Pretenţii. Sentința nr. 827/2015. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 827/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 283/189/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 827/2015
Ședința publică de la 25 Martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: RĂDIȚA I.
Grefier: G. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . PUBLICE SA, cu sediul în Bârlad, ., județ V. și pe pârâtul I. E. având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu raspunde consilier juridic B. A. lipsind pârâtul I. E..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată, pârâta nu a depus întâmpinare; au fost verificate actele și lucrările dosarului de către președintele de complet, după care:
Consilier juridic B. A. depune împuternicire de reprezentare a reclamantei.
Instanța constată că părțile sunt legal citate și pune în discuție competența Judecatoriei Bârlad.
Consilier juridic B. A. arată că Judecătoria Bârlad este competentă general, material și teritorial să judece cauza.
În temeiul disp. art.131 alin.1 din Codul de procedură civilă, instanța procedează la verificarea competenței și constată că este competentă general, material si teritorial pentru a soluționa prezenta cauză, în temeiul art. 94 al.1 lit.j și art.107 din Noul Cod de procedură civilă.
În temeiul art.238 Cod de procedură civilă, instanța estimează durata cercetării procesului cu finalitate la termenul de astăzi.
Instanța constată că pârâta nu a depus întâmpinare, motiv pentru care va face aplicarea disp. art. 208 C.p.c. în sensul că o decade pe acesta din dreptul de a propune probe și a invoca excepții în afară de cele de ordine publică.
Instanța pune în discuție probele.
Consilier juridic B. A. pentru reclamantă arată că s-a solicitat proba cu înscrisurile de la dosar.
Instanța apreciază proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, depuse de reclamantă, ca fiind admisibilă și utilă potrivit disp. art. 255 Cod de procedură civilă și în temeiul art. 258 Cod de procedură civilă admite proba cu înscrisuri.
Nefiind cereri de formulat și alte incidente de soluționat, instanța constată cercetarea procesului încheiata, în temeiul art.392 noul Cod proc. civ. declara deschiderea dezbaterilor în fond și acordă cuvântul pentru susținerea cererii.
Consilier juridic, pentru reclamantă solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtei la plata sumei de 326,86 lei contravaloarea serviciilor prestate și a sumei de 30,85 lei majorari de întârziere. Cu cheltuieli de judecată.
Instanța considera lămurite împrejurările de fapt și temeiurile de drept, declara dezbaterile închise și retine cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Cu nr.283 din 20 ianuarie 2015 s-a înregistrat cererea prin care reclamanta S.C. Compania de Utilități Publice SA Bârlad a chemat in judecată pe pârâtul I. E., C.N.P_, cu domiciliul în Bârlad, ., jud.V. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul să-i plătească următoarele sume: suma de 326,86 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare prestate în perioada 28.02._14; suma de 30,85 lei majorări de întârziere calculate la debitul datorat și suma de 36,77 lei cheltuieli de judecată.
Motivând cererea reclamanta a susținut ca pârâtul nu a îndeplinit obligațiile asumate prin contract. Nu a plătit serviciilor de salubritate în perioada în perioada, 28.02._14. Pentru neplata în termen au fost calculate majorări de întârziere în sumă de 30,85 lei.
A depus în proba copie de pe contractul de prestări servicii de salubrizare nr.7060 din 05.02.2009, situația facturilor neachitate precum și copii de pe acestea și calculul penalităților, fișa analitică, convocarea la conciliere 3698 din 26.09.2014.
Pârâtul nu au depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță și au fost aplicate dispozițiile art.208 din codul de procedură civilă.
Din actele depuse de reclamantă în probă a rezultat că între reclamantă și pârât, ca titular de contract s-a încheiat contractul de prestări servicii de salubrizare nr.7060/2009.
Potrivit acestui contract, art.14 pct.2, reclamanta trebuia să furnizeze și să factureze serviciile prestate iar pârâtul ca beneficiar a acestor servicii să achite aceste facturi în termen de 15 zile de la data facturării. În cazul în care facturile nu se plătesc în termen de 30 zile de la scadență, la art.14 pct.2, au fost prevăzute penalități egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare. Facturile fiscale depuse la filele 10-15, dosar, centralizate, dovedesc existența debitului de 326,86 lei, faptul că pârâtul a beneficiat de serviciile de salubrizare prestate în intervalul 28.02._14, însă nu le-au achitat în termenul legal de 30 zile prevăzut în art.14 pct.2 din contract și au fost înregistrate penalizări de 30,85 lei.
Potrivit art.6 pct.2 din noul cod civil în cauză se aplică dispozițiile Codului civil de la 1864, sub imperiul căruia s-a încheiat contractul.
Părțile au obligația să respecte prevederile contractuale. Neîndeplinirea acestora atrage răspunderea contractuală potrivit art.1075 din vechiul cod civil.
Urmează să se admită cererea iar pârâtul să fie obligat la plata daunelor solicitate de reclamantă reprezentând contravaloarea serviciilor de salubritate și majorări de întârziere.
În temeiul art.453 din noul cod de procedura civilă pârâtul fi obligat să plătească reclamantei cheltuielile de judecată ocazionate de proces, taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea pentru daune formulată de reclamanta S.C. Compania de utilități publice S.A. Bârlad, cu sediul în Bârlad, ., jud. V., înmatriculat la Registrul comerțului cu nr. J_, cod unic de înregistrare R18916672, cont IBAN RO 16 C._ în contradictoriu cu pârâtul I. E., C.N.P._, cu domiciliul în Bârlad, ., jud.V..
Obligă pârâtul să plătească reclamantei următoarele sume: suma de 326,86 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare prestate în perioada 28.02._14; suma de 30,85 lei majorări de întârziere calculate la debitul datorat și suma de 36,77 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria Bârlad.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Martie 2015.
Președinte, RĂDIȚA I. | ||
Grefier, G. I. |
Red.R.I.
Tehnored. G.I. 31 Martie 2015/ 4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 826/2015. Judecătoria BÂRLAD | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 705/2015. Judecătoria... → |
|---|








