Curatelă. Sentința nr. 1397/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 1397/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 1397/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1397/2015

Ședința publică de la 28 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. T.

Grefier L. R.

Pe rol se află judecarea cauzei Minori și familie privind pe petenta M. F. D., având ca obiect curatelă- perimare.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu a lipsit petenta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că pricina are ca obiect curatelă-perimare, procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecare după suspendare în baza art. 411 alin.1, pct. Cod proecdură civilă și că potrivit referatului întocmit de grefă s-a dispus înaintarea dosarului în vederea repunerii pe rol a cuzei pentru constatarea perimării; au fost verificate actele și lucrările de la dosar de către președintele completului de judecată, după care:

Instanța, invocă din oficiu, excepția perimării acțiunii și rămâne în pronunțare asupra excepției.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile introduse de petenta M. F. D., înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.10.2014, având ca obiect curatelă.

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 30.10.2014, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin.1 pct.2 Cod proc. civilă și că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților.

Văzând că în conformitate cu dispozițiile art.416 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar potrivir disp. art. 420 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu sau la cererea părții interesate.

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților, că nu s-a mai efectuat nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța în baza art. 416 și urmâtoarele Cod procedură civilă, urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 416 alin.1 Cod.proc.civ., constată perimată cererea formulată de petenta M. F. D. (CNP-_), domiciliată în Bârlad, . C, jud. V., pentru numirea unui curator special pentru minora S. D. L..

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare, cererea de recurs urmând să fie depusă la Judecătoria Bârlad.

Pronunțată în ședința publică din 28 mai 2015.

Președinte,

I. T.

Grefier,

L. R.

Red. I.T/29.05.2015

Tehnored. L.R.

3 ex. /03 Iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Curatelă. Sentința nr. 1397/2015. Judecătoria BÂRLAD