Plângere contravenţională. Sentința nr. 625/2013. Judecătoria BĂLCEŞTI

Sentința nr. 625/2013 pronunțată de Judecătoria BĂLCEŞTI la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 514/185/2013

Dosar nr._ plângere contravențională

Operator de date cu caracter personal 5989

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BĂLCEȘTI, JUDEȚUL V.

Sentința civilă nr. 625

Ședința publică din 02 decembrie 2013

Instanța constituită din:

Președinte - R. V.-O., judecător

Grefier - P. E.

Pe rol este soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul S. L. M., din Băile Olănești, ..56, județul V., împotriva intimatului Inspectoratul de Poliție Județean V., cu sediul în Rm. V., ., nr.95, județul V., și în contradictoriu cu intimata C. D., din orașul Bălcești, ., județul V., și asiguratorul de răspundere civilă S.C. A. R. - Asirom Vienna Insurance Group, cu sediul în București, ..31-33, sector 2.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit: petentul S. L. M., intimatul Inspectoratul de Poliție Județean V., intimata C. D. și asigurator de răspundere civilă S.C. A. R. - Asirom Vienna Insurance Group, răspunzând martorul S. N..

Procedura de citare legal îndeplinită.

În temeiul art.104 al.10 din Hotărârea nr.387/2005, pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, grefierul referă asupra cauzei, după care:

Plângerea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar conform art.36 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 coroborat cu art.15 lit.i din Legea nr.146/1997.

La interpelarea instanței, martorul S. N. arată că este tatăl petentului S. L. M., însă la data săvârșirii contravenției se afla în autoturismul condus pe petent.

D. fiind că intimatul Inspectoratul de Poliție Județean V., prin întâmpinarea formulată și atașată la filele (filele 20- 31 dosar), a menționat că se opune audierii martorilor rudă cu petentul S. L. M., în grad prohibit de lege, instanța constată, în contextul disp. art.315 alin.1 pct.1 NC.pr.civ., imposibilitatea audierii martorului S. N., tatăl petentului, dispunând înlăturarea acestuia de la audiere.

Apreciind suficient materialul probator administrat în cauză și nemaifiind alte chestiuni prealabile de rezolvat, instanța declară procesul în stare de judecată și trece la soluționarea pe fond a acestuia.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea formulată la data de 29.04.2013 și înregistrată pe rolul instanței cu nr._, petentul S. L. M., din Băile Olănești, ..56, județul V., împotriva intimatului Inspectoratul de Poliție Județean V., cu sediul în Rm. V., ., nr.95, județul V., și în contradictoriu cu intimata C. D., din orașul Bălcești, ., județul V., și asiguratorul de răspundere civilă S.C. A. R. - Asirom Vienna Insurance Group, cu sediul în București, ..31-33, sector 2, a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ., nr._ întocmit la data de 14.04.2013.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că în data de 14.02.2013 se afla în piață în localitatea Bălcești și în momentul în care a vrut să iasă din parcare cu mașina personală cu număr de înmatriculare_, din cauza aglomerației din piață a acroșat ușor autovehiculul ce venea din partea stângă, care exact în momentul în care a ajuns în spatele său a frânat ușor, lovind astfel ușor autovehiculul numitei C. D.. În momentul în care s-a dat jos din mașină și a început negocierile cu aceasta a apărut un echipaj de poliție care i-a solicitat actele și l-a amendat. Consideră că sancționarea este nelegală și netemeinică deoarece nu era nevoie de intervenția poliției, daunele fiind minore, astfel că solicită admiterea plângerea și anularea procesului verbal de contravenție.

În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei în original și copie: proces-verbal . nr._ întocmit la 14.04.2013 de Poliția orașului Bălcești (fila 8, 15 dosar), iar intimatul a formulat și depus la dosar, prin serviciul arhivă și registratură, întâmpinare, la care a anexat, în copie, adresa nr._/13.05.2013 a Poliției orașului Bălcești, raport de reținere, adresa nr._/22.04.2013 a IK.P.J. V., borderou de comunicări din 24.04.2013, declarație, poliță de asigurare de răspundere civilă auto RCA, solicitându-se, în temeiul disp. art.411 al. 2 NC.pr.civ., judecarea în lipsă (filele 20- 31 dosar). Se mai învederează că petentul, la data de 25.06.2013, a formulat și depus la dosar, prin serviciul arhivă și registratură, răspuns la întâmpinare, la care a anexat fotocopii autoturisme (filele 36-39 dosar).

Plângerea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar conform art.36 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 coroborat cu art.15 lit.i din Legea nr.146/1997.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.8 din Legea nr.61/1990.

La termenul de judecată din 30 septembrie 2013 instanța de judecată având în vedere că fapta pentru care petentul a fost sancționat contravențional a avut ca urmare producerea unui accident de circulație potrivit disp. art.33 din Ordonanța nr.2/2001 și art. 119 din OUG nr. 195/2000, a dispus introducerea în cauză a numitei C. D., din orașul Bălcești, ., județul V., în calitate de intimată, iar potrivit disp. art.33 din Ordonanța nr.2/2001, a dispus introducerea în cauză a societății de asigurări S.C. A. R. - Asirom Vienna Insurance Group, cu sediul în București, ..31-33, sector 2, în calitate de asigurator de răspundere civilă

Sub aspect probatorial, petentul a solicitat și instanța a încuviințat proba testimonială, însă dat fiind că intimatul Inspectoratul de Poliție Județean V., prin întâmpinarea formulată și atașată la filele (filele 20- 31 dosar), a menționat că se opune audierii martorilor rudă cu petentul S. L. M., în grad prohibit de lege, instanța a constatat, în contextul disp. art. 315 alin. 1 pct. 1 NC.pr.civ., imposibilitatea audierii martorului S. N., tatăl petentului, dispunând înlăturarea acestuia de la audiere.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/14.04.2013 petentul S. L. M. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 375 lei și reținerea permisului de conducere, de către intimatul I.P.J. V., în cuprinsul procesului verbal reținându-se că, la data de 14.04.2013, ora 07.50 nu a acordat prioritate de trecere autoturismului cu număr de înmatriculare_ care circula pe drumul prioritar ieșind cu spatele de pe acostament, moment în care s-a tamponat cu auto_ .

Fapta, astfel cum a fost ea descrisă în procesul verbal contestat întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art.135 lit.f din R.O.U.G. nr.195/2002 și sancționată de art.101 alin.3 lit.a din R.O.U.G. nr.195/2002.

Examinând cu precădere procesul verbal de contravenție ., nr._/14.04.2013 sub aspectul legalității întocmirii sale, prin prisma motivelor ce pot fi reținute din oficiu, instanța apreciază că procesul verbal ante-menționat a fost încheiat cu respectarea tuturor dispozițiilor legale imperative, edictate pentru încheierea sa valabilă.

Pentru a concluziona astfel, instanța are în vedere natura juridică duală a procesului verbal de constatare a contravenției, care este în același timp un act administrativ supus unei proceduri de contestare speciale – fiind încheiat în regim de putere publică de un agent ce face parte dintr-o autoritate publică în vederea executării în concret a legii – dar și un act procedural, sens în care îi sunt aplicabile în ceea ce privește regimul nulității actului (în virtutea dispozițiilor art. 47 din OG nr. 2/2001) prevederile art. 105 C.pr.civ.

În considerarea celor expuse, instanța reține faptul că procesul verbal nr._/14.04.2013 cuprinde toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv conține numele și prenumele agentului constatator și al petentului, descrierea faptei reținute în sarcina acestuia din urmă, data acesteia și nu în ultimul rând semnătura agentului constatator.

Față de cele mai sus expuse, instanța apreciază că procesul verbal de contravenție întrunește exigențele edictate de prevederile OG nr. 2/2001 ca o garanție de legalitate a acestuia.

Procedând la cercetarea temeiniciei procesului verbal nr._/14.04.2013, instanța reține următoarele:

Actul normativ special cu aplicabilitate în domeniul contravențional, respectiv OG nr. 2/2001 nu conține dispoziții exprese referitoare la forța probantă a procesului-verbal de constatarea a contravenției, însă fiind vorba despre un act administrativ, se aplică principiile generale ale dreptului administrativ privind prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal încheiat.

Totodată, instanța își va circumscrie analiza și prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, sens în care, apreciază că, pentru a califica dacă sancțiunea aplicată petentului intră în noțiunea autonomă de „acuzație în materie penală”, elementul esențial, determinant, pentru o astfel de calificare este caracterul preventiv și sancționator, deci scopul sancțiunii amenzii aplicate.

Astfel, în pofida cuantumului relativ redus al amenzii, atât timp cât aceasta reprezintă un mijloc de constrângere a petentului, o măsură de prevenire a săvârșirii de noi fapte de natura celei ce îi este imputată, instanța concluzionează că sancționarea cu amendă echivalează cu aducerea unei acuzații în materie penală în sensul Convenției.

Stabilit fiind acest fapt, instanța va avea în vedere jurisprudența Curții EDO, mai exact cauzele Salabiaku împotriva Franței par. 28, precum și Janosevic împotriva Suediei, în care, Curtea a stabilit, sub aspectul sarcinii probei că art. 6 par. 2 nu interzice existența unor prezumții de fapt sau de drept, însă prin reglementarea acestora, statele membre trebuie să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit.

Cu alte cuvinte, în aprecierea temeiniciei procesului verbal de contravenție, instanța va avea în vedere asigurarea unui just echilibru pe de o parte între prezumția de nevinovăție ce îi este garantată de dispozițiile convenționale anterior evocate și dreptul la apărare garantat de par. 1 al art. 6 și pe de altă parte prezumția de legalitate si temeinicie de care se bucură procesul verbal atacat.

Textul art. 34 din OG 2/2001 presupune o interpretare concordanta cu exigentele unui proces echitabil, de vreme ce prevede ca instanța de judecata verifica legalitate si temeinicia procesului verbal de contravenție. Prin urmare, instanța nu pornește de la ideea preconceputa ca persoana sancționata contravențional este vinovată, ci menținerea procesului verbal va fi rezultatul unor verificări asupra tuturor consemnărilor actului sancționator.

Astfel, situația de fapt reținută de agentul sancționator nu a fost infirmată prin administrarea probei testimoniale, întrucât declarațiile martorilor atestă aceeași situație de fapt.

Procesul verbal nu stabilește si vinovăția petentului, ci aceasta va fi stabilita în urma unui proces civil, pe baza probelor administrate, și pornind de la situația de fapt constatată personal de agentul instrumentator, în condițiile respectării principiilor fundamentale ale procesului civil.

În cauza Gaucher c Frantei, Curtea Europeana a stabilit, în motivarea deciziei de inadmisibilitate a plângerii, că este adevărat că sarcina probei incumbă acuzării și dubiul profită celui acuzat, dar simpla negare a comiterii contravenției nu este suficientă pentru a-l exonera de răspundere, acesta neaducând nicio dovada sau indiciu pertinent care să confere veridicitate acestei afirmații.

Dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, a decis CEDO in cauza A. c României. În acest context Curtea menționează că prezumțiile de fapt (precum cea de temeinicie a procesului verbal) sau de drept operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de convenție, în măsura în care statul respectă limitele rezonabile având în vedere importanța scopului urmărit dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Vostberga taxi Aktiebolag si Vulic c Suediei).

Limitele rezonabile ale prezumției de temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție, tocmai pentru că se întemeiază pe fapte și împrejurări constate obiectiv, au fost respectate în aceasta cauza, întrucât dreptul la apărare al petentului a fost respectat.

Acesta din urma a avut posibilitatea de a propune probe în cursul judecații și de a formula toate apărările pe care le-a considerat de cuviință împotriva actului sancționator. Au fost administrate probele solicitate de către petent, iar acestea, departe de a stabili o stare de fapt contrară celei reținute prin actul contestat, o confirmă în totalitate.

Pentru aceste considerente, instanța va respinge plângerea formulată de petentul S. L. M., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/14.04.2013, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean V., intimata C. D. și asiguratorul de răspundere civilă S.C. A. R. - Asirom Vienna Insurance Group.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petentul S. L. M., domiciliată în Băile Olănești, ..56, județul V., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit la 14.04.2013 de Poliția orașului Bălcești, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean V., cu sediul în Rm. V., ., nr.95, județul V., intimata C. D., din orașul Bălcești, ., județul V., și asiguratorul de răspundere civilă S.C. A. R. - Asirom Vienna Insurance Group, cu sediul în București, ..31-33, sector 2.

Cu apel în 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Bălcești.

Pronunțată în ședința publică din 02 decembrie 2013, la sediul Judecătoriei Bălcești, județul V..

Președinte, Grefier,

Red. R.V.O.

Tehnored. P.E.

4 ex./12.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 625/2013. Judecătoria BĂLCEŞTI