Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2075/2013. Judecătoria BĂILEŞTI

Sentința nr. 2075/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 2061/183/2013

Dosar nr._ - muncă în folosul comunității –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BĂILEȘTI

JUDETUL D.

Sentinta civilă Nr. 2075

Ședința publică de la 02 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE - M. I. - judecator

Grefier - E. B.

****

Pe rol judecarea sesizării formulată de petentul I.P.J.D. – Postul de Politie Perisor-D., în contradictoriu cu intimatul I. C.-B., avînd ca obiect inlocuirea amenzii contraventionale cu muncă in folosul comunității .

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile, petentul solicitînd judecarea cauzei în lipsă, conform art. 411 alin 1 pct. 2 teza a II a NCPC .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:

Instanța în conformitate cu dispozițiile art.131 alin.1 c.pr.civ., din oficiu, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, și în baza art.238 alin.1 NCPC stabilește că durata necesară soluționării procesului este de 2 luni.

In temeiul art. 244 NCPC, instanța a declarat încheiată cercetarea procesului și a reținut cauza pentru soluționare în fond .

I N S T AN T A,

Constată că la data de 28.06.2013, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petentul I.P.J.D. – Postul de Politie Perisor-D. a solicitat înlocuirea amenzii în sumă de 200 lei aplicată contravenientului I. C.-B. prin procesul verbal .. nr._/27.03.2010, întocmit de petent, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

A motivat că nu există posibilitatea executării silite și a depus: procesul verbal .. nr._/27.03.2010, somatia nr. 59/04.03.2013, adeverinta nr._/29.05.2013.

În drept, a invocat dispozițiile art 39 1 alin 1 din OG nr 2/2001

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție .. nr._/27.03.2010, întocmit de I.P.J.D. – Postul de Politie Perisor-D., a fost sancționat intimatul I. C.-B. cu o amendă contravențională în sumă de 200 lei.

De la data aplicarii sanctiunii si pana la sesizarea instantei de judecata, contravenientul nu a achitat amenda contraventionala, respectiv pentru suma de 200 lei, stabilita in sarcina sa, iar din actele depuse la dosar rezulta ca nu exista posibilitatea executarii silite.

Deși s-au făcut demersuri în vederea recuperării debitului, se arată că intimatul nu obține venituri și nu deține în proprietatea sa bunuri care să poată fi executate silit, așa cum rezultă din adeverința nr_/29.05.2013, emisă de Primăria ...

Potrivit art. 9 alin 3 O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor așa cum a fost modificat prin Legea nr. 293/2009 publicată în Monitorul Oficial nr. 645/ 01 octombrie 2009 „În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată”, iar potrivit alin.4 al aceluiași articol „La primul termen de judecată, instanța, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii”.

Din economia textelor legale menționate se desprinde aprecierea conform căreia sancțiunea amenzii poate fi înlocuită cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, dacă contravenientul nu dispune de mijloacele necesare achitării integrale a amenzii aplicate, iar în urma demersurilor făcute de organul de executare al creanțelor bugetare a rezultat imposibilitatea executării silite a acestei creanțe.

Având în vedere că din materialul probator administrat, petentul a făcut dovada imposibilității executării silite a intimatului, instanța apreciază cererea ca fiind întemeiată, urmând a o admite.

Dispozitiile art.9 al.3 se coraboreaza cu cele ale art.39 ind.1 din OG 2/2001,articol cuprins in cap.V din OG 2/2001 referitor la executarea sanctiunii contraventionale.

Instanta retine ca inlocuirea sanctiunii amenzii cu prestarea unei activitati dispusa in baza art.9 al.3 si 39 ind.1 tine de executarea contraventiilor si poate fi dispusa de instanta,indiferent daca sanctiunea prestarii activitatii în folosul comunității este sau nu prevazuta ca si sanctiune alternativa cu amenda in actul normativ cere sanctionata fapta retinuta in sarcina contravenientului,daca sunt indeplinite conditiile aratate in art.39 ind.1 si anume contravenientul nu a achitat amenda in termen de 30 zile de la ramanerea definitiva a sanctiunii si, cel mai important,nu exista posibilitatea executarii silite a contraventiei.

Ca atare in situatia in care este posibila executarea silita a contravenientului mobiliara, imobiliara, prin poprire etc. sancțiunea amenzii nu poate fi înlocuită de instanță cu munca în folosul comunității; insa ,in situatia in care nu exista posibilitatea executarii silite a contravenientului,iar actul normativ care sanctioneaza fapta retinuta in sarcina acestuia nu prevede aceasta sanctiune, sancțiunea amenzii nu ar putea fi executata in nici un mod si, fiind creanta bugetara, s-ar prescrie in termen de 5 ani, functia sanctionatoare a contraventiei nu ar mai exista .

Instanta retine ca nu acesta a fost intentia legiuitorului, chiar daca dispozitiile legale in materie sanctiunile sunt oarecum confuze,ci ,dispozitiile din art 39 ind.1 din OG 2/01privesc executarea sanctiunilor ,iar cele din OG 55/02 stabilesc printre altele modul general al aplicarii sanctiunii prestarii unei activitati în folosul comunității,stabilind dreptul de a aplica aceasta sanctiune principala in favoarea exclusiva a instantelor.

În temeiul dispozițiilor art. 13 din OG 55/2002, și având în vedere și dispozițiile Deciziei nr. 7 / 20.09.2010 a ICCJ, instanța va dispune obligarea intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de aptitudinile sale fizice și psihice, precum și de nivelul pregătirii profesionale, respectiv îl va obliga la efectuarea unui număr de 8 ore de muncă, în folosul comunității, pe lângă Primaria . sancțiunii amenzii contravenționale de 200 lei, aplicată prin procesul verbal de contravenție menționat, stabilirea cuantumului orelor de muncă fiind realizată prin raportare la venitul minim pe economie, având în vedere caracterul de muncă necalificată pentru tipul de activități prestate în folosul comunității.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII ,

HOTARASTE:

Admite cererea formulata de petentul I.P.J.D. – Postul de Politie Perisor, jud.D., în contradictoriu cu intimatul I. C.-B., domiciliat în ., jud. D..

Dispune inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale aplicata contravenientului I. C.-B., prin procesul - verbal de contravenție .. nr._/27.03.2010, cu sanctiunea obligarii acestuia la prestarea unei activitati in folosul comunitatii, pe o perioada de 8 ore, sactiunea urmând a fi executata pe lângă Primaria ., în domeniile stabilite de către Primar .

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 02.10.2013.

Președinte, Grefier,

M. I. E. B.

Red.jud.M.I

Tehnored.EB.

Ex.4/ 12.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2075/2013. Judecătoria BĂILEŞTI