Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 20-08-2015, Judecătoria BEIUŞ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 20-08-2015 în dosarul nr. 1767/187/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BEIUȘ
Dosar nr._
ORDONANȚA PREȘEDINȚIALĂ Nr. 842/2015
Ședința publică de la 20 august 2015
Instanța constituită din:
Președinte: E. V., judecător
Grefier: M. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de reclamanții C. C. S., CNP_ și C. M., CNP_, ambii cu domiciliul în localitatea Ștei, ., . și cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat C. N., cu sediul în municipiul Oradea, ., ., în contradictoriu cu pârâta B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A., înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_, cu sediul în București, ..5, sector 3, având ca obiect ordonanță președințială.
Cererea se soluționează fără citarea părților, potrivit art. 998, alin. 2, teza întâi din C. pr. civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul art. 131, alin. 1 din C. pr. civ., verificând respectarea normelor legale referitoare la competență, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze această cerere, potrivit art. 997 din C. pr. civ.
În temeiul art. 258, alin. 1 din C. pr. civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile anexate cererii, sub aspectul dovedirii temeiniciei pretențiilor reclamantului.
Instanța, în baza art. 394 NCPC apreciază cauza lămurită, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare, pe baza probelor de la dosar.
INSTANȚA,
Asupra cererii de față, reține următoarele:
Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată sub nr._, la data de 11.08.2015, reclamanții C. C. S., CNP_ și C. M., CNP_, au chemat în judecată pe pârâta B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A.,solicitând instanței ca, în temeiul art. 998 alin 2,3 NCPC, fără citarea părților, de urgență și cu precădere, în principal, să dispună suspendarea executării obligației de plată a ratelor lunare aferente contractului de credit nr.768/2007, până la soluționarea definitiv și irevocabil a litigiului dintre părți înregistrat în dosarul nr._ , și după această dată, fără a putea cere dintr-o dată, plata integrală a acestor sume neachitate, fără a calcula penalități, dobânzi majorate, și fără a porni executarea silită pentru neplata acestor sume și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar, să dispună suspendarea de la executarea obligației de plată lunară a dobânzii curente, D., dobânzi majorate, comisioane, penalități, daune, inclusiv suspendarea executării silite, până la soluționarea dosarului nr.950/Î87/2014, definitiv și irevocabil, și după această dată, fără a putea cere dintr-o dată, plata integrală a acestor sume neachitate, fără a calcula penalități, dobânzi majorate, și fără a porni executarea silită pentru neplata acestor sume. Arată că, în această situație, rămâne obligația de plată lunară doar a ratei (fără dobândă, comisioane, D.,) fără dobânda majorată, penalități, sau
De asemenea, au solicitat instanței să dispună ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen, în conformitate cu ari. 996 alin. (3) NCPC.
Reclamanții au solicitat cheltuieli de judecată.
Au precizat că, prezenta cerere este scutită de ia plata taxelor judiciare de
timbru, în temeiul prevederilor art. 29 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013 .
În motivarea în fapt a cererii, reclamanții arată că la data de 18.05.2007, au încheiat cu pârâta BCR contractul nr.768PF. pentru un credit în valoare de 27.000 euro, pe o perioadă de 300 de luni, garantat cu ipotecă imobiliară de rang 1. Conform pct 5 din contractul de credit, banca a acordat creditul pentru nevoi personale, cu o dobândă curentă de 7,4% pe an, dobânda fiind fixă în primele 12 luni și variabilă ulterior, D. fiind 8,59%. Ca urmare a faptului că după primul an, dobânda a devenit variabilă, având creșteri semnificative, cât și faptul că a crescut constant și semnificativ cursul valutar, nu au mai avut posibilitatea de a achita ratele în cuantumul stabilit de bancă.
Reclamanții menționează că, venitul net lunar pe familie este în sumă de 1.400 lei din care au de achitat rata lunara la bancă în sumă de aprox.230 Euro/lună, ceea ce în echivalent lei este în sumă de peste 1.000 lei/lunar, iar diferența rămasă nu le ajunge nici măcar să trăiască la limita de subzistență și să își achite și celelalte obligații de plată lunară, făcând eforturi disperate la limita de supraviețuire.
Arată faptul că între părți există înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor dosarul nr.950/1 87/2015, cu primul termen de judecată la 15.02.2016, iar în primă instanță, Judecătoria Beiuș a admis în parte acțiunea acestora, pronunțând hotărârea nr.4/2015, prin care s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor cu privire la calcul dobânzii și D..
Referitor la condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, reclamanții arată că aparența dreptului în prezenta cauză trebuie analizată prin raportare la incidența prevederilor legale din această materie, confirmarea aparenței de drept în prezenta cauză; echivalează cu posibilitatea ca acele clauze a căror suspendare o solicită, să fie considerate abuzive. Arată că sunt încălcate prevederile art. 4 alin. 1) din Legea 193/2000, întrucât în calitate de consumatori, nu au avut posibilitatea reală de a negocia conținutul clauzei.
Reclamanții arată că deși sentința pronunțată în primă instanță, nu este irevocabilă, poate fi analizată în contextul aparenței dreptului, până la soluționarea definitiv și irevocabil a litigiului dintre părți.
Cu privire la caracterul provizoriu, reclamanții precizează că, solicită ca suspendarea să își producă efectele doar până la momentul judecării cauzei pe fond, definitiv și irevocabil, urmând ca din acel moment să aibă relevanță hotărârea instanței de apel. Arată că, efectele unei suspendări astfel cum au solicitat sunt cu caracter reversibil, deoarece este vorba să efectueze plata unor sume de bani mai mici, respectiv numai rata, fără dobânzi și comisioane, până la soluționarea definitivă a procesului. Precizează că, pe durata contractului de credit vor achita obligația de plată, dar nu doresc să plătească mai mult decât trebuie.
În ceea ce privește caracterul urgent, reclamanții arată că pentru emiterea unei ordonanțe președințiale, în NCPC sunt indicate trei situații: a) păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere; b) prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara; c) înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
În situația de față, reclamanții arată că au achitat rate de credit tot mai mari, în condițiile în care stabilirea dobânzii creditului era la atitudinea exclusivă a băncii. Arată că doresc să își păstreze dreptul de proprietate asupra locuinței ipotecate si să nu fie executați silit de către bancă.
Menționează că rata lunară de plată este aprox 230 Euro/lună, respectiv aprox .1000 lei /lună, în condițiile în care venitul net pe familie este 1.400 lei, rată care este "umflată" de un calcul al dobânzii majorat la care se adaugă și comisioane, în condițiile în care s-a constatat caracterul abuziv al acestora, astfel că aceștia au pretenția justificată de a achita o rată micșorată, aproape de valoarea reală, până la soluționarea irevocabilă a cauzei, având în vedere că la costurile arătate mai sus, riscă să fie puși în executare silită, paguba constând în pierderea sumelor achitate, a imobilului și a cheltuielilor de executare.
Reclamanții arată referitor la neprejudecarea fondului, că în opinia lor este îndeplinită în cauză, în condițiile în care au solicitat suspendarea efectelor clauzelor considerate abuzive, doar până la soluționarea definitivă și irevocabilă, în cadrul apelului .
În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 6 din Legea 193/2000. art. 996 si urm. N.C.P.C. și au solicitat judecarea cauzei în conformitate cu disp. art. 223 alin.3 N.C.P.C. .
În probațiune, s-au depus la dosar, în xerocopii înscrisuri, respectiv: adeverința nr.78/06.08.2015 privind venitul net lunar obținut de către reclamant, adeverința nr.80/07.08.2015 privind venitul net lunar obținut de către reclamantă, contractul de credit nr.768PF/18.05.2007, apelul formulat de către reclamant împotriva sentinței civile nr.4/2015 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosarul nr._, sentința civilă nr.4/07.01.2015 a Judecătoriei Beiuș, pronunțată în dosar nr._, factura privind onorariul avocațial.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.4/07.01.2015 a Judecătoriei Beiuș, pronunțată în dosar nr._, a fost admisă în parte cererea formulată și precizată de către reclamantulC. C. S., CNP_, în contradictoriu cu pârâtele B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. București, și B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. prin SUCURSALA ȘTEI, și terțul intervenient C. M.
Astfel, s-a constatat caracterul abuziv al următoarelor clauze cuprinse în Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 768PF/18.05.2007 încheiat între părți și în actul adițional din data de 03.06.2010, încheiat la acest contract de credit:
- caracterul abuziv al clauzei prevăzută la pct. 5, din Contractul de credit referitoare la caracterul variabil al dobânzii curente în ceea ce privește:,, Dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1, p,p.,,, dar numai în măsura în care dobânda curentă depășește procentul de 7,4 % pe an.
- caracterul abuziv al clauzei de la pct.6 din Contractul de credit referitoare la dobânda D. cu privire la mențiunea ,,precum și alte costuri (orice alte costuri intervenite ulterior semnării acestui contract),,.
- caracterul abuziv alclauzei de la punctul 1, primul alineat din actul adițional încheiat la 03.06.2010, referitoare la:”dobânda curentă aplicabilă creditului în sold la data intrării în vigoare a prezentului Act adițional este de 9,9%/anși este fixă în primii 5 ani de la data intrării în vigoare a actului adițional, iar pe restul perioadei de creditare, dobânda curentă este variabilă și se calculează în funcție de cotația EURIBOR la 6 luni, la care se adaugă 7,5 puncte procentuale marjă fixă pe an”.
- caracterul abuziv alclauzei de la punctul 1, ultimul alineat din cuprinsul actului adiționalunde s-a menționat: ,,dobânda anuală efectivă (D.) la data semnării actului adițional este de 11,14% pe an ,, .
De asemenea au fost anulate clauzele mai sus indicate, cuprinse la pct. 5, pct. 6 din contractul de credit și la punctul 1, primul și ultimul alineat din actul adițional încheiat la 03.06.2010 la Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.768PF/18.05.2007, între reclamantul C. C. S. și coplătitorul/garant C. M., pe de o parte și pârâta B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A, pe de altă parte.
Instanța a dispus obligarea pârâtei B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A, să restituie reclamantului C. C. S., toate sumele încasate și percepute cu titlu dobândă curentă ce depășesc procentul de 7,4 % pe an stabilit cu acest titlu în contract, de la data încheierii convenției și până în prezent, sume ce vor fi calculate/individualizate cu ocazia punerii în executare a hotărârii, precum și să plătească în favoarea reclamantului C. C. S. dobânzile legale calculate asupra sumelor mai sus indicate, constând în dobânda curentă ce depășește valoarea de 7,4% pe an, de la data reținerii acestora și până la data plății efective.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul C. C. S. a formulat apel, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor și care are fixat termen de judecată la data de 15.02.2016.
Potrivit art.996 Cod procedură civilă:,, instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantei există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, pentru și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.
Rezultă astfel, că pentru admisibilitatea ordonanței președințiale se cer a fi îndeplinite cumulativ trei condiții specifice, și anume: urgența, caracterul vremelnic al măsurii solicitate și nerejudecarea fondului litigiului dintre părți.
Din punct de vedere al textului legal aplicabil în cauză, instanța va reține că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială.
Din nici unul din motivele invocate de către reclamant nu rezultă urgența și producerea unei pagube iminente și care nu s-ar mai putea repara.
Hotărârea invocată de reclamant nu este definitivă, iar plata în continuare a sumelor prevăzute în clauzele declarate abuzive nu sunt de natură să provoace o pagubă de nerecuperat, având în vedere că, instanța a dispus obligarea pârâtei B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A, să restituie reclamantului C. C. S., toate sumele încasate și percepute cu titlu dobândă curentă ce depășesc procentul de 7,4 % pe an stabilit cu acest titlu în contract, de la data încheierii convenției și până în prezent, sume ce vor fi calculate/individualizate cu ocazia punerii în executare a hotărârii, precum și să plătească în favoarea reclamantului C. C. S. dobânzile legale calculate asupra sumelor mai sus indicate, constând în dobânda curentă ce depășește valoarea de 7,4% pe an, de la data reținerii acestora și până la data plății efective.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța va respinge cererea de ordonanță președințială formulată de către reclamanți.
Față de soluția pronunțată în cauză, cheltuielile de judecată solicitate de reclamanți nu vor fi acordate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanții C. C. S., CNP_ și C. M., CNP_, ambii cu domiciliul în localitatea Ștei, ., . și cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat C. N., cu sediul în municipiul Oradea, ., ., în contradictoriu cu pârâta B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A., înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_, cu sediul în București, strada ..5, sector 3.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Beiuș și se judecă de Tribunalul Bihor.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 august 2015.
Președinte, Grefier,
E. V., judecător M. D.
Red. E.V.
Tehnored.M.D.
Ex. 5/ emis 3 ..08.2015
| ← Fond funciar. Sentința nr. 873/2015. Judecătoria BEIUŞ | Plângere contravenţională. Sentința nr. 908/2015.... → |
|---|








