Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 186/2013. Judecătoria BĂLCEŞTI

Sentința nr. 186/2013 pronunțată de Judecătoria BĂLCEŞTI la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 30/185/2011

Dosar nr._ hotărâre care să țină loc de act autentic

Operator de date cu caracter personal 5989 (perimare)

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BĂLCEȘTI, JUDEȚUL V.

Sentința civilă nr.186

Ședința publică din 13 martie 2013

Instanța constituită din:

Președinte - A. D., judecător

Grefier - I. A.

Pe rol este soluționarea cererii ce are ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic formulate de reclamantul B. D., domiciliat în ., județul V., în contradictoriu cu pârâta C. V., din municipiul București, ..107, ., apt. 12.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care mai învederează că prin încheierea de ședință din 25.01.2012 judecarea cauzei a fost suspendată potrivit art.1551 C.proc.civ, situație în care serviciul registratură a întocmit referatul de la fila 38 dosar, în baza căruia la 28.01.2013 s-a repus cauza pe rol în vederea constatării perimării. Mai arată că pentru acest termen de judecată reclamantul a comunicat prin poștă note de ședință, solicitând judecarea cauzei în lipsă din cauza problemelor de sănătate. De asemenea, a anexat, în copie, certificatul de deces al numitului C. C. G..

Nemaifiind cereri, excepții sau alte chestiuni prealabile de rezolvat, procesul se declară procesul în stare de judecată, trecându-se la soluționarea acestuia.

INSTANȚA

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 11.05.2011, reclamantul B. D., domiciliat în ., județul V., a chemat în judecată pe pârâta C. V., din municipiul București, ..107, ., apt. 12, pentru validarea convenției de vânzare-cumpărare perfectată cu aceasta cu privire la două terenuri agricole în suprafață cumulată de 10.744 mp.

Temeiul juridic nu a fost invocat.

Pentru legală învestire, cererea s-a timbrat conform reglementărilor normative în materie (fila 11 dosar).

În dovedire s-au depus, în copie, schițe de plan ale terenului în litigiu, sentința nr.1787 din 19.05.1992 a Judecătoriei D., înscrisuri atestătoare ale convenției, acte de identitate și titlul de proprietate nr._ din 17.11.2011 (filele 5-7, 15, 16, 28, 31, 32 dosar)

La termenul de judecată din 25.01.2013, determinat de neîndeplinirea obligației procedurale de a indica moștenitorii coproprietarului C. G. și de a depune înscrisurile de stare civilă aferente, cauza a fost suspendată în concordanță cu art.1551 C.proc.civ.

De asemenea, ca urmare a neefectuării vreunui act de procedură, la 20.01.2013, în conformitate cu art.252 C.proc.civ., aceasta s-a repus pe rol din oficiu în vederea constatării operării perimării.

Potrivit prescripțiilor art.248 C.proc.civ, orice cerere de chemare în judecată în materie civilă se perimă dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Având în vedere cadrul faptic evocat, din care rezultă fără putință de tăgadă că reclamantul a manifestat vădită indiferență în continuarea judecății posterior adoptării măsurii de suspendare, prin remedierea neregularităților semnalate, instanța apreciază ca deplin satisfăcute exigențele textului de lege citat, urmând să constate intervenită sancțiunea perimării și, pe cale implicită, inaptitudinea cererii promovate de acesta de a mai produce efecte juridice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată perimată cererea având ca obiect hotărâre care să țină loc de înscris autentic de vânzare -cumpărare, formulată de reclamantul B. D., domiciliat în ., județul V., împotriva pârâtei C. V., din municipiul București, ..107, ., apt. 12.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 martie 2013, la sediul Judecătoriei Bălcești, județul V..

Președinte,

Grefier,

Tehnored.A.D.

2ex./ 12.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 186/2013. Judecătoria BĂLCEŞTI