Ordin de protecţie. Sentința nr. 2663/2013. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 2663/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 5176/189/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2663

Ședința din Camera de Consiliu de la 14 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. R.

Grefier A. L. P.

Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror I. G., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad.

Pe rol fiind cererea prin care reclamanta C. L., domiciliată în Bârlad, ., ., ., a solicitat să se emită un ordin de protecție împotriva pârâtului C. M., domiciliat în Bârlad, ..30, jud.V..

La apelul nominal au răspuns: reclamanta personal, pârâtul personal și asistat de avocat C. I., legitimată cu delegația nr._/4.11.2013 aflată la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că: obiectul dedus judecății este emitere ordin protecție, procedura de citare este legal îndeplinită; prin serviciul registratură în data de 13.11.2013 au sosit relațiile solicitate de la Poliției Bârlad.

Instanța pune la dispoziția părților și a reprezentantului Ministerului Public înscrisurile depuse la dosar de către Poliția mun.Bârlad, iar părțile și procurorul iau cunoștință de conținutul acestor înscrisuri.

Părțile prezente în instanță precizează că sunt în proces de divorț și au termen de judecată la data de 12 decembrie 2013. Reclamanta mai precizează că, de la momentul introducerii acțiunii de față, nu au mai apărut stări conflictuale între ea și pârât.

Interogate de instanță, părțile declară că nu mai au cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, după care președintele deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, conform art.392 C.pr.civ.

Reclamanta personal, solicită admiterea cererii, dorește p ape viitor să aibă siguranța că merge pe stradă fără ca pârâtul să-i adreseze cuvinte jignitoare, să o înjure sau să o scuipe. Dorește ca ordinul de protecție să fie valabil pe toată durata desfășurării procesului de divorț dar nu mai mult de 6 luni.

Avocat C. I., pentru pârâtul C. M., arată că pârâtul nu este o persoană violentă, neînțelegerile dintre cele două părți au apărut de la minorul rezultat din căsătorie, ambii părinți disputându-și custodia minorului. Reclamanta nu a avut nici o zi de îngrijire medicală, ea a formulat această cerere pentru a obține un avantaj pentru a obține minorul. Consideră că această cerere nu este întemeiată, ordinul de protecție se acordă numai în cazuri speciale, cazuri ce nu rezultă din această cauză. Cu acordarea de cheltuieli de judecată.

Pârâtul personal, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public, pune concluzii, arătând că pentru emiterea unui ordin de protecție sunt necesare îndeplinirea a trei condiții și anume: pârâtul să fie persoana care săvârșește acte de violență, faptele să fie exercitate cu violență asupra reclamantei, să existe starea de pericol .Întrucât nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se emite un ordin de protecție solicită respingerea acțiunii

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 C.pr.civ, președintele închide dezbaterile.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată sub nr._, la data de 28.10.2013, reclamanta C. L. a chemat în judecată pârâtul C. M. solicitând emiterea unui ordin de protecție pe motiv de violență fizică și psihică.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare.

În cauză au fost audiați martorii T. A. și S. george I., s-au solicitat relații de la Poliția Bârlad și s-au atașat dosarele nr._ și nr._ ale Judecătoriei Bârlad.

Din actele și lucrările dosarului instanța reține că cererea este fondată.

Astfel susținerile reclamantei în sensul că pârâtul este o persoană violentă sunt confirmate de certificatul medico-legal nr.541 din 4.09.2013 emis de Serviciul Medico Legal Județean V. și din împrejurarea că, așa cum rezultă din adresa nr._ din 13.11.2013 emisă de Poliția municipiului Bârlad în care se arată că în anul 2013 au fost formate două dosare cu nr.2716/P/2013 și nr.4100/P/2013 ca urmare a plângerilor formulate de reclamantă.

Caracterul impulsiv al pârâtului este conformat și de acțiunile introduse la Judecătoria Bârlad de mama acestuia, în dosarele nr._ și nr._ .

Nu vor fi însușite declarațiile martorilor propuși de pârât întrucât acestea nu se coroborează cu restul materialului probatoriu menționat.

Cum, în prezent, relațiile dintre părți tensionate datorită procesului de divorț aflat pe rolul Judecătoriei Bârlad – dosar nr._ – există pericolul real ca pârâtul să continue . împotriva reclamantei astfel că, se impune luarea măsurii de protecție de obligare a pârâtului de a păstra o distanță de minim 50 de metri față de reclamantă, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._, dar nu mai mult de 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei.

În cauză sunt incidente prevederile art. 23 alin.1 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată, conform cărora:

„(1) Persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții:

a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

b) reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei;

c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;

d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;

e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;

f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;

g) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute;

h) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora”.

Față de probele administrate, față de plângerile adresate Poliției Bârlad și față de certificatele medico-legale depuse în copie, la dosar, se apreciază că cererea formulată de reclamantă este întemeiată, urmând să fie admisă.

Această concluzie se impune deoarece este evidentă conduita violentă pe care pârâtul o are față de reclamantă. O astfel de conduită nu este justificată.

În consecință, potrivit art. 27 alin.7 din Legea nr. 217/2003, se va emite un ordin de protecție a reclamantei C. L..

Potrivit art. 24 alin.1 din Legea nr. 217/2003, durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecție este până la soluționarea definitivă a dosarului nr._, dar nu mai mult de 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei. .

În temeiul art. 29 din legea menționată, prezentul ordin de protecție este executoriu.

Se vor pune în vedere pârâtului prevederile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, republicată, conform cărora încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an.

În temeiul art. 31 alin. (1) din legea menționată, ordinul de protecție se va comunica de îndată Poliției municipiului Bârlad, jud. V., care are îndatorirea să supravegheze modul în care se respectă hotărârea și să sesizeze organul de urmărire penală în caz de sustragere de la executare.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea reclamantei C. L., cu C.N.P._ domiciliată în Bârlad, ., ., ., împotriva pârâtului C. M., domiciliat în Bârlad, ..30, jud.V. și dispune obligarea pârâtului de a păstra o distanță minimă de 50 metri față de reclamantă, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei Bârlad, dar nu mai mult de 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei.

Prezentul ordin de protecție este executoriu.

În temeiul art. 31 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, ordinul de protecție se va comunica de îndată Poliției municipiului Bârlad, jud. V., care are îndatorirea să supravegheze modul în care se respectă hotărârea și să sesizeze organul de urmărire penală în caz de sustragere de la executare.

Cu apel în 3 zile de la pronunțare, cererea de apel urmând să fie depusă la Judecătoria Bârlad.

Dată în Camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din 14 noiembrie 2013.

Președinte,

M. R.

Grefier,

A. L. P.

Red.M.R.

Tehnored.A.P.

6 ex./15 Noiembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordin de protecţie. Sentința nr. 2663/2013. Judecătoria BÂRLAD