Acţiune în constatare. Sentința nr. 979/2013. Judecătoria BĂILEŞTI

Sentința nr. 979/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 121/183/2013

Dosar nr._ - acțiune în constatare –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BĂILEȘTI JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 979

Ședința publică de la 14 martie 2013

Instanța constituită din:

Președinte - P. V. – președinte judecătorie

Grefier - A. D.

x.x.x

Pe rol soluționarea acțiunii civile în constatare formulată de reclamanta . International SRL împotriva pârâtului R. N..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns martorul S. M., pentru reclamantă a răspuns a răspuns avocat Ț. I., lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, apărătorul reclamantei a depus la dosar certificatul de atestare fiscală nr._ din 14.03.2013 emis de Primăria comunei P., județul D., s-a luat declarație martorului prezent, după care, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pe fond.

Avocat Ț. I., având cuvântul pentru reclamantă, a solicitat admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată .

INSTANȚA

Reclamanta . International SRL a chemat în judecată pe pârâtul R. N., solicitând să se constate valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată la 1.09.2011 cu privire la suprafața de 2 ha și 3300 mp teren arabil extravilan situat pe raza comunei P., județul D. în tarlaua 110, . vecini la N – C. V., E – De 611, S – De 462, V – R. I., conform titlului de proprietate nr. 859-_ din 04.10.1998 și să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare.

În motivarea acțiunii a arătat că la data de 1.09.2011, a cumpărat de la pârât, printr-un înscris sub semnătură privată, terenul sus menționat, a achitat integral prețul de 4200 lei și a intrat în posesia terenului.

A mai arătat că a stabilit cu pârâtul ca în termen de o lună să se prezinte la notar pentru a încheia actul în formă autentică, dar ulterior pârâtul a refuzat.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1073-1077 Cod civil, art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii 247/2005.

A depus la dosar copie de pe certificatul de sarcini nr._ din 05.10.2011 emis de OCPI D., certificatul de moștenitor nr. 168 din 2.11.2011 emis de BNP G. G., înscrisul sub semnătură privată denumit chitanță, cartea de identitate a pârâtului, titlul de proprietate nr. 859-_ din 04.10.1998, certificatul de înregistrare al reclamantei la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, chitanță privind achitarea taxei de timbru, timbru judiciar și certificatul de atestare fiscală nr._ din 14.03.2013 emis de Primăria comunei P., județul D..

În cauză a fost audiat martorul S. M..

Din probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

În baza Legii 18/1991, autoarei pârâtului, R. Șt. I. i s-a reconstituit drept de proprietate pentru suprafața de 4 ha și 5500 mp teren situat pe raza comunei P., județul D. eliberându-i-se titlul de proprietate nr. 859-_ din 04.10.1998.

La data de 25.02.2006 a decedat R. I., dată la care s-a deschis succesiunea acesteia, iar ca unic moștenitor a rămas pârâtul R. N., în calitate de fiu, așa cum atestă certificatul de calitate de moștenitor nr. 168 din 02.11.2011 emis de BNP G. G..

La data de 01.09.2011 între reclamantă, în calitate de cumpărătoare și pârât, în calitate de vânzător, s-a încheiat o convenție de vânzare cumpărare materializată într-un înscris sub semnătură privată intitulat „ chitanță” cu privire la suprafața de

2 ha și 3300 mp teren arabil extravilan situat pe raza comunei P., județul D. în tarlaua 110, . vecini la N – C. V., E – De 611, S – De 462, V – R. I., conform titlului de proprietate nr. 859-_ din 04.10.1998, cu prețul de 4200 lei.

Din declarația martorului audiat în cauză rezultă că în luna septembrie 2011 reclamanta a cumpărat de la pârât suprafața de 2 ha și 3300 mp teren, cu prețul de 4200 lei achitat integral, la data încheierii convenției și că la aceeași dată părțile s-au înțeles să se prezinte la notar pentru perfectarea actelor autentice, dar ulterior pârâtul a refuzat să se prezinte.

Pârâtul a fost citat cu chemare la interogatoriu, dar deși legal citat, nu s-a prezentat .

Potrivit art.225 c.pr.civ. dacă partea fără motive temeinice refuză să răspundă la interogatoriu, sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice .

Potrivit art.5 alin.2 din Legea nr.247/2005, în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una din părți, refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă, care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.

Cum în speță, s-a dovedit refuzul pârâtului de a încheia contractul de vânzare cumpărare în formă autentică, instanța, având în vedere dispoz.art.5 alin.2 din Legea 247/ 2005 coroborate cu dispoz.art.969 C.civ., potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, va admite acțiunea și va constata valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată la 01.09.2011 cu privire la suprafața de 2 ha și 3300 mp teren arabil extravilan situat pe raza comunei P., județul D. în tarlaua 110, . vecini la N – C. V., E – De 611, S – De 462, V – R. I., conform titlului de proprietate nr. 859-_ din 04.10.1998, cu prețul de 4200 lei, achitat integral.

Având în vedere dispoz. art. 1073 C.civ. care consacră principiul executării în natură a obligațiilor și art. 1077 C.civ. care prevede că în cazul neîndeplinirii obligației de a face, instanța poate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic, prezenta hotărâre va ține loc de act autentic de vânzare – cumpărare .

Se va lua act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă în constatare formulată de reclamanta . International SRL cu sediul în . ., jud. Ilfov împotriva pârâtului R. N., domiciliat în ..

Constată valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiată la 01.09.2011 între reclamant, în calitate de cumpărător și pârât, în calitate de vânzător, cu privire la suprafața de 2 ha și 3300 mp teren arabil extravilan situat pe raza comunei P., județul D. în tarlaua 110, . vecini la N – C. V., E – De 611, S – De 462, V – R. I., conform titlului de proprietate nr. 859-_ din 04.10.1998.

Prezenta hotărâre va ține loc de act autentic de vânzare cumpărare .

Ia act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.

Sentință cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 14 martie 2013.

Președinte,

V. P. Grefier,

A. D.

Red. jud.V.P.

Tehnored. A.D

Ex 4/12.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 979/2013. Judecătoria BĂILEŞTI