Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1252/2015. Judecătoria BEIUŞ

Sentința nr. 1252/2015 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 1252/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BEIUȘ-JUDEȚUL BIHOR

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.1252/2014

Ședința publică de la 02 decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. I., judecător

GREFIER: T. C.

Pe rol se află judecarea cererii de ordonanță președințială formulată de reclamanta M. A. E., C.N.P._, cu domiciliul în localitatea Tărcaia nr.149,jud.Bihor, împotriva pârâtului M. F., C.N.P._, domiciliat în localitatea Tărcaia, nr.149, jud.Bihor.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta personal și reprezentanta acesteia av. M. M., în baza delegației nr._/18.11.2015(fila 6 dosar) și pârâtul personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită prin prezența părților,personal, în fața instanței.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că cererea este legal timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței .,nr._/18.11.2015, (fila 8 dosar), după care:

Instanța, în baza dispozițiilor art. 219 alin.1 din Codul de procedură civilă, constată că procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, lipsa de procedură cu acestea se acoperă prin prezența lor în fața instanței,după care instanța procedează la verificarea identității părților și reprezentanților acestora, astfel:

În reprezentarea reclamantei se prezintă avocat M. M., conform delegației nr._/18.11.2015, care aduce la cunoștința instanței faptul că, părțile s-au împăcat și reclamanta dorește să renunțe la cererea sa.

Reclamanta, M. A. E., personal C.N.P._, cu reședința în localitatea Tărcaia, nr.232, jud.Bihor și cu domiciliul actual în localitatea Tărcaia nr.149,jud.Bihor.

Pârâtul personal M. F., C.N.P._, domiciliat în localitatea Tărcaia, nr.149,jud.Bihor.

În temeiul art. 131 din N.C.pr.civ. instanța pune în discuția contradictorie a părților competența de soluționare a pricinii, sens în care dă cuvântul părților.

Reprezentanta reclamantei, av. M. M. și pratul, arată că Judecătoria Beiuș este competentă general, material și teritorial în soluționarea acestei cereri.

Instanța verificându-și din oficiu competența potrivit prevederilor art. 131 alin. 1 N.C.pr.civ reține că este competentă general, material și teritorial în soluționarea acestei cereri în temeiul art.94 alin.1 lit.a C. și art.107 C..

Reclamanta M. A. E. personal declară în fața instanței că înțelege să renunțe la judecarea prezentei cauze și face mentiune în acest sens pe cererea de chemare în judecată și solicită instanței a lua act de renunțarea sa la judecată, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentanta reclamantei solicită să se ia act de declarația de renunțare la judecată.

Pârâtul personal M. F. arată că nu se opune.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată formulată de către reclamantă.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND

Asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată la această instanță la data de 24.11.2015, reclamanta M. A. E. în contradictoriu cu pârâtul M. F. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună ca pârâtul, fără somație sau trecerea vreunui termen, să aducă de îndată în reședința sa din localitatea Tărcaia, nr.232,jud.Bihor, pe minorul M. F., născut la data de 13 martie2013, iar în caz de refuz să o autorizeze să-l ridice pe acesta de la domiciliul pârâtului sau de oriunde s-ar afla și să-l aducă la reședința arătată, până la soluționarea definitivă a acțiunii de divorț, înregistrată la Judecătoria Beiuș la data de 18.11.2015; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii reclamanta arată că este căsătorită cu pârâtul din anul 2007, iar prin acțiunea de divorț care a înregistrat-o la judecătoria Beiuș la data de 18.11.2015 a solicitat desfacerea acestei căsătorii din culpa pârâtului,,domiciliul minorului să fie stabilit la reclamanta, iar exercitarea drepturilor părintești asupra acestuia să se facă în comun cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere față de minor.

Se reține totodată că problema cea mai mare o reprezintă faptul că, pârâtul se manifestă violent și față de copil și o agresează fizic frecvent pe reclamantă în prezența acestuia, care are o vârstă fragedă de doi ani și jumătate.

În motivarea în drept a cererii au fost invocate prevederile art.996 și urm.C.pr.civ., iar în probațiune reclamanta a depus la dosar, acte de stare civilă,ancheta socială, copia acțiunii de divorț și alte înscrisuri .

Prin cererea formulată verbal în ședința publică din data de 02.12.2015, astfel cum s-a reținut în practicaua prezentei încheieri, reclamanta arată că renunță la judecarea acțiunii formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Beiuș, sub dosar nr._ .

Instanța văzând prevederile art. 9 și ale art. 406 alin. 1 C.pr.civ. potrivit căruia „Reclamantul poate sa renunțe oricând la judecata, in tot sau in parte, fie verbal in ședința de judecata, fie prin cerere scrisa. Cererea se poate face personal sau prin mandatar cu procură specială.”, alin. 3 „Daca renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare in judecata, instanta, la cererea paratului, il va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecata pe care paratul le-a făcut” și alin.6 „Renunțarea la judecata se constata prin hotărâre supusa recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioara celei care a luat act de renuntare.”, vaconstata renunțarea la judecată a reclamantei M. A. E., C.N.P._, cu domiciliul în localitatea Tărcaia nr.149,jud.Bihor, la judecarea cauzei având ca obiect cerere de ordonanță președințială formulată împotriva pârâtului M. F., C.N.P._, domiciliat în localitatea Tărcaia, nr.149,jud.Bihor.

De asemenea, instanța va lua act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 406 alin. 3 NCPC, constată renunțarea reclamantei M. A. E., C.N.P._, cu domiciliul în localitatea Tărcaia nr.149,jud.Bihor, la judecarea cauzei având ca obiect cerere de ordonanță președințială formulată împotriva pârâtului M. F., C.N.P._, domiciliat în localitatea Tărcaia, nr.149,jud.Bihor.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Beiuș.

Pronunțată în ședință publică, azi 02 decembrie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. I.,judecător T. C.

RED.M.I.

Tehn.TC.

4 ex. /04.12.2015

Emis 2 comunicări:07.12.2015

  1. reclamanta M. A. E., C.N.P._, cu domiciliul în localitatea Tărcaia nr.149,jud.Bihor,
  2. pârâtul M. F., C.N.P._, domiciliat în localitatea Tărcaia, nr.149,jud.Bihor.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1252/2015. Judecătoria BEIUŞ