Pretenţii. Sentința nr. 336/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 336/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 6264/189/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr.336

Ședința publică de la 02 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. R.

Grefier N. B.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 14 cu sediul în ..1-2, ., .. V. și pe pârâtul P. I. cu domiciliul în Bârlad, ..1, ., ., jud. V., având ca obiect „pretenții”.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, stadiul procesual este primul termen de judecată,pârâtul nu a depus întâmpinare, s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

Verificând competența în baza art.131, alin.1 noul Cod proc. civ., instanța stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece această pricină.

Față de înscrisurile depuse la dosar, instanța se socotește lămurită iar potrivit art. 394 din codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), închide dezbaterile și reține cauza pentru soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată la19.12.2014 reclamanta Asociația de P. nr.14 Bârlad a chemat în judecată pârâta P. I. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 302,73 lei reprezentând cotă parte cheltuieli de întreținere.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare.

Din actele dosarului instanța reține că cererea este fondată.

Astfel, așa cum rezultă din listele de plată și fișa de plată a pârâtului depuse la dosar, acesta nu a achitat cota sa parte din cheltuielile comune ale blocului, în perioada ianuarie 2011 – noiembrie 2014, ajungându-se la o restanță de 302,73 lei.

Deși nu a contestat listele lunare de plată, pârâtul nu a achitat sumele datorate, astfel că sunt întrunite condițiile prevăzute de Legea 230/2007, art.50 alin.1 și art. 647 pct.3și 654 cod civil pentru admiterea acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea reclamantei ASOCIAȚIA DE P. NR. 14 Bârlad, cu sediul în ..1-2, ., . pârâtului P. I. cu domiciliul în Bârlad, ..1, ., ., jud. V. pe care-l obligă să-i plătească suma de 302,73 lei reprezentând cota-parte cheltuieli de întreținere.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bârlad.

Pronunțată în ședința publică de la 02 Februarie 2015.

Președinte,

M. R.

Grefier,

N. B.

Red.R.M.06.02.2015

Tehnored.B.N.06.02.2015/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 336/2015. Judecătoria BÂRLAD