Fond funciar. Sentința nr. 873/2015. Judecătoria BEIUŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 873/2015 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 1234/187/2015
ROMÂNIA
JUDEȚUL BIHOR - JUDECĂTORIA BEIUȘ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 873/2015
Ședința publică din 15 septembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. D. M. – judecător
GREFIER: M. D.
Pe rol pentru azi fiind judecarea cauzei civile formulate de către reclamanta ASOCIAȚIA URBARIALA „MĂGURA", în contradictoriu cu pârâtele C. LOCALA PIETROASA DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR și C. JUDEȚEANĂ BIHOR DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei av. K. J., în baza împuterniciri avocațiale nr._/04.02.2015 –fila 2 dosar, lipsă fiind părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței faptul că pricina se află la primul termen de judecată; că procedura de citare este legal îndeplinită; faptul că pârâtele nu au depus întâmpinare ; că reclamanta nu a depus coala CF nr.1 Măgura; că la data de 15.09.2015, prin fax și prin registratură, pârâta C. L. Pietroasa a depus la dosar înscrisurile solicitate de către instanță; precum și faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Potrivit art.219 C.pr.civ. instanța constată faptul că pentru reclamant se prezintă av. K. J., conform împuternicirii avocațiale nr._/04.02.2015 –fila 2 dosar.
În temeiul art.131 C.pr.civ. instanța pune în discuția contradictorie a părților competența ei în soluționarea pricinii, sens în care dă cuvântul reprezentantului reclamantei.
Av. K. J. arată că Judecătoria Beiuș este instanța competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.
Instanța verificându-și din oficiu competența potrivit prevederilor art.131 C.pr.civ., reține că este competentă general, material și teritorial, în soluționarea prezentei cereri, în temeiul art.94 pct.3 raportat la art.58 din Legea 18/1991 modificată.
Potrivit art.238 C.pr.civ. instanța pune în discuția contradictorie a părților estimarea duratei soluționării procesului.
Av. K. J. apreciază că procesul se poate finaliza la acest termen. Potrivit art.238 C.pr.civ. instanța estimează că prezenta pricină se va cerceta la acest termen de judecată.
Mai apoi, potrivit art.224 și 237 C.pr.civ. instanța dă cuvântul părților în probațiune, solicitând reprezentantului reclamantei să arate dacă are de formulat cereri sau excepții.
Referitor la coala CF nr.1 Măgura solicitată de către instanță, av. K. J. arată că în evidențele de carte funciară se regăsește doar acel înscris astfel cum este depus la fila 34 dosar, nu se mai regăsesc în arhiva BCPI Beiuș alte înscrisuri legate de această coală, cartea funciară nu are o foaie de proprietate, întrucât în preambulul foii de avere se menționează că terenurile reprezintă pășune comunală a foștilor urbarialiști. Susține acțiunea formulată. În probațiune solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța, considerând pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei proba cu înscrisurile depuse la dosar, solicitată de către reprezentanta reclamantului, ținând seama de dispozițiile art.255 și art.265 C.pr.civ. încuviințează cererea de probațiune.
Av. K. J. arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau incidente de soluționat, instanța în baza art.223 al.2 și art.392 C.pr.civ. închide faza probatorie și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Av. K. J. solicită admiterea acțiunii formulate, fără cheltuieli de judecat față de poziția de neopunere a pârâtelor. Arată că asociația s-a constituit în anul 2000, demersurile pentru reconstituirea dreptului de proprietate s-au efectuat în termenul legal la primărie, au fost formulate cererii individuale, a fost emis un proces verbal de punere în posesie pentru o parte din terenuri, dar titlurile de proprietate nu au fost emise.
În temeiul art.394 al.1 C.pr.civ., instanța închide dezbaterile.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de față,
În baza actelor de la dosar, constată următoarele:
1.1. Poziția procesuală a reclamantei:
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 25.05.2015, reclamanta ASOCIAȚIA URBARIALA „MĂGURA", cu sediul în Comuna Pietroasa, ., județul Bihor, a chemat în judecată pe pârâtele C. LOCALA PIETROASA DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în loc.Pietroasa, jud.Bihor și C. JUDEȚEANĂ BIHOR DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în Oradea, Parcul T., nr. 5, jud. Bihor, solicitând ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care:
I.- să dispună obligarea Comisiei Locale Pietroasa de aplicare a Legii Fondului Funciar să întocmească documentația corespunzătoare și să transmită această documentație Comisiei Județene Bihor pentru aplicarea Legii Fondului Funciar, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate pe seama reclamantei asupra terenurilor reprezentând pășune și pădure, după cum urmează:
- nr. top. 456 în suprafață de 65.722 mp,
- nr. top. 482 în suprafață de 107.867 mp,
- nr. top. 686 în suprafață de 40.376 mp,
- nr. top. 680 în suprafață de 118.474 mp.
- nr. top. 682 în suprafață de 13.671 mp,
- nr. top. 684 în suprafață de 393.240 mp,
- nr. top. 685 în suprafață de 24.475 mp,
- nr. top. 376 în suprafață de 2.198 mp,
- nr. top. 379 în suprafață de 10.916 mp,
- nr. top. 380 în suprafață de 6.172 mp,
- nr. top. 381/1 în suprafață de 29.471 mp, toate înscrise în c.f. 1 Măgura ;
- nr. top. 378 în suprafață de 870 mp, înscris în c.f. 61 Măgura ;
- nr. top. 381/2 în suprafață de 19.566 mp, înscrise în c.f. 69 Măgura;
- nr. top. 697/1 în suprafață de 50.781 mp,
- nr. top. 720 în suprafață de 19.188 mp,
- nr. top. 868 în suprafață de 15.955 mp,
- nr. top. 869 în suprafață de 16.840 mp,
- nr. top. 882 în suprafață de 3.712 mp,
- nr. top. 890/1 în suprafață de 318.516 mp, toate înscrise în c.f. 2 Măgura, conform schițelor întocmite de expertul P. D. R. ;
II.- să dispună obligarea Comisiei Județene Bihor de aplicare a Legii Fondului Funciar, ca în urma primirii documentației de la C. L. Pietroasa, să procedeze la eliberarea unui Titlu de Proprietate pe seama subscriselor referitoare la terenurile reprezentând pădure și pășune descrise la punctul 1.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta arată că terenurile din litigiu se găsesc în teritoriul cadastral ai localității Măgura și reprezintă pădure și pășune, astfel cum ele sunt descrise în lucrările de expertiză întocmită de ing. P. D. R., anexate prezentei cererei. Arată că din analiza colilor de carte funciară nr. 1 și 2 Măgura, rezultă că aceste imobile au format proprietatea fostelor forme urbariale, atât în ceea ce privește pășunile, cât și în ceea ce privește pădurile.
De asemenea, arată că în coala nr. 61 Măgura, imobilul cu nr. top. 378, reprezintă tot proprietate urbarială, iar imobilul cu nr. top. 381/2 înscris în c.f. 69 Măgura apare ca fiind tot pășune, în completarea pășunii urbariale identificate cu nr. top. 381/1 înscrisă în c.f. 1 Măgura, acest lucru fiind evidențiat și în lucrarea de expertiză întocmită de ing. P. D. R..
Reclamanta menționează că a dobândit personalitate juridică la nivelul anului 2000, conform Sentinței Civile nr. 54/A/2000 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosarul 54/A/2000, iar potrivit statului asociației, la art. 4, scopul declarat al acesteia este administrarea și exploatarea terenurilor forestiere, în condițiile art. 28 din Legea 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legilor Fondului Funciar și a întregi averi accesorii ce au aparținut în comun membrilor asociației. Totodată, la art. 7 în patrimoniul Asociației, se menționează că acesta este compus din suprafața de 71 ha pășune din c.f. 1 Măgura și 81 ha pădure din c.f. 2 Măgura.
În vederea reconstituirii dreptului de proprietate, membrii asociației, conform tabelului nominal anexat și depus la Primăria Comunei Pietroasa, au formulat cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra pășunii și pădurii urbariale, întocmindu-se un dosar de fond funciar, care de-a lungul timpului s-a soluționat pană în punctul în care la data de 21.11.2002 s-a întocmit un proces verbal de punere în posesie doar pentru suprafața de 15 ha teren forestier din imobilul cu nr. top. 890.
Referitor la celelalte terenuri cu vegetație forestiere și pășunile deținute de foștii urbarialiști, reclamanta arată că nu s-a primit nici un rezultat până în prezent, cu toate că a făcut, de-a lungul timpului, mai multe demersuri în acest sens.
Precizează că potrivit art. 26 alin. 1 din Legea 1/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea 247/2005, reconstituirea dreptului de proprietate se face în favoarea: „ formelor asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră, pășunilor și fânețelor, obști de moșneni în devălmășie, obști răzesești nedivizare, composesorate, obști de cumpărare, păduri grănicerești, păduri urbariale, comune politice, cooperative, alte comunități și forme asociative cu diferite denumiri ", cărora li se va elibera un singur Titlu de Proprietate.
Prin urmare, arată că reconstituirea dreptului de proprietate la care face referire textul mai sus menționat are loc în favoarea formelor asociative de proprietate, constituite în baza legii prin hotărâri judecătorești având statut, act constitutiv, cont bancar, etc.
Reclamanta menționează faptul că din copia de pe Registrul Agricol anexată, terenurile din litigiu sunt trecute la poziția Asociației ( . încât aceste înscrisuri atestă faptul că terenurile din litigiu au aparținut fostelor forme asociative a cărei continuatoare este ea.
Față de aceste aspecte și având în vedere cererile formulate de membrii asociației privind reconstituirea dreptului de proprietate la C. L. Pietroasa de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, reclamanta arată că, fără putință de tăgadă este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor descrise în petitul cererii .
În drept, reclamanta invocă dispozițiile art. 26 alin. 1 din Legea 1/2000 modificată prin Legea 247/2005, art. 64 din Legea 18/1991 modificată prin Legea 247/2005.
În probațiune, reclamanta a depus la dosar în fotocopii conforme cu originalul, statutul și actul constitutiv al asociației, sentința civilă nr.54/A/2000 pronunțată în dosarul nr.54/A/2000 al Judecătoriei Beiuș, procesul verbal din data de 26 martie 2000, procesul verbal de punere în posesie nr.5/21.11.2002, tabel nominal cu membrii înscriși în asociație, act adițional la statutul și actul constitutiv al asociație, încheierea civilă nr.751/2014 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosarul nr._ , raport de expertiză topografică întocmit de ing.P. D. R., planuri cadastral de identificare al imobilelor, colile CF nr.1,2, 61 și 69 Măgura și situație cu numele persoanelor și suprafața de teren deținută.
Prezenta acțiune este scutită de taxa judiciară de timbru, potrivit articolului 29 aliniatul 2 din OUG 80/2013 și a articolului 58 din Legea nr._.
-//-
2. Poziția procesuală a pârâtelor C. LOCALA PIETROASA DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR și C. JUDEȚEANĂ BIHOR DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR:
Legal citate, nu și-au desemnat reprezentanți în cauză care să le susțină interesele, să le exprime poziția procesuală în cauză și nici nu au depus întâmpinare în termenul prevăzut de art.201 alin.1 C.pr.civ., deși le-a fost adus la cunoștință acest aspect prin adresele emise de instanță la data de 26.05.2015 și care le-au fost comunicate acestora la data de 29.05.2015 și 02.06.2015.
-//-
Prin registratura instanței, la data de 15.09.2015, . la dosar adresă, prin care a comunicat instanței, faptul că la data de 02.04.1998 au fost depuse în baza Legii nr.169/1999 un număr de 75 de cereri individuale de către foștii urbarialiști sau moștenitorii acestora, precum și faptul că cei 75 solicitanți s-au constituit în Asociația U. Măgura, în baza sentinței civile nr.54/A/2000. A anexat adresei, cererile depuse de solicitanți la data de 02.04.1998, Hotărârea nr.2361/V din 20.03.2002 și tabelul nominal anexă nr.54. A menționat faptul că nu există alte cereri sau alte documente cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea asociației, altele decât cele cu privire la suprafața de 31,22 ha teren cu vegetație forestieră.
-//-
În probațiune instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar.
-//-
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Din ansamblul înscrisurilor depuse în probațiune, instanța reține următoarea stare de fapt cu privire la imobilele din litigiu :
Prin sentința civilă nr.54/A/2000 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosarul nr.54/A/2000 – fila 18, s-a autorizat înființarea Asociației Urbariale Măgura cu sediul în ., jud. Bihor, ca persoană juridică și înscrierea asociației în Registrul special al instanței.
Prin încheierea civilă nr.751/2014 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosarul nr._ – fila 27, s-a autorizat modificările intervenite în statutul și actul constitutiv al asociației și s-a dispus efectuarea cuvenitelor modificări în Registrul special al instanței privind asociațiile și fundațiile.
Din cercetarea cărților funciare depuse la dosar cauzei la filele 34-37 rezultă că:
Potrivit înscrierilor din foaia de avere a cărții funciară nr.1 Măgura, la poziția A1 este înscris imobilul cu nr.top.376 în suprafață de 2198 mp; la poziția A2 este înscris imobilul cu nr.top.379 în suprafață de_ mp; la poziția A3 este înscris imobilul cu nr.top.380 în suprafață de 6172 mp ; la poziția A 4 este înscris imobilul cu nr.top.381/1 în suprafață de 29.471mp; la poziția A5 este înscris imobilul cu nr.top.456 în suprafață de 65.722 mp; la poziția A6 este înscris imobilul cu nr. top. 482 în suprafață de 107.867 mp, la poziția A7 este înscris imobilul cu nr. top. 680 în suprafață de 118.474 mp; la poziția A8 este înscris imobilul cu nr. top. 682 în suprafață de 13.671 mp; la poziția A9 este înscris imobilul cu nr. top. 684 în suprafață de 393.240 mp; la poziția A10 este înscris imobilul cu nr. top. 685 în suprafață de 24.475 mp, iar la poziția A11 este înscris imobilul cu nr. top. 686 în suprafață de 40.376 mp, terenuri ce reprezintă în natură pășune și pădure, proprietatea foștilor urbariași .
Potrivit înscrierilor din foaia de avere a cărții funciară nr.2 Măgura, la poziția AI-7 este înscris imobilul cu nr. top. 697/1 în suprafață de_ mp, la poziția A2 este înscris imobilul cu nr. top. 720 în suprafață de 19.188 mp, la poziția A3 este înscris imobilul cu nr. top. 868 în suprafață de 15.955 mp, la poziția A4 este înscris imobilul cu nr. top. 869 în suprafață de 16.840 mp, la poziția A5 este înscris imobilul cu nr. top. 882 în suprafață de 3.712 mp, la poziția AI-8 este înscris imobilul cu nr. top. 890/1 în suprafață de 318.516 mp, terenuri ce reprezintă în natură pădure, proprietatea foștilor urbariași.
Potrivit înscrierilor din foaia de avere a cărții funciară nr.61 Măgura, la poziția A4 este înscris imobilul cu nr. top. 378 în suprafață de 870 mp, ce reprezintă în natură pășune, proprietatea foștilor urbariași.
Toate imobilele identificate în paragrafele anterioare figurează în planul parcelar depus de la filele 38 pe sema urbariașilor din Măgura .
Alta este situația numărului topografic 381/2, care în planul parcelar (fila 46), figurează în proprietatea Beneficiului învățătoresc Măgura.
Potrivit înscrierilor din foaia de avere a cărții funciare nr.69 Măgura, la poziția A1 este înscris imobilul cu nr. top. 381/2 în suprafață de 19.566 mp, ce reprezintă în natură pășune, proprietatea școlii comunei Măgura, așa cum rezultă din înscrierile de sub B2.
Din înscrisurile depuse la dosar de către C. L. Pietroasa, aflate la filele 77-204 dosar, rezultă faptul că la data de 02.04.1998 au fost depuse în baza Legii nr.169/1999, un număr de 75 de cereri individuale de către foștii urbariași sau moștenitorii acestora, precum și faptul că cei 75 solicitanți s-au constituit în Asociația U. Măgura.
Prin Hotărârea nr.2361/V din 20.03.2002 emisă de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate - fila 205 dosar, s-a hotărât validarea propunerilor de atribuire a dreptului de proprietate asupra terenurilor în baza legii fondului funciar nr.18/1991 primite de la C. Comunală Pietroasa, asupra terenurilor cuprinse în referatul înregistrat sub nr.2920/2002, în suprafață de 31,22 ha teren cu vegetație forestieră pe anexa 54, pentru Asociația U. Măgura.
Potrivit celor inserate în cuprinsului procesului verbal de punere în posesie din 21.11.2002, aflat la fila 20 dosar, a fost predată Asociației Urbariale Măgura suprafața de 15 ha teren forestier, validată de C. Județeană Bihor prin Hotărârea nr.2361/V la poziția 1 din anexa 54 Măgura.
Potrivit art. 26 alin. 1 din Legea 1/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea 247/2005, reconstituirea dreptului de proprietate se face în favoarea: „ formelor asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră, pășunilor și fânețelor, obști de moșneni în devălmășie, obști răzesești nedivizare, composesorate, obști de cumpărare, păduri grănicerești, păduri urbariale, comune politice, cooperative, alte comunități și forme asociative cu diferite denumiri, cărora li se va elibera un singur Titlu de Proprietate.”
Observând că prin cărțile funciare 1, 2 și 61 Măgura, reclamanta face dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor ce sunt înscrise în ele, motiv pentru care instanța va reține calitatea de persoană îndreptățită a acesteia, dispunând admiterea acțiunii în privința acestor pășuni și păduri .
În ceea ce privește respingerea acțiunii pentru numărul topografic 381/2 înscris în C.F. 69 Măgura, instanța reține:
- așa cum rezultă din cartea funciară și planul parcelar cercetat în paragrafele anterioare, acest număr topografic nu a fost niciodată în proprietatea Urbariașilor din Măgura, ci inițial în baza unei înscrieri din 1883, în proprietatea Comunei Măgura, iar mai apoi în baza înscrierii din 24 mai 1914 de sub B2 în proprietatea Școlii din .> Reține instanța mai apoi și prevederile art.6 din Legea 1/2000 „(1) La stabilirea, prin reconstituire, a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole, în conformitate cu prevederile prezentei legi, comisiile comunale, orășenești și municipale și cele județene, constituite potrivit legii, vor verifica în mod riguros existenta actelor doveditoare prevăzute la art.9 alin.(5) din Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată, precum și pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestor acte, ținându-se seama și de dispozițiile art.11 alin. (1) si (2) din aceeași lege.
12 Consemnările efectuate între anii 1945 și 1990 în registrele agricole, cererile de intrare în fostele cooperative agricole de producție, documentele existente la arhivele statului referitoare la proprietatea terenurilor, neînsoțite de titluri de proprietate, au valoare declarativă cu privire la proprietate .
14Orice probă dovedind dreptul de proprietate al foștilor proprietari poate fi înlăturată numai printr-o probă de aceea forță produsă de către deținătorul actual al terenului sau de către terți, tăgăduind dreptul de proprietate.”
Reține finalmente instanța că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului cu nr.top. 381/2 în suprafață de 19.566 mp, înscris în c.f. 69 Măgura din litigiu, în baza argumentelor de fapt și de drept analizate pe larg în paragrafele anterioare.
Pentru ansamblul acestor considerente, va admite instanța în parte acțiunea reclamantei, conform dispozitivului de mai jos.
Constată instanța că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta ASOCIAȚIA URBARIALA „MĂGURA", cu sediul în Comuna Pietroasa, ., județul Bihor, în contradictoriu cu pârâtele C. LOCALA PIETROASA DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în loc.Pietroasa, jud.Bihor și C. JUDEȚEANĂ BIHOR DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în Oradea, Parcul T., nr. 5, jud. Bihor, ca fondată.
Obligă pârâta C. L. Pietroasa de aplicare a Legii Fondului Funciar să întocmească documentația corespunzătoare și să transmită această documentație Comisiei Județene Bihor pentru aplicarea Legii Fondului Funciar, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate pe seama reclamantei asupra terenurilor reprezentând pășune și pădure, după cum urmează:
- nr. top. 456 în suprafață de 65.722 mp,
- nr. top. 482 în suprafață de 107.867 mp,
- nr. top. 686 în suprafață de 40.376 mp,
- nr. top. 680 în suprafață de 118.474 mp.
- nr. top. 682 în suprafață de 13.671 mp,
- nr. top. 684 în suprafață de 393.240 mp,
- nr. top. 685 în suprafață de 24.475 mp,
- nr. top. 376 în suprafață de 2.198 mp,
- nr. top. 379 în suprafață de 10.916 mp,
- nr. top. 380 în suprafață de 6.172 mp,
- nr. top. 381/1 în suprafață de 29.471 mp, toate înscrise în c.f. 1 Măgura ;
- nr. top. 378 în suprafață de 870 mp, înscris în c.f. 61 Măgura ;
- nr. top. 697/1 în suprafață de 50.781 mp,
- nr. top. 720 în suprafață de 19.188 mp,
- nr. top. 868 în suprafață de 15.955 mp,
- nr. top. 869 în suprafață de 16.840 mp,
- nr. top. 882 în suprafață de 3.712 mp,
- nr. top. 890/1 în suprafață de 318.516 mp, toate înscrise în c.f. 2 Măgura, conform schițelor întocmite de expertul P. D. R. .
Respinge cererea reclamantei cu privire la imobilul cu nr. top. 381/2 în suprafață de 19.566 mp, înscris în c.f. 69 Măgura.
Obligă pârâta C. Județeană Bihor de aplicare a Legii Fondului Funciar, ca în urma primirii documentației de la C. L. Pietroasa, să procedeze la eliberarea unui Titlu de Proprietate pe seama reclamantei referitoare la terenurile reprezentând pădure și pășune arătate mai sus.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Beiuș.
Pronunțată în ședința publică azi, 15 septembrie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. D. M., judecător M. D.
Red.C.M.
Tehnored.M.D.
5ex/ 17. 09.2015
Emise 3 comunicări
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 883/2015. Judecătoria... | Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 20-08-2015,... → |
|---|








