Plângere contravenţională. Sentința nr. 1363/2013. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1363/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 1464/189/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1363/2013
Ședința publică de la 04 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. B.
Grefier C. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent O. V. domiciliat în Iași, ., ., . în contradictoriu cu intimat I. V., având ca obiect plângere contravenționala P.V. . NR._ DIN 05.12.2012.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind: - intimat - I. V. și - petent - O. V..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Verificînd competența, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza în temeiul art.32 al.2, din O2/2001.
Instanța încuviințează pentru intimată proba cu înscrisurile depuse la dosar-
Instanța ia act că petentul nu a solicitat probe în dovedirea cererii.
Ia act că petentul a solicitat judecata cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și în temeiul art.150 c.p.c. reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
După ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 256 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:
I. Procedura de judecata
A. Plângerea contravențională
Prin plângerea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei V. la data de 13.12.2012 sub nr._, petentul Olanescu V. a contestat procesul verbal . nr._ din data de 05.12.2012 întocmit de Inspectoratul Județean de Poliție V., solicitând anularea procesului verbal, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment și restituirea permisului de conducere.
Prin sentința civilă nr. 639 de la 11.02.2013, Judecătoria V. a declinat competența de soluționare acuzei în favoarea Judecătoriei Bârlad.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 11.03.2013 sub nr._ și repartizată în mod aleatoriu prezentului complet civil-C8 civil.
În fapt, relatând succesiunea faptelor, petentul a arătat că la data de 05.12.2012, se deplasa spre Iași pe DE 581 pe sectorul de drum Bârlad-V.. În zona respectivă, DE 581 era marcat cu linie discontinuă ceea ce îi dădea dreptul să efectueze depășiri de autovehicule în conformitate cu codul rutier. În dreptul Km 64-65 a fost oprit de un echipaj al poliției rutiere V., care i-au adus la cunoștință că a depășit nelegal câteva autovehicule, cărora le-a dat denumirea de coloană. Susține că nu a pus în pericol circulația pe drumurile publice din sens invers. Susține că la momentul în care s-a înscris în depășire autovehiculul care circula în sens invers se afla la o distanță de peste 150 metri ceea ce îi dădea posibilitatea să efectueze manevra de depășire. Circulația pe DE 581 se desfășoară pe două benzi, câte una dus și întors ceea ce dă senzația că autovehiculele circulă în coloană. Arată că ar fi explicat agentului constatator faptul că avea posibilitate să efectueze depășirea, că nu a pus în pericol nici un moment circulația rutieră, însă explicațiile sale nu au fost acceptate.
În drept, petentul a invocat dispozițiile O.G.2/2001 și O.U.G. 195/2002.
Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru în temeiul art. 36 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Conform art. 1 alin. 2 din O.G. 32/1995, nu s-a aplicat timbru judiciar.
B. Apărările formulate
Intimatul a depus întâmpinare (fila 10) prin care a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată.
În fapt, intimatul a arătat că petentul a fost sancționat pentru faptul că la data de 05.12.2012, ora 14,07 pe DE 581, km 64-65 a condus autoturismul Skoda cu nr. de înmatriculare_ efectuând o depășire a coloanei de mașini în timp ce din sens invers se apropia alt autovehicul obligându-l să forțeze. De asemenea, petentul circula cu viteza de 111 km/h abatere filmată cu radarul MAI_.La momentul întocmirii procesului verbal, petentul nu a formulat obiecțiuni. Fapta reținută este dovedită cu planșele foto depuse la dosar. Viteza maximă cu care a fost înregistrat autovehiculul este redat în dreptul literei F, funcție activă al cărei rol este să redea și să rețină viteza cea mai mare de circulație a autovehiculelor care intră în raza de acțiune a aparatului radar. În dreptul literei T este redată viteza cu care a circulat autovehiculul depășit de petent, iar în dreptul literei F este redată viteza cu care a circulat autovehiculul petentului, observându-se ca acesta a fost surprins în momentul în care efectua depășirea autovehiculului a cărui viteză este redată la T. Aparatul radar cu ajutorul căruia au fost constate contravențiile a fost amplasat pe autovehiculul înmatriculat cu numărul MAI_ și este verificat metrologic potrivit Buletinului de verificare metrologică nr._ din 11.04.2012. Din cartea de identitate a autovehiculului se poate observa faptul că numărul de înmatriculare al autovehiculului pe care este amplasat aparatul radar a fost schimbat din_ în MAI_.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 16 alin. 7 O.G. 2/2001, art. 100 alin. 3 lit. e O.U.G. 195/2002, art. 120 din H.G. 1391/2006.
În temeiul art. 242 C.proc. civ. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
C. Probe
Petentul a depus la dosar copie de pe procesul verbal contestat.
Intimatul a depus la dosar actele care au stat la baza întocmirii procesului verbal, procesul verbal contestat.
În prezenta cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
II. Soluția instanței
În urma analizării procesului-verbal contestat, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._, s-a reținut în sarcina petentului Olanescu V., că la data de 05.12.2012, în timp ce circula pe DE 581, la Km 64-65 a efectuat manevra de depășire coloanei de autovehicule în timp ce din sens invers se apropia un autovehicul, obligându-l să frâneze. S-a reținut că petentul a circulat cu viteza de 111 km/h.
Prima faptă, constând în efectuarea manevrei de depășire a fost încadrată juridic ca reprezentând contravenția prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG195/2002, iar cea de-a doua faptă a fost încadrată juridic ca reprezentând contravenția prevăzută de art. 108 alin.1 lit. a pct.4 din OUG195/2002. Totodată, s-a dispus aplicarea sancțiunii aplicării a 2 puncte de penalizare, precum și sancțiunea complementară a suspendării exercițiului dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile, fiind aplicată măsura tehnico - administrativă a reținerii permisului de conducere.
La rubrica ,,alte mențiuni" s-a consemnat, sub semnătura petentului: ,, nu sunt " -obiecțiuni (nota instanței).
Procesul-verbal a fost semnat de petent, la rubrica contravenient -am luat la cunoștință", precum și dovada de înștiințare.
Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
I. Cu privire la legalitatea procesului-verbal, instanța constată că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute exprese. Orice alte lipsuri din procesul – verbal, mai puțin cele menționate la art. 17 din O.G. 2/2001 sunt sancționate cu nulitatea relativă, ceea ce presupune ca persoana care invocă nulitatea să dovedească faptul că i s-a produs o vătămare, iar instanța să constate în raport de materialul probator administrat, că vătămarea nu poate fi acoperită decât prin anularea procesului-verbal.
Instanța constată că petentul nu aduce critici cu la legalitatea procesului verbal.
II. Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța reține că, potrivit art. 100 alin.3 lit. e din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, constituie contravenție, nerespectarea regulilor privind depășirea.
Art. 120 alin. 1 lit. j) din H.G.1391/2006 interzice efectuarea manevrei de depășire, când din sens opus se apropie un alt vehicul, iar conducătorul acestuia este obligat să efectueze manevre de evitare a coliziunii;
Potrivit art. 108 alin.1 lit. a pct. 4 din O.U.G. 195/2002, constituie contravențe depășirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum, respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate.
Deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie.
Această prezumție operează fără a depăși o limită rezonabilă impusă de necesitatea respectării drepturilor apărării sub toate aspectele.
Întrucât este întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, procesului-verbal de contravenție trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, în condițiile în care cele reținute de agentul constatator sunt constatate personal de către acesta sau sunt susținute cu alte mijloace de probă.
Pe de altă parte, petentului îi sunt recunoscute garanțiile specifice în materie penală din art. 6 Convenție printre care și prezumția de nevinovăție, prezumție care poate fi răsturnată până la proba contrară.
Instanța apreciază că prezumția de nevinovăție „contravențională” nu înseamnă că din probatoriul administrat în cauză nu poate face chiar și procesul verbal încheiat de agent în exercițiul atribuțiilor de serviciu, în condițiile în care cele constatate de agentul constatator se coroborează cu alte mijloace de probă sau când petentul și-a asumat la momentul întocmirii procesului verbal, fapta imputată.
În acest caz, petentului trebuie să i se garanteze dreptul la apărare și trebuie să aibă posibilitatea de a combate în mod real procesul – verbal de constatare a contravenției prin mijloace de probă pe care să le poată administra și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că, fapta reținută în procesul verbal de contravenții este confirmată de probele administrate de intimat, respectiv planșele foto depuse la dosar coroborate recunoașterea indirectă efectuată la momentul întocmirii procesului verbal probe care sunt de natură să răstoarne prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul.
Se observă că la momentul întocmirii procesului verbal petentul a arătat, sub semnătură, că nu are -obiecțiuni, semnând spre însușire procesul verbal și mențiunile cuprinse în acesta. Se apreciază că petentul a recunoscut implicit situația de fapt descrisă în procesul verbal de contravenții, renunțând la prezumția de nevinovăție de care se bucura. Declarația consemnată reprezintă o mărturisire spontană efectuată, din punct de vedere temporal, cel mai aproape de săvârșirea faptei, ceea ce conduce la concluzia sincerității acesteia.
Prezumția de sinceritate a declarației date la momentul constatării faptei, derivă din împrejurarea că, este nefiresc ca cineva să se acuze în mod fals de săvârșirea unei fapte, suportând astfel, sancțiunea contravențională.
Pe de altă parte, rezultă din probele administrate că petentul, circulând pe DE 581 a efectuat manevra de depășire a unei coloane de mașini, deși din partea opusă venea un autoturism.
Petentul a recunoscut că a efectuat manevra de depășire, însă în opinia sa, manevra a fost efectuată regulamentar, autoturismul care circula pe sensul opus de mers fiind la o distanță de 150 metri ce îi permitea să efectueze manevra de depășire în condiții de siguranță. Petentul nu a produs nicio probă în susținerea afirmațiilor sale.
Contrar susținerii petentului, din planșele foto depuse la dosar rezultă că autoturismul care circula pe sensul opus de mers la momentul efectuării manevrei de depășire se afla o distanță foarte mică de autoturismul condus de petent (se observă oglinda-planșa foto nr. 1), împrejurare din care se prezumă că acesta a frânat pentru a evita coliziunea.
În ceea ce privește fapta privind depășirea vitezei, petentul nu o contestă, iar în raport de planșele foto depuse la dosar din care rezultă săvârșirea acesteia, instanța apreciază că ea a fost săvârșită de către petent.
În aceste condiții, instanța constată că procesul-verbal cuprinde consemnarea unei fapte conforme cu realitatea, ceea ce conduce la concluzia temeiniciei procesului-verbal.
III.Cu privire la sancțiune, instanța are în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Instanța constată că sancțiunile aplicate petentului sunt legale și că proporționale cu gradul de pericol social la faptelor. Nu se relevă nici un motiv de reindividualizare a sancțiunii sau de înlăturare a sancțiunii complementare, întrucât faptele petentului este grave, putând cauza accidente rutiere grave.
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța apreciază că plângerea contravențională formulată de petentul O. V. este neîntemeiată, sancțiunile aplicate prin procesul verbal de contravenții sunt legale și proporționale cu gradul de pericol social al faptelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
JUDECĂTORIA
HOTĂRĂȘTE:
1. Respinge plângerea contravențională formulată de petentul Olanescu V. domiciliat în Iași, .,., . împotriva procesului verbal . nr._ din data de 05.12.2012 întocmit de Inspectoratul de Poliție Județean V. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean V., ca neîntemeiată.
2. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, potrivit art. 34 alin. 2 din O.G. 2/2001.
3. Pronunțată în ședință publică azi, 04.06.2013.
Președinte, G. B. | ||
Grefier, C. M. |
Red.jude.G.B.01 Iulie 2013
Gref.C.M.01.07.2013/4 ex.
| ← Cereri. Sentința nr. 2132/2013. Judecătoria BÂRLAD | Uzucapiune. Sentința nr. 583/2013. Judecătoria BÂRLAD → |
|---|








