Pensie întreţinere. Sentința nr. 825/2013. Judecătoria BĂILEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 825/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 620/183/2013
- majorare pensie întreținere
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BĂILEȘTI
JUDETUL D.
SENTINTA CIVILĂ Nr.825/2013
Sedința publică de la 27 februarie 2013
Complet specializat minori si familie
P.- M. I. –Judecător
GREFIER - E. B.
Pe rol, soluționarea actiunii civile având ca obiect majorare pensiei întreținere formulată de reclamanta A. M. împotriva pârâtului M. I.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părtile, reclamanta a fost reprezentata de avocat Purcarin D..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, s-a depus la dosar de catre avocat Purcarin Dabniel: copie Ci pentru reclamanta .
Din oficiu, instanta pune în discuție exceptia autoritatii de lucru judecat cu privire la al doilea capat de cerere, respectiv stabilirea autoritatii parintesti cu privire la minor în exclusivitate la reclamanta .
Având cuvântul pe excepție, avocat Purcarin D a solicitat să se respingă, având in vedere că art. 403 NCC, prevede că in cazul schimbării împrejurărilor, instanta poate modifica masurile cu privire la drepturile si indatoririle parintilor divortati fata de copii lor minori, la cererea oricareia dintre parinti.
Instanta admite exceptia autoritatii de lucru judecat cu privire la al doilea capat de cerere, respectiv stabilirea autoritatii parintesti cu privire la minor în exclusivitate la reclamanta, având în vedere că prin sentinta civilă nr 2647/17.11.2011 a Judecatoriei Băilesti, definitivă si irevocabilă, minorul in cauza a incredintat spre crestere si educare mamei reclamante.
După care, instanta, luând act că nu mai sunt alte probe de administrat sau exceptii de invocat, apreciază cauza in stare de judecată si acordă cuvântul pe fond.
Av P. D., pentru reclamantă, a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța retine cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Asupra cererii de față:
Prin cererea înregistrată la data de 30.01.2013, sub nr._, pe rolul Judecătoriei Băilesti, reclamanta A. M. a chemat în judecată pe pârâtul M. I. și a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat paratul M. I., stabilita prin sentinta civilă nr. 2647/17.11.2011, pronuntat de Judecatoria B., in dosarul nr._, în favoarea minorului M. A. Valentino, născut la data de 28.07.2005, și sa dispuna ca autoritatea părinteasca cu privire la minorul M. A. Valentino, născut la data de 28.07.2005, sa fie exercitata in mod exclusiv de către reclamantă, în temeiul art. 398 N. cod civil.
În fapt, reclamanta a arătat că s-a casatorit cu paratul la data de 28.08.2008, după ce anterior stabilise cu acesta relații de concubinaj iar din aceasta relatie a rezultat minorul M. A. Valentino, născut la data de 28.07.2005. Casatoria acestora a fost desfăcută din prin divorț, așa cum a rezulta din sentinta civilă nr. 2647/17.11.2011, de către Judecatoria B., în dosarul_ .
Totodata prin sentinta invocata, s-a dispus măsura încredințării spre crestere si educare a minorului, paratul fiind obligat la plata unei pensii de întreținere lunare in favoarea minorului în cuantum de 160 ron, începând de la 16 mai 2011.
Reclamanta a mai arătat ca pârâtul nu a fost interesat de situația juridica a minorului, întrucât nici la judecarea cauzei care a avut ca obiect ,, divorț cu copii", nu s-a prezentat si nici nu a achitat nici o suma de bani către minor cu titlul de pensie de întreținere, deși a fost obligat prin sentința invocata.
De la data despărțirii în fapt nu a luat nici măcar legătură cu minorul, nu a contribuit cu nimic la creșterea si educarea minorului atât în timpul căsătoriei cât si după divorț.
Reclamanta a mai arta ca a formulat plângere penala împotriva paratului pentru abandon de familie, plângere care este in curs de soluționare totodată reclamanta a mai menționat ca are o slujba în Italia iar minorul locuiește împreuna cu aceasta, fiind înscris acolo la o școală.
A solicitat instanței să i se încuviințeze proba cu înscrisuri și proba cu martori.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 398 alin. 1 si 403 N. cod civil.
În dovedirea cererii, în xerocopie, s-au depus următoarele înscrisuri: sentința civilă nr. 2647/17.11.2011, pronuntată de Judecatoria B., in dosarul nr._, copia certificatului de naștere al minorului M. A. Valentino, copia actului de identitate parat, acte doveditoarea din care reiese ca minorul frecventează cursurile unei scoli din Italia, Bolonia, copia plângerii penale chitanța de achitare a taxei judiciare de timbru de 8 lei, copie carte de identitate reclamanta.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Pe excepția autorității de lucru judecat a capătului de cerere privind autoritatea părintească exclusivă asupra minorului M. A. Valentino, născut la data de 28.07.2005, sa fie exercitata in mod exclusiv de către reclamantă, în temeiul art. 398 N. cod civil, reține următoarele:
Din probele administrate în cauză, rezultă că prin sentința civilă nr. 2647/17.11.2011, pronuntată de Judecatoria B., in dosarul nr._, s-a admis acțiunea civilă de divorț cu copii formulată de reclamanta M. M. împotriva pârâtului M. I., s-a declarat desfăcută căsătoria încheiată la 28.-08.2008 de Primăria comunei Gighera și înregistrată la nr.3 din același an, din vina exclusivă a pârâtului; s-a dispus că în viitor reclamanta va relua numele avut anterior căsătoriei, de A.; s-a încredințat spre creștere și educare pe minorul M. A. Valentino, născut la 28 iulie 2005, mamei; și a fost obligat pârâtul la câte 160 lei pensie de întreținere lunară pentru minor, începând cu data introducerii acțiunii - 16 mai 2011 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau încetare a obligației.
Având în vedere că prin sentința anterior indicată mamei i-a fost încredințat spre creștere și educare minorul, care de altfel se află în îngrijirea ei în acest moment, și că ea exercită toate drepturile părintești atribuite de această instituție prevăzută în vechiul cod al familiei iar situația existentă la momentul judecății nu s-a schimbat cu nimic pe starea de fapt, instanța constată că există o autoritate de lucru judecat cu privire la situația minorului privind custodia acestuia.
Astfel, va admite excepția autorității de lucru judecat, și va respinge capătul de cerere privind autoritatea părintească exclusivă asupra minorului, ca existând autoritate de lucru judecat.
Cu privire la primul capăt de cerere privind majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat paratul M. I., stabilita prin sentinta civilă nr. 2647/17.11.2011, pronuntat de Judecatoria B., in dosarul nr._, în favoarea minorului M. A. Valentino, născut la data de 28.07.2005:
Instanța reține că prin sentința civilă nr. 2647/17.11.2011, a Judecătoriei Băilești, pronunțată în dosarul nr._, pârâtul a fost obligat în favoarea minorului M. A. Valentino, născut la 28 iulie 2005, la plata unei pensii de întreținere în sumă de 160 lei lunar
Conform art. 516 C civ, obligația de întreținere există între rudele în linie dreaptă iar potrivit art 525 C civ, minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri
Instanța constată că la stabilirea acestui cuantum al pensiei de întreținere s-a avut în vedere venitul minim pe economie la nivelul anului 2011, în prezent acesta fiind majorat.
Potrivit dispozițiilor art. 529 C civ., întreținerea este datorată în raport cu nevoia aceluia care o cere și de mijloacele celui care urmează a o plăti și ea se stabilește la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil aflat în întreținere, cum este situația în prezenta speță.
În temeiul art 531 C civ, instanța judecătorească poate mări sau micșora cuantumul obligației de întreținere în funcție de aceste criterii.
Față de cele mai sus reținute, instanța va admite acest capăt de cerere al reclamantei, dispunând majorarea obligației de întreținere dispusă în sarcina pârâtului în favoarea minorului M. A. Valentino, născut la 28 iulie 2005, de la de la suma de 160 lei la 175 lei lunar, începând cu data depunerii acțiunii (30.01.2013) până la majoratul minorului sau până la intervenirea altor cauze legale de modificare sau stingere a obligatiei de intreținere.
Pe cale de consecință, instanța va admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantă și deși în temeiul art 276 C proc civ. reclamanta era îndreptățită la plata cheltuielilor de judecată în parte, întrucât nu s-au făcut dovezi privind cuantumul lor, va respinge capătul de cerere de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția autorității de lucru judecat.
Respinge capătul de cerere privind autoritatea părintească exclusivă asupra minorului formulat de reclamanta A. M.( fostă M.), domiciliată în . în contradictoriu cu pârâtul M. I., domiciliat în ., ca existând autoritate de lucru judecat.
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta A. M.( fostă M.), domiciliată în . în contradictoriu cu pârâtul M. I., domiciliat în ..
Dispune majorarea pensiei de întreținere stabilită prin sentința civilă nr.2647/17.11.2011, a Judecătoriei Băilești pentru minorul M. A. Valentino, născut la data de 28.07.2005, în sarcina pârâtului, de la suma de 160 lei lunar la 175 lei lunar, începând cu data depunerii acțiunii (30.01.2013) până la majoratul minorului.
Respinge capătul de cerere de obligare a pârâtului la cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședința publică din 27.02.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. M. E. B.
Red. Jud. MI
Tehnored.EB
4ex/29.03.2013
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 2470/2013. Judecătoria BĂILEŞTI | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
---|