Pretenţii. Hotărâre din 29-04-2013, Judecătoria BEIUŞ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 29-04-2013 în dosarul nr. 453/187/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BEIUȘ
Dosar nr._
SENINȚA CIVILĂ Nr. 696/2013
Ședința publică din 29 aprilie 2013
Completul constituit din:
Președinte: M. P. C., judecător
Grefier: Anișoara I. P.
Pe rol este soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. T. S. S.R.L., cu sediul în Oradea, P-ța Cetății, nr. 18, județul Bihor, în contradictoriu cu pârâta S.C. E. F. S.A., cu sediul în Ștei, . Bihor, având ca obiect pretenții.
Instanța constată că atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile părților au fost consemnate în încheierea din ședința publică din 22.04.2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar în vederea deliberării cauza s-a amânat la termenul din 29.04.2013.
La data de 29.04.2013 pârâta depus concluzii scrise.
INSTANȚA,
Asupra cererii de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 12.02.2013, reclamanta S.C. T. S. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. E. F. S.A., solicitând obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 165.894,33 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate conform contractului de prestări servicii nr. 9/01.03.2005 (nr. 658/11.03.2005) și a facturilor nr. 266/31.07.2009, nr. 314/31.08.2009, nr. 378/30.09.2009 și la plata sumei de 301.787,44 lei reprezentând penalități de întârziere, calculate în temeiul clauzei penale prevăzute de art. 11 din contract, de la scadență și până la data de 30.01.2013, precum și la plata de penalități de întârziere și pentru viitor până la achitarea efectivă a debitului.
Au fost solicitate cu cheltuieli de judecată.
Motivele de fapt arătate prin cererea de chemare în judecată:
Între părți s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 9/01.03.2005 (nr. 658/11.03.2005), prin care reclamanta, în calitate de prestator s-a obligat să asigure paza și protecția bunurilor și valorilor aparținând beneficiarului (pârâtei), conform structurii prevăzute în anexa 1 la contract, pe o perioadă de 5 ani, la un tarif de 5 lei/oră, așa cum este prevăzut în Fișa categoriilor de servicii prestate la beneficiar.
La solicitarea pârâtei, la data de 05.05.2005, părțile au semnat actul adițional la contractul de prestări servicii nr. 9/01.03.2005 respectiv 1311/06.05.2005, prin care au convenit reducerea numărului de posturi pentru asigurarea serviciilor de pază precum și majorarea tarifelor, facturile ulterioare actului adițional fiind întocmite conform modificărilor aduse prin actul adițional.
Reclamanta arată că a respectat prevederile contractuale, respectiv a asigurat paza și protecția bunurilor pârâtei, a emis facturile către pârâtă, le-a comunicat prin poștă, au fost acceptate de aceasta, fiind înregistrate în contabilitatea pârâtei, dar cu toate acestea a refuzat să le achite.
Se arată că, debitul este recunoscut de către pârâtă prin semnarea periodică a extraselor de cont, prin care pârâta recunoaște înregistrarea în evidențele sale contabile a debitului pe care-l are față de reclamantă, respectiv extrasele de cont nr. 49/31.01.2011, nr. 139/25.05.2011, nr. 87/01.02.2012, fapt ce demonstrează certitudinea creanței pe care reclamanta o are de recuperat de la pârâtă.
Pentru neachitarea la termen a facturilor de către pârâtă, reclamanta este îndreptățită să calculeze penalități de întârziere de 0,15 % pe zi de întârziere conform clauzei penale prevăzute la art. 11 din contract.
Față de cele de mai sus, reclamanta consideră că are o creanță certă, lichidă și exigibilă și reprezintă obligații de plată a unor sume de bani ce rezultă dintr-un contract comercial asumat de către pârâtă, din facturi recunoscute și acceptate de către pârâtă prin semnarea extraselor de cont, scadența fiind depășită.
În drept, au fost invocate prevederile art. 112 Cod procedură civilă, art. 969 Cod civil.
Prin întâmpinarea depusă la data de 04.03.2013, pârâta a solicitat respingerea cererii reclamantei.
Motivele de fapt arătate prin întâmpinare:
Pretinsul debit pe care îi solicită reclamanta este mult mai mare decât cel arătat în petitul prezentei acțiuni.
În fapt, pretențiile reclamantei împotriva pârâtei sunt foarte mari, ele ridicându-se la valori de ordinul milioanelor.
Reclamanta a încercat să recupereze aceste sume pe baza unei cereri de emitere a unei ordonanțe de plată, care a fost respinsă irevocabil de Tribunalul Bihor. De această dată, pentru a evita competența materială de ordine publică a Tribunalului Bihor, reclamanta împărțit sumele solicitate în 20 de cereri de chemare în judecată, cereri care luate individual să nu depășească plafonul de 500.000 lei, prev. de art. 2, pct. 1, lit. b din Codul de procedură civilă.
Această conduită a reclamantei prezintă un abuz de drept, astfel, deși reclamanta avea posibilitatea de a se adresa justiției cu formularea unei cereri care să cuprindă întreaga sa pretenție, cum de altfel a făcut-o în alte două dăți, reclamanta a încărcat în mod inutil rolul Judecătoriei Beiuș, creând în acest fel cheltuieli inutile atât statului cât și părții adverse, afectând în mod negativ actul de justiție.
Pe fondul cauzei, pârâta arată că cererea de chemare în judecată are la bază susținerea reclamantei conform căreia aceasta a asigurat paza și protecția bunurilor debitoarei. Reclamanta, însă, nu a dovedit în niciun fel această afirmație, astfel niciunul din documentele depuse în probațiune nu atestă prestarea unui serviciu de către reclamantă.
Prin contratul încheiat cu reclamanta, pârâta nu s-a obligat să achite sume de bani pentru emiterea unilaterală a unor facturi ci pentru prestarea unor servicii. Or, în prezenta cauză, reclamanta nu se adresează instanței pentru a dovedi că a prestat respectivele servicii ci doar prezintă niște facturi emise unilateral și pretinde să pârâta trebuie să plătească sumele înscrise în ele, pe motiv că, undeva în trecut a semnat un contract. Pârâta precizează faptul că, reclamanta, prin acțiunea formulată, nu aduce aproape deloc în discuție serviciile prestate de ea, în ce au constat, dacă le-a îndeplinit în conformitate cu prevederile contractuale etc.
Reclamanta a emis niște facturi în baza unui contract, facturi pe care pârâta trebuie să le plătească, singurul argument în favoarea acestei ipoteze fiind doar faptul că pârâta a înregistrat în contabilitate facturile emise, dar faptul că nu a plătit sumele pretinse reprezintă însă o contestare evidentă a acestora, arată pârâta.
Totodată arată că, în speță, clauza penală nu este aplicabilă după data de 01.03.2010.
Contractul de prestări servicii intervenit între părți este afectat de un termen extinctiv. Conform art. 4 din contract, acesta este valabil pe o perioadă de 5 ani, în consecință, părțile agreând încetarea contractului până în data de 01.03.2010. Prin actul adițional nr. 1311/06.05.2008, părțile au convenit ca după data de 01.06.2008, contractul se va prelungi lunar cu acordul ambelor părți. După data de 01.07.2008 nu mai există nici o dovadă a prelungirii contractului de către părți.
Termenul extinctiv este acela care afectează durata obligației, în sensul că împlinirea lui are ca efect stingerea obligației pentru viitor. El a mai fost definit și ca o cauză de stingere a raportului juridic de obligații care are ca obiect prestație sau prestații succesive ori de executare continuă până la un termen. Termenul extinctiv privește, de regulă, doar contractele cu executare succesivă, iar în această categorie se înscrie și contractul de prestări servicii de publicitate, din prezenta cauză.
Contractele de acest gen pot fi încheiate pe durată determinată sau nedeterminată. Împlinirea termenului are ca obiect stingerea legăturii contractuale și liberarea părților de îndatoririle lor.
În cazul de față, reclamanta solicită plata penalităților în baza unei clauze din contractul de prestări servicii, clauza respectivă, de altfel, toate clauzele contractului, producând efecte până la data de 01.07.2008.
Astfel, serviciile efectuate până la această dată trebuie achitate, iar dacă plata nu a fost achitată la scadență, ea poate genereze eventuale penalități doar până la data de 01.07.2008, după această dată clauza penală în baza căreia urma să se perceapă penalități nu mai produce efecte.
Cu privire la inadmisibilitatea penalităților calculate peste valoarea presupusului debit restant, pârâta arată că contractul a fost încheiat între părți, la data de 01.03.2005, conform prevederilor legale în vigoare la acea dată, totalul penalităților pentru întârziere în decontare, prevăzute la alin. 1 și 2 nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepția cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul. În cuprinsul contractului părțile au introdus prevederi de excepție de la regula de mai sus, respectiv nu au consimțit ca totalul penalităților de întârziere să poată depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a arătat următoarele:
Cu privire la susținerile pârâtei din întâmpinare în care se arată că cererea de chemare în judecată ar fi nedovedită și că aceasta ar duce o lipsă acută de mijloace de probă în dovedirea serviciilor prestate, reclamanta apreciază că acestea sunt simple ironii ale apărătorilor pârâtei, care nu pot fi luate în considerare, ele fiind făcute tocmai pentru a suplini lipsa mijloacelor de apărare a lipsa argumentelor în fața unui fapt.
Reclamanta precizează faptul că, prestarea serviciilor au fost pe deplin dovedite cu următoarele înscrisuri: planuri de pază pentru fiecare post convenit cu pârâta și care sunt semnate de către pârâtă; procese-verbale de predare primire a serviciului în care se menționează în mod expres data, ora, postul din care obiectivul autorizat face parte, cine a predat postul și cine a primit postul în fiecare schimb de tură, fiind semnate atât de predare cât și de primire a postului; buletinele posturilor, care atestă prezența angajaților reclamantei la posturile de pază prevăzute în planurile de pază; pontajele zilnice ale angajaților reclamantei în baza cărora au fost calculate și virate salariile angajaților.
Prin actele depuse la dosar, reclamanta apreciază că a dovedit prestarea serviciilor în beneficiul pârâtei.
Cu privire la clauza penală, reclamanta arată că, la art. 4 și 5 din contract este prevăzut în mod expres durata contractului, respectiv: „art. 4 Prezentul contract este valabil 5 ani. Art. 5 Durata contractului se poate prelungi cu acordul părților. Dacă nici una dintre părți nu comunică în scris, cu cel puțin 15 zile înainte de expirare intenția de renunțare la contrat, acesta se prelungește în mod automat pentru o perioadă egală cu cea pentru care s-a contractat”.
Prin actul adițional la contract nr. 246/05.05.2008 părțile au convenit modificarea, conform Obiectului actului adițional a Anexei 1 la contract începând cu data de 01.06.2008. Totodată pe exemplarul actului adițional apare și clauza cu scriere olografă „Contractul de prelungește lunar”, scriere semnată de către reprezentanții celor două părți contractante. Prin această clauză olografă, părțile contractante au înțeles să modifice doar art. 4 din contract, în sensul reducerii duratei contractuale de 5 ani la o lună, cu posibilitatea de prelungire a contratului. Este evident faptul că art. 5 din contract nu a fost modificat prin actul adițional, el rămânând în vigoare în forma inițială din contract, astfel că în situația în care pârâta nu ar mai fi dorit prelungirea contractului după data de 01.07.2008, în data de 15.06.2008 trebuia să comunice intenția de renunțare la contract și evident, ulterior, în fiecare lună până la încetarea raporturilor contractuale.
Prin urmare, reclamanta menționează faptul că, între părți, contractul de prestări servicii nr. 9/01.03.2005 și-a încetat efectele la data de 18.01.2013.
În privința cuantumului penalităților, reclamanta arată că cererea introductivă a fost introdusă ulterior abrogării Legii nr. 462/2002 prin Legea nr. 246/30.06.2009; prin urmare la data la care reclamanta a învestit instanța, nu mai exista limitare vis-a-vis de cuantumul penalităților de întârziere, solicitate ca urmare a neachitării facturilor, ca atare cuantumul acestora poate depăși valoarea debitului.
În probațiune, la dosarul cauzei au fost depuse, în copie, contratul de prestări servicii nr. 9/01.03.2005 (nr. 658/11.03.2005), anexa 1 la contract, actul adițional nr. 246/05.05.2008 (nr. 1311/06.05.2008), extrase de cont, facturile nr. 137/30.04.2009, nr. 185/31.05.2009, nr. 210/30.06.2009, actul adițional nr. 142/24.02.2012 la contractul de prestări servicii nr. 9/01.03.2005, adresa nr. 2755/06.12.2012 emisă de către pârâtă, înscrisuri.
Analizând cererea de chemare în judecată de față prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
Între părți s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 9/01.03.2005 (nr. 658/11.03.2005).
Ulterior, această convenție a fost, în mod succesiv, modificată conform actelor adiționale anexate cererii.
În baza contractului în cauză, reclamanta și-a îndeplinit obligațiile asumate, conform art. 3 alin. 1 din convenție - asigurarea pazei și protecției bunurilor și valorilor aparținând pârâtei.
Pentru prestarea acestor servicii reclamanta a emis facturile nr. 266/31.07.2009, nr. 314/31.08.2009, nr. 378/30.09.2009.
Prestarea serviciilor respective, conform contractului, rezultă din planurile de pază, procesele-verbale de predare-primire a serviciului, buletinele posturilor, dar și din adresa nr. 2755/06.12.2012, prin care, în mod indirect, pârâta a recunoscut că, până la data de 06.12.2012, reclamanta a executat obligațiile prevăzute în convenția inter partes.
Cu privire la penalitățile de întârziere:
Sub acest aspect, reclamanta a invocat art. 11 din contract.
Contractul în litigiu a fost încheiat în luna martie 2005, adică sub incidența Legii nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, modificată și completată.
Totalul penalităților de întârziere nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepția cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul, potrivit art. 4, alin. 3 din Legea nr. 469/2002; o asemenea prevedere nu a fost inclusă în contract.
Faptul că Legea nr. 469/2002 a fost abrogată în anul 2009 (prin Legea nr. 246/2009) nu este de natură să îndreptățească partea interesată să pretindă penalități de întârziere în cuantum mai mare decât valoarea asupra căreia sunt calculate, conform principiului exprimat prin adagiul latin tempus regit actum (actul juridic este reglementat de legea valabilă în momentul încheierii acestuia).
În baza acestor considerente și în temeiul art. 102, alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, coroborat cu art. 969, alin. 1, art. 1073 din C. civil din 1864, art. 43 și art. 46 din C. comercial, precum și art. 4, alin. 3 din Legea nr. 469/2002, instanța va admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. T. S. S.R.L., cu sediul în Oradea, P-ța Cetății, nr. 18, județul Bihor, în contradictoriu cu pârâta S.C. E. F. S.A., cu sediul în Ștei, . Bihor, ca legală și întemeiată.
În temeiul art. 274, alin. 1 din C. pr. civilă, instanța va obliga pe pârâta S.C. E. F. S.A. să plătească reclamantei S.C. T. S. S.R.L. suma totală de 7433,88 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (7428,88 lei – taxă judiciară de timbru, în raport cu valoarea pretențiilor admise și 5 lei – timbru judiciar).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. T. S. S.R.L., cu sediul în Oradea, P-ța Cetății, nr. 18, județul Bihor, în contradictoriu cu pârâta S.C. E. F. S.A., cu sediul în Ștei, . Bihor, ca legală și întemeiată.
Obligă pe pârâta S.C. E. F. S.A. să plătească reclamantei S.C. T. S. S.R.L. suma de 165.894,33 lei,reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, conform facturilor nr. 266/31.07.2009, nr. 314/31.08.2009, nr. 378/30.09.2009, precum și suma (totală) de 165.894,33 lei, reprezentând penalități de întârziere.
Obligă pe pârâta S.C. E. F. S.A. să plătească reclamantei S.C. T. S. S.R.L. suma totală de 7433,88 lei,reprezentând cheltuieli de judecată.
Respinge celelalte pretenții.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 29 aprilie 2013.
Președinte, Grefier,
M. P. C., judecător Anișoara I. P.
Red. C.M..
Dact. A.I.
Ex. 4
29.05.2013, emis 2 comunicări.
| ← Evacuare. Sentința nr. 1123/2013. Judecătoria BEIUŞ | Pretenţii. Sentința nr. 39/2013. Judecătoria BEIUŞ → |
|---|
