Acţiune în constatare. Sentința nr. 2149/2013. Judecătoria BĂILEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2149/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 2200/183/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BĂILEȘTI JUDETUL D.
Sentinta civilă Nr. 2149
Ședința publică de la 14 octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - P. C. - judecator
Grefier - M. B.
x.x.x.x.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta C. D. și pe pârâta S. E., având ca obiect acțiune în constatare .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat Tibreanu I. pentru reclamanta si martorul A. C. C., lipsa fiind părtile .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, a fost audiat martorul prezent, declaratia acestuia fiind consemnata si atasata la dosar, după care instanța constatând cauza in stare de judecată a a cordat cuvântul pe fond .
Având cuvântul avocat Tibreanu I. pentru reclamantă a solicitat admiterea acțiunii fără cheltuieli de judecata .
INSTANȚA,
Deliberand asupra cauzei civile de fata:
Constata ca la 09.07.2013 prin actiunea înregistrata sub nr._, reclamanta C. D. a chemat in judecata pe pârâta S. E. solicitând sa se constate valabilitatea conventiei de vanzare cumparare incheiata la 18.04.2012 si sa pronunte o hotarare care sa tina loc de act autentic de vanzare cumparare, pentru aceasta conventie, incheiata intre reclamantă in calitate de cumparator si parată in calitate de vanzator, cu pretul de 3000 RON, achitat integral de cumparator, pentru suprafata de 1 ha si 5000 m.p teren extravilan ,situat pe raza comunei P., jud . D. ,în T 87, P 44 cu vecinii: N-V. P. ,E-DE 296,S- G. F.,V- DE 301
In motivarea acțiunii a aratat ca la 18.04.2012 printr-un inscris sub semnatura privata a cumparat de la parată suprafata de teren mai sus mentionată pentru care a achitat pretul de 3000 Ron.
A precizat ca, din momentul înțelegerii, respectiv din momentul achitării prețului terenul se afla in posesia reclamantului si au stabilit sa se prezinte la notar pentru a încheia actul in forma autentica insa nu s-a putut realiza perfectarea actelor si formalitățile de publicitate din cauza faptului ca pârâta refuza sa se prezinte la notar.
In dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei antecontractul de vânzare - cumpărare încheiat la data de 18.04.2012,certificat de mostenitor nr.160/27.06.2013,certificat de deces-Safcea P.,testament, acte de identitate ale partilor, actele de stare civilă ale pârâtei, titlul de proprietate nr.536-9567/05.06.1995, certificat fiscal nr._/25.06.2013, certificat de sarcini nr._/28.06.2013, si chitanța privind achitarea taxei de timbru.
In cauza a fost audiat martorul A. C. C., iar parata deși legal citată cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu, nu s-a prezentat.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin TDP nr.536-9567 din 5.06.1995 autorului paratei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 3,47 ha teren situat pe raza comunei Perisor,.
La data de 18.04.2012 partile au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare prin care parata s-a obligat să vîndă reclamantei suprafata 1,5 ha. teren extravilan in T 87,P 44,cu vecinii:N-V. P. ,E-DE 296,S- G. F.,V- DE 301 cu prețul de 3000 lei, achitat integral .Odata cu semnarea contractului reclamanta a intrat în posesia terenului.
Ulterior încheierii antecontractului reclamantul a stăruit pe lângă pârâta să se prezinte la notarul public pentru întocmirea contractului de vînzare cumpărare în formă autentică, însă aceasta nu s-a prezentat, așa cum rezultă din declarația martorului audiat în cauză .
Potrivit art.358 c.pr.civ.dacă partea,fără motive temeinice,refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează,instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul.
În conformitate cu art.2 alin.1din Titlul X al legii 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției și unele măsuri adiacente, terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăina te și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.
În situația în care una din părți refuză să se prezinte la notar, art.5 alin.2 din aceeași lege dispune în sensul că cealaltă parte se poate adresa instanței de judecată pentru a pronunța o hotărâre judecătorească, care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
De asemenea, art 1669 din Codul Civil "(1) Când una dintre părțile care au încheiate promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite."
În speță, instanța reține ca parata a refuzat nejustificat sa incheie contractul, precum si faptul ca sunt îndeplinite și condițiile de validitate prevazute de art. 1179 din Codul Civil..
În consecință, acțiunea va fi admisă,urmând să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să constate vânzarea și să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare, instanța suplinind consimțământul pârâtului conform art.1669 c.civ. și art.5 din titlul X al legii 247/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulata de reclamanta C. D., domiciliată in ., in contradictoriu cu pârâta S. E., domiciliata in .
Constată valabilitatea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între părti la data de 18.04.2012 cu privire la suprafata de 1,5 ha. teren extravilan situat pe raza . ,in T 87,P 44,cu vecinii:N-V. P. ,E-DE 296,S- G. F.,V- DE 301 Hotărârea ține loc de contract de vânzare cumpărare.
Sentință cu drept de apel ce se va depune la Judecatoria Băilesti în termen de 30 de zile de la comunicare .
Pronunțată în sedința publică din data de 14.10.2013.
Președinte, P. C. | ||
Grefier, M. B. |
Red. Jud. P.C.
Tehnored. M.B.
4EX/ 19.11. 2013
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 822/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2529/2013.... → |
---|