constatarea valabilității convenției de vânzare cumpărare, iar hotărârea ce se va pronunța să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA,
Prin acțiunea înregistrată la 15.01.2013 reclamanta . INTERNAȚIONAL SRL cu sediul în . a chemat în judecată pe pârâtii I. G.,G. A.,I. E. și Firțulescu C.,solicitând să se constate valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată la 14.11.2010 și să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, în legătură cu această convenție, încheiată între reclamantă în calitate de cumpărătoare și pârâți în calitate de vânzători, cu prețul de 2500 lei, achitat integral de cumpărătoare, cu privire la suprafața de 5.000 m.p.teren situate în extravilanul ., din suprafața de 1 ha teren în T 231, P 242, cu vecinii N-De 212, E-V. C-tin, S- De 961, V- I. A.,înscrisă în titlul de proprietate nr.1117-_/28.03.1997.
În motivarea acțiunii, a arătat că prin convenția de vânzare cumpărare încheiată la data de 14.11.2010 a cumpărat de la pârâți terenul sus menționat, cu prețul de 2500 lei achitat integral și a intrat în posesia acestuia .
A susținut că la data încheierii convenției s-au înțeles ca în termen de o lună să se prezinte la notar pentru încheierea actului autentic,însă ulterior pârâții au refuzat să se mai prezinte.
În drept a invocat dispozițiile art. 1073-1077 c.civ. și art.5 titlul X din legea 247/2005.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar antecontractul de vânzare cumpărare,
titlul de proprietate nr.1117-_/28.03.1997,acte de identitate pentru pârâti, chitanță privind plata taxei judiciare de timbru,certificatul fiscal nr.2704/17.09.2012 eliberat de Primăria . sarcini nr._/11.09.2012 eliberat de O.C.P.I.D., certificatul de calitate nr.206 din 11.09.2012 eliberat de BNP A. B. cu sediul în Băilești și certificat de înregistrare al reclamantei .
In cauză la solicitarea reclamantei a fost audiat martorul S. M..
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
In baza legii 18/1991 autorului pârâților I. C. i s-a reconstituit drept de proprietate pentru suprafața de 3 ha și 3300 m.p.teren pe raza .-se titlul de proprietate nr. 1117-_/28.03.1997,pîrîții fiind fii și nepoții de fiu ai acestuia așa cum atestă certificatul de calitate nr.206 din 11.09.2012 eliberat de BNP A. B. cu sediul în Băilești .
La data de 14.11.2010, reclamanta și pârâții au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare prin care acestia din urmă s-au obligat să vândă reclamantei cu prețul de 2500 lei, achitat integral de cumpărătoare,suprafața de 5.000 m.p.teren situate în extravilanul .,din suprafața de 1 ha teren în T 231, P 242, cu vecinii N-De 212, E-V. C-tin, S- De 961, V- I. A.,înscrisă în titlul de proprietate nr.1117-_/28.03.1997.
Reclamanta a intrat în posesia terenului și ulterior încheierii antecontractului a stăruit pe lângă pârâți să se prezinte la notarul public pentru întocmirea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, însă aceștia nu s-au prezentat, așa cum rezultă din declarația martorului audiat în cauză .
In cauză pârâții au fost citați cu chemare la interogatoriu ,dar nu s-au prezentat.
Potrivit art.225 c.pr.civ.dacă partea fără motive temeinice refuză să răspundă la interogatoriu, sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice .
În conformitate cu art.2 alin.1din Titlul X al legii 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției și unele măsuri adiacente, terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăina te și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.
În situația în care una din părți refuză să se prezinte la notar, art.5 alin.2 din aceeași lege dispune în sensul că cealaltă parte se poate adresa instanței de judecată pentru a pronunța o hotărâre judecătorească, care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
În speță, instanța reține că această condiție este îndeplinită având în vedere declarația martorului audiat în cauză și de asemenea, sunt îndeplinite și condițiile vânzării conform art. 1295 cod civil.
În consecință, acțiunea va fi admisă,urmând să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să constate vânzarea și să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare, instanța suplinind consimțământul pârâților conform art.1073 și 1077 c.civ. și art.5 din titlul X al legii 247/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Admite acțiunea reclamantei . INTERNAȚIONAL SRL cu sediul în ., ., jud.Ilfov, împotriva pârâților I. G., G. A. și I. E.,toți domiciliați în . și Firțulescu C., domiciliată în mun.B., .,jud.D..
Constată valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamantă și pârâți la data de 14.11.2010,privind suprafața de 5.000 m.p.teren situate în extravilanul .,din suprafața de 1 ha teren în T 231, P 242, cu vecinii N-De 212, E-V. C-tin, S- De 961, V- I. A.,înscrisă în titlul de proprietate nr.1117-_/ 28 .03.1997.
Hotărârea ține loc de contract.
Sentință cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 14.03.2013.
Judecător,
M. P. Grefier,
V. M.
Red.jud.MP
Tehnored.V.M.
Ex.7/3.04.2013
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1249/2013. Judecătoria... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2094/2013.... → |
---|