Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 815/2013. Judecătoria BICAZ
Comentarii |
|
Sentința nr. 815/2013 pronunțată de Judecătoria BICAZ la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 973/188/2013
Dosar nr._ Reexaminare sancțiune contravențională –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 815
Ședința publică din data de 29.10.2013
Instanța constituită din:
Președinte – I. PTRESCU - judecător
Grefier – I. M.
Se examinează cauza civilă privind pe petentul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE N.în contradictoriu cu intimatul B. A. M.,având ca obiectreexaminare sancțiune contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
- cauza este la primul termen de judecată;
- procedura de citare legal îndeplinită;
În baza dispozițiilor art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, și constată că este competentă să soluționeze cererea în baza dispozițiilor art. 9, alin. 3 din O.G. 2/2001.
În baza art.244 Noul Cod de Procedură civilă instanța declară terminată cercetarea judecătorească, iar în baza art. 394 din Noul cod de procedură civilă, apreciind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
- deliberând -
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea inregistrată pe rolul Judecatoriei B. sub nr_ la data de 01.07.2013, petentul Inspectoratul de Poliție al Județului N. a chemat în judecată pe intimatul B. A. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunta să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii neachitate, aplicată intimatului prin procesul verbal de contraventie . nr._/14.08.2010, cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/14.08.2010 agenții constatatori din cadrul Inspectoratul de Poliție al Județului N., au constatat săvârșirea faptelor prevăzute de dispozițiile art.2 pct. 26 din Legea 61/1991 R și au sancționat contravenientul cu amendă în cuantum de 300 lei.
Inspectoratul de Poliție al Județului N. a înaintat titlul executoriu organelor competente, în vederea punerii acestuia în executare.
Serviciul Impozite și Taxe din cadrul Primăriei comunei Hangu a emis la data de 02.04.2013 somație către intimat însoțită de Titlul executoriu nr 46/02.04.2013.
În dovedirea cererii, petentul a depus la dosar, în original procesul verbal de contravenție . nr._/14.08.2010 și în copie, Titlu executoriu nr 46/2013, somația înregistrată la Primăria comunei Hangu sub nr. 2216/02.04.2013, adeverință eliberată de Primăria Hangu nr. 3223 din 15.05.2013 prin care se arată că intimatul nu figurează în registrul agricol cu bunuri mobile sau imobile precum și HCL al comunei Hangu nr. 40/24.08.2012 pentru stabilirea domeniilor serviciilor publice și locurile în care contravenienții pot presta activități în folosul comunității.
În drept, petentul și-a intemeiat cererea pe disp. art. 9 alin. 3 și art.391 din O.G. nr.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, art. III alin. 1 din OUG nr. 108/2003,pentru desființarea închisorii contravenționale și pe dispozițiile OG nr. 55, privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține în fapt și în drept următoarele:
Prin procesul verbal de contraventie . nr._/14.08.2010 încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului N., s-a aplicat contravenientului amendă contravențională în sumă de 300 lei pentru încălcarea dispozițiilor prevăzute de art.2 pct.26 din Legea 61/1991.
Executarea amenzii contravenționale nu a avut loc nici voluntar și nici silit, din lipsa unor bunuri urmăribile.
În conformitate cu prevederile art. 9 alin. 3 din O.G. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe raza căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
Prin decizia nr 1354/10.12.2008 publicată în M.Of. nr 887/2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate, constatând că sintagma ,,cu acordul acestuia" din art 9 din O.G. nr 2/2001 precum și sintagmele ,,numai dacă există consimțământul contravenientului" și ,,după luarea consimțământului contravenientului" din art 13 din O.G. nr 55/2002, modificată prin O.U.G. nr 108/2003, sunt neconstituționale.
Potrivit art. 13 din OG nr. 55/2002, instanța prin hotărâre, stabilește natura activităților ce vor fi prestate de intimat în folosul comunității, pe baza datelor comunicate de primarul localității în care contravenientul își are domiciliul sau reședința, ținând seama de aptitudinile sale fizice și psihice, precum și de nivelul pregătirii profesionale.
Față de situația de fapt expusă, reținând că intimatul contravenient este insolvabil, în baza dispozițiilor OG 2/2001 și OG 55/2002, instanța urmează a admite sesizarea și a dispune transformarea amenzii contravenționale în obligarea contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității menționate de Hotărârea Consiliului Local al comunei Hangu nr. 40/2012 pe o durată de 8 ore.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite sesizarea, formulata de Inspectoratul de Poliție al Județului N., cu sediul în Piatra N., ., județul N., în contradictoriu cu intimatul B. A. M., cu domiciliul în comuna Hangu, . și, în consecință:
Înlocuiește sancțiunea amenzii contraventionale in cuantum de 300 lei, aplicată intimatului B. A.-M. (CNP_), prin Procesul - verbal . nr._/2010, cu sanctiunea obligarii acestuia la 8 (opt) ore muncă în folosul comunității.
Dispune emiterea mandatului de executare a sanctiunii inlocuitoare.
Fără cheltuieli.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2013.
Președinte, Grefier,
I. P. I. M.
Red. I.P./31.10.2013
Tehnored. I.M./Ex 6/31.10.2013
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 130/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 152/2013.... → |
---|