Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 1277/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 1277/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 1161/189/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

Bârlad, ., județul V.

Înregistrată în evidența A.N.S.P.D.C.P. sub nr. 3380/2006

Tel: 0235/_; Tel/Fax: 0235/_; Fax: 0235/_; E-mail :_

DOSAR nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1277/2015

Ședința publică din 18.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. M. T.

GREFIER: D. H.

Pe rol pronunțarea cauzei civile formulată de petenta P. C. VINDEREI cu sediul în . în contradictoriu cu intimatul și pe intimat U. C. C. CNP_ domiciliat în . jud. V., având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității PV NR. 543/9.03.2009,CP2889045/14.01.2014,PA0406598/17.09.2011,AP_/25.02.2010, AU3475204/23.12.2007, PCA_/21.03.2009, ale cărei dezbateri au avut loc în ședința publică din 11 mai 2015, consemnate în încheierea de ședință din acea zi ce face corp comun cu prezenta sentință, când instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea în cauză pentru astăzi 18 mai 2015 și s-a dat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin sesizarea înregistrată la data de 04.03.2015 pe rolul Judecătoriei Bârlad sub nr._, petenta P. C. VINDEREI Județul V. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, sa dispună înlocuirea sancțiunii amenzilor contravenționale aplicate intimatului U. C. C. cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

În motivarea, în fapt a sesizării, s-a arătat că, intimatul a fost sancționat contravențional cu amenda contravențională, conform proceselor verbale de contravenții NR 543/09.03.2009 încheiat de Ocolul Silvic Epureni, . nr._/14.01.2014, . nr._/17.09.2011 încheiat de Poliția Mun. Cluj N., . nr._/25.02.2010 încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean V., . nr._/23.12.2007 încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean V. și . nr._/21.03.2009 încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean V.. Intimatul nu a achitat amenzile contravenționale în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite.

În drept, petenta a invocat dispozițiile O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravenții și dispozițiile O.G. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunilor prestării unei activități în folosul comunității.

Intimatul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a arăta probele și mijloacele de apărare.

Petenta a depus la dosar înscrisuri .

Instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 09.03.2009 intimatul U. C. C. a fost sancționat contravențional, conform procesului-verbal de contravenție nr. 543 întocmit de către Ocolul Silvic Epureni cu amenda contravențională în cuantum de 3.000 lei.

La data de 14.01.2014 intimatul a fost sancționat contravențional, conform procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit de către IPJ V. cu amenda contravențională în cuantum de 2.000 lei.

La data de 17.09.2011 intimatul a fost sancționat contravențional, conform procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit de către P.. Mun. Cluj N. cu amenda contravențională în cuantum de 200 lei.

La data de 25.02.2010 intimatul a fost sancționat contravențional, conform procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit de către IPJ V. cu amenda contravențională în cuantum de 200 lei.

La data de 23.12.2007 intimatul a fost sancționat contravențional, conform procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit de către IPJ V. cu amenda contravențională în cuantum de 200 lei.

La data de 21.03.2009 intimatul a fost sancționat contravențional, conform procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit de către IPJ V. cu amenda contravențională în cuantum de 540 lei.

În drept, potrivit art. 9 din O.G. 2/2001, prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită prin lege și numai pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore.

Art. 3 al aceluiași articol prevede că în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, unitatea administrativ teritorială va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială domiciliază contravenientul în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

Potrivit art. 9 alin. 5 din O.G. 2/2001 în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut (……), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, cu acordul acestuia.

Raportând dispozițiile legale la situația de fapt reținută, instanța apreciază întemeiată sesizarea petentei de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei munci în folosul comunității pentru următoarele considerente:

În cauză, nu s-a făcut dovada că intimatul U. C. C. a achitat amenzile contravenționale, conform proceselor verbale indicate, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunilor. Nici până la pronunțarea prezentei hotărâri intimatul nu a achitat amenda contravențională.

Din relațiile comunicate de P. Vinderei rezultă că nu există posibilitatea executării silite asupra intimatului contravenient, acesta nu realizează venituri.

La stabilirea numărului de ore ce urmează a fi executate efectiv, instanța va avea în vedere cuantumul amenzilor aplicate, cât și faptul că durata prestării unei activități este apreciată de instanță pe o durată ce nu poate depăși 300 ore, conform art. 9 alin. 1 din O.G. 2/2001, dar și Hotărârea nr. 44/26.09.2014 privind stabilirea domeniilor serviciilor publice și locul în care contravenienții vor presta activități în folosul comunității a Consiliului Local al C. Vinderei, jud. V..

Având în vedere aceste aspecte, cât și împrejurarea că sancțiunile contravenționale nu sunt prescrise, instanța urmează a dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 3.000 lei aplicate prin procesul verbal de contravenții NR 543/09.03.2009 încheiat de Ocolul Silvic Epureni, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității pe durata a 100 de ore; înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 lei aplicate prin procesul verbal de contravenții . nr._/14.01.2014 încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean V., cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității pe durata a 90 de ore; înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicate prin procesul verbal de contravenții . nr._/17.09.2011 încheiat de Poliția Mun. Cluj N., cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității pe durata a 20 de ore; înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicate prin procesul verbal de contravenții . nr._/25.02.2010 încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean V., cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității pe durata a 20 de ore; înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicate prin procesul verbal de contravenții . nr._/23.12.2007 încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean V., cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității pe durata a 20 de ore; înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 540 lei aplicate prin procesul verbal de contravenții . nr._/21.03.2009 încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean V., cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității pe durata a 50 de ore. Va fi obligat intimatul la prestarea unei activități în folosul comunității pe durată totală de 300 ore în domeniile serviciilor publice aprobate prin H.C.L. 44/26.09.2014 privind stabilirea domeniilor serviciilor în care contravenienții vor presta activități în folosul comunității a Consiliului Local al C. Vinderei, jud. V..

Se vor emite formele de executare.

Potrivit art. 15 alin. 1 din O.G. 55/2002 o copie de pe dispozitivul hotărârii, însoțită de mandatul de executare, se comunică primarului unității administrativ-teritoriale și unității de poliție în a căror rază teritorială își are domiciliul sau reședința contravenientul, respectiv din loc. Vinderei, jud. V., precum și contravenientului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

JUDECĂTORIA

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea formulată de petenta P. C. Vinderei cu sediul în . pentru înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității cu referire la contravenientul U. C. C., având CNP_, domiciliat în . jud. V..

Înlocuiește:

- amenda contravențională în cuantum de 3.000 lei aplicată prin procesul verbal de contravenții NR 543/09.03.2009 încheiat de Ocolul Silvic Epureni, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității pe durata a 100 de ore;

- amenda contravențională în cuantum de 2.000 lei aplicată prin procesul verbal de contravenții . nr._/14.01.2014 încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean V., cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității pe durata a 90 de ore;

- amenda contravențională în cuantum de 200 lei aplicată prin procesul verbal de contravenții . nr._/17.09.2011 încheiat de Poliția Mun. Cluj N., cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității pe durata a 20 de ore;

- amenda contravențională în cuantum de 200 lei aplicată prin procesul verbal de contravenții . nr._/25.02.2010 încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean V., cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității pe durata a 20 de ore;

- amenda contravențională în cuantum de 200 lei aplicată prin procesul verbal de contravenții . nr._/23.12.2007 încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean V., cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității pe durata a 20 de ore;

- amenda contravențională în cuantum de 540 lei aplicată prin procesul verbal de contravenții . nr._/21.03.2009 încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean V., cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității pe durata a 50 de ore.

Obligă la prestarea unei activități în folosul comunității pe durată totală de 300 ore în domeniile serviciilor publice aprobate prin H.C.L. 44/26.09.2014 privind stabilirea domeniilor serviciilor în care contravenienții vor presta activități în folosul comunității a Consiliului Local al C. Vinderei, jud. V..

C. de pe dispozitivul hotărârii, însoțită de mandatul de executare, se comunică primarului unității administrativ-teritoriale și unității de poliție în a căror rază teritorială își are reședința contravenientul, respectiv .. V..

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, potrivit art. 9 alin. 6 din O.G. 2/2001.

Pronunțată în ședința publică de astăzi, 18.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D.-M. T. D. C. H.

Red. Jud. T.D.M. 03.06.2015

Listat Gref. D. 4 ex/05.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 1277/2015. Judecătoria BÂRLAD