Pretenţii. Sentința nr. 2016/2014. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 2016/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 434/189/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2016/2014

Ședința publică de la 15 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. B.

Grefier A. V.

Pe rol se află judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta H. D., domiciliată în Bârlad, ., .. A, ., jud. V. și pe pârâtul A. C. B., domiciliat in Bârlad, ., . având ca obiect pretenții pana la 10 000 lei

Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 08.09.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când, pentru a se depune concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru data de 15.09.2014.

Deliberând, s-a dat sentința de față:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.02.2014, sub nr._, reclamanta H. D. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâtul A. C.-B. să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1042,05 lei, reprezentând contravaloare ușă metalică a apartamenului reclamantei, pe care acesta a distrus-o la data de 01.08.2013, plata daunelor morale în cuantum de 5000 lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este vecină cu pârâtul, ea locuind la etajul 1, . deasupra apartamentului ei, la etajul 2, . că pârâtul și concubina sa consumă mereu băuturi alcoolice și, pe fondul acestora, pornesc muzica la volum foarte mare, dansează, lovesc în pereți, motive pentru care a formulat plângeri la organele de poliție, însă nu s-a luat nicio măsură.

Reclamanta a mai arătat că la data de 01.08.2013, ora 17.00, a chemat un meseriaș pentru a-i tăia țevile interioare de la dormitor. În intervalul de timp când aceasta a coborât cu meseriașul la vecina de la parter, pentru a-i tăia și acesteia țevile, pârâtul A. C.-B. a început să lovească puternic cu picioarele în ușa reclamantei, scoțându-o din balamale. Aceasta a arătat că a încercat să o repare, însă ușa nu mai putea fi folosită. I-a solicitat pârâtului să îi cumpere o altă ușă, dar acesta a refuzat, motiv pentru care și-a achiziționat singură o ușă nouă, în cuantum de 700 lei, cheltuind în plus cu montarea 150 lei și cu materialele 92,05 lei, ajungându-se la un total de 942,05 lei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349 și art 1357 din Codul Civil.

În sprijinul celor mai sus relatate, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului și martori. A atașat la dosar următoarele înscrisuri: somație, factură, bonuri fiscale, contract de vânzare-cumpărare, contract pentru construire locuință.

La data de 17.03.2014 pârâtul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat să se dispună respingerea ca nefondate a pretențiilor reclamantei.

În motivarea cererii, pârâtul a arătat că este adevărat că în data de 01.08.2013 a avut un conflict cu reclamanta și că din cauza procesului de dezafectare a țevilor din apartamentul reclamantei i s-a deteriorat o parte din tavanul locuinței. Din acest motiv, a coborât la locuința acesteia, a sunat la ușă, iar pentru că nimeni nu răspundea a lovit de mai multe ori în ușă cu scopul de a se face auzit și nu de a provoca distrugeri. Acesta a mai arătat că în momentul în care a bătut la ușă este posibil ca vizorul să fi cedat, motiv pentru care și-a arătat disponibilitatea de a-l repara, însă reclamanta nu a fost de acord și și-a achiziționat o ușă nouă, pe care el nu este de acord să o plătească.

În ceea ce privește daunele morale, pârâtul a precizat că acestea sunt nefondate, drept pentru care solicită respingerea acestora.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 258 din Codul de Procedură Civilă.

În susținerea întâmpinării, pârâtul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriu, martori și a atașarea dosarului penal nr. 3906/P/2013, depunând în copie: certificate de căsătorie, carte de identitate M. M., și A. C.-B..

Acțiunea a fost legal timbrată, cu suma de 432,95 lei, potrivit art. 3 alin 1 lit b din OUG 80/2013.

Instanța a încuviințat reclamantului proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei și doi martori, iar pârâtei proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei și doi martori.

La termenul de judecată din data de 26.05.2014 s-a administrat proba cu interogatoriile celor două părți și proba testimonială în cadrul căreia au fost audiați martorii A. Mitrița, H. D., R. M. și S. E..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 01.08.2013, între reclamanta H. D. și pârâtul A. C.-B., vecini de scară, a avut loc o altercație, fapt recunoscut de amândoi atât prin cerere, respectiv întâmpinare, prin interogatoriile luate acestora, cât și prin declarația pârâtului dată în fața organelor de urmărire penală (fila 14 d.u.p.). În urma acestui conflict, ușa de la apartamentul reclamantei a suferit anumite avarii, cauzate de bătăile puternice ale pârâtului în ușă, după cum reiese din Procesul-verbal întocmit de organele de cercetare penală (fila 21 d.u.p.), unde se precizează faptul că „ușa de acces în apartament este metalică cu lemn stratificat de culoare maro, pe care se pot observa urme de încălțăminte pe partea de jos”.

În drept, instanța reține că, potrivit art. 1349 din Codul Civil, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

Pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a unei persoane, potrivit dispozițiilor art. 1357 din Noul cod civil (în vigoare la data săvârșirii faptei- 01.08.2013) trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să existe o faptă ilicită, să existe un prejudiciu și să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, să existe vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.

Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, este orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând altei persoane.

Din declarațiile martorului H. D. reiese faptul că ușa reclamantei era în stare bună când a intrat în apartamentul acesteia, iar după incident ușa prezenta defecțiuni, nu se mai închidea, reclamanta fiind nevoită să cumpere o ușă nouă. Această declarație se coroborează și cu susținerile reclamantei și răspunsurile date în interogatoriul luat acesteia. De asemenea, potrivit martorei A. Mitrița, după ce a auzit o bubuitură puternică, a urcat la reclamantă și a observat că ușa era stricată și nu se mai închidea. Aceste declarații se coroborează și cu mențiunea din procesul verbal de cercetare la fața locului întocmit de organele de cercetare penală, cum că ușa de la apartamentul reclamantei prezenta urme de încălțăminte în partea de jos. Mai mult, și pârâtul a declarat în fața organelor de cercetare penală faptul că a bătut în ușa reclamantei mai tare.

În privința declarațiilor martorelor R. M. și S. E., instanța reține că, potrivit declarațiilor acestora, care se coroborează cu celelalte date, cu ocazia incidentului s-a auzit zgomot, iar ușii îi lipsea vizorul. Instanța urmează să înlăture afirmația martorei Rotatu M. referitoare la faptul că ușa era întreagă după incidentul din luna august 2013, deoarece aceasta nu se coroborează cu celelalte probe existente la dosar. De asemenea, instanța va constata răspunsul nesincer dat de pârât la interogatoriu, la întrebarea nr. 4, acesta nerecunoscând că a lovit ușa reclamantei cu pumnii și picioarele, deși în fața organelor de cercetare a declarat că a bătut mai tare în ușa reclamantei, iar în procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit de organele de cercetare penală se prevede că ușa de la apartamentul reclamantei prezenta urme de încălțăminte în partea de jos.

Astfel, în ceea ce privește fapta ilicită, se reține din materialul probatoriu analizat anterior faptul că pârâtul A. C.-B., în data de 01.08.2013 a bătut tare în ușa reclamantei, fapt ce a dus la defecționarea acesteia și în final la înlocuirea ei cu una nouă.

Prejudiciul este cuantificabil, constând în contravaloarea ușii noi achiziționate, respectiv suma de 792,05 lei, compusă din: 700 lei, reprezentând contravaloarea ușă metalică și 92,05 lei, reprezentând contravaloare materiale pentru montarea ușii, pentru care reclamanta a depus la dosar factura fiscală nr._/07.10.2013 și bonurile fiscale atașate la fila 10. Instanța va respinge cererea reclamantei de a-i fi plătită și contravaloarea manoperei, întrucât nu a depus niciun fel de document justificator al acestei sume.

Raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu există, rezultând din materialul probator. În lipsa acțiunii pârâtului de a bate cu putere în ușa reclamantei, aceasta nu ar fi fost nevoită să achiziționeze o ușă nouă.

Vinovăția pârâtului este dovedită prin declarația martorei A. Mitrița, care afirmă faptul că l-a văzut pe pârât cum a coborât la parter, le-a cerut autorizație pentru a tăia țevile, iar ulerior, când a mers împreună cu reclamanta la etajul unu, au observat că ușa reclamantei nu se mai închidea bine, părea ruptă într-un loc și era distanțată în partea de jos. De asemenea, această declarație trebuie coroborată și cu cea dată de pârât în fața organelor de cercetare penală, unde afirmă că într-adevăr a bătut mai tare în ușă.

Analizând situația de fapt ce rezultă din probele administrate în cauză, în raport de prevederile legale mai sus enunțate, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, prevăzute de art. 1357 Codul civil. Prin urmare, va admite în parte acțiunea și o îl obliga pe aceasta să plătească reclamantei H. D. suma de 792,05 lei, compusă din: 700 lei, reprezentând contravaloarea ușă metalică și 92,05 lei, reprezentând contravaloare materiale pentru montarea ușii.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, privitor la plata daunelor morale, instanța urmează să îl admită în parte, pentru următoarele considerente:

După cum reiese din declarația martorei A. Mitrița, la data de 01.08.2013, pe casa scării s-au auzit zgomote foarte puternice. Aceasta l-a văzut pe pârâtul A. C.-B. cum cobora de la etajul unu la parter împreună cu alte trei persoane. Când a văzut-o pe reclamantă, pârâtul a început să o insulte, a scuipat-o, a luat-o de păr și a vrut să o lovească, dar a izbit-o de perete, fiind împiedicat de cele trei persoane. Instanța reține că această situație a pus-o pe reclamantă într-o situație înjositoare, mai ales că erau prezente mai multe persoane la locul incidentului, declanșând anumite schimbări pe plan psihic. Reclamanta a depus la dosar acte medicale din care rezultă a fost afectată și pe plan fizic de cele întâmplate.

În drept, potrivit art. 72 din Codul Civil, “orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale” și “este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ”.

Analizând situația de fapt ce rezultă din probele administrate în cauză, în raport de prevederile legale mai sus enunțate, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului prevăzute de art. 1357 din Codul civil și în ceea ce privește capătul referitor la daunele morale.

Astfel, există o faptă ilicită, constând în adresarea de cuvinte jignitoare și bruscarea reclamantei în public, în prezența vecinilor, există un prejudiciu, constând în lezarea demnității acesteia, existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, dovedit prin declarațiile martorilor și prin actele medicale și existe vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile, rezultând din declarațiile coroborante ale martorilor.

Prin urmare, va admite în parte capătul de cerere privind plata daunelor morale și va obliga pe aceasta să plătească reclamantei suma de 100 lei, reprezentând daune morale pentru prejudiciul adus demnității și onoarei reclamantei, în conformitate cu dispozițiile art. 72 din Codul Civil.

Față de soluția ce urmează a fi pronunțată, de admitere în parte, în temeiul art 453 Noul C.pr.civ, pârâtul va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 90 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru proporțional cu ceea ce s-a admis.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea formulată de reclamanta H. D., CNP_, cu domiciliul în Bârlad, ., ., ., jud V., împotriva pârâtului A. C.-B., CNP_, domiciliat în Bârlad, ., ., ., jud V..

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 792,05 lei, compusă din: 700 lei, reprezentând contravaloarea ușă metalică și 92,05 lei, reprezentând contravaloare materiale pentru montarea ușii.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 100 lei, reprezentând daune morale.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 90 lei.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Judecătoria Bârlad.

Pronunțată în ședința publică din 15.09.2014.

Președinte,

E. B.

Grefier,

A. V.

Red. E.B. 24.09.2014

TEHNORED. A.V. 24 Septembrie 2014

EX. 4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2016/2014. Judecătoria BÂRLAD