Plângere contravenţională. Sentința nr. 1312/2014. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 1312/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 1095/189/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința civilă nr. 1312

Ședința publică din data de 15 mai 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE I. T.

Grefier VICTORIȚA T. C.

Pe rol soluționarea plângerii formulată de petentul L. Gr. M. (CNP-_), domiciliat în satul R., M., jud. V., împotriva procesului-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 3.03.2014, încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului V.-Poliția M..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul personal, lipsind organul constatator.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că: obiectul dedus judecății este plângere contravențională, procedura de citare este legal îndeplinită.

Potrivit art. 914 alin.1 Cod.proc.civ., instanța constată că are competența materială și teritorială de a soluționa cauza, deoarece ambele părți au domiciliile situate în raza de competență teritorială a Judecătoriei Bârlad.

Conform art. 238 Cod pr. civ., președintele procedează la estimarea duratei necesare cercetării procesului astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim și previzibil, pentru un termen de 7 zile.

În temeiul art.254 .C.pr.civ, instanța acordă cuvântul pentru propunerea probelor.

Petentul personal arată că nu mai folosește alte probe.

Interogat de instanță, petentul declară că nu mai are cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, după care președintele deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Petentul personal, arată că are căruța de 25 de ani și nu a știut că aceasta trebuie înregistrată.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, președintele închide dezbaterile.

INSTANȚA

Sub nr._ din 24.03.2014 a fost înregistrată la instanță plângerea formulată de petentul L. Gr. M., împotriva procesului-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 3.03.2014, încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului V.-Poliția M..

În motivarea plângerii, petentul a arătat că amenda de 780 lei, ce i-a fost aplicată, este o sancțiune prea aspră pentru posibilitățile lui materiale și față de vârsta lui de 79 de ani. Petentul a susținut că el are o pensie de 400 lei și o pensie de handicap de 230 lei, astfel că a solicitat micșorarea amenzii.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar, în copie: procesul-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 3.03.2014, încheiat de Poliția M.; certificatul nr._/18.10.2011 de încadrare în grad de handicap, emis de Consiliul Județean V.; cupon de pensie pentru persoane cu handicap.

Plângerea a fost formulată în termen legal.

Inspectoratul de Poliție al Județului V. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată, deoarece petentul nu a respectat prevederile art. 165 alin.1 lit. a din HG nr. 1391/2006 privind obligația conducătorului de vehicul cu tracțiune animală de a avea asupra lui actul de identitate, certificatul de înregistrare, iar pe vehicul montate plăcuțele cu numărul de înregistrare.

Din analiza probelor administrate, se rețin următoarele:

Prin procesul-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 3.03.2014, încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului V.-Poliția M., petentul L. M. a fost sancționat cu amenda de 765 lei (9 puncte amendă), pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 102 alin.1 pct.3 din OUG nr. 195/2002, republicată.

În fapt, prin procesul-verbal de contravenție s-a reținut că, la data de 3.03.2014, ora 14,40, petentul a condus pe DJ 244 B, pe raza localității M., jud. V., un vehicul cu tracțiune animală, din direcția M.- R., fără a avea atelajul înregistrat.

Petentul a semnat procesul-verbal de contravenție fără obiecțiuni.

Procesul-verbal de contravenție a fost întocmit în condiții de legalitate, fiind consemnate mențiunile obligatorii prev. de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Privitor la temeinicia procesului-verbal de contravenție, se reține că art. 165 alin.1 lit. a din HG nr. 1391/2006 prevede că, între obligațiile ce revin conducătorului unui vehicul cu tracțiune animală, este și aceea de a avea asupra lui actul de identitate, certificatul de înregistrare, iar pe vehicul montate plăcuțele cu numărul de înregistrare.

Totodată, art. 11 alin.1 și alin.2 din OUG nr.195/2002, republicată, prevede că:

„(1) Proprietarii de vehicule sau deținătorii mandatați ai acestora sunt obligați să le înmatriculeze sau să le înregistreze, după caz, înainte de a le pune în circulație, conform prevederilor legale.

(2) Înmatricularea vehiculelor este continuă, de la admiterea în circulație până la scoaterea definitivă din circulație a unui vehicul din categoria celor supuse acestei condiții (…)”.

Din actele dosarului, rezultă că petentul a condus un vehicul cu tracțiune animală, fără a avea plăcuțele cu numărul de înregistrare.

Potrivit art.102 alin.1 pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă) conducerea unui vehicul cu tracțiune animală neînregistrat.

Deoarece, la data constatării contravenției, vehiculul cu tracțiune animală condus de petent nu avea aplicate plăcuțele de numărul de înregistrare, în mod întemeiat s-a reținut în sarcina acestuia contravenția prev. de art. 102 alin.1 pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

Prezent în instanță, petentul a arătat că el posedă căruța de 25 de ani și că aceasta nu a fost înregistrată, deoarece nu a cunoscut că are această obligație.

Față de gradul sporit de pericol social al faptei, este lipsit de relevanță faptul că petentul este persoană cu handicap și că are venituri reduse.

De altfel, petentul a avut posibilitatea să plătească, în 2 zile lucrătoare de la data încheierii procesului-verbal de contravenție, jumătate din minimul amenzii aplicate, adică 382,5 lei, posibilitate pe care petentul nu a valorificat-o.

Față de considerentele arătate, plângerea formulată de petent este neîntemeiată, urmând să fie respinsă.

În consecință, potrivit art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, se vor menține procesul-verbal de contravenție și amenda de 765 lei (9 puncte amendă), aplicată petentului.

Consecință a respingerii plângerii, cheltuielile de judecată efectuate de petent în cauză vor rămâne în sarcina acestuia.

Plângerea a fost timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul L. Gr. M. (CNP-_), domiciliat în satul R., M., jud. V., împotriva procesului-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 3.03.2014, încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului V.-Poliția M..

Menține procesul-verbal de contravenție sus enunțat și amenda de 765 lei (9 puncte amendă), aplicată petentului.

Cheltuielile de judecată efectuate de către petent în cauză rămân în sarcina acestuia.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Judecătoria Bârlad.

Pronunțată în ședința publică din 15 mai 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. I. C. VICTORIȚA T.

Red.T.I.

Tehnored.C.V.T./21.05.2014/5ex. comunicari 2/

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1312/2014. Judecătoria BÂRLAD