Plângere contravenţională. Sentința nr. 3085/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3085/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 4573/189/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința civilă Nr. 3085
Ședința publică de la 04 Decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. B.
Grefier: L. G.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe G. I. S., domiciliat în Bârlad, ., ., ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V., cu sediul în V., .. 1, Jud. V., cu privire la procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 05.09.2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc toate părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită; este prim termen de judecată ; s-a solicitat judecata în lipsă; s-a depus întâmpinare ( fila 10 ds.); s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;
Având în vedere că este primul termen la care părțile sunt legal citate,instanța în temeiul art. 131 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, procedează la verificarea competenței Judecătoriei Bârlad în soluționarea cererii, invocă excepția necompetenței teritoriale,și având în vedere că, în materie de contravenții, competența este reglementată de norme de ordine publică în temeiul art. 248 C.pr.civ. rămâne în pronunțare pe excepție.
S-au declart apoi dezbaterile închise, după care;
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.09.2014 sub numărul_, petentul G. I. S. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul I. V., ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 05.09.2014.
În fapt, petentul a arătat că la data de 05.09.2014, a fost oprit de un agent de poliție și a fost sancționat cu amendă în cuantum de 480 lei și s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile pentru faptul că ar fi efectuat o depășire cu încălcarea marcajului de linie continuă.
În dovedirea plângerii, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri. A depus la dosar: copie p.v. (f. 7).
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dipozițiile OG 2/2001.
Acțiunea a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei, cf. art. 19 din OG nr. 80/2013.
Intimatul I. V. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Bârlad.
Analizând cu prioritate, conform art. 248 alin. 1 din Codul procedură civilă, excepția de necompetență teritorială invocată de intimat, instanța constată următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ din data de 05.09.2014 întocmit de către Inspectoratul de Poliție al Județului V., petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 480 lei și s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile pentru faptul că ar fi efectuat o depășire cu încălcarea marcajului de linie continuă.
Potrivit art.32 alin 1 și 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor (1) Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.(2) Controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare este de competența exclusivă a instanței prevăzute la alin. (1).
Raportat la aceste dispoziții legale, derogatorii de la dreptul comun, coroborate și cu art art.129 alin 2 pct. 3 din Codul de procedură civilă, instanța constată că norma de competență teritorială este una exclusivă, așadar părțile nu o pot înlătura.
Din procesul-verbal de contravenție contestat reiese că locul săvârșirii contravenției reținute in sarcina petentului este „km 106+200 al DN 24”.
Potrivit H.G. nr. 337/1993, „km 106+200 al DN 24” se află în circumscripția Judecătoriei V., astfel încât instanța apreciază că excepția de necompetență teritorială invocată de către intimat este întemeiată și urmează să o admită.
În consecință, în temeiul art. 32 din O.G. nr. 2/2001, va declina competența de soluționare a plângerii în favoarea Judecătoriei V., aceasta fiind instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale, invocate de intimat.
Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale formulate de petentul G. I. S., CNP_, domiciliat în Bârlad, ., ., ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V., cu sediul în V., .. 1, Jud. V., cu privire la procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 05.09.2014, în favoarea Judecătoriei V..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.12.2014.
Președinte, E. B. | ||
Grefier, L. G. |
Red. E.B.
Tehnored./L.G. 05 Decembrie 2014/ 4 ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2091/2014. Judecătoria... | Anulare act. Sentința nr. 3122/2014. Judecătoria BÂRLAD → |
|---|








