Pensie întreţinere. Sentința nr. 1713/2013. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1713/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 02-09-2013 în dosarul nr. 2856/189/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ. 1713/2013
Ședința publică de la 02 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. R.
Grefier N. B.
Pe rol judecarea cauzei minori și familie privind pe reclamanta B. M. C. cu domiciliul în satul și . și pe pârâtul B. G., cu domiciliul în satul și ., având ca obiect pensie întreținere -M.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta,lipsă fiind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, stadiul procesual este primul termen de judecată, s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Verificând competența în baza art.131, alin.1 noul Cod proc. civ., instanța stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece această pricină.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pentru propunerea de probe.
Reclamanta solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosar.
În temeiul art. 258 C. proc. civ. încuviințează probele solicitate, apreciindu-le ca fiind admisibile și concludente.
Reclamanta declară că nu mai are cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, președintele deschizând dezbaterile asupra fondului cauzei și dă cuvântul.
Având cuvântul pe fond, reclamanta solicită admiterea cererii și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere începând din martie până în iunie având în vedere că acesta nu s-a achitat de plata sumei restante
Președintele închide dezbaterile
INSTANȚA
Asupra cauzei de față.
Prin cererea înregistrată la 30.05.2013 reclamanta B. M. C. a chemat în judecată pârâtul B. G. pentru a fi obligat să-i plătească pensie de întreținere până la terminarea studiilor.
La termenul din 2.09.2013 reclamata a arătat că a terminat cursurile liceale la 15.06.2013 și că de atunci nu urmează altă formă de învățământ.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Din actele dosarului instanța reține că cererea este fondată.
Astfel prin sentința civilă nr.732 din 11.03.2009 a Judecătoriei Bârlad, pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 85 lei.
Deși majoră reclamanta are dreptul, conform art.499 al.3 cod civil să beneficieze de pensie de întreținere întrucât din adeverința depusă la dosar, fila 5, rezultă că se află în continuarea studiilor.
Astfel, pârâtul va fi obligat la plata pensiei de întreținere de la data introducerii acțiunii -30.05.2013, până la terminarea studiilor -15.06.2013, respectiv 60 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea reclamantei B. M. C. cu domiciliul în satul și . împotriva pârâtului B. G., cu domiciliul în satul și . pe care îl obligă să-i plătească suma de 60 lei cu titlu de pensie de întreținere major aferentă perioadei 30.05._13.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Septembrie 2013
Președinte, M. R. | ||
Grefier, N. B. |
Red. R.M.9.09.2013
Tehnored. 9.09.2013
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1128/2013.... | Ordin de protecţie. Sentința nr. 902/2013. Judecătoria BÂRLAD → |
|---|








