Uzucapiune. Sentința nr. 87/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 87/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 923/189/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 87/2014
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. B.
Grefier C. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant G. I. domiciliat în Bârlad, ., ., . și reclamant G. D. cu același domiciliu și pe pârât U. A. TERITORIALĂ A MUNICIPIULUI BÂRLAD PRIN PRIMAR, având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind: - reclamant - G. D., - reclamant - G. I. și - pârât - U. A. TERITORIALĂ A MUNICIPIULUI BÂRLAD PRIN PRIMAR
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile acestei cauze au avut loc în ședința publică din 9.01.2014 și consemnate în Încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărîre, cînd din lipsă de timp pentru deliberare și pentru ca părțile să depună concluzii scrise, s-a amînat pronunțarea cauzei pentru termenul de astăzi.
INSTANȚA
După ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 256 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:
I. Procedura de judecată
A. Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 14.02.2013 sub număr de dosar_, repartizat în mod aleatoriu completului 6 civil ( C6 civil), iar după desființarea completului, prezentului complet civil - C.civil 2, reclamanții G. I. și G. D. au chemat în judecată pe pârâta U. A. Teritorială Bârlad, prin primar, solicitând instanței, să constate că au dobândit în proprietate, prin uzucapiunea de 30 de ani și joncțiunea posesiilor a suprafeței de teren de 146 m.p., teren intravilan situat în Bârlad, .. 27, jud. V..
În fapt, reclamanții au arătat că au dobândit, prin contractul de vânzare cumpărare cu drept de abitație viageră și certificatul de moștenitor anexate la dosar, imobilul compus din casă și teren situat în Bârlad, .. 27 cu suprafața de 213 m.p. Cu ocazia deschiderii procedurilor pentru efectuarea documentației cadastrale s-a constatat că în interiorul îngrăditurii imobilului se află o suprafață mai mare de teren cu 146 m.p. Această suprafață de teren se află în îngrăditura imobilului încă de la data dobândirii acestuia de către ascendenții săi. Au arătat că sunt succesorii în drepturi ai autorilor, atât posesia lor, cât și a predecesorilor a fost exercitată în mod continuu, neîntrerupt, netulburat, public și în nume de proprietar pentru o perioadă mai amare de 30 de ani.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 1837, 1846, 1847, 1890 C. civ.
B. Apărările formulate
Pârâta U. A. Teritorială Bârlad nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței, prin reprezentant, pentru a arăta probele și mijloacele de apărare.
C. Probe
Reclamanții au depus la dosar următoarele înscrisuri: contract de vânzare cumpărare cu clauză de abitație viageră autentificat sub nr. 1858 din data de 07.06.2012, certificat de moștenitor nr. 79 din data de 24.04.2012 emis de Biroul Notarului Public F. L., contract de vânzare cumpărare de bunuri imobile autentificat sub nr. 522 din data de 12.04.1964 la notariatul de Stat al raionului Bârlad, certificat de atestare fiscală, plan de amplasament și delimitare, carte de identitate, extras de carte funciară, adresa nr. 7651/18.04.2013, certificat de sarcini nr._/12.11.2013.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba testimonială cu martorul P. M. (fila 78), declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar la fila indicată. În cauză a fost efectuată expertiza tehnică în specialitatea topografie, raportul de expertiză B. I. M. nr. 30 din 07.06.2013, avizat de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară, fiind depus la dosar la filele 54-64.
II. În fapt:
Potrivit Contractului de vânzare cumpărare de bunuri imobile, autentificat sub nr. 522 din data de 12.04.1965 emis de Notariatul de Stat al Raionului Bârlad, G. I. și G. R. au dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 213 m.p. teren clădit și neclădit împreună cu casa de locuit, imobil situat în Bârlad, .. 27, cu următoarele vecinătăți: Nord - . cu prop. P. Retezatu și prop. P. H., la vest - . la Est - restul proprietății Leică G..
Prin Certificatul de moștenitor nr. 79 din data de 24.04.2012 emis de Biroul Notarului Public F. L. s-a stabilit că de pe urma defunctului G. I. a rămas ca unic moștenitor G. I., în calitate de fiu, cu o cotă de 1/1 din masa succesorală, care este compusă din cota parte de ½ din imobilul situat în Bârlad, .. 27, jud. V., restul cotei de ½ din imobil aparținând soției supraviețuitoare G. R..
În temeiul contractului de vânzare cumpărare cu clauză de abitație viageră autentificat sub nr. 1858 din data de 07.06.2012 emis de Biroul Notarului Public F. L., G. I. și G. D. au dobândit dreptul de proprietate asupra cotei părți de ½ din imobilul situat în Bârlad, .. 27, jud. V., între vecinii: Nord - . est - P. M. și S. M., la sud-domeniul privat al municipiului Bârlad și imobil cu număr cadastral provizoriu_, la vest-. din casă de locuit și terenul aferent cu suprafața de 213 m.p.
Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză, imobilul situat în .. 27, jud. V. are o suprafață totală de 359 m.p. ( 213 m.p. din acte + 146 m.p. diferență).
Suprafața de teren în litigiu de 146 m.p. este amplasată în îngrăditura care a aparținut numiților G. I. și G. R., iar ulterior, reclamanților G. I. și G. D.. Imobilul nu este înscris în nici un titlul de proprietate și nu a fost revendicat de alte persoane, nu este inclus în inventarele cu domeniul public sau privat al municipiului Bârlad. Imobilul nu este înscris în cartea funciară, iar potrivit certificatului de sarcini nr._/12.11.2013 pentru imobilul cu suprafața de 146 m.p. nu sunt înregistrate sarcini.
Reclamanții împreună cu autorii lor, G. I. și G. R. au stăpânit în mod continuu, netulburat, sub nume de proprietar, terenul cu suprafața de 146 m.p. situat în Bârlad, .. 27, jud. V..
Din declarațiile martorului audiat și înscrisurile atașate la dosar reiese că reclamanții și autorii lor au fost cunoscuți în comunitate ca fiind adevărații proprietari al terenului. De altfel și expertiza efectuată în cauză, B. M. I. a stabilit că terenul cu suprafața de 146 m.p. s-a aflat în îngrăditura numiților G. I. și G. R. și ulterior a reclamanților G. I. și G. D..
III. Reglementări incidente:
În ceea ce privește legea aplicabilă, art. 82 teza a II-a și ultima din Legea 71 /2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil stabilește că, pentru cazurile în care posesia a început înainte de . codului civil, sunt aplicabile dispozițiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei. În cazul imobilelor pentru care, la data începerii posesiei, nu erau deschise cărți funciare, rămân aplicabile dispozițiile din materie de uzucapiune din Codul civil din 1864.
Articolul 644 din Codul civil decretează că proprietatea se mai dobândește prin accesiune sau incorporațiune, prin prescripție, prin lege și prin ocupațiune.
Articolul 1837 C.civ. prevede că prescripția este un mijloc de e dobândi proprietatea sau de a se libera de o obligație, sub condițiile determinate prin această lege.
Articolul 1846 C.civ. statuează că orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii. Posesiunea este deținerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înșine sau de altul în numele nostru.
În continuare, art. 1847 dispune: ca sa se poată prescrie, se cere o posesiune netulburată, publică și sub nume de proprietar, după cum se explică în următoarele articole.
Articolul 1860 din același cod stabilește că orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripția, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său.
Articolul 1890 C.civ. prevede că toate acțiunile atât reale cât și personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care n-a defipt un termen de prescripție, se vor prescrie prin 30 de ani, fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu, și fără să i se poată opune reaua-credință.
O normă procedurală aplicabilă în cazul de față este cea conținută în art. 111 C.pr.civ.: partea care are interes poate să facă o cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
B. Analiza instanței
Raportând dispozițiile legale la situația de fapt reținută instanța apreciază ca fiind întemeiată acțiunea cu care a fost învestită. Soluția instanței se întemeiază pe următoarele argumente:
Instanța reține că, uzucapiunea apare în sistemul Codului civil din 1864, aplicabil în speță, ca o sancțiune pentru proprietarul imobilului care nu a manifestat un timp îndelungat diligență, lăsând posibilitatea altor persoane să intre în posesia bunului. Așadar, prin efectul uzucapiunii, cel care a exercitat o posesie utilă asupra terenului pe o perioada de timp prevăzută de lege dobândește dreptul de proprietate asupra imobilului, corelativ stingându-se dreptul fostului proprietar.
Pentru a putea dobândi proprietatea bunului prin uzucapiunea prelungită, posesorul trebuie să îndeplinească două condiții, și anume să posede bunul în tot timpul prevăzut de lege și posesia să fie utilă, adică neafectată de vreun viciu. Posesia trebuie să fie, așadar, continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar (art. 1847 C.civ.).
Pe de altă parte, dacă posesorul actual nu a posedat tot timpul cerut de lege, acesta are facultatea de a invoca joncțiunea posesiilor, în condițiile art. 1859 și 1860 Cod civil, unind posesia sa cu cea a autorilor săi și continuând-o cu toate viciile sau calitățile sale.
Pentru a fi posibilă joncțiunea, este necesar să fie vorba de o posesie propriu – zisă, iar cel care invocă joncțiunea să fie un succesor în drepturi al autorului său.
Din probele administrate în prezenta cauză, instanța constată că reclamanții a făcut pe deplin dovada posesiei în continuarea autorilor - G. I. și G. R.- asupra imobilului teren în suprafață de 146 m.p. situat în Bârlad, .. 27, jud. V., astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză B. I. M..
Reclamanții au exercitat o posesie utilă, fiind exercitată în mod continuu, conform naturii bunului, în mod pașnic și liniștit, fără acte de tulburare și în mod public, astfel cum ar trebui exercitată de un bun și adevărat proprietar.
Posesia reclamanților rezultă cu evidență din ansamblul materialului probator. Astfel, martorul P. M. a declarat că, terenul a fost posedat de mama reclamantului, aceasta a făcut acte reclamanților pentru toată suprafața de teren. Martorul a declarat că terenul este îngrădit în totalitate încă din anul 1978, iar după anul 1990, când s-au demolat casele, primarul le-a solicitat ca toate gardurile să se alinieze la stradă. Același martor a arătat că, în urmă cu 6 ani, a lucrat la refacerea gardului, iar autoarea reclamanților i-a spus să lase trotuar în față de jumătate de metru. A precizat că nu cunoaște dacă gardul așa cum este în prezent este chiar pe linia de hotar, însă crede este respectată vechea linia de hotar, întrucât în urmă cu 6 ani a intrat spre interiorul curții cu jumătate de metru. Instanța are în vedere și concluziile raportul de expertiză, prin care se stabilește că, suprafața de teren a fost aparținut G. I. și G. R., ulterior reclamanților, astfel că, s-a făcut dovada posesiei.
În ceea ce privește viciile posesiei, este evident că, reclamanții și autorii au deținut o posesie neviciată, s-au comportat ca adevărați proprietari, aspect dovedit cu martorul audiat în cauză și cu împrejurarea că reclamanții a plătit impozit pentru teren. Este adevărat că, atât reclamanții cât și autorii săi au plătit impozite pentru suprafață de 213 m.p. din anul 1965, așa cum Primăria Bârlad a comunicat prin adresa nr. 7651 din 18.04.2013, însă această împrejurare apare ca lipsită de relevanță pentru dovedirea calității posesiei, față de faptul că terenul a fost îngrădit încă din anul 1978, iar suprafața pentru care se solicită uzucapiunea se află în îngrăditura imobilului.
Instanța reține că și cea de a doua condiție a uzucapiunii este îndeplinită, respectiv împlinirea unui termen de 30 de ani, în care reclamanta împreună cu autoarea sa a exercitat posesia asupra terenului în litigiu.
Față de considerentele mai sus arătate, instanța constată că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege referitoare la prescripția achizitivă de 30 de ani constată că terenul în suprafață de 146 m.p. nu este obiect al dreptului de proprietate publică, motive pentru care, se impune constatarea dobândirii de către reclamanți a dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani și joncțiunea posesiilor asupra suprafeței de teren în litigiu.
Cererea privind restituirea taxei judiciare de timbru
Cu chitanța . nr._ (64) din data de 12.02.2013, reclamanții au achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 987 lei.
Prin încheierea de ședință din data de 04.04.2013, instanța a stabilit, în sarcina reclamanților, obligația de plată a diferenței de taxă judiciară de timbru în cuantum de 792 lei. Cu chitanța . BD nr._ (46) din data de 15.04.2013, reclamanții au achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 792,00 lei. În total, reclamanții au achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 1.779 lei.
Prin încheierea de ședință din data de 10.10.2013, instanța a dispus suspendarea judecății față de lipsa nejustificată a părților.
Prin rezoluția din data de 26.11.2013, instanța a stabilit taxa judiciară de timbru aferentă cererii de redeschidere a judecății în cuantum de 889,50 lei. Cu chitanța . nr._ (124) din data de 08.01.2014, reclamanții au achitat taxa judiciară de timbru de 890 lei.
Prin raportul de expertiză tehnică în specialitatea topometrie s-a stabilit că valoarea terenului cu suprafața de 146 m.p. este de 11.613 lei.
În raport de valoarea obiectului cererii stabilită prin raportul de expertiză, taxa judiciară de timbru aferentă acțiunii este de 807,78 lei. În raport de taxa judiciară de timbru achitată la momentul introducerii acțiunii, se constată că reclamanții au plătit mai mult cu 971,22 lei.
Tot astfel, în raport de valoarea suprafeței de teren în litigiu, stabilită prin raportul de expertiză și taxa de timbru aferentă cererii de redeschidere a judecății a fost achitată mai mult cu 486,5 lei (889,50 lei - 403 lei).
Instanța are în vedere dispozițiile art. 23 lit. b din Legea 147/1997 privind taxele judiciare de timbru care prevăd că, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie la cerere, când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal.
Instanța apreciază că situația reclamanților se încadrează în ipoteza prevăzută de legea, deoarece au plătit un cuantum mai mare al taxei judiciare de timbru calculată la valoarea suprafeței de teren stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză.
Pentru aceste motive, instanța va dispune restituirea sumei de 1.456,83 lei reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă cererii introductive (971,22 lei) și cererii de redeschidere a judecății (485,61 lei), ca fiind nedatorată.
Alte aspecte
Instanța va a lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată
În baza art. 771 alin. 6 Cod fiscal, prezenta hotărâre se va comunica organului fiscal, in termen de 30 zile de la data rămânerii definitive și irevocabile.
În baza art. 36 alin. 6 din Legea nr. 7/1996, prezenta hotărâre se va comunica Oficiului de cadastru, în termen de 3 zile de la data rămânerii definitive și irevocabile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
JUDECĂTORIA,
HOTĂRĂȘTE:
1. Admite acțiunea formulată de reclamanții G. I. și G. D. domiciliați în Bârlad, ., ., ., jud. V. în contradictoriu cu pârâta U. A. Teritorială Bârlad, prin primar .
2. Constată că reclamanții G. I. și G. D. au dobândit dreptul de proprietate, prin efectul prescripției achizitive de 30 de ani și joncțiunea posesiilor, asupra terenului în suprafață de 146 m.p. situat în Bârlad, .. 27, jud. V., identificat în Anexa 1 a raportului de expetiză tehnică imobiliară întocmit de expert B. I. M. prin punctele de contur 1-2-3-4-5-1 cu următoarele vecinătăți: N- .- G. I. și G. D., Sud- G. I. și G. D., NC_ ( E. V. –domeniu privat al Consiliului Local al Municipiului Bârlad), Vest – . curți și curți cu construcții,
3. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
4. Dispune restituirea sumei de 1456,83 lei reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă cererii introductive (971,22 lei) și cererii de redeschidere a judecății (485,61 lei), ca fiind nedatorată.
5. Definitivă, conform art. 377 alin. 1 C.pr.civ.
6. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, conform art. 282 indice 1, art. 299, 301 C.pr.civ.
7. Prezenta hotărâre se va comunica părților, în copie, în temeiul art. 266 alin. 3 C.pr.civ., iar la rămânerea definitivă și irevocabilă, Biroului de Carte Funciară, conform art. 36 alin. 6 din Legea nr. 7/1996 și organului fiscal competent, conform art. 771 alin. 6 C.fisc.
8. Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.01.2014.
Președinte, G. B. | ||
Grefier, C. M. |
Red. B.G.
Tehnored. V.B.06.02.2014/7 ex.
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Pretenţii. Sentința nr. 2016/2014. Judecătoria BÂRLAD → |
|---|








