Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2295/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2295/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 06-10-2014 în dosarul nr. 2791/189/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2295
Ședința publică de la 06 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. B.
Grefier A. V.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta E ON E. R. SA, CUI_, J_, cu sediul social în Tg. M., ., jud. M. și sediul procesual ales în Iași, . și pe pârâta M. I., cu domiciliul în BÎRLAD, ., J. V. având ca obiect „cerere de valoare redusă”.
Cauza se soluționează în Cameră de Consiliu, fără citarea părților, conform art. 1029 alin.1 Cod proc.civ.
La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată, s-au respectat dispozițiile art.1029 alin.3 N.C.P.C. potrivit rezoluției președintelui de complet și despre faptul că pârâta nu a restituit formularul de răspuns și nu a depus întâmpinare; au fost verificate actele și lucrările dosarului de către președintele de complet, după care:
În temeiul disp. art. 131 alin 1 din Codul de procedură civilă, instanța procedează la verificarea competenței și constată că este competentă general, material si teritorial pentru a soluționa prezenta cauză, în temeiul art. 1027 din codul de procedură civilă raportat la art. 94 al.1 lit.j și art.107 din Noul Cod de procedură civilă.
În temeiul art.238 Cod de procedură civilă, instanța estimează durata cercetării procesului cu finalitate la termenul de astăzi.
Instanța apreciază proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, depuse de reclamantă, ca fiind admisibilă și concludentă potrivit disp. art. 255 Cod de procedură civilă și o încuviințează potrivit disp. art. 258 Cod de procedură civilă.
În temeiul art.1030 Cod de procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.07.2014, sub nr._ reclamanta E ON E. R. SA a chemat în judecată pe pârâta M. I., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 957,57 lei, reprezentând contravaloare facturi neîncasate de energie electrică consumată și suma de 229,07 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că E ON E. R. SA, în calitate de furnizor de energie electrică a furnizat pârâtei, în calitate de consumator, energie electrică la locul de consum pe care aceasta l-a specificat, însă debitorul nu s-a conformat obligației de a plăti la scadență energia electrică consumată. Neachitarea consumului facturat de energie electrică a condus la înregistrarea unui debit restant în contabilitatea furnizorului în valoare de 1186,64 lei, defalcat astfel: 957,57 lei, reprezentând contravaloare facturi neîncasate de energie electrică consumată și suma de 229,07 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal.
Reclamanta a mai arătat că între părți a fost încheiat un contract cadru de furnizare a energiei electrice și că a încercat soluționarea în mod amiabil a prezentului litigiu, însă debitoarea nu a înțeles să achite debitul restant.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 1025-1032 Cod procedură civilă.
În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele: Contractul de furnizare reglementată a energiei electrice, Situația centralizată a datoriilor la data de 28.02.2014, Situația facturilor neîncasate la data de 28.02.2014, Centralizator calcul penalități la data de 28.02.2014, Fișa contabilă privind situația debitului și a penalităților de întârziere, facturile emise pârâtului pentru serviciile prestate, calculul penalitățior de întârziere pentru neplata fiecărei facturi, somația prin care s-a notificat debitul și penalitățile, facturi.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 de lei, conform dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Pârâta nu a formulat întâmpinare în termenul de 25 de zile prevăzu de lege.
Instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La data de 23.03.2004 a fost încheiat Contractul de furnizare reglementată a energiei electrice (filele 23-24) între E-ON GAZ R. și pârâta M. I..
La data de 31.12.2010, prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor, societatea de furnizare a gazelor naturale E-ON GAZ R. și-a schimbat denumirea în E-ON E. R. SA, celelalte date de identificare rămânând nechimbate. Acest aspect reiese din Hotărârile Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor.
Pornind de la contractul cadru încheiat între părți la data de 23.03.2004 reclamanta E-ON E. R. SA a emis în facturi în sarcina pârâtei, având la bază consumul de energie electrică. În cadrul facturilor emise de reclamantă, s-a prevăzut că, în caz de neplată a prețului în termen de 30 de zile de la scadență, se va aplica o majorare de 0,04% pe fiecare zi întârziere.
Conform Fișei contabile ce atestă situația facturilor neîncasate la data de 28.02.2014 (fila 21), pentru perioada 31.12._13, pârâta figurează cu un debit în cuantum de 1094,94 lei, reprezentând preț pentru serviciile de energie electrică. Deoarece facturile emise de reclamantă nu au fost plătite la scadență, au fost calculate în sarcina pârâtei penalități de întârziere la plata prețului în sumă totală de 241,20 lei. Modul de calcul al penalităților de întârziere rezultă din centralizatorul de calcul penalități atașat la dosar la fila 22.
Pârâta a fost notificat de către reclamantă printr-o somație (fila 25) emisă la data de 14.08.2013 prin care s-a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, însă pârâtul nu a dat curs notificării.
În ceea ce privește legea aplicabilă sub aspect substanțial, instanța constată că sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. 2 C. civ. și cele ale art. 3 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, potrivit cărora actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, săvârșirii ori producerii lor. Întrucât contractul dintre părți a fost încheiat la data de 23.03.2004, când reclamanta a început prestarea serviciilor, sub imperiul Codului civil din 1864, acesta este aplicabil în cauza de față.
Conform art. 969 din Codul civil 1864, convențiile legal încheiate reprezintă legea părților, neexecutarea acestora antrenând răspunderea contractuală a părții care nu și-a executat din culpă obligațiile contractuale iar potrivit art. 970 din același act normativ convențiile trebuie executate cu bună-credință. Art. 1073 din Codul civil 1864 prevede că creditorul are dreptul de a obține îndeplinirea exactă a obligației iar în caz contrar are dreptul la dezdăunare.
Raportând textele de lege mai sus enunțate la situația de fapt reținută, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, motiv pentru care prezenta acțiune este întemeiată și va fi admisă pentru următoarele considerente:
Reclamanta și-a executat obligația, aspect necontestat de către pârâtă, dar acesta nu și-a îndeplinit obligația corelativă de a plăti contravaloarea facturilor emise în perioada 31.12._13, ceea ce a condus la acumularea un debit în cuantum de 1094,94 lei, reprezentând preț pentru serviciile de energie electrică, conform Fișei contabile ce atestă situația facturilor neîncasate la data de 28.02.2014 (fila 21).
Întrucât în materia răspunderii contractuale, potrivit art. 1082 din Codul civil 1864, debitorul este prezumat a fi în culpă, odată ce creditorul face dovada îndeplinirii obligației sale, fiind în sarcina debitorului să facă dovada plății, fiind îndeplinite și celelalte condiții necesare pentru angajarea răspunderii civile contractuale (fapta prejudiciabilă – neîndeplinirea de către pârât a obligației de plată a contravalorii serviciilor prestate, prejudiciul – faptul că reclamanta a fost lipsită de folosința sumelor de bani cuvenite la scadența fiecărei facturi și raportul de cauzalitate), instanța va dispune, în baza principiului disponibilității, obligarea pârâtei la plata sumei de 957,57 lei cu titlu de debit principal, solicitat prin cererea de chemare în judecată, reprezentând contravaloarea serviciilor de gaza naturale furnizate si facturate.
În ceea ce privește plata penalităților de întârziere, instanța constată că acest capăt de cerere este întemeiat, față de soluția pronunțată cu privire la capătul principal de cerere, penalitățile fiind calculate în procentul înscris pe factură, de 0.04% pe zi de întârziere. Potrivit art. 8.3.2. lit a) din Contractul încheiat între părți, penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare. Potrivit art. 120 alin. 7 din O.G. 92/2003 – Codul de procedură fiscală, astfel cum a modificată prin O.U.G. 88/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial 669 din 30 septembrie 2010 (intrată în vigoare în ceea ce privește dispozițiile privind dobânda - art. III, la data de 1 octombrie 2010), nivelul dobânzii de întârziere este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere. Pentru aceste motive, o va obliga pe pârâtă la plata sumei de 229,07 lei cu titlu de penalități de întârziere.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată în temeiul art. 453 alin.1 din Codul de procedură civilă, pârâtul va fi obligată să plătească reclamantei cheltuielile de judecată în sumă de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta EON E. R. SA, cu sediul în Târgu M., ., jud M. și sediul procedural ales în Iași, ., CUI RO22043010, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J_, cont RO 46BRDE270SV_, deschis la BRD Târgu M., împotriva pârâtei M. I., CNP_, domiciliată în loc Bârlad, Fdt. D. nr 15, jud. V..
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 957,57 lei, reprezentând preț pentru serviciile de energie electrică și suma de 229,07 lei, reprezentând majorări de întârziere.
Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 50 lei.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Judecătoria Bârlad.
Prezenta hotărâre este executorie.
Pronunțată în ședința publică din 06.10.2014.
Președinte Grefier
E. B. A. V.
RED. E.B.09.10.2014
TEHNORED. E.B. 09.10.2014/EX.4
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1708/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3264/2014.... → |
|---|








