Anulare act. Sentința nr. 976/2013. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 976/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 08-02-2013 în dosarul nr. 2869/190/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 976/2013
Ședința publică din data de 08 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. M., judecător
GREFIER: S. E.
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe reclamanta E. I. MANAGEMENT IPURL, împotriva pârâtei DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BN, având ca obiect anulare act – declinare competență materială de la Tribunalul Bistrița-Năsăud.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă niciuna dintre părți. Nici la a doua strigare a cauzei nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 24 ianuarie 2013, scriptul formulat de reclamantă, intitulat „concluzii scrise”.
Instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale, excepția autorității de lucru judecat și excepția inadmisibilității cererii de restituire a sumei de 407 lei, excepții invocate de intimata DGFP Bistrița-Năsăud.
Înstanța respinge excepțiile invocate, având în vedere că potrivit art.172 din OG nr.92/2003, judecătoria este instanță de executare, prin urmare este competentă să judece contestațiile formulate împotriva actelor de executare, să dispună desființarea măsurilor nelegale precum și restituirea sumelor încasate nelegal.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin plângerea formulată, reclamanta E. I. MANAGEMENT IPURL a solicitat să se dispună anularea Deciziei nr. 60 din 25.11.2010, emisă de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE Bistrița-Năsăud, privind soluționarea contestației formulate de reclamantă împotriva Raportului de inspecție fiscală înregistrat sub numărul 284 din 17.08.2010, ca fiind netemeinică și nelegală, anularea în parte a Cap. IV din Raportul de inspecție fiscală nr. 284 din 17.08.2010 privind impozitul pe venit pentru anul 2008 și 2009 ca fiind vădit nelegal, anularea în tot a măsurilor dispuse prin Decizia de impunere nr. 444 din 19.08.2010 și Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 2275 din 24.08.2010.
În motivare se arată că, în Raportul de inspecție fiscală întocmit cu ocazia controlului fiscal efectuat la societatea profesională reclamantă, organul de control a calificat ca fiind cheltuieli nedeductibile fiscal două sume, respectiv 1.698 lei în anul 2008, și 500 lei în anul 2009, reprezentând cheltuieli de deplasare decontate cu respectarea dispozițiilor HG 1860/2006, acesta opinând că prevederile respectivei hotărâri a Guvernului României privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării ar fi aplicabile doar acestui personal și nu ar fi aplicabile și personalului celorlalte persoane juridice. Supoziția organului de control este evident eronată, consideră reclamanta, întrucât conform dispozițiilor Cap. V „ Alte situații specifice" din actul normativ citat, „Persoanele trimise sau chemate la diferite instructaje sau alte activități în legătură cu sarcinile lor de serviciu beneficiază de drepturile reglementate de prezenta hotărâre".
Așa fiind, reclamanta a formulat împotriva acestui Proces verbal de control o contestație care a fost însă respinsă prin Decizia 60/2010 de Biroul de soluționare a contestațiilor din cadrul DGFP Bistrița-Năsăud ca fiind neîntemeiată. Soluția contestației dată de intimată este una vădit nefondată dar și nelegală, susține reclamanta, întrucât organul de soluționare nu s-a pronunțat chiar asupra sesizării sale, respectiv aceea cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor HG l860/2006 și personalului celorlalte persoane juridice. Acesta fiind motivul pentru care organul de control fiscal a calificat acele două sume ca fiind cheltuieli nedeductibile fiscal.
Procedând în acest fel intimata a încălcat dispozițiile art. 213 (1) din Codul de procedură fiscală conform căruia „Analiza contestației se face în raport de susținerile părților, de dispozițiile legale invocate de acestea și de documentele existente la dosarul cauzei. Soluționarea contestației se face în limitele sesizării". Ori,în motivarea deciziei sale, intimata a analizat alte aspecte nesusținute nici de organul de control fiscal în Procesul verbal și nici de reclamantă, și nu s-a pronunțat asupra susținerilor organului de control cu privire la sfera de aplicabilitate a prevederilor HG 1860/2006.
Reclamanta consideră că nu s-a ținut cont de documentele existente la dosarul cauzei, organul de control reținând corect în Procesul verbal întocmit că respectivele cheltuieli de deplasare au fost justificate prin documente legale (respectiv facturi fiscale emise pe numele societății) doar că prevederile HG nr. l860/2006 nu ar fi aplicabile personalului societății acesteia. Astfel fiind, Decizia DGFP nr. 60 din 25.10.2010, comunicata reclamantei în data de 15.11.2010, apare ca fiind nelegală și netemeinică.
În drept s-au invocat prevederile art. 213 și 218 din OG nr.92/2003 și art. 35 din HG 1860/2006.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 4-24).
Prin Încheierea din data de 02.11.2011 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._, s-a dispus disjungerea căpătului de cerere privind anularea măsurilor asiguratorii dispuse prin Decizia nr.2275/24.08.2010, s-a format dosarul nr._ iar prin sentința civilă nr.137/2012, s-a admis excepția necompetenței materiale în favoarea Judecătoriei Bistrița, dosarul fiind înregistrat la această instanța sub nr._ .
Prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei la termenul din 12.10.2012, reclamanta a arătat că Societatea Profesională E. I. Management IPURL Bistrița s-a reorganizat în Cabinet Individual de Insolvență T. D., având același sediu social cu cel al antecesoarei sale.
Așa cum a reieșit și din lucrările Dosarului nr._, format la Tribunalul Bistrița Năsăud, o Decizie de instituire a măsurilor asigurătorii cu nr. 2275 din 24.08.2010, emisă de pârâtă nu există, așa încât măsurile asigurătorii, respectiv obligarea societății la plată unor presupuse obligații fiscale stabilite în plus de organul de control fiscal, au fost puse în executare în mod abuziv de către pârâta DGFP Bistrița Năsăud.
Că este așa, rezultă cu prisosință din faptele dovedite ca Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii din discuție a fost adăugată în mod fraudulos de pârâtă în opisul anexelor la Raportul de inspecție fiscală nr. 284 /18.08.2010 prin supraînscriere ulterioară cu un pix, toate celelalte documente din opis fiind înscrise prin dactilografiere; deși pârâtei i s-a pus în vedere, în repetate rânduri, de către instanța Tribunalului Bistrița Năsăud din Dosar_ să depună la dosarul cauzei acest înscris, aceasta nu a fost în măsură să o facă pentru simplul motiv că o astfel de decizie nu există. Acesta a fost și motivul formarii prezentului dosar disjuns din cel al Tribunalului Bistrița Năsăud.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 57).
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare prin care, în principal, a invocat pe cale de excepție necompetența materială a Judecătoriei Bistrița, în a se investi cu soluționarea capătului de cerere vizând restituirea sumei de 407 lei formulat prin notele de ședință, depuse pentru termenul din data de 12.10.2012; inadmisibilitatea capătului de cerere vizând restituirea sumei de 407 lei, formulat prin notele de ședință depuse pentru termenul din data de 12.10.2012; și autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește capătul de cerere vizând restituirea sumei de 407 lei, formulat prin notele de ședință depuse pentru termenul din data de 12.10.2012; iar în subsidiar, a solicitat să se dispună respingerea contestației la executare formulată de către contestatorul E. I. Management IPURL ca fiind lipsită de obiect.
În motivare se arată, cu privire la excepția de necompetență materială a Judecătoriei Bistrița în a se investi cu soluționarea capătului de cerere vizând restituirea sumei de 407 lei formulat prin notele de ședință depuse pentru termenul din data de 12.10.2012, prin care reclamanta a înțeles să solicite, pe lângă anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 2275/24.08.2010 (care în realitate nu există) și restituirea sumei de 407 lei încasată de către organele fiscale.
Potrivit dispozițiilor art. 172 alin. (4) Cod procedură fiscală, ,,Contestația de introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență". Dispozițiile art.1 alin.(1) Cod procedură civilă stipulează:,,Judecătoriile judecă: în primă instanță, toate procesele și cererile în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe".
Prin Decizia nr. XIV/2007 (M.Of.nr.733/30.10.2007) Secțiile Unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție au admis recursul în interesul legii declarat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în legătura cu interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.169 alin.(4) Cod procedură fiscală (devenit art. 172, după ultima republicare), referitor la competența materială și teritorială de soluționare a contestației la executare silită și a contestației împotriva unui titlu executoriu fiscal și au stabilit că:,, Judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite înseși a unui act sau masuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscala de a îndeplini un act de executare în condițiile legii, cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care nu este o hotărâre data de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege."
Cum titlul de creanță în baza căruia a fost stabilită suma a cărei restituire se solicita (Decizia de impunere nr. 444/19.08.2010), are prevăzută o cale specială de atac, art. 205 și următoarele din Codul de procedură fiscală republicat, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 218 Cod procedură fiscală, iar competența materială de a se investi cu soluționarea unor astfel de cauze, prin care se contestă acte administrativ-fiscale, sau restituirea de sume apreciate ca fiind încasate nelegal de către organele fiscale revine întotdeauna în prima instanța Tribunalelor sau Curților de Apel prin Secțiile de C. Administrativ și Fiscal, deoarece aceste cauze apar ca și conflicte între o autoritate publică și o persoană ce se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim prin actele administrative emise de autoritatea publică, pârâta apreciază că Judecătoria Bistrița - Secția Civilă nu este competentă material în a se investi cu soluționarea unui astfel de petit, competența materială și teritorială revenind exclusiv Tribunalului Bistrița Năsăud, care, de altfel, s-a și pronunțat cu privire la acest petit prin Sentința civilă nr. 1266/2011 din data de 23.12.2011, pronunțată în dosarul nr._, prin care a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ și fiscal ca neîntemeiată, titlul executoriu (Decizia de impunere nr. 444/19.08.2010) prin care a fost stabilită suma a cărei restituire se solicită fiind menținut ca temeinic și legal. Hotărârea instanței de fond a rămas definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3090/2012 din data de 11.04.2012 a Curții de Apel Cluj.
Cu privire la excepția inadmisibilității capătului de cerere vizând restituirea sumei de 407 lei, formulat prin notele de ședință depuse pentru termenul din data de 12.10.2012, pârâta apreciază că un astfel de petit formulat în cadrul contestației la executare este inadmisibil deoarece Decizia de impunere nr. 444/19.08.2010, prin care a fost stabilită suma de 407 lei a cărei restituire se solicită, este un act administrativ fiscal în sensul dispozițiilor art. 41 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat cu modificările și completările ulterioare; Decizia de impunere nr. 444/19.08.2010 reprezintă titlul de creanță în ceea ce privește stabilirea obligației de plată în sumă de 407 lei, stabilită în sarcina contestatorului E. I. Management IPURL Bistrița; Titlul de creanță, potrivit dispozițiilor art. 110 din OG nr. 92/2003, este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau persoanele îndreptățite, potrivit legii; calea de atac prevăzuta împotriva unor astfel de acte administrative este prevăzută în mod expres de art. 205 și următoarele Cod procedură fiscală republicat, cu modificările și completările ulterioare; competența de soluționare a contestațiilor formulate ca procedură prealabilă împotriva deciziilor de impunere revine potrivit art. 209 din OG nr. 92/2003, Direcțiilor Generale a Finanțelor Publice județene sau a Agenției Naționale de Administrare Fiscală București, în funcție de suma contestată; competența materială de a se investi cu soluționarea unor astfel de cauze, prin care se contestă acte administrativ-fiscale, revine întotdeauna în primă instanță Tribunalelor sau Curților de Apel prin Secțiile de C. Administrativ și Fiscal, deoarece aceste cauze apar ca și conflicte între o autoritate publică și o persoană ce se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim prin actele administrative emise de autoritatea publică.
Cu privire la autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește capătul de cerere vizând restituirea sumei de 407 lei, formulat prin notele de ședință depuse pentru termenul din data de 12.10.2012, pârâta consideră că este întemeiat întrucât Tribunalul Bistrița Năsăud - Secția a-II-a Civilă de C. Administrativ și Fiscal declarându-se competentă material general și teritorial s-a investit cu soluționarea cauzei civile ce a format dosarul nr._, astfel că, prin Sentința civilă nr. 1266/2011 din data de 23.12.2011, s-a pronunțat cu privire la acest capăt de cerere, în sensul că fost respinsă acțiunea în contencios administrativ și fiscal ca neîntemeiată, titlul executoriu (Decizia de impunere nr. 444/19.08.2010) prin care a fost stabilită suma de 407 lei a cărei restituire se solicită fiind menținută ca temeinică și legală. Hotărârea instanței de fond a rămas definitivă și irevocabilă prin Decizia civila nr. 3090/2012 din data de 11.04.2012 a Curții de Apel Cluj.
Cât privește fondul cauzei, pârâta consideră contestația la executare ca fiind lipsită de obiect, întrucât o astfel de decizie de instituire a măsurilor asigurătorii contestată de către reclamantă nu există, ea nu a fost emisă niciodată de către organele de inspecție fiscală, în acest sens existând adresa nr. 18/04.01.2012 emisă de către Activitatea de Inspecție Fiscală, adresă depusă la dosarul nr._ . Ca atare, se solicită instanței anularea unui act care în realitate nu există, el nefiind depus la dosar nici de către contestator și nici de către organele fiscale, nu poate decât să conducă la concluzia că prezenta acțiune este lipsită de obiect.
Cât privește o antamare a fondului direct și în substanță dedus judecații, pârâta arată că nu se poate realiza în lipsa existentei Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 2275/24.08.2010.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 65-81).
Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei la termenul din 08.02.2013, reclamanta a arătat că, pentru termenul din 07.12.2012, pârâta a recunoscut situația de fapt, respectiv că executarea silită derulata împotriva acesteia pentru suma de 407 lei s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale de procedură, o decizie a sa de instituire a măsurilor asigurătorii nefiind emisă, în realitate, decizia cu numărul 2275 din 24.08.2010 menționată în opisul de documente anexate la Procesul verbal de control fiind un fals grosolan. Astfel fiind, întreaga procedură de executare silită derulată de pârâtă împotriva reclamantei este lovită de nulitate.
Reclamanta precizează că, atât în cererea introductivă din prezenta cauză cât și în intervențiile ulterioare, a contestat doar procedura de executare silită derulată de pârâtă și, în niciun caz, titlul în baza căruia a fost inițiată procedura. Strădania pârâtei în a face diverse susțineri cu privire la excepții inventate de ea, cu intenția vădită de a distrage din nou atenția instanței de la realitatea că a falsificat Procesul - verbal de control și, ulterior, atât în prezenta cauză cât și în cea în care a fost soluționată pe fond contestația reclamantei împotriva acelui Proces verbal, refuzând să recunoască falsul comis, este incalificabilă.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele:
Prin cererea formulată, disjunsă din dosarul nr._ și declinată spre soluționare în favoarea acestei instanțe prin sentința civilă nr.137/2012 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, contestatorul a solicitat anularea măsurilor dispuse prin Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr.2275/24.08.2010 emisă de intimata.
Cererea a fost înregistrată ca având obiect anulare act însă, față de conținutul cererii, instanța reține că obiectul este contestație la executare, astfel cum s-a precizat și în sentința de declinare a competenței.
Analizând actele dosarului, instanța reține că prin Raportul de inspecție fiscală din data de 16.08.2010 întocmit de intimată s-au stabilit în sarcina contestatoarei obligații fiscale în sumă de 407 lei, s-a emis Decizia de impunere nr.444/2010 privind impozitul pe venit stabilit stabilit suplimentar iar prin Decizia nr.60/25.10.2010, intimata a respins contestația formulată de contestatoare împotriva acestor acte, menținându-se măsurile dispuse.
Prin sentința civilă nr.1266/23.12.2011 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._ a fost respinsă contestația împotriva Raportului de inspecția fiscală din 16.08.2010 și contestația împotriva Deciziei de impunere nr.444/2010, sentință irevocabilă prin Decizia civilă nr.3090/2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj de respingere a recursului formulat de contestatoare.
La termenul din data de 08.02.2013, instanța a respins excepția necompetenței materiale și excepția inadmisibilității, invocate de intimată prin îmtâmpinare, motivat de faptul că, așa cum rezultă din art.172 din OG nr.92/2003 raportat la art.400 și art.373 alin.2 din Codul de proc.civilă, astfel cum a statuat ICCJ prin decizia nr.XIV/2007, judecătoria este instanța competentă să soluționeze contestația la executarea silită însăși precum și contestația împotriva unor acte sau măsuri de executare, prin urmare este competentă să se pronunțe și asupra cererilor de restituire a sumelor executate nelegal; instanța a respins și excepția autorității de lucru judecat, având în vedere că această contestație nu a fost soluționat prin decizia pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, ci declinată spre soluționare acestei instanței.
Pentru a analiza decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr.2275/24.08.2010, instanța a solicitat atât contestatoarei cât și intimatei să depună acest document însă ambele părți, prin notele de ședință de la f.52 și 56, au comunicat că în realitate nu există o astfel de decizie.
În consecință, instanța, neavând posibilitatea să stabilească dacă au existat sau nu măsuri asiguratorii, cu atât mai puțin se poate pronunța asupra legalității sau temeiniciei acestora, prin urmare, urmează să respingă contestația formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul E. I. MANAGEMENT IPURL, cu sediul în Bistrița, ., ., jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu intimata DGFP Bistrița-Năsăud, cu sediul în Bistrița, ..6-8, județul Bistrița-Năsăud.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 08.02.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. M. MarianaSalvan E.
RED/DACT
CMM/R. 20.03.13
| ← Evacuare. Încheierea nr. 3479/2013. Judecătoria BISTRIŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2095/2013.... → |
|---|
