Partaj judiciar. Sentința nr. 1518/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 1518/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 1008/189/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1518/2015

Ședința publică de la 16 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. B.

Grefier C. M.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant A. T. domiciliat în București, ..50, sector 1 și pe pârât A. V. domiciliat în Bârlad, ..64, jud.V., pârât A. C. domiciliat în ., jud.G., pârât A. A. domiciliată în București, sector 1, ., pârât M. M. domiciliată în ..V., având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind: - pârât - A. A., - pârât - A. C., - reclamant - A. T., - pârât - A. V., - pârât - M. M., răspunde pentru reclamant av.D-tru B..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la data de 15.06.2015 a fost înregistrat avizul OCPI al raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topometrie.

Nemaifiind alte cereri formulate de soluționat și probe de administrat, instanța declară terminată cercetarea judecătorească, deschide dezbaterile asupra fondului și acordă cuvîntul.

Apărătorul reclamantei arată că în prezenta cauză părțile au depus tranzacție, ulterior și avizul OCPI al raportului de expertiză topometrică. Solicită instanței admiterea acțiunii, luînd act de tranzacția încheiată care reprezintă voința părților și pronunțarea unei hotărîri de expedient.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

După ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 395 C.pr.civ., instanța a dat următoarea hotărâre:

I. Procedura de judecată

A. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad înregistrată la data de 26.02.2015 sub nr. de dosar_ reclamantul A. T. a chemat în judecată pe pârâții A. V., A. C., A. A., M. M., ieșirea din indiviziune cu privire la suprafața de 4 ha 5153 m.p. situați pe raza satului Perieni, ., conform Titlului de proprietate 1783/_ eliberat pe numele său și al pârâților.

În fapt, a arătat că, pârâții sunt frații săi și, în baza legii fondului funciar, a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața rămasă moștenire de la părinții săi. În baza cererii formulate, Comisia Județeană V. a eliberat Titlul de proprietate cu nr. 1783/_ pe numele său și al pârâților pentru suprafața de teren de 4 ha 5153 m.p. de pe raza comunei Perieni, jud. V.. Reclamantul a propus o modalitate de împărțire a loturilor înscrise în titlul de proprietate, în raport de posesia actuală.

În drept, reclamantul a invocat art. 669 și urm. Cod civil, art. 194, art. 979 și urm. C.proc. civ.

B. Probe

Au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: Titlul de proprietate 1783/_ din data de 05.08.2002, certificat de sarcini, certificat de atestare fiscală, adeverința nr. 1448 din data de 20.02.2015 emisă de Primăria Comunei Perieni, raport de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul tehnic judiciar L. L., acte de stare civilă, Sentința civilă nr. 2072 de la data de 19.02.1997 pronunțată în dosarul nr. 13.149/1996 al Judecătoriei Sectorului 1 București, procesul verbal de recepție nr. 237 /2015 de la data de 10.06.2015 emisă de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară V..

C. Aspecte procesuale

Părțile s-au prezentat la primul termen de judecată arătând că înțeleg să stingă litigiul prin încheierea unei tranzacții

II. În fapt:

După analizarea înscrisurilor din dosar, instanța a reținut următoarele:

Reclamantul A. T. și pârâții A. V., A. C., A. A., M. M. sunt frați, copii lui D. și T..

Potrivit Titlului de proprietate nr. 1783/_ din data de 05.08.2002 pe numele părților A. T., A. V., A. C., A. (C.) A., M. M. s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor cu suprafața totală de 4 ha 5153 m.p. situat în ., jud. V., ce cuprinde suprafața de 4 ha 4300 m.p. teren extravilan și suprafața de 853 m.p. teren intravilan.

Potrivit Adeverinței nr. 1448 din 20.02.2015 emisă de Primăria Comunei Perieni, rezultă că părțile figurează înscriși în registrul agricol al Comunei Perieni în vol. 16, poziția 5, tip 1 cu suprafețele de teren înscrise în Titlul de proprietate. Pe terenul intravilan din tarlaua 157, . află construită casa de locuit din anul 2002, iar contribuabil la această locuință este A. Toder.

Instanța reține că, părțile din prezentul dosar, se află în stare de indiviziune cu privire bunurile din masa de împărțit.

III. În drept:

Potrivit art. 66 alin. 2 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispozițiile art. 669-686 din Codul civil se aplică și partajului judiciar, atunci când cererea de chemare în judecată a fost introdusă după . Codului civil.

Potrivit art. 669 C. civ. încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută oricând, afară de cazul în care partajul este suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre judecătorească.

Art. 670 C. civ. decretează că, partajul poate fi făcut prin bună învoială sau prin hotărâre judecătorească, în condițiile legii.

Conform art. 676 C. civ. partajul se va face în natură, proporțional cu cota parte a fiecărui proprietar (alin. 1). Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se va face în unul dintre următoarele moduri: prin atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia sau mai multor coproprietari, la cererea acestora; prin vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînțelegere, la licitație publică, în condițiile legii, și distribuirea prețului către coproprietari proporțional cu cota parte a fiecăruia dintre ei.

O normă procedurală aplicabilă în cazul de față este cea conținută în art. 438 C.pr.civ., potrivit căruia, părțile se pot înfățișa în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate pentru a cere s se dea o hotărâre care să consfințească tranzacția lor.

  1. Concluzia instanței:

Raportând textele de lege de mai sus la situația de fapt reținută, față de faptul că părțile au ajuns la o înțelegere consfințită în înscrisul intitulat ,,Tranzacție" și prezentat instanței, prin care nu urmăresc un scop ilicit, ci sistarea stării de indiviziune și, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege cu privire la capacitatea de exercițiu a părților, actul încheiat fiind expresia voinței liber exprimate, în baza art. 438 C.pr.civ., instanța va lua act și va consfinți învoiala părților cuprinsă în înscrisul intitulat „Tranzacție", depus la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

JUDECĂTORIA

HOTĂRĂȘTE:

1. Admite cererea de ieșire din indiviziune formulată de reclamantul A. T. CNP:_ domiciliat în București, ..50, ., sector 1 în contradictoriu cu pârâții A. V. CNP:_ domiciliat în Bârlad, ..64, jud. V., A. C. CNP:_ domiciliat în ., jud. G., A. A. CNP:_ domiciliată în București, sector 1, . și M. M. CNP:_ domiciliată în ., jud. V. .

2. Dispune ieșirea din indiviziune a părților cu privire la suprafața de teren de 4 ha 5153 m.p. situată în ., jud. V. conform Titlului de proprietate 1783/_ din data de 05.08.2002.

3. În temeiul art. 438 C.pr.civ., ia act de învoiala părților consfințită prin înscrisul depus la dosar intitulat ,,Tranzacție", astfel:

„Noi, A. T., A. V., A. C., A. A. si M. M., părțile din prezenta cauza, de comun acord înțelegem sa punem capăt stării de indiviziune cu privire la suprafața de 4 ha si 5153 mp, situata pe raza satului Perieni, ., conform titlului comun de proprietate nr. 1783/_, eliberat pe numele nostru, dupa cum urmează:

Eu, reclamantul A. T., iau in lotul meu si in proprietate exclusiva:

- suprafața de 1 ha, situata in extravilanul satului/. 37, P 18, cu vecinătățile: N - B. I., E - DE 690/2, S - C. G., V - DE 690/1, pct. Grop 3;

- suprafața de 853 mp, situata in intravilanul satului/., in T 157, P 514/4 cu vecinătățile: N - M. M., E - A. V., S - A. S., V-De 316.

Eu, paratul A. V., iau in lotul meu si in proprietate exclusiva:

- suprafața de 8.083 mp, situata in extravilanul satului/. 33, P 25/2, cu vecinătățile: N - A. C. (lotul nr. 1), E - DE 625, S - A. M.; V - V. G., pct. Poiana N., lotul nr. 2 din raportul de expertiza L. L., ce face parte integranta din prezenta tranzacție.

Eu, paratul A. C., iau in lotul meu si in proprietate exclusiva:

- suprafața de 8.083 mp, situata in extravilanul satului/. 33, P 25/1, cu vecinătățile: N - DE 654, Tutu M.,), E - DE 625, S - A. V. (lotul nr. 2); V - P. N., pct. Poiana N., lotul nr. 1 din raportul de expertiza L. L., ce face parte integranta din prezenta tranzacție.

Eu, parata A. A., iau in lotul meu si in proprietate exclusiva:

- suprafața de 8.000 mp, situata in extravilanul satului/. 9, P 6, cu vecinătățile: N -Tutu M., E - DE 156, S - M. M., V - p 121, pct. Sacuta Zorleni.

Eu, parata M. M., iau in lotul meu si in proprietate exclusiva:

- suprafața de 1 ha, situata in extravilanul satului/. 22, P 1, cu vecinătățile: N - De 352, E - De 334, S – C. N. F., V - A. Gav.N., pct. Roscani.

Noi, A. T., A. V., A. C., A. A. si M. M., părțile din prezenta cauza, de comun acord, stabilim sa nu predintem sulta pentru echivalarea loturilor si nici cheltuieli de judecata una de la cealaltă.

Noi, A. T., A. V., A. C., A. A. si M. M., părțile din prezenta cauza, rugam instanța de judecata sa ia act de intelegerea noastră si sa pronunțe o hotărâre de expedient.”

SEMNĂTURILE

Părți( semnătura)

1. A. Toder- ( SS indescifrabil)

2. A. V. - ( SS indescifrabil).

3. A. C. - ( SS indescifrabil)

4. A. A. - ( SS indescifrabil)

5. M. M.- ( SS indescifrabil).

4. Numai cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, potrivit art. 440 c.proc. civ. Cererea se depune la Judecătoria Bârlad.

5. Prezenta încheiere se va comunica părților, în copie, precum și Biroului de Carte Funciară, conform art. 29 din Legea nr. 7/1996 și organului fiscal competent, conform art. 771 alin. 6 C.fisc.

6. Pronunțată în ședința publică din data de 16.06.2015.

Președinte,

G. B.

Grefier,

C. M.

Red. B.G.

Tehnored. C.M. 03 Iulie 2015/9 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 1518/2015. Judecătoria BÂRLAD