Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 357/2013. Judecătoria BĂLCEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 357/2013 pronunțată de Judecătoria BĂLCEŞTI la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 232/185/2013
Dosar nr._ hotărâre care să țină loc de act autentic
Operator de date cu caracter personal 5989
ROMÂNIA
JUDECATORIA BALCESTI, JUDEȚUL V.
Sentința civilă nr. 357
Ședința publică din 13 iunie 2013
Instanța constituită din:
Președinte - M. C. C., președinte judecătorie
Grefier - N. V.
Pe rol este soluționarea acțiunii civile ce are ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic,formulată și precizată prin cererea de la fila 34 dosar de reclamantul T. A., domiciliat în comuna Diculești, . V. în contradictoriu cu pârâta B. Lambrița, domiciliată în municipiul București, .. 15, sectorul 5.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru reclamantul T. A. av. Ioniledte A., lipsind reclamantul și pârâta B. Lambrița.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea s-a timbrat cu suma de 416 lei taxă judiciară de timbru prin chitanța nr. 3758 din 11.03.2013 și 178 lei taxă judiciară de timbru prin chitanța nr._ din 11 aprilie 2013 și 3 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință după care:
Apărătorul reclamantului av. I. A. depune la dosar cerere de precizare a obiectului acțiunii, încheierea nr._ din 29.03.2013 emisă de O.C.P.I. V., extras de carte funciară pentru informare, anexa 1, plan de amplasament și delimitar4e a imobilului, încheierea nr._ din 29.03.2013, emisă de O.C.P.I. V., extras de carte funciară pentru infirmare, anexa 1, plan de amplasament și delimitare a imobilului. Totodată având cuvântul arată că nu mai are cererii de formulat sau probe de solicitat în cauză.
Nemaifiind cererii de formulat sau probe de solicitat în cauză, instanța constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamantului având cuvântul arată că reclamantul a cumpărat trei suprafețe de teren, respectiv de 7000 mp. ; 9360 mp. ; și 3750 mp. situate pe raza comunei Diculești, județul V. și solicită admiterea acțiunii în sensul de a se constata valabilitatea antecontractului de vânzare - cumpărare încheiat între părți la data de 27.08.2011, și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA:
Deliberând constată următoarele:
La data de18 februarie 2013, sub nr._, pe rolul Judecătoriei Bălcești, s-a înregistrat acțiunea civilă având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic formulată de reclamantul T. A., împotriva pârâtei B. Lambrita, prin care solicită să se constate că printr-un înscris sub semnătură privată pârâta a vândut terenul în suprafață de 7000 mp., situat pe raza comunei Făurești, satul Milesti, pct.”Poarta crivinii”, terenul în suprafață de 9360 mp., situat pe raza comunei Făurești, satul Milesti, pct.”Dr. M.” si terenul în suprafață de 3750 mp., situat pe raza comunei Făurești, satul Milesti, pct.”Olteț gradina”.
În fapt, la data de 27.08.2011, pârâta a încheiat cu reclamantul un antecontract de vânzare-cumpărare, prin care i-a vândut reclamantului imobilele anterior menționate cu prețul de 7.000 lei, preț pe care l-a achitat integral la data întocmirii antecontractului. De comun acord părțile au stabilit că ulterior să se prezinte la notarul public pentru întocmirea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Pârâta nu și-a mai îndeplinit obligația asumată de a se deplasa la notar fiind chiar notificată de la data întocmirii antecontractului, reclamantul a intrat în posesia terenului.
În drept au fost invocate disp.art.1279 alin.3. Cod civil., art.111 Cod procedură civilă si art. 5 alin.2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005.
S-a solicitat proba cu interogatoriu si înscrisuri.
La 13 iunie 2013, reclamantul a depus o cerere de precizare în care a menționat că toate terenurile din titlul de proprietate din antecontractul de vânzare-cumpărare sunt situate pe raza comunei Diculești iar nu Făurești.
Pentru soluționarea cauzei s-a administrat proba cu acte, martori, probe ce au fost încuviințate si administrate de instanța de judecată.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar, în copie, înscrisul sub semnătura privată, titlul de proprietate nr.1178/_ din 05.12.2001,(fila 10), trei planuri de amplasament și delimitare a imobilului, certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, certificat de moștenitor nr. 34 din 25 aprilie 2001, certificat suplimentar de moștenitor nr. 10 din 25.02.2009(filele 14-21), act de vânzare - cumpărare, încheiere nr._ din 29-03-2013, eliberată de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară V.- Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Rm. V., extras de carte funciară, anexa 1, plan de amplasament și delimitare a imobilului(filele 26-31). Încheierea nr._ din 29.03.2013 eliberată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară V.- Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Rm. V., extras de carte funciară, anexa 1 plan de amplasament și delimitare a imobilului, încheierea nr._ din 29.03.2013, extras de carte funciară, anexa 1, plan de amplasament și delimitare a imobilului(fila 35-44).
Examinând materialul probator administrat în cauză, instanța reține, în fapt, că, la data de 27.08.2011, între reclamant și pârâtă a intervenit un antecontract de vânzare-cumpărare, prin care s-a promis reclamantului înstrăinarea următoarelor terenuri: 7000 mp., situat pe raza comunei Făurești, satul Milesti, pct.”Poarta crivini”, 9360 mp., situat pe raza comunei Făurești, satul Milesti, pct.”Dr. M.” si 3750 mp., situat pe raza comunei Făurești, satul Milesti, pct.”oltet gradina”, plătindu-se suma de 7.000 lei.
Martorul audiat a confirmat încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare și că reclamantul a intrat in stăpânirea efectivă a terenului în momentul încheierii actului fără să existe discuții ulterioare între părți.
Instanța retine că terenurile ce au făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare au fost reconstituite în favoarea lui B. A., decedat la 23 martie 1995 iar aceste bunuri ca urmare a dezbaterii succesiunii au trecut în proprietatea lui B. Lambrița, conform certificatului suplimentar de moștenitor la certificatul de moștenitor nr. 25/2008-BNP Semper.
De asemenea, terenurile care au făcut obiectul antecontractului au fost înscrise în cartea funciară a comunei Diculești.
Potrivit disp.art.5 alin.2 din Lg.247/2005, “În situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una din parți refuza ulterior sa încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract”.
Antecontractul prin care părțile s-au obligat să constituie în viitor un drept real asupra unui imobil naște în sarcina acestora obligația de a încheia contractul asumat, iar instanța judecătoreasca, în temeiul textului de lege invocat, are posibilitatea să pronunțe o hotărâre care sa tina loc de act de vânzare-cumpărare.
Această soluție se impune și în temeiul principiului executării în natură a obligațiilor prevăzute de art. 1073 cod civil care permite creditorului să obțină executarea întocmai a obligației asumate de către debitorul lui.
În cazul în care obligația de a face nu este adusă la îndeplinire de către debitor, creditorul, potrivit prevederilor art. 1077 cod civil, poate fi autorizat de a o aduce la îndeplinire.
În acest cadru juridic instanța are posibilitatea ca prin suplinirea consimțământului debitorului obligației de a face, izvorâtă din antecontract, să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de înstrăinare, iar admisibilitatea acțiunii de validare a antecontractului de vânzare-cumpărare fiind condiționată de îndeplinirea condițiilor de valabilitate necesare oricărui contract.
Instanța constată că antecontractul încheiat între părți îndeplinește condițiile de valabilitate necesare oricărui contract, fiind făcută dovada existentei înscrisului și a plății prețului convenit de părți și având în vedere că pârâta nu au făcut demersurile necesare in vederea încheierii actului de vânzare-cumpărare în formă autentică, instanța urmează să admită acțiunea, să constate valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare și să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru următoarele terenuri terenul în suprafață de 7000 mp., situat în Diculești având număr cadastral_ si carte funciară_(filele 27-31), terenul în suprafață de 9360 mp., situat în Diculești având număr cadastral_(filele 27-31), si carte funciară_, terenul în suprafață de 3750 mp., situat în Diculești având număr cadastral_ si carte funciară_(filele 27-31).
Instanța va lua act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea, așa cum a fost precizată de reclamantul T. A., domiciliat în . V. în contradictoriu cu pârâta B. Lambrița, domiciliată în municipiul București, .. 15, sectorul 5.
Constată valabil încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat de părți la data de 27.08.2011, privind:
- terenul în suprafață de 7000 mp., situat în Diculești având număr cadastral_ si carte funciară_(filele 27-31).
- terenul în suprafață de 9360 mp., situat în Diculești având număr cadastral_ si carte funciară_(filele 27-31).
- terenul în suprafață de 3750 mp., situat în Diculești având număr cadastral_ si carte funciară_(filele 27-31).
Hotărârea ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 13 iunie 2013, la sediul Judecătoriei Bălcești, județul V..
Președinte, Grefier,
Red. M.C.C.
Tehnored.V.P.
4 ex/12.07.2013
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 652/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 636/2013. Judecătoria BĂLCEŞTI → |
---|