Pensie întreţinere. Sentința nr. 2470/2013. Judecătoria BĂILEŞTI

Sentința nr. 2470/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 3262/183/2012

Dosar nr._ - perimare -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BĂILEȘTI

JUDETUL D.

Sentinta civilă Nr. 2470

Ședința publică de la 02 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE - P. C.- judecator

Grefier - M. B.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul C. M., în contradictoriu cu paratul C. M. având ca obiect sistare pensie intretinere .

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura completă .

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care instanța, constatând cauza în stare de judecată, a reținut-o spre soluționare cu privire la referatul de perimare întocmit de serviciul registratura al acestei instanțe.

INSTANȚA,

Constată că la 11.10.2012 reclamantul C. M. a chemat in judecată de pârâtul pârâtul C. M. solicitând caprin hotarârea ce se va pronunța să se dispună sistarea pensiei de întreținere la care a fost obligat prin sentința civila nr. 1502/04.07.2011, pronunțata de Judecătoria B. si stata in dosarul nr._ * la pensia de întreținere în cuantum de 326 lei lunar si așa cum a fost redusa in dosarul nr._ la suma de 165 lei lunar.

Prin încheierea de ședință din 29.10.2012 a fost suspendata cauza in baza art.242 pct. 2 c.p. civ., iar la data de 12.11.2013 a fost repusă pe rol în vederea analizării perimării acesteia.

Potrivit art.248 cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de 1 an.

Observând încheierea din 29.10.2012 instanța constată că pricina a fost suspendată in baza art.242 pct. 2, c.p.civ. avand in vedere ca niciuna dintre părți nu s-au prezentat si nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsa.

Avînd în vedere dispozițiilor art.248 c.p.civ. instanța urmează să constate perimată actiunea .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată perimată acțiunea formulată de reclamantul C. M., cu domiciliul ales la sediul Cabinetului Av. C.-O. V. D. din C., . .104 în contradictoriu cu paratul C. M., domiciliat in B., .. 8, jud. D..

Sentință cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi 02.12.2013.

Judecător, Grefier,

P. C. M. B.

Red.jud.P.C.

Tehnored.M.B.

Ex.2/ 10.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 2470/2013. Judecătoria BĂILEŞTI