Plângere contravenţională. Sentința nr. 1917/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1917/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 08-09-2014 în dosarul nr. 751/189/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1917/2014
Ședința publică de la 08 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. R.
Grefier A.- M. A.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul M. M. C. și pe intimatul I. J. DE POLIȚIE V., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că pricina are ca obiect plângere contravențională, se află la al treilea termen de judecată, prin serviciul registratură intimatul a depus la dosar răspunsul la adresă, s-a cerut judecata în lipsă, după care:
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 04.03.2014 petentul M. M. C. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . NR._ din 25.02.2014 emis de IPJ V. susținând că a acordat prioritate pietonilor care traversau ..P.J. V. nu a formulat întâmpinare.
În cauză a fost audiat martorul S. N. D. .
Din actele și lucrările dosarului instanța reține că plângerea este nefondată.
Astfel, petentul a fost sancționat pentru că atunci când a efectuat viraj la dreapta de pe strada Republicii spre . a acordat prioritate pietonilor care traversau regulamentar . nu a reușit să înlăture prezumțiile de autenticitate și veridicitate a actului contestat în condițiile în care martorul audiat la propunerea sa a precizat că nu a văzut ce s-a întâmplat când petentul a efectuat virajul la dreapta sa.
În consecință, față de cele ce preced, va fi respinsă plângerea, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca nefondată, plângerea petentului M. M. C., CNP_, domiciliat în Bârlad, ., ., ., județul V., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 25.02.2014 emis de I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE V., cu sediul în V., .. 1, județul V..
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Septembrie 2014.
Președinte, M. R. | ||
Grefier, A.- M. A. |
Red. jud. MR
Tehnored. gref. A.A.M.
4 ex/ 02.10.2014
| ← Fond funciar. Sentința nr. 998/2014. Judecătoria BÂRLAD | Plângere contravenţională. Sentința nr. 527/2014.... → |
|---|








