Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 345/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 345/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 4994/189/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința civilă nr. 345/2015

Ședința din camera de consiliu de la 03 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. D.

Grefier V. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . JURIDIC C. I. și pe pârât T. A., având ca obiect

cerere de valoare redusă.

La apelul nominal, făcut în ședința din camera de consiliu, răspunde pentru reclamantă doamna consilier juridic B. A., care depune la dosar delegație de reprezentare, lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că:

- este primul termen de judecată;

- pârâtul nu a depus întâmpinare, după care:

Pune în discuție competența instanței de a soluționa cauza.

Reclamanta, prin consilier juridic, B., arată că Judecătoria Bârlad este competentă să soluționeze cererea.

În baza art. 131 Cod de procedură civilă, prin raportare la dispozițiile art. 1027 și art. 121 Cod de procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe propunerea de probe.

Reprezentantul convențional al reclamantei, doamna consilier juridic B., solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.

În baza disp. art.255-258 Noul Cod de procedură civilă, încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile de la dosar, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Constatând că este primul termen la care părțile sunt legal citate, că pârâtul nu a formulat întâmpinare în termen de 30 zile de la primirea comunicării, deși i-a fost pus în vedere prin citație, instanța în conformitate cu disp. art. 208 alin. (2) Cod procedură civilă decade pârâtul din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în baza disp. art.392 Noul Cod de procedură civilă, instanța constată cercetarea judecătorească încheiată, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul pe fond.

C. juridic, A. B. solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată reprezenatând taxa judicară de timbru.

În temeiul dispozițiilor art. 394 Cod de procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin formularul de cerere înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 15.10.2014 sub număr de dosar_, reclamanta S.C. Compania de Utilități Publice S.A. Bârlad a chemat în judecată pe pârâtul T. A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 470,87 lei reprezentând contravaloare facturi salubritate neîncasate și 43,10 lei reprezentând majorări de întârziere pentru debitul datorat.

Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în temeiul contractului de prestări servicii de salubritate nr._/11.06.2012 a prestat servicii pârâtului T. A. în valoare de 470,87 lei.

În cadrul acestor relații comerciale pârâtul s-a obligat să plătească facturile în termen de 30 de zile de la scadență, în caz contrat calculându-se majorări de întârziere conform art. 14 alin. 4 din contract.

S-a propus pârâtului soluționarea pe cale amiabilă, însă acesta nu a dat curs invitației, refuzând în continuare în mod nejustificat să-și îndeplinească obligațiile.

Acțiunea nu a fost motivată în drept.

În dovedire, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Reclamanta a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: situația facturilor neîncasate (fila 8); fișa de cont (filele 9-12); facturi (filele 13-18); convocare la conciliere nr. 2539/12.06.2014 (fila 19); contract de prestare a serviciului de salubrizare a localităților nr._/11.06.2012 (filele 20-23); delegație (fila 26).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei, conform dispozițiilor art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Pârâtul nu a depus formularul de răspuns completat corespunzător și nici nu a răspuns printr-un alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns, în termenul acordat de 30 de zile de la primirea comunicării.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

I. Referitor la aplicarea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă asupra cauzei de față, instanța reține că, potrivit art. 1025 alin. 1 Noul C. proc. civ. ”prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței”.

Având în vedere faptul că din cererea introductivă de instanță reiese că reclamanta solicită plata unui prejudiciu în valoare de 470,87 lei (deci inferior pragului de 10.000 lei stabilit de legiuitor) și că cererea reclamantei nu se încadrează în enumerarea prevăzută la alin. 2 și 3 ale art. 1025 (cazuri în care procedura cererilor de valoare redusă nu se aplică), instanța constată că cererea formulată de reclamantă poate fi judecată în conformitate cu procedura specială a cererilor de valoare redusă.

II. În ceea ce privește fondul cauzei, instanța reține următoarele:

a. În fapt, la data de 11.06.2012, între reclamantă, în calitate de operator/prestator și pârâtul T. A., în calitate de utilizator, s-a încheiat contractul de prestare a serviciului de salubrizare a localităților nr._ (filele 20-23), prin care reclamanta s-a obligat să presteze servicii publice de salubrizare privind colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor municipale, iar pârâtul s-a obligat să achite contravaloarea facturilor pentru serviciile de salubrizare în termenul de scadență de 15 zile de la data primirii acestora, așa cum reiese din art. 14 pct. 1 din contract.

Societatea reclamantă a furnizat pârâtului serviciile de salubrizare la care s-a obligat.

Deși a beneficiat de serviciile prestate de către reclamantă, pârâtul nu a achitat contravaloarea acestora, acumulând un debit în cuantum de 470,87 lei, la care au fost calculate penalități de întârziere în cuantum de 43,10 lei, așa cum reiese din situația facturilor neîncasate la data de 01.10.2014 (fila 8).

Deși reclamanta a somat pârâtul să își execute obligațiile, acesta nu a dat curs invitației (fila 19).

b. În drept, în ceea ce privește legea aplicabilă, instanța observă că respectivul contract a fost încheiat după data de 01.10.2011, data intrării în vigoare a Noului Cod Civil, ca atare acesta este aplicabil în cauza de față.

Conform art. 1166 Cod civil, ”contractul este acordul de voințe dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic”.

Potrivit art. 1171, ”contractul este sinalagmatic atunci când obligațiile născute din acesta sunt reciproce și interdependente”.

De asemenea, art. 1350 prevede că ”orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat. Atunci când fără justificare nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu”.

Raportând textele de lege mai sus enunțate la situația de fapt reținută, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, motiv pentru care prezenta acțiune este întemeiată și va fi admisă pentru următoarele considerente:

Contractul încheiat între reclamantă și pârât este unul sinalagmatic, drepturile și obligațiile născute în patrimoniul părților fiind reciproce. Astfel, reclamanta și-a asumat obligația de colectare a deșeurilor, iar pârâtul pe cea de plată a contravalorii prestării acestui serviciu.

Întrucât în materia răspunderii contractuale, potrivit art. 1548 din Codul civil, culpa debitorului unei obligații contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării, odată ce creditorul face dovada îndeplinirii obligației sale, este în sarcina debitorului să facă dovada plății, fiind îndeplinite și celelalte condiții necesare pentru angajarea răspunderii civile contractuale (fapta prejudiciabilă – neîndeplinirea de către pârât a obligației de plată a contravalorii produselor livrate, prejudiciul – faptul că reclamanta a fost lipsită de folosința sumelor de bani cuvenite la scadența fiecărei facturi și raportul de cauzalitate), instanța va dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 470,87 lei cu titlu de debit principal, reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare prestate și neachitate.

Referitor la plata penalităților de întârziere, instanța constată că potrivit art. 14 din contract, părțile au convenit ca în caz de neplată a facturilor în termen de 30 de zile de la emitere să se perceapă penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, fără ca acestea să depășească cuantumul debitelor.

Potrivit art. 120 alin. 7 din O.G. nr. 92/2003 – Codul de procedură fiscală și Legii nr. 51/2006, nivelul dobânzii de întârziere este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere.

Întrucât calculul făcut de reclamantă respectă dispozițiile legale în vigoare, dar și prevederile contractuale, în baza principiului libertății contractuale, dar și al disponibilității, instanța va admite capătul de cerere privitor la plata penalităților de întârziere în cuantum de 43,10 lei.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, potrivit art. 453 alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă, ”partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.

Având în vedere cererea introductivă de instanță (prin care reclamanta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată), soluția de admitere a acesteia (echivalentă cu pierderea procesului de către pârât) și dovedirea cheltuielilor efectuate de reclamantă (suma de 50 lei taxă judiciară de timbru – potrivit chitanței . nr._ – fila 7), instanța va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată având ca obiect cerere de valoare redusă, formulată de reclamanta . Publice SA Bârlad, prin consilier juridic C. I., cu sediul în mun. Bârlad, ., jud. V., înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J_, CUI RO18916672, cod IBAN RO88 BRDE 380SV_ deschis la BRD – Agenția Bârlad prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâtul T. A. (CNP -_), domiciliat în mun. Bârlad, ., ., ..

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumelor de:

- 470,87 lei, reprezentând contravaloare facturi salubritate neîncasate;

- 43,10 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bârlad.

Executorie de drept, conform art. 1030 alin. 3 Noul Cod de procedură civilă.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.02.2015.

Președinte,Grefier,

R. D. V. A.

Red./R.D., 04.02.2015, 4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 345/2015. Judecătoria BÂRLAD